KorAP: Find »[drukola/base=rad & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...16 >

396 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

din Vladia nu mai pleca nimeni. Totul se întîmpla și se sfîrșea înlăuntrul ei, chiar dacă începutul se afla cine știe unde, în afară. Odată intrat în Vladia nu mai puteai ieși, așezarea te sorbea ca o apă adîncă și primejdioasă. De aceea Radul Popianu nici nu-și mai pusese problema, după prima iarnă petrecută acolo, de a mai pleca din Vladia. Singurul lucru pe care îl dorea, îl pretindea, celor de afară era să-i adauge lîngă sporul de vechime și pe cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
care mai întotdeauna n-au nici un motiv, dar fac din militar un om ce nu se pierde cu totul în disciplină, ca un strop de ploaie în mare. "Pedepsele ne aduc aminte că marea este alcătuită din stropi", filosofa cîteodată Radul Popianu de unul singur și se închidea pe dinăuntru în camera amenajată drept "arestul de la postul de jandarmi" al Vladiei. Ușa cu vitraliu era întredeschisă, iar în holul mare și întunecos tocmai din cauza vitraliului de care era atît de entuziasmat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ia loc. Desigur că s-a așezat, un pas făcut, un loc cîștigat. "A, nu, dar știți, domnule adjutant, uniforma. Întotdeauna apariția unei uniforme produce neliniște. Desigur, poate fi neliniște bună, dar și una rea. Sper că nu este cazul!" Radul Popianu se putea considera fericit. Exista deja un subiect de conversație. Nici nu-și închipuise că lucrurile vor merge atît de bine. Și-a pus chipiul pe masa neagră, uriașă, deasupra căreia bătea o pendulă într-o cutie la fel de neagră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Vorbea despre sine cu acel plural al corpului din care făcea parte, cu majestatea mării în care se pierdeau cu plăcere chiar. Am auzit, se vorbește prin tîrg, de haitele de lupi, cred că nu sînt cu adevărat o primejdie." Radul Popianu știa că domnișoara guvernantă este îndeajuns de instruită, încît să știe că niciodată lupii nu ar ataca pe cineva. Cel puțin cît trăiește. Iar dacă e mort atunci se cheamă că nu atacă, ci pur și simplu sfîșie. Sfîșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
bocancii săi înnoroiați, pentru a o încredința că el patrulează spre liniștea cetățenilor din Vladia și mai ales pentru a ieși așa din situația ce i s-a părut penibilă un soldățoi murdar într-o casă aristocrată! "Cîinii? Credeți că..." Radul Popianu se considera un om priceput la sufletele altora. Reușise să strecoare acea sămînță de îngrijorare de care avea absolută nevoie pentru a fi considerat un am util, un om de care ai nevoie. Nu era dintre aceia care avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
lui, pe care o iubește și mai ales o dorește atît de mult, încît e în stare să-și piardă cîteva luni din viață în acest ochi de liniște și picoteală care este Vladia. Pentru a exclude această ipoteză, adjutantul Radul Popianu intrase în acea dimineață în Vila Katerina și stătea de vorbă cu domnișoara K.F.! Chiar dacă pînă atunci nu fusese adevărată această explicație, devenea adevărată din acele clipe. Altfel nici nu i-ar fi apărut în minte atît de clară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
l-a împărtășit. Nespus de repede și guvernanta domnișoarei Sofie se încadra în schema veche, știută bine de adjutantul Popianu. "Știți, nu bea nimic altceva decît ceai de tei îndulcit cu miere. Iar de mîncat, nu mănîncă nimic. Absolut nimic." Radul Popianu și-a ridicat brusc privirea, de parcă s-ar fi ars cu buzele în lichidul auriu, înmiresmat. "Și prințul? Prințul știe?" K.F. a făcut o față lungă și severă. A tăcut preț de un minut, poate chiar două. Adjutantul Popianu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
lui...", a început K.F. și în clipa următoare s-a auzit scara interioară ce ducea la camerele de sus scîrțîind abia perceptibil. Dacă ar fi sorbit cum îi plăcea îndeobște să facă, dacă s-ar fi simțit în largul său, Radul Popianu n-ar fi auzit pașii domnișoarei Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede că de fapt plutește, abia atingînd podeaua. Dar, oricît de ușoară ar fi fost, nu reușea să împiedice scara interioară să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
