201 matches
-
două amenințări: cele două insurecții comise la Paris de către iacobini și alte grupări radicale și organizarea unei insurecții regaliste înfrântă. Directoratul s-a confruntat cu Conspitatia Egalilor, condusă de Babeuf, un militant politic radical. În 1797, în urmă alegerilor parțiale, regaliștii și moderații obțin succese importante. Directoratul a acționat prin invalidarea mandatelor. În 1798, în urmă alegerilor parțiale, iacobinii au câștigat și au constituit un grup parlamentar important. Principalul om politic al Directoratului a fost Paul Barras. Războiul continuă cu Coaliția
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
condusă de iacobini. Napoli și Roma au fost pierdute, iar Papa a fost ridicat de trupele franceze, stabilindu-se în Franța. Republica Romană este pierdută. Republica Batavă sau Republica Elvetă erau conduse de minorități, fără sprijinul constant al trupelor franceze. Regaliștii doreau să izbucnească revolte în Franța, însă acestea sunt înfrânte. La un moment dat, regaliștii și iacobinii obțin succese importante, iar Directoratul trebuia să înlăture ambele tabere. În 1799 existau două alternative, Directoratul fiind un regim politic consumat: continuarea regimului
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
trupele franceze, stabilindu-se în Franța. Republica Romană este pierdută. Republica Batavă sau Republica Elvetă erau conduse de minorități, fără sprijinul constant al trupelor franceze. Regaliștii doreau să izbucnească revolte în Franța, însă acestea sunt înfrânte. La un moment dat, regaliștii și iacobinii obțin succese importante, iar Directoratul trebuia să înlăture ambele tabere. În 1799 existau două alternative, Directoratul fiind un regim politic consumat: continuarea regimului politic al anului II, dar condus după Constituția anului I sau un regim militar condus
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
nivel universitar. Multe din reformele lui Napoleon se plasează în perioada 1800-1804, în Perioada Consulară. În 1802, Senatul a modificat Constituția, impunând Constituția Anului X, consulii devenind demnitari pe viață. De aceea are loc un complot regalist împotriva lui Napoleon, regaliștii fiind nemulțumiți că Napoleon nu a militat pentru readucerea monarhiei, având ca lideri pe Pichergru. Au avut loc interogatorii în care se implicase și ducele d’Enghien, fiul șefului armatei exilaților. Peste 3,5 milioane de francezi au votat pentru
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
de creoli, profitând de invaziile napoleoniene în Spania, a constituit o juntă, pentru a iniția un proces de autodeterminare. Astfel, a început o perioadă istorică cunoscută sub denumirea "Vechea Patrie", care a durat până la dezastrul de la Rancagua, în 1814, când regaliștii au preluat controlul teritoriului. Soldații independentiști s-au refugiat, în număr de 6514, la Mendoza, și, acolo, unindu-se cu trupele provinciei Argentina, în număr de 2600 soldați, au format armata Anzilor. Aceasta din urmă a eliberat Chile în bătălia
Chile () [Corola-website/Science/298085_a_299414]
-
I viconte Bayning. Bunicul patern a lui Barbara, era frate vitreg cu George Villiers, Duce de Buckingham. În 20 septembrie 1643, tatăl ei a murit în războiul civil englez, datorită unei răni din bătălia de la Newbury, unde lupta de partea regaliștilor. El a investit o avere în cai și muniții pentru regimentul său, astfel la moartea sa, soția și fiica sa au rămas în condiții economice precare. La puțin timp după moartea lui, mama Barbarei, lady Mary, s-a recăsătorit cu
Barbara Palmer, Ducesă de Cleveland () [Corola-website/Science/327414_a_328743]
-
afectaseră situația. Garda Națională dorea probabil (așa cum prevedea acordul cu Mignet) să respecte ordinele lui Mandat de a face uz de forță împotriva mulțimii formată din gărzi provinciale și parizieni, dar s-au găsit ei înșiși de partea nobililor și regaliștilor fără un comandament propriu și s-au răspândit sau au fraternizat cu insurgenții. Encyclopædia Britannica din 1911 afirmă că fără Garda Națională, diferența de forțe nu era atât de mare încât rezistența să fie disperată, dar că Ludovic al XVI
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
al bisericii Saint-Pavain din Le Pin-en-Mauges. René Forest este un morar și negustor de grâne din Chanzeaux. Născut în 1771, s-a înrolat în armată și a luat parte la bătălia de la Valmy făcând parte din trupele de cavalerie ale regaliștilor. Întors din armată organizează rezistența țăranilor din localitate, care se opun înrolării forțate în armata republicană. Cu un grup de peste 300 de oameni se alătură armatei lui Cathelineau și ia parte la luptele răsculaților din Vendée. Rănit în timpul bătăliei de la
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
