369 matches
-
care guvernează structurile. De exemplu, s-a afirmat că un ambuteiaj conține un tipar comportamental care nu poate fi redus la comportamentul individual al unei singure mașini. În mod similar, metalele parcurg un comportament colectiv și interacțiuni care nu sunt reductibile la comportamentul unui atom individual din cadrul acelui metal, și s-a afirmat că legile care descriu acest comportament colectiv nu sunt mai puțin fundamentale decât legile care descriu atomii înșiși. Un alt atac împotriva reducționismului provine de la adepții principiului antropic
Reducționism științific () [Corola-website/Science/299821_a_301150]
-
funcției sinus a unghiului, iar " d" este valoarea cunoscută a funcției sinus pentru unghiul triplu. Oricum, discriminantul acestei ecuații este negativ, deci ecuația are trei rădăni reale din care numai una este soluța căutată, dar niciuna din soluții nu este reductibilă la o expresie algebrică reală, astfel că, se folosesc numere complexe intermediare ale rădăcinii cubice, care se pot exprima numai prin termenii reali ai funcțiilor, folosind funcții hiperbolice. Pentru unghiuri multiple specifice, acestea rezultă din formulele specifice de adunare a
Identități trigonometrice () [Corola-website/Science/320154_a_321483]
-
considerat fondatorul psihofizicii, relația dintre obiect, stimulul fizic și senzație (produce percepție). Lucrarea epocala a lui Fechner a fost "Elemente der Psychophysik" (1860). El pornește de la conepția lui Baruch Spinoza, conform căreia faptele trupului și faptele conștientului, deși nu sunt reductibile una la cealaltă, sunt fete diferite ale unei realități. Originalitatea să constă în încercarea de a descoperi o relație matematică exactă între ele. Rezultatul cel mai faimos al investigațiilor sale este cunoscut sub numele de legea Weber-Fechner, care poate fi
Gustav Theodor Fechner () [Corola-website/Science/317298_a_318627]
-
figuri ca Hegel, Kant, Vico, Bradley și J.A. Smith. În timpul anilor ’50 și ’60 filosofia istoriei formulată de el a ocupat un loc central în dezbaterea referitoare la natura explicației în științele sociale și la faptul dacă acestea sunt reductibile la explicații din domeniul științelor naturii. În urma eforturilor interpretative ale lui W.H. Dray, contribuția lui Collingwood în domeniul filosofiei istoriei ajungea să fie considerată un antidot puternic la ideea de unitate metodologică a lui Carl Hempel. Collingwood este autorul
Robin George Collingwood () [Corola-website/Science/326151_a_327480]
-
a demonstrat că această problemă este NP-completă, însă, a furnizat o manieră mai simplă de a arăta că multe alte probleme sunt NP-complete, inclusiv discutată anterior. Astfel, o clasă vastă de probleme aparent fără legătură unele cu altele sunt toate reductibile unele la altele, și, într-un anume sens, sunt „aceeași problemă”. Deși nu se cunoaște dacă P = NP, se cunosc probleme care sunt în afara P. Un număr de probleme succinte (probleme care nu operează pe intrări normale, ci pe o
Clasele de complexitate P și NP () [Corola-website/Science/336745_a_338074]
-
de a face cu pasiunea. Sistemul filosofic al lui Leibniz are la baza existența unor elemente spirituale indivizibile numite monade. În limba greacă “monas” înseamnă “unitate,ceea ce este unu”. Leibniz considera că un lucru este din punct de vedere metafizic reductibil la o substanță simplă . Atunci când ne referim la monade trebuie să avem în vedere faptul că monadele reprezintă substanțe simple, care nu se nasc și nu pier, autonomia lor fiind totală. Ele sunt indestructibile, căci sunt o oglindire a universului
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]
-
decis. Principiul fondator al pactului social este excluderea sau controlarea legitimă a violenței, chiar dacă aceasta poate explica agresiunea expansionistă și fondarea câtorva imperii. Prin deturnarea violenței a luat ființă umanitatea. Tot așa cum nu orice violență este sacră, sacrul nu este reductibil la violență și la sacrificiu, pentru că nu toate riturile au același scop sau același mecanism, iar sacrificiul, spre deosebirede rugăciune, nu este prezent decât Într-o parte limitată a lumii religioase. Etologia și psihologia agresiunii Etologia cotidiană ne oferă, la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
imaginile pe care le punem în acțiune în viața mentală, pe care le proiectăm în operă sau care animă mari mișcări colective, aceste imagini nu sînt doar individuale ci transpersonale și au o semnificație care nu este proiectivă, nu este reductibilă doar la niște trăiri și prin aceasta regăsim sensul originar al cuvîntului imaginal. Este vorba într-adevăr de imagini independente de psihologie și care vorbesc, ni se adresează fără ca să le putem modifica, fără ca să le putem utiliza în mod
