22,519 matches
-
discernământ rezultat din analiza rațională a împrejurărilor care fac posibil actul voinței ca atare. Asta deoarece intelectul este condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nu pe obiecte, ci pe modul nostru de a ni le face inteligibile, este numit de Kant "cunoaștere transcendentala"13. Transcendență, total disociata de experiență, este o cunoaștere de genul matematicii sau a geometriei, de exemplu, sau cunoașterea oferită de către rațiunea pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sau cunoașterea oferită de către rațiunea pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința, dependentă de intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant rațiune practică
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința, dependentă de intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant rațiune practică) în sensul de tratare a celorlalți oameni că scopuri, nu ca mijloace, spre adoptarea principiilor conforme cu "binele suveran", acel "imperiu al scopurilor" pe care Kant îl întrezărea, optimist, în mijlocul dezolantei lumi a fenomenelor, spre adoptarea de către subiect a
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
universalizate, acționând astfel autonom, din convingere, din conștiința datoriei pe care o are față de societate, nu heteronom, adică supunându-se involuntar unor reguli de teama repercursiunilor cauzate de nerespectarea lor. Împotriva intelectului și a lumii fenomenale de care acesta depinde, rațiunea proclama libertatea subiectului și desprinderea acestuia din fluxul cauzalității fenomenologice prin intermediul moralității care eliberează și înnobilează. În baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie până la urmă să facă parte, biruind astfel necesitatea, raporturile
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
-se involuntar unor reguli de teama repercursiunilor cauzate de nerespectarea lor. Împotriva intelectului și a lumii fenomenale de care acesta depinde, rațiunea proclama libertatea subiectului și desprinderea acestuia din fluxul cauzalității fenomenologice prin intermediul moralității care eliberează și înnobilează. În baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie până la urmă să facă parte, biruind astfel necesitatea, raporturile inflexibile care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16. Pe de altă parte, în acest proces rațiunea nu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie până la urmă să facă parte, biruind astfel necesitatea, raporturile inflexibile care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16. Pe de altă parte, în acest proces rațiunea nu poate utiliza alt material decât cel pe care intelectul i l-a pus la dispoziție; îndepărtându-se nepermis de mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16. Pe de altă parte, în acest proces rațiunea nu poate utiliza alt material decât cel pe care intelectul i l-a pus la dispoziție; îndepărtându-se nepermis de mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le cunoaște
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
acest proces rațiunea nu poate utiliza alt material decât cel pe care intelectul i l-a pus la dispoziție; îndepărtându-se nepermis de mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le cunoaște", nu se poate plasa "vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
pe care intelectul i l-a pus la dispoziție; îndepărtându-se nepermis de mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le cunoaște", nu se poate plasa "vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
plasa "vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și exprimabil al experienței și implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19, numai în măsura în care se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și exprimabil al experienței și implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19, numai în măsura în care se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între intelect și rațiune, facultatea de judecată, pe care o divizează
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19, numai în măsura în care se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între intelect și rațiune, facultatea de judecată, pe care o divizează în facultate de judecată estetică, respectiv teleologica. Prima are un rol estetic și distinge între
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între intelect și rațiune, facultatea de judecată, pe care o divizează în facultate de judecată estetică, respectiv teleologica. Prima are un rol estetic și distinge între frumos, respectiv urât, în timp ce ultima are se apropie foarte mult de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între intelect și rațiune, facultatea de judecată, pe care o divizează în facultate de judecată estetică, respectiv teleologica. Prima are un rol estetic și distinge între frumos, respectiv urât, în timp ce ultima are se apropie foarte mult de rațiunea practică, distingând între bine și rău
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
20. Kant introduce, între intelect și rațiune, facultatea de judecată, pe care o divizează în facultate de judecată estetică, respectiv teleologica. Prima are un rol estetic și distinge între frumos, respectiv urât, în timp ce ultima are se apropie foarte mult de rațiunea practică, distingând între bine și rău. Cu alte cuvinte, facultatea de judecare teleologica trece dincolo de simplă diferențiere între frumos și urât și funcționează că discernământ, unificând și punând în perspectiva experiență intelectului și ajugând astfel să furnizeze material indispensabil pentru
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
distingând între bine și rău. Cu alte cuvinte, facultatea de judecare teleologica trece dincolo de simplă diferențiere între frumos și urât și funcționează că discernământ, unificând și punând în perspectiva experiență intelectului și ajugând astfel să furnizeze material indispensabil pentru funcționarea rațiunii practice 21. În cuvintele autorului, "dacă intelectul este facultatea regulilor, facultatea de judecare este facultatea de a găsi particularul ce reprezintă un caz la care se aplică această regulă, iar rațiunea este facultatea prin care din universal este dedus particularul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și ajugând astfel să furnizeze material indispensabil pentru funcționarea rațiunii practice 21. În cuvintele autorului, "dacă intelectul este facultatea regulilor, facultatea de judecare este facultatea de a găsi particularul ce reprezintă un caz la care se aplică această regulă, iar rațiunea este facultatea prin care din universal este dedus particularul, cel din ·urmă fiind și el reprezentat că necesar și întemeiat pe principii"22. Pe scurt, intelectul are ca întrebare cardinala "Ce vreau eu?", facultatea de judecare " De unde provine?", iar rațiunea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
rațiunea este facultatea prin care din universal este dedus particularul, cel din ·urmă fiind și el reprezentat că necesar și întemeiat pe principii"22. Pe scurt, intelectul are ca întrebare cardinala "Ce vreau eu?", facultatea de judecare " De unde provine?", iar rațiunea "Ce rezultă?"23. Finitudine și negativitate sau eul și sesizarea alterității fenomenologice: intelectul în accepțiune hegeliana Hegel însuși recunoaște și apreciază distincția kantiana între intelect și rațiune 24, admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
are ca întrebare cardinala "Ce vreau eu?", facultatea de judecare " De unde provine?", iar rațiunea "Ce rezultă?"23. Finitudine și negativitate sau eul și sesizarea alterității fenomenologice: intelectul în accepțiune hegeliana Hegel însuși recunoaște și apreciază distincția kantiana între intelect și rațiune 24, admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său. Așa cum am constatat, intelectul kantian este "eul însuși", care gândește și ordonează materialul provenit din cunoașterea sensibilă, din experiența, aceasta fiind indispensabilă pentru existența sa25. Deși preia
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
să fi exagerat referitor la acest aspect, timpul și spațiul kantiene nefiind atât de obiective și de abstracte pe cat încearcă el să le prezinte. Hegel nu a exagerat însă deloc atunci când a contestat deja menționată preeminenta kantiana a intelectului în raport cu rațiunea 32, fapt care echivalează pentru acesta cu neîncrederea efectivă în posibilitatea cunoașterii umane a adevărului. Că "încredere [...] în sine nemărginita a gândirii"33, filozofia lui Hegel nu poate decât să trateze cu reticența mefienta kantiana relativ la rațiune, la care ne
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
a intelectului în raport cu rațiunea 32, fapt care echivalează pentru acesta cu neîncrederea efectivă în posibilitatea cunoașterii umane a adevărului. Că "încredere [...] în sine nemărginita a gândirii"33, filozofia lui Hegel nu poate decât să trateze cu reticența mefienta kantiana relativ la rațiune, la care ne vom opri mai încolo. În al doilea rând, intelectul hegelian reprezintă, spre deosebire de cel kantian, o limită. Dacă intelectul kantian își desfășura activitatea pe terenul naturii că suma integrală a experiențelor posibile, intelectul hegelian nu poate gândi adecvat
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]