102 matches
-
Miranda. Iar din text se desfășoară întinderile și reliefurile vag determinate ale unei vegetații luxuriante, uneori doar germinația unor amăgiri. Insula, peste care, lini sau viforoși, trec nori, pare să fie păduroasă, dar nu este o junglă; se află acolo rariști și poieni, sunt pomenite măguri, pajiști de nimeni păscute a căror iarbă, de un verde viu, este proaspătă și deasă, cresc flori și pomi care pot înflori, se înalță stejari, pini, cedri, crânguri de aluni și, apărând peștera de vânturile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ce se nasc și mor, Cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult... Ei tac ca roua. Ca sămânța. Ca un dor. Ca apele ei tac, ce umblă sub ogor, și-apoi sub cântecul privighetorilor izvor ce fac în rariște, izvor sonor 1096. Deci morala poate fi că tăcerea e de aur și nu toate tainele pot fi împărtășite, poate chiar nici sub carcasa metaforei, prin semne și alegorii. Mutus liber, la fel ca în cartea alchimică ce nu conține
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Miranda. Iar din text se desfășoară întinderile și reliefurile vag determinate ale unei vegetații luxuriante, uneori doar germinația unor amăgiri. Insula, peste care, lini sau viforoși, trec nori, pare să fie păduroasă, dar nu este o junglă; se află acolo rariști și poieni, sunt pomenite măguri, pajiști de nimeni păscute a căror iarbă, de un verde viu, este proaspătă și deasă, cresc flori și pomi care pot înflori, se înalță stejari, pini, cedri, crânguri de aluni și, apărând peștera de vânturile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
apăsătoare. SCRIERI: Amurg, Iași, 1938; Sonete, București, [1940]; Bugeacul, Iași, 1941; Vifor subt stele, București, [1943]. Repere bibliografice: Ion Sân-Giorgiu, Sonetele lui George Cuza, CML, 1940, 54; Gh. A. Cuza, CGM, 1940, 6-8 (semnează Toma Vlădescu, Radu Dragnea, D. Florea Rariște, Teofil Mareș ș.a.); I. Gr. Periețeanu, Sonetistul Gh. A. Cuza, UVR, 1940, 24; Predescu, Encicl., 247; Nichifor Crainic, Gh. A. Cuza sonetist, G, 1943, 4; Perpessicius, Opere, X, 176-177; Ion Șiugariu, Viața poeziei, Timișoara, 1999, 115-118. V.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286633_a_287962]
-
cu coasa În brazde Încă Înainte de răsăritul soarelui de după dealurile Împădurite ale Giurgeului, gândi el, și ochii i se Înseninau parcă de o lumină venită dinăuntru. Acum cerul era umed și limpede, iar de pe Mureș deja se ridicaseră negurile. Prin rariștea brazilor Începeau să se vadă primele case. Câteva glasuri i se deslușeau parcă venind de demult și două siluete se iviră printre copaci. Da, cine o fi trențărosul acesta care urcă Pietrarul așa de abătut? Era un glas de bărbat
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
vine infinitezimalul! tricolor puntea pe cabluri în stîlpii de fier vopsiți, sat către nord în care ne trezeam cu fiara sovietică dimineața, că ne-a mai mîncat din cele pămînturi, parc de copii din leagăne și tobogane, locația naturală pe rariște și poiană în modelul de habitat cu seturi imobiliare la axele de transport, în interval de cîmpuri arborescența, ființe cu interludii actele lor, deschiderea de zeci de kilometri spinările morfologice spre Cernăuți, dincolo un singur indiciu alb de sat, șoseaua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
sigur cel mineral-vegetal, animal utopic Malnaș țarcă de iarnă eminesciană cuiburi, Oltul plastic topit verde, Dacia roți tăvălite pe zăpadă, horă de păduri amestec, șoim rotocoale, Malnaș Băi în ușă, păr inele, brunetă, doi acoliți, paleta pe lîngă trup, maluri rariște cu stîlpi, adevărata industrie este cea inevitabilă, fie a naturii, fie a inevitabilului principiu om, locuirile din pace n-au nume, le ține viitorul Domnul, Bicsadu Oltului jalea organul nostru pentru frumos, doina, cît ar despuia-o de folclor, de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Bloch, Etruscii, București, 1966; Salustiu, Opere, introd. trad., București, 1969. Repere bibliografice: Hadrian Daicoviciu, „Cum trăiau romanii”, TR, 1965, 13; Constantin Daicoviciu, „Ovidiu. Omul și poetul”,TR, 1972, 7; D. A. Aricescu, „Ovidiu. Omul și poetul”, TMS, 1972, 4; D. Florea- Rariște, „Ovidiu. Omul și poetul”, ATN, 1972, 8; Bucur, Istoriografia, 309; Gheorghe Ceaușescu, „Clasicii antici în România”, RITL, 1974, 4; N. A. Ursu, Traduceri românești din clasicii antici, CRC, 1975, 40; Mircea Popa, „Clasicii antici în România”, „Synthesis”, 1976, 3; Mircea Popa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]
-