care îi admonestează, reamintindu-le obligația de a respecta regulile moralei creștine. Abatele Louis Michel Voyneau era preotul paroh al comunei Petits-Lucs. În momentul în care coloana infernală condusă de generalul Étienne Jean-François Cordellier-Delanoüe, după ce fusese înfrânt de armatele generalilor regaliști Charette și Guérin, se apropie de localitate, abatele, în vârstă de 70 de ani, îl întâmpină pe drumul din spre Malnaie și îl roagă pe general să nu se răzbune pe locuitorii comunei. Soldații republicani îl torturează în mod oribil
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
Napoleon dar a fost ucis în bătălia de la Pont des Marthes la 4 iunie 1815. Marchiza de La Rochejaquelein a murit la Orléans în 1857. Ea este cunoscută pentru memoriile sale, care prezintă războiul de Vendée din punctul de vedere ar regaliștilor. Un vitraliu dedicat marchizei de La Rochejaquelein, realizat de maistrul sticlar parizian Émile Hirsch (1832-1904) a fost instalat în capela castelului de Clisson din Boismé cu ocazia renovării acesteia în 1878. Unele din vitraliile mai moderne abandonează reprezentările figurative și prezintă
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
o imagine în care revoluția franceză și republica franceză constituie un bloc unitar sângeros, care se opune Franței rurale, martirizate din cauza determinării ei de a-și apăra credința și convingerile. În afară de temele cu caracter religios, vitraliile omagiază eroismul conducătorilor militari regaliști ai războiului din Vendée, o reacție împotriva ignorării lor de către autoritățile de la Paris. Nu este lipsit de importanță faptul că pe arcul de triumf de la Paris, inaugurat pe vremea regelui Louis Philippe, sunt trecute numele generalui Louis Marie Turreau și
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
Blackadder Hall, unde acesta se ascunde într-un tufiș de mărăcini, fiind asigurat că este la fel de probabil să fie prins "precum o vulpe vânată de o ceată de broaște țestoase cu un singur picior". Sir Edmund rămâne loial, deoarece în calitate de regalist cunoscut el vede supraviețuirea regelui ca singura sa speranță de supraviețuire. El se teme, de asemenea, de răspândirea puritanismului, plin de interdicții morale (după descrierea sa, puritanii vor ""închide toate teatrele, vor decide că batistele de dantelă pentru bărbați sunt
Blackadder: The Cavalier Years () [Corola-website/Science/324665_a_325994]
-
promit încetarea focului; Pierderi: 16 august 1969 -> 150 de case au fost incendiate (8 morți, 300 răniți); 1970 -> 5 morți, 300 răniți; 1972 -> 474 morți Datare: 3 dec 1944 - feb 1945; 17 sep 1946 - 16 oct 1949 Tabere: comuniștii vs regaliști (+ 40.000 soldați britanici) Rezultat: comuniștii depun armele Pierderi: 11.000 sate devastate; 50.000 morți; Datare: 1992-1996; 1997-1998 Tabere: albanezi vs sârbi și muntenegreni Rezultat: Slobodan Milosevici trimite în Kosovo o forță de securitate de 20.000 oameni; confruntări
Lista războaielor civile () [Corola-website/Science/297808_a_299137]
-
premierului, a luat parte la acțiunile militare împotriva armatei bulgare în regiunea frontierei comune. Intrarea în război și evenimentele premergătoare au dus la o divizare politică și socială profundă în Grecia postbelică. Cele mai importante partide politice (liberalii venizeliști și regaliștii), care fuseseră implicate într-o puternică luptă politică în perioada antebelică, au ajuns pe poziții absolut ireconciliabile după război. Fiecare partid considera acțiunile celuilalt în timpul conflagrației mondiale ilegale și trădătoare. Această rivalitate s-a extins în mod inevitabil la nivelul
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
foc de armă declanșat accidental a stricat efectul surpriză. Susținătorii săi neinstruiți sau confruntat cu militari profesioniști și au căzut cu sutele sub bătaia tunurilor și a muschetelor. Numărul de morți în rândurile rebelilor variază între 727 și 2700, în timp ce regaliștii au pierdut 27 de oameni care au fost înmormântați la biserica Sf. Fecioară Maria din Westonzoyland, care a fost folosită drept închisoare pentru soldații rebeli. Monmouth a fugit de pe câmpul de luptă travestit în țăran, dar a fost capturat într-
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
grecii au pierdut aproximativ 5.000 de militari. Intrarea în război și evenimentele care au determinat această decizie au dus la o fractură politică și socială adâncă în societatea elenă postbelică. Cele mai importante partide politice, liberalii lui Venizelos și regaliștii, implicați în perioada antebelică într-o luptă politică acerbă, au ajus după război să se urască cu patimă. Ambele tabere considerau acțiunile celeilalte în timpul [[primul război mondial|Primului Război Mondial]] ca fiind nelegitime și trădătoare. Această dușmănie s-a răspândit inevitabil în
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
