219 matches
-
caracterizat drept „maxime ale rațiunii”, conferindu-le o valabilitate nelimitată, au fost puse acum în discuție. Distincția dintre implicații regulative ale unui principiu apreciat de Kant drept condiție a posibilității experienței, a cunoașterii despre fapte în genere, și idei pur regulative, adică idealuri menite să ofere orientare cunoașterii noastre despre fapte în ansamblul ei, se va exprima în natura provocărilor cu care au fost confruntate unele ca și celelalte. Valabilitatea universală a principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pentru a crede că odată cu progresul cunoașterii ele vor putea fi înlocuite cu relații deterministe 15. Constatarea că, din rațiuni principiale, în fizica cuantică nu putem prevedea decât probabililitatea unor efecte viitoare nu poate fi pusă de acord cu implicațiile regulative ale principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Pretenția că acest principiu posedă o semnificație regulativă cu valabilitate universală nu va putea fi susținută de îndată ce vom recunoaște că în fizica cuantică cauzalitatea de tip determinist a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoașterii fizice a dus la precizarea limitelor domeniului fizicii deterministe și odată cu aceasta a limitelor domeniului în care sunt valabile implicațiile normative ale principiului kantian al cauzalității cu privire la forma legilor științei. Morala care poate fi desprinsă din confruntarea unor cerințe regulative ale descrierii științifice a lumii cu noi evoluții în știință, cum sunt cele reprezentate de apariția fizicii cuantice, ar putea fi formulată în felul următor. În raport cu toate experiențele posibile într-un anumit domeniu de cercetare, un domeniu care va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
priori. Este cazul principiului cauzalității a lui Kant și a implicației sale normative: toate stările și evenimentele din lumea fizică vor putea fi prezise și explicate prin legi deterministe. Deoarece cunoașterea fizică nu este niciodată încheiată, pretenția că există principii regulative cu valabilitate universală, principii care sunt condiții ale descrierii lumii fizice în genere, nu va putea fi susținută. Limitele domeniului în care anumite cerințe ale descrierii fizice au o autoritate normativă vor putea fi stabilite abia atunci când aceste limite au
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
valabile, a unor țeluri menite să orienteze cunoașterea științifică în genere, cum sunt cele formulate de acele „maxime ale rațiunii” pe care le-a enunțat Kant? Cum stau lucrurile în această privință? În mod neîndoielnic, Kant a crezut că idei regulative ale rațiunii, cum sunt principiile omogenității, specificării și continuității formelor, stabilesc, odată pentru totdeauna, țelurile supreme, ultime ale cunoașterii științifice în genere. În subcapitolul „Despre scopul final al dialecticii naturale a rațiunii omenești” din „Suplimentul Dialecticii transcendentale”, Kant arată cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
țel realist. Cum spune Cartwright, s-ar putea ca rațiunea supremă - Dumnezeul fizicienilor - să nu fi acționat în modul imaginat de Kant și de Einstein 22. Încrederea lui Einstein că cercetarea naturii ar fi călăuzită în mod efectiv de idei regulative invariabile ne apare, astăzi, drept problematică și dintr-o altă perspectivă, și anume aceea a istoriei științei. Studii de caz realizate de istorici contemporani ai științei nu sprijină câtuși de puțin supoziția de origine platonic-aristotelică potrivit căreia am putea câștiga
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
caz realizate de istorici contemporani ai științei nu sprijină câtuși de puțin supoziția de origine platonic-aristotelică potrivit căreia am putea câștiga o bună înțelegere a orientării cercetării naturii în diferite epoci, în cadrul unor tradiții științifice distincte, prin raportare la idei regulative istoric invariabile. Aceste studii evidențiază, dimpotrivă, că cercetători reprezentativi pentru forme istorice distincte de viață științifică nu sunt conduși de aceleași interese de cunoaștere și, prin urmare, ei nu pun aceleași intrebări naturii. Interogațiile lor sunt modelate de idealuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe membrii unei anumite comunități științifice. Supoziția că știința modernă este un efort mereu reluat de a dezvălui