KorAP: Find »[drukola/base=reacțional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 ...9 >

206 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

prin absența simptomelor și prin prezența izolată a unor „mecanisme de apărare ale caracterului” care constituie pentru subiect o carapace și care dau un anumit stil comportamentului acestuia. Aceste „trăsături de caracter” sunt, de fapt, „modalități de apărare”, preventive sau reacționale, cele mai obișnuite ale subiectului, orientate împotriva conflictelor intrapsihice sau exterioare. Ele sunt trăsături permanente care pot fi rezultatul unei „rețele de pulsiuni, sublimări sau formații reacționale” (S. Freud). În aprecierea tipologică a personalităților nevrotice se ia drept criteriu de

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
acestuia. Aceste „trăsături de caracter” sunt, de fapt, „modalități de apărare”, preventive sau reacționale, cele mai obișnuite ale subiectului, orientate împotriva conflictelor intrapsihice sau exterioare. Ele sunt trăsături permanente care pot fi rezultatul unei „rețele de pulsiuni, sublimări sau formații reacționale” (S. Freud). În aprecierea tipologică a personalităților nevrotice se ia drept criteriu de referință stadiul de dezvoltare libidinală care are ca obiect fixațiile obsesive sau mecanismele de apărare ale Eului într-un fel preferențial și stereotip în scopul rezolvării conflictelor

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
oral, sadic-anal, falie, narcisic sau masochist. Tipul oral este specific personalității isterice, cu trăsături pasive și de dependență afectivă, acest tip de personalitate histrionică fiind mai apropiat de conflictul oedipian. Tipul anal corespunde personalităților psihastenic-obsesionale. Tipul falic-narcisic este datorat formațiilor reacționale legate de teama de castrare și de fixarea la stadiul falie al dezvoltării cu hipervalorizarea penisului (W. Reich). Tipul masochist moral regrupează tendințele autopunitive și conduitele de eșec, aspecte care traduc o culpabilitate inconștientă generată de conflictul oedipian. 2) Personalitățile

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o manieră obsesivă. Sunt persoane dominate de contrarietăți în conduite și acțiuni. Modul lor de gândire evocă un tip de funcționare de natură „magică”. Caracterul anal, descris de S. Freud, este un tip patologic de caracter, care rezultă din formațiile reacționale orientate către pulsiunile anale. Din punct de vedere psihopatologic acesta se caracterizează prin următoarele: economie sau parcimonie, ordine sau punctualitate, încăpățânare sau automatism rigid. Personalitatea anancastă, descrisă de K. Schneider, combină elementele personalității obsesionale cu cele ale caracterului anal. Anancaștii

Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680

încorporarea la conduită, dar care poate fi și o tendință compensatorie de acomodare a individului la obiectele care „rezistă asimilării”. Faza de asimilare este învățarea sub forma transferului, iar faza de acomodare reprezintă învățarea sub forma generală a modificării schemelor reacționale sub efectul reușitei. Învățarea, ca de altfel întreaga dezvoltare a individului, are la bază fenomenul echilibrării active între subiect și obiect (această teorie a lui Piaget a fost numită „teoria echilibrării progresive”). Aceasta teorie este importantă pentru elaborarea planului de

Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
intervenția timpurie este esențială pentru recuperarea și antrenarea resurselor compensatorii la nivelul analizatorilor funcționali și la nivelul structurilor nervoase centrale. Depistarea și diagnosticul precoce constituie condiția fundamentală în elaborarea unui plan de intervenție și educație prin asigurarea unui mediu stimulativ‑reacțional pentru a furniza copilului situații stimulative necesare în interacțiunea cu mediul, încercările de comunicare și rezolvarea problemelor. Spre deosebire de copiii care prezintă doar un singur tip de deficiență senzorială, în cazul celor cu deficiențe multisenzoriale este indicată o abordare diferită în

Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664

monoclonală completă, fie doar lanțuri ușoare monoclonale (κ sau λ). Această proteinurie cu lanțuri ușoare este denumită proteinurie Bence-Jones. (De menționat că, adesea, bandeletele urinare nu detectează acest tip de proteinurie!). Paraproteinemiile (gamapatii monoclonale) se clasifică astfel: A. Benigne (70 %) • Reacționale: - deficite imunitare (congenitale, SIDA etc), - boli infecțioase, în special virale (VHB, VHC, EBV, CMV, HIV), - boli autoimune (sindromul Sjögren, PR, LES), - hepatită cronică activă, - boli de stocaj (Gaucher); • De natură (semnificație) nedeterminată (monoclonal gammopathy of undetermined significance, MGUS) - se caracterizează

Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall (2007) [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
de alfa blocanți. Efectul secundar corespunde stimulării beta 2 adrenergice și este antagonizat de propranolol. • glucagonul: administrarea intravenoasă de glucagon are efect difazic: o fază precoce de hiperkaliemie (prin ieșirea potasiului din hepatocite), apoi o fază hipokaliemică determinată de secreția reacțională de insulină. Rolul exact al glucagonului în echilibrul potasiului nu este cunoscut. • creșteri importante patologice ale osmolalității, ca în hiperglicemia severă, pot cauza mișcări ale potasiului spre fluidul extracelular și creșteri ale K+ plasmatic. Două elemente explică aceste modificări: • prin

Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall (2007) [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

așa. Sigur, pacientul își însușește unele competențe și învață să se servească de instrumentele terapeutice. Dar, așa cum asmaticul păstrează asupra lui Ventoline și evită locurile umede și prost aerisite, pacientul care suferă de anxietate, de atacuri de panică, de depresie reacțională sau sezonieră, de obsesie parazitantă rămâne atent, chiar dacă este dureros să-și admită fragilitatea. A fi beneficiat de o terapie de tip TCC este o șansă. Aceasta îi permite să-și umple cutia cu instrumente practice, utilizabile în orice moment

Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

DOUĂZECI ȘI NOUĂ DE MECANISME DE APĂRARE Activism 121 Afiliere 127 Afirmare de sine prin exprimarea sentimentelor 134 Altruism 141 Anticipare 147 Anularea retroactivă 153 Ascetismul adolescentului 158 Clivaj (al eului, al obiectului) 162 Contrainvestire 169 (De)negare 176 Formațiune reacțională 181 Identificare 190 Identificare cu agresorul 195 Identificare proiectivă 201 Intelectualizare 206 Introiecție 212 Izolare 218 Înlăturare 226 Întoarcere către propria persoană 231 Proiecție 238 Raționalizare 244 Refugiu în reverie 249 Refulare 258 Refuz (al realității) 266 Regresie 274 Retragere

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lucrările în care pot fi găsite aceste descrieri 2. Așadar cele nouă mecanisme sunt: - regresia (noțiune ce apare în 1900, în Interpretarea viselor, și ale cărei strânse legături cu fixația sunt precizate în Introducere în psihanaliză, 1916); - sublimarea și formațiunea reacțională (Trei studii privind teoria sexualității, 1905); - proiecția („Președintele Schreber”, 1911); - întoarcerea împotriva propriei persoane și transformarea în contrariu („Pulsiuni și destine ale pulsiunilor”, 1915a); - introiecția sau identificarea („Doliu și melancolie”, 1917b); - anularea retroactivă și izolarea (în Inhibiție, simptom și angoasă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
spre exemplu, în cazul afectului, nu dispariția acestuia, „anestezierea” lui, ci mai degrabă „prelucrarea” lui și deci „reducerea durerii”. Așa se explică de ce anticiparea sau reprimarea (desemnată în această lucrare sub numele de „suprimare”) sunt mecanisme mai adaptative decât formațiunea reacțională, activismul (acting-out) și refuzul psihotic. 2) Apărările adaptative se înscriu într-o perspectivă temporală: ele sunt orientate mai degrabă către un termen lung. Anticiparea este astfel superioară acțiunii, întrucât ea permite, metaforic vorbind, „să plătești acum și să zbori mai

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
anumitor amenințări, unele mecanisme sunt mai utile decât altele. 4) Pentru a putea fi socotite adaptative, apărările trebuie să canalizeze sentimentele și nu să le blocheze. Reprimate, sentimentele pot fi, pentru un subiect care recurge în mod sistematic la formațiunea reacțională, la fel de periculoase ca o defecțiune survenită la supapa de evacuare a vaporilor de la oala sub presiune pusă la foc. 5) Apărările adaptative îl fac pe utilizatorul lor plăcut, atrăgător pentru ceilalți. În schimb, folosirea unor apărări neadaptative conduce la respingerea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
succesiv mai multe liste existente în publicațiile consacrate acestui concept. • La începutul lucrării sale Eul și mecanismele de apărare (1936/1993), A. Freud oferă o listă, devenită clasică, în care sunt incluse zece mecanisme: 1) refularea 2) regresia 3) formațiunea reacțională 4) izolarea 5) anularea retroactivă 6) proiecția 7) introiecția 8) întoarcerea către propria persoană 9) transformarea în contrariu 10) sublimarea. A. Freud consacră capitolele 6 și 7 ale cărții sale studiului negării prin fantasmă, respectiv negării prin acte și vorbire

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
între paranteze numărul de ordine corespunzător poziției lor din lista elaborată de Bergeret: Anularea (12) Condensarea (20) Contrainvestirea (1) Dedublarea imago-urilor (22) Dedublarea eului (21) Denegarea (13) Deplasarea (19) Evitarea (24)13 Forcluderea (15) Formațiunea de compromis (4) Formațiunea reacțională (2) Formațiunea substitutivă (3) Formarea de simptom (5) • Un moment important în recunoașterea poziției centrale ocupate de mecanismele de apărare în psihopatologie este marcat de cuprinderea lor în manualul Asociației Americane de Psihiatrie (AAP), Diagnostic and Statistical Manual of Mental