Mandriuc, Mia Cerna, C.V. Șesan, I. Văleanu, C. Ardeleanu, Hij Simion, dr. Piticariu, Em. Iliuț, Areta Vitencu, Mircea Strteinul, Ion Roșca, Neculai Roșca, Iulian Vespar, George Drumur, Ghedeon Coca, Aurel Putneanu. E.Ar. Zaharia, Dragoș Vitencu, Traian Chelariu, D. Florea Rariște, Ilie Corfus, Octavia LupuMorariu, C. Enescu-Bughea, Elena Șesan, Milan Șesan, Anca Țurcanu, A. Ieșan, N. Tcaciuc, V. Bogrea ș.a. * Calendarul Poporului pe anul 1930 Calendarul Poporului pe anul 1930, redactat de către Societatea pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina de sub
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
s a anunțat înființarea „Buletinului științific al Asociației de etnografie și folclor”, unde sperăm să publicăm și noi, cei de la Filiala Fălticeni. 226 Cu această ocazie s-a ținut și o sesiune de comunicări, la care au vorbit: D. Florea Rariște: „Contribuții la biografia lui S. Fl. Marian”; lector univ. Paul Leu (autorul recentei monografii „Ciprian Porumbescu”): „S. Fl. Marian cercetător de reputație europeană” și lector univ. V. Andrucovici 275: „Sugestii pentru o metodologie de cercetare la S. Fl. Marian”. În
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
păsări, arbori și izvoare. Dăinuia o puritate sălbatică a peisajului. Un aer îmbătător ne umplea piepturile și, pe când mergeam pe platourile deschise ale muntelui, albastrul cerului ne făcea să ne bucurăm de o fericire infinită. Acolo, pe culmile munților, în rariștile acoperite cu iarbă înaltă, am întâlnit numeroase turme de oi însoțite de păstori și câini. Când ne-am oprit, ca oaspeți ai păstorilor, i-am auzit cântând din fluierele lor de lemn: susurau o melodie plină de melancolie, resuscitând oracolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a desișului. Din neatenție, ne-am afundat prea adânc în pădure, astfel că, până la urmă, am rătăcit drumul de întoarcere și am continuat să ne învârtim în cerc, printre copaci, în căutarea potecii cunoscute. Pașii ne-au dus într-o rariște largă, unde se întindea o poiană cu o iarbă foarte înaltă și catifelată ce transmitea trupului meu un simțământ bizar de intimitate, de fiecare dată când o atingeam în treacăt. În mijlocul pajiștii aceleia creștea un cais; era aproape vară și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cu grabă, cu ochi vioi pe fața albă pe care au mai rămas urmele unei vechi frumuseți. Pe la 3 1/2 pornim cu piciorul iar peste munte spre Varatec. Pe un drum nou, abia acum desfundat, peste nenumărate poduri, printre rariști, prin poeni din una se vede departe Neamțul și cetățuia înnaintăm mai mult în tăcere. Ici-colo câte un izvor; ici-colo câte o mierlă trece drumul dintr-un tufiș în altul, zburând ușurel la fața pământului; un huruit dulce și înnăbușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sfâșietor de trist, poetul smulge un sunet din trecutul vieții 190. Sunetul buciumului este, ca și cel al cornului, când explicit, ca în Lasă-ți lumea... (Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea lună/ Din tr-o rariște de fag191), când repetabil ca un ecou după moarte: Și cum va înceta/ Al inimii sbucium,/ Ce dulce-mi va suna/ Cântarea de bucium!192 Aceste sunete, la care se adaugă și cel al clopotului, dau împreună semnele cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
merge la Iași, sau pur și simplu mergeam la Negrești pentru altceva, fiindcă nu asta are importanță. Trecusem de pădurea statului, coborând în satul Buda apoi urcând dealul molcom la Negrea, spre pădurea cu același nume, coboram voios printr-o rariște spre Valea Mare. Era în acea zi un soare prietenos, ca de primăvară, care bătea puternic. Mai erau pâlcuri de zăpadă pe ici, pe colo, care se topeau despletind pârâiașe zglobii pe versanții dealurilor. Susurând printre crengile moarte ale lăstărișului
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
teatrală, artistică”, se vrea „de pură manifestare artistică, dezbrăcată de orice năzuinți materiale”. Poezie argheziană este publicată în primele trei numere, cu Psalmul de taină, Nehotărârea și versuri din ciclul Agate negre, alături aflându-se producțiile poetice ale lui S. Rariște, M. Munte, M. Codreanu, Kostya Rovine sau Emil Maur. Acesta din urmă îi va dedica un poem lui Al. Macedonski (Poetului), prezent și el cu două poezii și fragmente inedite din Marea epopee. De altfel, Macedonski îi va face o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286934_a_288263]
-
peste abisuri, ca o cîntare fermecată de leagăn, și lumile dormeau duse pe brațe imense de întunerec... Iar peste tot și peste toate, se aprinse la răsărit, ca o candelă de străjuire, luna plină a sfîrșitului de iuliu, și, prin rariștea neagră a pădurilor, își trimise pînă la mine întăile luciri fantastice și mișcătoare ale razelor sale argintii, piezișe și răci”. „Și, de peste firea întreagă, până la hotarele auzului, într-o clipă se ridică, pe mii de note discordante și totuși armonice