s-a silit întotdeauna să-i aducă cu teleguța lăzi prăfuite, acoperite de pînze de păianjen ori de cîte ori i se părea că prințul avea chef de petrecere. Cu toate că îi convenea, aproape la orice kief era și el chemat, Radul Popianu era un devotat slujitor al adevărului, iar cele destăinuite de K.F., așa cum o făcea ea, fragmentar, dezordonat, amestecau ceea ce era cu adevărat important cu ceea ce era doar bîrfă nefolositoare, de bîrfă slujitorii oricît de stilați ar fi nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
și în chestia asta se petrecuse la fel, obraznicul s-a repezit în fruntea mesei și cei cuminți, truditorii, care poartă greul pe spinarea și în sufletul lor, rămîn să-și termine zilele și cariera într-o fundătură de lume. Radul Popianu era absolut convins, și avea și de ce să fie, că avea toate calitățile și experiența necesară pentru a lucra într-un serviciu atît de "special", într-un serviciu de elită, în fond cum era cel condus de Mihai Mihail

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
a uitat la el cu ochi rotunzi și strălucitori. Era caraghios de tot și parcă întinerise brusc. A tras aer în piept și se vedea că are de gînd să-i spună tot, dintr-o suflare. Asta era prea mult, Radul Popianu era un om de onoare și într-un fel ținea la caraghiosul de Bîlbîie. A luat cana pe jumătate plină și cu o mînă l-a prins de falcă, cu cealaltă i-a vîrît printre dinți marginea îndoită a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
putea, palma grea, degetele noduroase ale adjutantului îl țineau bine. A înghițit tot și după aceea, cînd i-a dat drumul a mai reușit să spună "ai înnebunit, ce-i cu tine, ce-ți veni, zău c-ai înnebunit". Calm, Radul Popianu și-a turnat sieși și după ce a mai tras o dușcă a zis : Dacă vrei cu adevărat să ajungi unde spui că vrei să ajungi, nu-ți mai dori nici o clipă lucrul ăsta. E la fel cum e cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
a bîjbîit cu degetele, apoi a renunțat și s-a întins pe burtă, pufnind pe nas. După nici o săptămînă Leonard Bîlbîie a plecat și el, tot pe furiș, asemenea lui Șerban Pangratty, fără să-și ia rămas bun. Sigur că Radul Popianu știa tot, și cînd va pleca, și unde îl așteaptă o birjă trimisă din Comana, și că are în buzunar un bilet de tren clasa a II-a, deci urma să-l deconteze, altfel și-ar fi cumpărat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
întîmplat cîteva lucruri care de la sine l-au rechemat din uitare pe fostul comis-voiajor al firmei Mott, acum aflat undeva într-un birou secret al Serviciului lui Mihail. Secret era cuvîntul care exprima singura fantezie pe care și-o permisese Radul Popianu de multă vreme încoace. Altfel adjutantul era un om cît se poate de exact și cu picioarele pe pămînt. Nu pe oricare pămînt, ci pe pămîntul galben, cleios, pe lutul Vladiei. O dată cu plecarea prințului și fuga, pentru că fugă fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
tablă. Dacă domnișoara K.F. continua tot așa o să o șteargă cît se poate de repede și îi va face o vizită adevărată lui Hariton. O să găsească el ceva prin beciul personal al ticălosului ăluia! Nu era deloc ticălos Hariton, dar Radul Popianu avea o sumă de cuvinte care intrau într-un dicționar propriu. "Ticălos" în asemenea situație era destul de bunicel și avea chiar și un pic de suflet în el. "V-am chemat, domnule Popianu, ca să vă propun ceva". Adjutantul aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
un curent, așa cum e și curentul electric, care se naște din cauza "diferențelor de potențial" (cu asta năucea pe oricine, nici el nu prea înțelegea în totalitate cum devine cazul, darămite tîrgoveții din Vladia!), și de astfel de dezordini este responsabil Radul Popianu. Așa că îi "propunea" să-și bage mințile în cap binișor. Iar tîlharul și le băga, palid la față, uimit că adjutantul Popianu știe nu doar ceea ce s-a petrecut ori se petrece în Vladia, ci și ceea ce ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
iar dacă nu mai poate și nu mai poate, îi dă el o adresă la Comana, unde te poți distra fără bătaie de cap, numai să te duci cu punga plină, domnia se plătește, nu? Și tot așa mai departe, Radul Popianu găsise calea de împotrivire și temperare a tuturor exceselor, cale pașnică prin care evita orice eveniment în așezarea dintre dealuri. Era liniștit și mîndru pentru că în cele din urmă nu-și făcea decît datoria. În mod exemplar și într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