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de apărare. A trebuit să așteptăm tipărirea ediției DSM III-R (1987/1989) pentru ca optsprezece apărări și definițiile aferente să-și facă apariția în glosarul manualului. Dintre aceste optsprezece mecanisme, cinci figurează în lista clasică a Annei Freud: anularea retroactivă, formațiunea reacțională, izolarea, proiecția și refularea. Constatăm așadar că cinci mecanisme figurând pe lista Annei Freud nu au fost reținute de autorii DSM III-R. Este vorba despre introiecție, regresie, orientarea către sine, transformarea în contrariu (sau răsturnare) și sublimare. Celor cinci mecanisme

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
respectiv somatizarea, nu mai figurează deloc în lista din DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată de Vaillant. • Ultima listă pe care o

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de apărare, să trasăm frontiere între ele, mai ales dacă avem în vedere faptul că orice comparație relevă existența unei apropieri sau chiar a unei similitudini semantice. Înaintea lui Plutchik, mai mulți autori notaseră deja că: - anumite apărări - precum formațiunea reacțională și anularea retroactivă sau refuzul și proiecția - sunt apropiate una de alta (English și Finch, 1964); - conceptul de intelectualizare le include pe cele de izolare, raționalizare, ritualizare, anulare retroactivă și gândire magică (Vaillant, 1971); - izolarea și clivajul ar fi două

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
opusul proiecției. La fel, putem sesiza opoziții între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și sublimare. Pentru a stabili aceste relații, Plutchik et al. cer unor psihiatri experimentați să compare între ele cele șaisprezece mecanisme, în funcție de gradul lor de asemănare. Rezultatele acestei analize le-au

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
că aceste ansambluri de mecanisme de apărare au în comun metode foarte apropiate de apărare a eului. Această cercetare a mai permis și descrierea opozițiilor (sau polarităților) dintre diferitele apărări, în combinații de tipul: - sublimare și regresie, - sublimare și formațiune reacțională, - activism și refulare. Pornind de la rezultatele cercetărilor întreprinse și mai ales de la analizele factoriale, Plutchik et al. propun o altă listă, de numai opt apărări de bază: Compensația Deplasarea Formațiunea reacțională Intelectualizarea Unul dintre aceste mecanisme, compensația, este mai puțin

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
combinații de tipul: - sublimare și regresie, - sublimare și formațiune reacțională, - activism și refulare. Pornind de la rezultatele cercetărilor întreprinse și mai ales de la analizele factoriale, Plutchik et al. propun o altă listă, de numai opt apărări de bază: Compensația Deplasarea Formațiunea reacțională Intelectualizarea Unul dintre aceste mecanisme, compensația, este mai puțin cunoscut: ea vizează găsirea de substitute în cazul unor pierderi sau al unor inadecvări reale sau imaginare. Plutchik (1995) pune acest mecanism în legătură cu tristețea generată de o pierdere și cu anxietatea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sau frecventă a unor cuvinte de duh în vederea reducerii anxietății, care este rezultatul unor situații stresante sau al unor gânduri și afecte perturbatoare. 21) A fluiera pe întuneric (V.): mecanism conținând elemente de conduită contrafobică, de refuz și de formațiune reacțională și implicând identificarea cu o persoană care nu cunoaște teama (ceea ce ar putea constitui o identificare cu agresorul). 22) Forcluderea (L. și P.): mecanism ce constă în respingerea primordială a unui semnificant 21. Exemplul cel mai curent este respingerea falusului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sau identificarea proiectivă -, cunoscute și ca apărări care distorsionează imaginea și care sunt desemnate prin termeni aflați în legătură cu teoria relațiilor obiectuale. 3) În a treia categorie, cea a apărărilor nevrotice sau intermediare, Vaillant clasează deplasarea, izolarea afectului, refularea și formațiunea reacțională. 4) A patra categorie, aceea a apărărilor mature, cuprinde altruismul, sublimarea, reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea și umorul. O altă clasificare ce se apropie în mod evident de aceea propusă de Vaillant apare în DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), unde

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
percepție conștientă a sentimentelor, a ideilor și a consecințelor lor și asigură cel mai bun echilibru posibil între diferitele motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor mentale (sau al formațiunii de compromis). Cele șapte apărări menționate - deplasarea, disocierea, intelectualizarea, izolarea afectului, formațiunea reacțională, refularea și anularea retroactivă - mențin în afara conștiinței idei, sentimente, amintiri, dorințe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenințare potențială. 3) Nivelul distorsiunii minore a imaginii. Cele trei apărări citate - deprecierea, idealizarea și omnipotența - operează, în vederea reglării stimei de sine

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
frustrant, care altfel ar genera o reacție negativă. Estomparea realităților neplăcute creează iluzia unei controlări a conflictelor sau amenințărilor, care diminuează anxietatea conștientă și accentuează sentimentul de bine al subiectului. Regăsim acest stil în mecanisme ca (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea. Ultima clasificare pe care o prezentăm apare într-o cercetare empirică efectuată de Bond et al. (1983) și a permis elaborarea unui Chestionar de stil defensiv destinat evaluării mecanismelor de apărare a căror existență este acceptată de majoritatea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]