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
Când sufletul Măicuței Se face prunc și-atunci Isus îl ia în ceruri, Pe-o aripă de înger, Să-L crească mai departe... 6 aprilie 2007 Călăuză Mergeam de mână ca acum Spre un ținut al nimănui, Călcând pe-o rariște de fum Și-n jur creștea întunecarea, Dar Tu-mi spuneai să nu mă tem De umbra îngerului care întârzia cu noi pe drum. Mă înghițeau pustiul, ceața Și mă pierdusem ca un orb Când mi-ai șoptit: deschide ochii
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9327_a_10652]
-
demult, demult... ceriul era limpede... soarele strălucea ca un fecior tiner... cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul... păduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... și armasarii nechezau jucîndu-se prin rariște..." (Cîntarea României XIII). Oricum, marșul eroic intonat de trîmbițele Cîntării României era tot ce i se potrivea mai puțin discretului și pudicului Alecu Russo, înclinat mai curînd spre melodia șoptită. Scrierile în limba franceză rămase în manuscris atestă o notabilă
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]
-
îl apostrofă Pârnaie. - Tot de frică... Da’ io credeam că nu se simte... - Precum vezi... Chisăliță strânse din buci și îl urmă. Pe cât vedeai cu ochii, până la liziera orașului, nu erau decât smocuri încrețite de troscot ori tufișuri prizărite și rariște. Mormanul se ridica uriaș și inexplicabil. Pârnaie privi, cu mâinile în șolduri, peste treptele piramidei. Ceilalți doi se apropiară, în tăcere. - Uite, colo! spuse, în cele din urmă, Pârnaie. Aia nu e o capotă de mașină? Iadeș ocoli locul, privind
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
și se înmulțeau, ca strivite sub tălpi. Se iscă din senin un vânt care agită bălăriile. Și atunci, din spatele zimților, al grohotișurilor, de după cutiile aruncate de-a valma, dezlipindu-se din brazdele crestate și mocirloase, dând deoparte frunzele de brusture și rariștile uscate ca niște păpurișuri, apărură ceilalți, strângând cercul. Pârnaie privi descumpănit și se învârti pe loc. Rămaseră în mijloc, spate în spate, cu Chisăliță încercând zadarnic să se ascundă printre ceilalți doi. Odată cu pașii lor îndărăt se micșora și cercul
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
demult, demult... ceriul era limpede... soarele strălucea ca un fecior tiner... cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul... păduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... și armăsarii nechezau jucîndu-se prin rariște..." (Cîntarea României XIII). Oricum, marșul eroic intonat de trîmbițele Cîntării României era tot ce i se potrivea mai puțin discretului și pudicului Alecu Russo, înclinat mai curînd spre melodia șoptită. Scrierile în limba franceză rămase în manuscris atestă o notabilă
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
pădurea, zăriră cocioaba lui Audbert, marcomanul. Dindărăt, ducând de căpăstru un catâr cocoșat sub o încărcătură greoaie, li se alătură tânărul Kayuk. Imediat ce Balamber trase de frâele calului său, ceilalți se opriră și ei și veniră lângă el ca să scruteze rariștea întinsă. Ochii lor atenți cercetară fără grabă micul regat al marcomanului: gospodăria, cu orătăniile scurmând prin arie, șura, cam desfăcută din încheieturi, dar bine burdușită, grajdul și cocina, lipite de construcția principală; puțin mai departe, grădina de zarzavat și, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și animale cu tot, pentru a nu fi observați de câțiva călători în trecere pe acolo. Cu toate precauțiile, în ziua următoare, în primele ceasuri ale după-amiezii, întâlniră bagauzii. întâlnirea s-a produs în mijlocul unui platou întins, pe când străbăteau o rariște înconjurată de o centură întunecată de brazi. Când îi văzu ieșind pe neașteptate din desișul de copaci, Audbert se opri cu o smucitură, dar era prea târziu ca să mai schimbe direcția. Cei pe care îi văzu imediat erau trei, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
coborâre scurtă, se opriră pe un pisc stâncos ce se ridica vertical deasupra apelor sale azurii. Din punctul acela, o cărare întortocheată cobora printre stânci mari de granit, brazi și pâlcuri de arbuști către malul lacului, unde se întindea o rariște largă, în care se putea zări o cocioabă făcută din trunchiuri de lemn. Un cal alb, în care Balamber îl recunoscu imediat pe Rutilan, păștea liniștit în apropierea stufărișului ce îmbrăca malul. Dincolo de linia lui, un bărbat intrat până la genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]