să-l prețuiască și să-l stimeze, ci mai mult, să aibă nevoie de el, să nu mai poată trăi fără el, pentru că el le asigura liniștea, iar trecerea de la liniște la fericire nu era decît o chestiune de înțelegere. Radul Popianu își luase în chipul cel mai serios sarcina de a-i face fericiți pe tîrgoveții, pe negustorii din Vladia și voia su-i facă fericiți, chiar dacă ei nu-și dădeau seama despre aceasta. Avea un sentiment nemaipomenit de înălțare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
să i se recunoască acest merit pentru că socotea toată această trudă ca pe o jertfă. Un adevărat martiraj de care ei, cu toții, își vor da seama mai tîrziu, abia atunci cînd se vor afla în culmea fericirii pe care adjutantul Radul Popianu le-a dăruit-o încetișor, încetișor. A împins cu vîrful degetelor farfuria cu prăjiturele, îi părea rău de acum, începuseră să-i placă, n-avea gusturi proaste domnișoara!, adică nu ea, ci prințul, tot ce era acolo se datora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
are. Asta se datora, poate, faptului că avea un fel de frumusețe severă a chipului, foarte precisă și desigur K.F. s-a studiat în oglindă îndelung pînă a ajuns la concluzia că rîsul n-o avantajează. A zîmbit și adjutantul Radul Popianu. Evident, din alt motiv. Chestia cu fotoliul oferit anume semăna cu o farsă a unei fete bătrîne. Și, în acea clipă, i s-a părut că intuiește destinul lui K.F. O fată bătrînă, asta a fost și asta va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
avea o expresie de gheață, nici un mușchi nu tresărea pe fața ei, ochii albaștri se făcuseră rotunzi, ceva între naivitate și indiferență, era frumoasă, n-aveai ce zice, dar o frumusețe decorativă care nu găsea nici un ecou în sufletul lui Radul Popianu și deci în sufletul nimănui. Ținea capul ușor plecat pe dreapta, gîtul întins, fără cute, pieptul nu se mișca în tăietura rochiei, degetele țepene, de marmură, S-a simțit impresionat ca în fața unei forțe necunoscute. N-avea de ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
nu veți cîștiga absolut nimic dacă veți încerca să mă dominați, ca să zic așa, prin statură, prin poziție. Ceea ce vă propun eu este o alianță între egali, domnule Popianu. Cred că sînteți unul dintre aceia care știu ce înseamnă asta." Radul Popianu nu știa ce înseamnă asta, dar era destul de inteligent încît să nu piardă din poziție, din terenul cîștigat, recunoscînd un astfel de flecușteț. Avea o gîndire militară chiar dacă școala sa era mai mult a vieții decît a cărților. Oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
plece din Vladia, poate chiar contribuise în felul ei, de neobservat, încîlcit, dar pînă la urmă eficient, cam cum e mintea muierească, la sfîrșirea cu bine a acțiunii lui. Să fie dator cuiva, asta nu și-ar fi permis niciodată Radul Popianu! Nu putea fi dator nici măcar pentru admirația domnișoarei K.F. "Să lăsăm, mai bine să lăsăm, domnișoară. Concret, care este propunerea?" K.F. atinse cu degetele ceașca. Ceaiul se răcise. S-a scuzat că nu are pe nimeni în casă, "după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
singurătatea domnule adjutant, singurătatea este sentimentul care mă pune în armonie cu lumea înconjurătoare. Ca și pe dumneata, de altfel!" Adăugase repezit, de parcă i-ar fi fost frică să nu fie oprită în a spune acele cuvinte. Pe oricine altcineva Radul Popianu l-ar fi contrazis, însă pe K.F. a lăsat-o, ba, mai mult, a încuviințat aplecîndu-și privirea. Într-adevăr, se împăca cu lumea numai cînd avea sentimentul deplinei singurătăți. Cred că veți fi de acord cu mine cînd voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fericirea! De aceea te-am și chemat, să discutăm concret, în amănunt, despre fericirea Vladiei. Într-un fel sau altul sîntem amîndoi responsabili de ea. Doar știi la fel de bine ca și mine (aici K. F. sărise nițel peste cal, el, Radul Popianu știa mai bine decît oricine!) că oamenii ăștia, locuitorii Vladiei, asistă pe zi ce trece la degradarea idealurilor lor, a speranțelor care nu se împlinesc. Idealul este adevăratul stăpîn al omului, nu-i așa, domnule adjutant? Iar dacă idealul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]