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
și cele dintre text și lume, ies purificate, paradoxal, tocmai de "păcatul" purismului împins pînă la exces ( toate bune și frumoase, însă unor asemenea considerații li se poate aduce cel puțin o obiecție de fond: faptul că modernismul nu e reductibil la rețeta sa "hieratică", de tip Rilke, Ștefan George, Blaga, care alcătuiește doar una din fațetele sale. Astfel încît așa-numitul postmodernism, opus teoretic modernismului, cu care în realitate se întrepătrunde pînă la inseparabilitate, s-ar vedea lesne pus, în
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
dintre cele două epoci (modernitate și postmodernitate) îl deține ,bătălia canonică" (p. 73-76; 88-93); 4. De aceea, Ion Bogdan Lefter insistă pe renunțarea la criteriul biologic al generațiilor (trei într-un secol), pentru o tensiune generalizatoare între doi poli ideologici, reductibili în fond la conservatorism și liberalism (p. 117-119).Cu toată dificultatea problemei, criticul nu eludează definirea postmodernismului românesc, în câteva pagini de sinteză din 1995 (p. 81-85, rescrise după o primă versiune din 1986, p. 43-47), care ar putea figura
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
economie de mijloace, "reflexia regresivă în oglinzile sferice", nu neapărat ca urmare a predispoziției clasice, pentru că autorul Scrisorii pierdute "îmbină în mod natural comicul cu tragicul" (p. 100). Momentul ilustrează pe deplin aspirația scriitorului spre a surprinde clipa unui trecut, reductibil doar prin moment; e simultan și schiță, implicând deopotrivă spațiul și timpul. Nu cred că ar trebui să facem abstracție de atmosfera junimistă și maioresciană, creată în jurul prisosului de cuvinte, de care era suprasaturată literatura română. Chiar personajele caragialiene ilustrează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau ca Stănescu, nu are nimic în el de tribun, de luptător. Este totuși, după cum ne convinge criticul, un luptător, căci spune adevărul. Sunt văzute pe bună dreptate trei etape în evoluția "luptătorului": prima este aceea a rezistenței prin poezie, reductibilă la păzirea limbii române (ca o heideggeriană casă a ființei); cea de-a doua e depășirea simplei rezistențe prin confruntarea cu imperiul și prin militantism activ; cea de a treia este realizarea concretă a programului ce se rezumă într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
niciodată, are optimismul recunoașterii fraterne" (op. cit., p. 209). În doar câteva linii ordonatoare în acest capitol criticul român ne convinge că avem a face cu trei etape în ceea ce privește ascensiunea tribunului, luptătorului Grigore Vieru: prima este aceea a rezistenței prin poezie, reductibilă la protejarea limbii materne; cea de-a doua e depășirea simplei rezistențe prin confruntarea cu realitatea ideologică; iar cea de-a treia privește reintegrarea cu patria-mamă, realizarea concretă a programului întregirii. Începând abia cu al treilea capitol Paideuma al monografiei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cauzală: Îndată ce suntem Însă conștienți de această presiune, se naște În noi Întrebarea nouă dacă acea sugestie are o valoare etică, Întrebarea este esențial deosebită de constatarea cum s-a produs ea În realitate. De aceea, raționamentul etic nu este reductibil la cel al științelor naturale. După cum foarte bine a observat Henri Poincare: dintr-un „indicativ” nu se va putea scoate niciodată un „imperativ”. Pascal spunea: oricât am scruta faptele, nu vom găsi În ele nici o parcelă de datorie. Unii juriști
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
biologică, nici psihologică și nici propriu-zis sociologică, ci o realitate de o natură esențial deosebită. Concluzia care se impune nu poate fi, credem, alta decât că ordinea de adevăruri etice există de sine stătătoare, și nu e În nici un fel reductibilă la ordinea de adevăruri teoretice, ele stabilindu-se pe planuri logice complet deosebite. Imposibilitatea de a afirma că aserțiunile etice se reduc la cele de fapt dovedește că cunoștința etică există sub formă autonomă; ea este paralelă cu cea a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian pleacă de la pământ, de la o realitate încarnată, de la o cauzalitate fenomenală reductibilă la niște înlănțuiri raționale. De la trup, așadar: teoria atomistă propune o explicație a gândirii care se sprijină exclusiv pe o fizică simplă. Mișcarea atomilor în vid. Cum toate evenimentele care constituie realitatea țin de această cauzalitate materială, lucrurile stau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu patru secole înaintea erei noastre, ea făcea o adevărată spărtură în cerul filosofic, asemeni unui fulger uriaș și de lungă durată. Carnea