42 matches
-
aur, cu groază. Printre ei văzui o umbră... un bătrân cu părul alb, cu fața rătăcită și trasă, lumânarea sa ardea și el privea în ochiul lumînărei cu buzele strânse și cu ochii fixi... Mie-mi părea că-l cunoșteam. Răzimată de-o coloană, drept în fața mea, stătea o fată palidă cu fața ca marmura cea vânătă... ea-mi zâmbi trist și-mi făcu cu mâna... Era Poesis... Poesis! strigai eu... și deschisei ochii. Focul nu era încă potolit... fereastra însă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acolo nu arde nimic. Grădinele încongiurate de un hățiș des și tufos, deși scuturat de toamnă, se-ntindeau alături cu strada, pe când după acel hățiș, ascunse-ntre arbori, se vedeau casele. Ajunsei și înaintea casei preotului. Poarta era deschisă și răzimată-n amândouă părțile. Ferestrele erau deschise, ci pin ele s-auzeau vaietele cele slabe ale unei femei. De-a intra astfel cum eram în casă era a mă espune pericolului vădit. Mă apropiai așadar de fereastră și privii înăuntru. Dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alta, mai mică, alături. Preotul era spânzurat de-un cui mare de fier deasupra ușei... Ochii lui erau întorși cumplit, din gură, peste barbă, curgea spuma cea vânătă a morții, mînele sale erau dinainte legate. Alături c-un părete sta răzimată fata lui, palidă ca varul, cu marii ei ochi negri înfundați, încongiurați cu mari cearcăne vinete, rătăciți ca ochii unei nebune, Buzele vinete și apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce flutura împregiurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna-nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați * și fixi - ea-și frângea mînile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pân la șolduri în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
desfăcut, ce cădea pân la șolduri în vițe și-ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie - un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atât de albă încît părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră - ea [îi] vorbea lin cu glasul încet, uimit și nebun: - O, steaua mea, îngerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ele că ar fi fost mai în siguranță. În odaia din fund se strânseseră nepoatele noastre și era cât pe-aci să se întâmple o nenorocire. Una din ele, Silvia, zări o pușcă de-a fratelui meu Ovidius, care era răzimată de un perete și ridicându-o la ochi trase prin pălăria de pae a fratelului meu, Romulus atârnată de un dulap și o gpuri și pe aceasta. Ar fi fost o scenă ilariantă fiind vorba de o veche pălărie, de
Amintiri(III) by Aurelia Cionca () [Corola-journal/Journalistic/83673_a_84998]
-
sughiț din piept [î]i iese. Sala-i mare și pustie, Pe pământ sânt răsturnate mese, vase aurie, Bălți de sânge pe podele, colo căpățâni tăiate Stau cu ochii deschiși în umbră și cu gâturi sângerate, Iar de stâlpi sânt răzimate arcuri, sulițe și darde, Prin- fereastră se văd flacări... e Bizanțul care arde, Pentru veacuri de-azi-nainte i-au căzutu[-i] și lui sorții... Și de-a lungul drumurilor în grămezi zac, negri, morții, Ienicerii și spahiii căpățîne duc în suliți
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de grea beție, Pe-un covor e-ntins și doarme. Sala-i largă și pustie, Colo capete tăiate și ochi mari ieșiți afară Pare că-l priveau din umbră... bălți de sânge curg pe scară, Pe podele, iar de ziduri răzimate[-s] lănci și darde, Și prin arcuri de fereste vezi Bizanțul care arde; Sub ferești s-aude zgomot surd... căci jos se-aud în uliți Ieniceri urlând Alahu, purtând capete în suliți, Cu călugăriți nebune... Iesle au făcut din strane
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
că predarea e împlinită. Nu numai Melenik se predete astfel, ci și alte orașe, târguri și tării trecură fără luptă și ceartă, fără lovitură de sabie și vărsare de sânge în mînile împăratului romeic. Stenimachus și Tzepaena, împreună cu toate localitățile răzimate de munții Rhodope, se declarară supuse împăratului, încît râul Hebrus forma de acum înainte granița între teritoriul romeic si cel bulgăresc. Spre nord recunoscură dominațiunea împăratului tarile cetăți Stumpium și Chotobos, ținutul Belebudium, orașele Skopia și Belnus și celelalte până la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
intrând ca o avalanșă în salon, înghesuind-o pe asistentă în tocul ușii. Se opriră aproape gâfâind lângă pat. Iustin era liniștit, cu fața în sus. Avea ochii deschiși. Își trăsese singur masca de oxigen și o ținea în mâna răzimată de piept... Ochii medicilor au examinat mai înainte de toate indicațiile aparaturii la care era cuplat pacientul. Fără excepție, ele indicau valori aproape normale și starea de aparentă normalitate în funcționarea organelor vitale ale bolnavului. - În mod firesc, după câteva ore
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
urlătoare dorinți. Cine mai bine decât mine va înțelege, ce se petrece în sufletul nopților marmoroase. Cine mai bine decât mine va înțelege, că pentru a fi o NĂLUCIRE DE VREMI, va trebui să zburdăm prin universul iubirii cu brațele răzimate de CERUL TĂCERILOR ALBE, unde o muzică a visului ne dezmorțește toată setea de ani în care poate am fi trecut unul pe lângă celălalt, fără a înțelege că VIAȚA E O LUPTĂ a căutărilor și n oboseala calmă a visului
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
clipește luna, O clipă numai se arată, și‐ n perna ei de nori ș‐ascunde În pripă fața rușinată... Un popă‐ n grabnice tropare Te va petrece dimineață, și poate nimeni nu va plânge Plecarea asta din viață... De lângă șură, răzimată, Te va privi muncita sapă, De‐ ar ști vorbi surata bună, Amar te‐ ar prohodi la groapă: O viață‐ntreag‐ am fost tovarăși, În ploi și‐ n arșiță de soare, 189 De truda palmei tale aspre Eu m‐ am făcut
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur roșii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca v-o piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ținîndu-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pîn-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. De-odată-n fundul salei, apare sub un arc, Cu stânga răzimată de spada-i de monarc, Nebunul Sarmis - care-i cu craiul frate geamăn - Ca umbra cu ființa-i ei amândoi s-asamăn, Dar galben e la față și ochii ard în friguri Și vînătă-i e gura. El vine cu pași siguri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
seci și sure a stîncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Steteau toate uimite pe când trecea păstorașul împărat, doinind și horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o mână pe bâtă, încolțea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare - dorul voiniciei. Toate steteau în loc, numai Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui, și cu ochii buzduganul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cunoașterea fiind ipostaziată de măr: " La mărul lui Dumnezeu, / Florile dalbe, / Nu știu ce s-o înjitat / Că merele le-o furat, / Dumnezeu straj-o mânat / Să măsoare pământul, / Tot pământul cu cotu` / Și ceriu cu stânjenu`, / Peste munții cei înalți, / Cu zăbrele răzimați. / La zăbreaua cea mai mică / Scrisă-i Sfânta Duminică, / Nu-i bine-a lucra nimică. La zăbreaua cea mai mare, / Scrisă-i sfânta sărbătoare, / Nimic nu-i bine-a lucrare."137 Pe de altă parte, mărul este un simbol solar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]