42 matches
-
și de coloare turbure erau plini de lacrimi, capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv și brațele sale spânzurau de-a lungul sprijoanelor scaunului. Fata de lângă scaun era un înger-trandafiriu. șezând în fața pianului, mînele repozau țepene pe clape, spatele răzimate de speteaza scaunului și capul spânzurat, cu fața sus, asupra spetezei. Fața ei privea drept în ceri, lacrimele ei rămâneau în ochi, căci fața ei sta orizontal. Fața era palidă și durerea ei - o durere sublimă. Însuși aerul camerei era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al marmorei, buzele supte și ochii cei mari închiși și-nfundați sub fruntea lată și veștedă. Bătrânul s-apropie și apăsă lung timp buzele sale reci pe fruntea copilei moarte. Sora sa stătea, o marmură vie, un geniu al durerei, răzimată, cu fața topită de durere, lângă un copaci ce-și scutura frunzele galbene și plină de neauă pe fața ei albă și rece. Ochii închiși și seci, gura ei trasă cu amărăciune, fața ei ce sta să plângă și nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aur, cu groază. Printre ei văzui o umbră... un bătrân cu părul alb, cu fața rătăcită și trasă, lumânarea sa ardea și el privea în ochiul lumînărei cu buzele strânse și cu ochii fixi... Mie-mi părea că-l cunoșteam. Răzimată de-o coloană, drept în fața mea, stătea o fată palidă cu fața ca marmura cea vânătă... ea-mi zâmbi trist și-mi făcu cu mâna... Era Poesis... Poesis! strigai eu... și deschisei ochii. Focul nu era încă potolit... fereastra însă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acolo nu arde nimic. Grădinele încongiurate de un hățiș des și tufos, deși scuturat de toamnă, se-ntindeau alături cu strada, pe când după acel hățiș, ascunse-ntre arbori, se vedeau casele. Ajunsei și înaintea casei preotului. Poarta era deschisă și răzimată-n amândouă părțile. Ferestrele erau deschise, ci pin ele s-auzeau vaietele cele slabe ale unei femei. De-a intra astfel cum eram în casă era a mă espune pericolului vădit. Mă apropiai așadar de fereastră și privii înăuntru. Dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alta, mai mică, alături. Preotul era spânzurat de-un cui mare de fier deasupra ușei... Ochii lui erau întorși cumplit, din gură, peste barbă, curgea spuma cea vânătă a morții, mînele sale erau dinainte legate. Alături c-un părete sta răzimată fata lui, palidă ca varul, cu marii ei ochi negri înfundați, încongiurați cu mari cearcăne vinete, rătăciți ca ochii unei nebune, Buzele vinete și apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce flutura împregiurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna-nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați * și fixi - ea-și frângea mînile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pân la șolduri în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
desfăcut, ce cădea pân la șolduri în vițe și-ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie - un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atât de albă încît părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră - ea [îi] vorbea lin cu glasul încet, uimit și nebun: - O, steaua mea, îngerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cunoașterea fiind ipostaziată de măr: " La mărul lui Dumnezeu, / Florile dalbe, / Nu știu ce s-o înjitat / Că merele le-o furat, / Dumnezeu straj-o mânat / Să măsoare pământul, / Tot pământul cu cotu` / Și ceriu cu stânjenu`, / Peste munții cei înalți, / Cu zăbrele răzimați. / La zăbreaua cea mai mică / Scrisă-i Sfânta Duminică, / Nu-i bine-a lucra nimică. La zăbreaua cea mai mare, / Scrisă-i sfânta sărbătoare, / Nimic nu-i bine-a lucrare."137 Pe de altă parte, mărul este un simbol solar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
intenția de a-l sensibiliza după dorință pe tiranul prea temător să nu-și piardă tronul. Pe măsură ce șoaptele se îndesesc, acesta vede amenințarea cîrligelor și a vîslelor abătîndu-se asupra lui: Ciobanii lui Dobrișean Sunt boieri ca de divan, În toiege răzimați Și-n caftane îmbrăcați. Bacii lui poartă cîrlige, Tot cîrlige de argint, Cum n-am văzut pe pămînt, Nici în lume de cînd sunt. În capul cîrligelor, În josul belciugilor, Cîte-o piatră nestemată De plătește lumea toată, Și pietre de diamant
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur roșii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca v-o piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ținîndu-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pîn-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. De-odată-n fundul salei, apare sub un arc, Cu stânga răzimată de spada-i de monarc, Nebunul Sarmis - care-i cu craiul frate geamăn - Ca umbra cu ființa-i ei amândoi s-asamăn, Dar galben e la față și ochii ard în friguri Și vînătă-i e gura. El vine cu pași siguri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urlătoare dorinți. Cine mai bine decât mine va înțelege, ce se petrece în sufletul nopților marmoroase. Cine mai bine decât mine va înțelege, că pentru a fi o NĂLUCIRE DE VREMI, va trebui să zburdăm prin universul iubirii cu brațele răzimate de CERUL TĂCERILOR ALBE, unde o muzică a visului ne dezmorțește toată setea de ani în care poate am fi trecut unul pe lângă celălalt, fără a înțelege că VIAȚA E O LUPTĂ a căutărilor și n oboseala calmă a visului
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
reacționează în așa zisa normalitate: Pe când colegii jucau cărți, râdeau, beau și povesteau anecdote care de care mai frivole și mai de râs, de Pepelea, de țigani, de popi, eu îmi mânam viața cu capul așezat între mâni, cu coatele răzimate de marginea mesei, neascultând la ei și citind romanțe fioroase și fantastice cari-mi iritau creierii 276. Delicatețea sufletească a copilului se transformă, în viața de toate zilele, într-una fizică, concretă. Deși era în plină iarnă, pentru că Ioan dormea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
destinde și le-așază,/ Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită.// Ea un înger, ce se roagă - El un demon, ce visează;/ Ea o inimă de aur - El un suflet apăsat;/ El în umbra lui fatală sta-ndărătnic răzimat -/ La picioarele Madonei tristă, sfânta Ea veghează 834. Puterea tămăduitoare și de procreere a umbrei, a duhului se reflectă și în Biblie, umbrele apostolilor vindecă, iar virtutea celui preaînalt a umbrit ca un simbol al tainei întruparea în Feciara Maria
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
are rădăcinile chiar în revendicările națiunii române din Transilvania încă din secolul al XIX-lea. În acest context menționăm și Petiția Națională adoptată de Adunarea Națională de la Blaj (15-17 mai 1848), prin care, la punctul 1 al acesteia, "Națiunea română, răzimată pe principiul libertății, egalității și fraternității, pretinde [...] să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba
DECIZIE nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/260603_a_261932]
-
la despărțire: „Rămas bun, biete mîini de trudă, Atîta vreme-mpovărate, Ce stați pe pieptul slab acum Întîia dată-ncrucișate. [...] Un popă-n grabnice tropare Te va petrece dimineață, Și poate nimeni nu va plînge Plecarea asta din viață... De lîngă șură, răzimată, Te va privi muncita sapă, De-ar ști vorbi surata bună, Amar te-ar prohodi la groapă”: „O viață-ntreag-am fost tovarăși, În ploi și-n arșiță de soare, De truda palmei tale aspre Eu m-am făcut strălucitoare. Sclipirea mea
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir () [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]