gândește, trupul reflectează, materia elaborează, atomii cugetă. Și aceste procese complexe iau naștere sub învelișul unei ființe reductibile la numele ei. Identitatea unui filosof coincide foarte exact cu fiziologia, cu biologia, cu anatomia lui. Ce știm despre acest trup filosofic? Starea lui precară, fragilitatea lui, faptul că nu a cunoscut niciodată în viața lui ceea ce Nietzsche numește Marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile la niște înlănțuiri logice. Epicur avansează idei imanente asupra compoziției unui curcubeu, a naturii unui fulger, a cauzelor trăsnetului, a originii ploilor, a formării norilor, asupra comportării unei stele căzătoare, a construcției lumilor și a compoziției materiei. Niciuna nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
al lui Lucrețiu, Memmius dovedește că prietenia pare adesea cu atât mai sublimă cu cât este destinată să rămână o dorință pioasă... -5- O zugrăvire a elanului vital. Pentru detractorii săi, materialismul apare adesea ca un mecanicism sumar, încremenit, rece, reductibil la o ecuație matematică. în secolul Luminilor, metafora omului-mașină a accentuat această trăsătură: scripeți, roți dințate, angrenaje, înainte ca revoluția industrială să adauge pistoane, tracțiuni, presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: discul dur informatic. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cuvântul ei de spus pentru a risipi tenebrele și a elimina indefinitul. Epistemologia lucrețiană vizează îndepărtarea fricii. Legile naturii, imuabile, asigură derularea armonioasă a tot ceea ce se întâmplă. Nu zei, nu forțe oculte sau puteri întunecate, ci înlănțuiri de cauze reductibile printr-un efort al spiritului. Când se amestecă și inteligența, apar relații între aspecte care păreau lipsite de consecințe. A cunoaște principiile, iată proiectul fizicianului care vizează o etică a seninătății edificate. Odată cu el apare și o idee redutabilă, simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, puternică, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o coliziune între simulacre de cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași compoziție, nimeni și nimic nu se sustrage ordinii naturale, iar aceste creaturi nu există în natură. Tunetul, trăsnetul? Nicidecum intenții răzbunătoare ale unor zei nemulțumiți, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și exemplară, el propunându-și să demonstreze cu orice preț că lumea este analogă textului ce l-a zămislit pe el, asemeni adică muntelui de romane de epocă ce zac prăfuite în bibliotecă. Conținutul metafizic al artei nu este, totuși, reductibil la un plus fabricat de către oameni. Transcendența râvnită de orice artist rezidă în elocvența și semnificațiile, adânci, multiple, ale Operei. Criticii spun frecvent despre scriitori ca "pot muri mulțumiți" pentru că, prin operă, realizează ceva ce dăinuie mai mult decât oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de sursele (preponderent) narative utilizate. După venerabilul model - nu întotdeauna divulgat - al Istoriilor lui Herodot sau al opurilor enciclopedice ale filosofilor francezi ai Luminilor (ca bine cunoscutul Secol al lui Ludovic al XIV-lea), cotidianul propriu istoriilor de acest tip, reductibil mai ales la „casă”, „familie”, „moravuri”, „mode” ș.a.m.d., avea un rol pur decorativ, de fundal al „adevăratei” istorii, produsă de personalități și marcată de întâmplări memorabile. Din acest unghi, care conferea evenimentului proporții covârșitoare, faptul de viață nu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
limita registrului fricii. Căci, în acest caz, mai curând absența a ceva provoacă frica, și nu prezența imediată a unui anumit pericol. În speță, e vorba despre absența produselor alimentare sau a combustibililor. Prin urmare, e discutabil că frica e reductibilă la pericolul extern, căci amenințarea poate fi și anticipată. Cu alte cuvinte, trăirea internă este la fel de importantă și în absența unei cauze externe clare. În acest sens, în fața unui pericol nu toată lumea se teme - sau nu toată lumea se teme în
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
opinia majorității guvernate. O dată în plus, teroarea apare drept o condiție necesară a programului social totalitar. Teroarea - între colectiv și individual Deși exprimată colectiv, teroarea necesită aparatul psihic individual pentru a fi trăită. Nu cumva la acest nivel ar fi reductibilă la frică? Chestiunea este, în mod evident, pertinentă, căci are în vedere articulația perspectivei colective cu cea individuală. Cu alte cuvinte, trebuie găsită în subsidiar o corespondență între manifestările colective și cele individuale ale terorii, pe de o parte, și
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]