favorizat atmosfera de nesupunere politică și militară din [[perioada interbelică]]. a fost una dintre principalele cauze ale fondării [[A doua Republică Elenă]], a colapsului acesteia și a instaurării [[Regimul Metaxas|regimului dictatorial]] al lui [[Ioannis Metaxas]] în 1936. Dușmănia dintre regaliști și liberali s-a răspândit și în rândul diasporei elene, comunitățile elene din străinătate, organizate de multe ori în parohii ortodoxe concurente, favorizând una sau alta dintre partide. În unele cazuri, animozitatea și neîncrederea dintre parohii a supraviețuit până în zile
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
a dat la 2 iulie 1644, în timpul Primului Război Civil Englez din 1642-1646. Forțele combinate ale covenantiștilor scoțieni în frunte cu earlul de Leven și parlamentariștii englezi conduși de Lord Fairfax și de earlul de Manchester i-au învins pe regaliștii conduși de Prințul Rupert al Rinului și de marchizul de Newcastle. Pe parcursul verii lui 1644, covenantiștii și parlamentariștii asediaseră Yorkul, care era apărat de marchizul de Newcastle. Prințul Rupert strânsese o armată cu care a traversat nord-vestul Angliei pentru a
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
seară, scoțienii și parlamentariștii au lansat un atac surpriză. După o luptă confuză ce a durat două ore, cavaleria parlamentaristă condusă de Oliver Cromwell a pus-o pe fugă pe cea regalistă și a anihilat restul infanteriei regaliste. După înfrângere, regaliștii au abandonat nordul Angliei. Au pierdut mare parte din resursele omenești din comitatele nordice ale Angliei, care simpatizau cu ei, precum și accesul la Europa continentală prin porturile de pe coasta Mării Nordului. Deși și-au revenit parțial, obținând câteva victorii în acel
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
au revenit parțial, obținând câteva victorii în acel an în sudul Angliei, pierderea nordului s-a dovedit a fi un handicap fatal în anul următor, când au încercat să facă joncțiunea cu regaliștii scoțieni conduși de Montrose. În Anglia Nordică, regaliștii erau în avantaj numeric și erau predominant susținuți de localnici, cu excepția unor zone din Lancashire și din West Riding of Yorkshire, unde parlamentariștii erau susținuți în orașele cu industrie textilă, unde exista o puternică opoziție față de nobilime. La 30 iunie
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
în avantaj numeric și erau predominant susținuți de localnici, cu excepția unor zone din Lancashire și din West Riding of Yorkshire, unde parlamentariștii erau susținuți în orașele cu industrie textilă, unde exista o puternică opoziție față de nobilime. La 30 iunie 1643, regaliștii conduși de marchizul de Newcastle au învins armata parlamentaristă a Lordului Fairfax în bătălia de la Adwalton Moor lângă Bradford. Fairfax și fiul lui, Sir Thomas Fairfax, s-au retras cu restul armatelor către portul Hull, controlat de Parlament. Newcastle a
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
totalizând încă 2.000 de oameni. Rupert era convins că scrisoarea regelui (pe care nu i-a arătat-o lui Newcastle) era un ordin de a ataca și învinge inamicul imediat. Mai mult, Rupert dorea să compenseze inferioritatea numerică a regaliștilor luând inamicul pe nepregătitte, și înainte ca întăririle parlamentariștilor să le crească superioritatea. Soldații lui Newcastle din York însă refuzaseră să lupte dacă nu li se plătesc soldele restante. Mai mulți lipseau, plecați să jefuiască pozițiile de asediu abandonate lângă
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
dealul Marston, o culme joasă dar proeminentă în întinsa vâlcea a Yorkului, între satele Long Marston și Tockwith. Ei aveau avantajul altitudinii, dar lanurile de porumb care se întindeau între cele două sate le stânjeneau desfășurarea. La un moment dat, regaliștii au încercat să ocupe o crescătorie de iepuri aflată la vest de lanurile de porumb de la care să poată executa foc de anfiladă către pozițiile parlamentariste, dar au fost respinși și aripa stângă a cavaleriei parlamentariste a ocupat ea poziția
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
de Sir Thomas Fairfax, cu John Lambert ca secund. El avea cel puțin 2.000 de călăreți din Yorkshire și Lancashire, desfășurați în nouă divizii, precum și 600 de muschetari, cu trei regimente (numărând circa 1.000 de oameni) în ariergardă. Regaliștii au ocupat pârloaga din vale, în spatele unui șanț de scurgere pe care Rupert l-a considerat a fi un obstacol eficient pentru o șarjă de cavalerie. Există unele dispute privind cursul șanțului la vremea bătăliei. Unele relatări contemporane sugerează că
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
șanț de scurgere pe care Rupert l-a considerat a fi un obstacol eficient pentru o șarjă de cavalerie. Există unele dispute privind cursul șanțului la vremea bătăliei. Unele relatări contemporane sugerează că el nu exista în flancul drept al regaliștilor. Pe de altă parte, un plan cvasicontemporan al dispunerii regaliștilor, realizat de inginerul lui Rupert, Bernard de Gomme, arată șanțul în aliniamentul său actual. Este în general acceptat că șanțul era cel puțin un obstacol mai puțin semnificativ în partea
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]