în mod treptat un plan unic al naturii 23, că obiectivele ei ar putea fi fixate, odată pentru totdeauna, prin câteva idei regulative, apare drept iluzorie. Examinarea atentă a realităților istorice arată că acele idealuri de cunoaștere care configurează profilul specific al unei anumite tradiții de cercetare determină din capul locului tipul de explicație teoretică acceptabilă în cadrul acestei tradiții. Construcțiile teoretice care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tipul de explicație teoretică acceptabilă în cadrul acestei tradiții. Construcțiile teoretice care nu se conformează acestor idealuri explicative nu vor fi din capul locului luate în discuție. Reprezentări de excelență cognitivă care disting o anumită tradiție de cercetare acționează ca idei regulative. Ele prescriu atât ceea ce poate să se constituie ca obiect legitim al cercetării, cât și forma generală a unei explicații științifice acceptabile. Au existat astfel tradiții științifice în cadrul cărora sunt prohibite explicațiile în termeni de entități ce nu sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de a uni metafizica naturii corporale cu teoria matematică a mișcării 27. Indiferent de modul cum vor fi apreciate astăzi asemenea reflecții, se cuvine subliniat că principiile care stau la baza caracterizării date în Pmsn conceptului de materie au implicații regulative. O scurtă prezentare a considerațiilor lui Kant va urmări punerea în evidență a acestui aspect. Materia, ca obiect al simțurilor externe, este pentru Kant ceea ce umple un spațiu. Numai în virtutea acestui atribut fundamental al umplerii spațiului sau al întinderii materia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a faptelor experienței, a „diversității specifice a materiilor”, nu poate fi stabilită in mod a priori de filosof, cum înclina să creadă Kant37. Doar evoluția istorică a științei exacte a naturii poate stabili fertilitatea sau lipsa de fertilitate a ideilor regulative cuprinse în filosofii ale naturii, cum sunt cele numite de Kant „metafizic-dinamistă” și „matematic-mecanică”. În al doilea rând, „concepte goale” din punct de vedere empiric, adică idealizări de genul impenetrabilității absolute, s-au dovedit adesea esențiale pentru descoperirea și formularea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Kant de a oferi în Pmsn o fundamentare metafizică a științei matematice a naturii, în elaborarea pe care i-a dat-o Newton, va putea fi greu susținută. Căci Newton s-a lăsat condus în cercetările sale de ideile regulative pe care le implică o filosofie mecanică și atomistă a naturii. Ceea ce rezultă cel mai clar din acele pasaje ale Opticii în care se afirmă că materia este compusă din particule cu masă, impenetrabile și în mișcare. Cu greu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de-a doua parte a Pmsn, este că orice filosofie a naturii poate fi privită și ca un program de cercetare. Iar din punctul de vedere al intereselor cunoașterii științifice filosofiile naturii sunt importante în primul rând prin potențialul lor regulativ. Cât privește aprecierea valorii euristice a ideilor lor directoare, aceasta rămâne o problemă a cercetării istorice. N O T E l. A. Einstein, „Știință și religie”, în A. Einstein, Cum văd eu lumea, ediția a II-a, traducere de M. Flonta, I.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
aici este aceea că structura relațiilor sociale determină principiile de bază ale comunicării și prin aceasta duce la modelarea conștiinței. Relațiile sociale stabilite într-o societate determină aspectul formelor de clasificare și de cadrare, precum și ale diferitelor forme de discursuri (regulativ, instucțional, interpersonal și imaginativ). Clasificarea nu se referă la ceea ce este clasificat, ci la relația între conținuturi, la gradul de menținere a limitelor (granițelor) dintre conținuturi. Ea este cea care ne face să ne concentrăm atenția asupra puterii delimitărilor și
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
mai ales la puterea delimitărilor între ceea ce poate fi transmis și ceea ce nu poate fi transmis în cadrul relației pedagogice. Cadrarea este caracterizată atât de discursul instrucțional, care se referă la selecția, secvențializarea, ritmarea și categorizarea cunoașterii, cât și de discrusul regulativ, care se referă la regulile de ordine socială. Trebuie însă specificat aici că există diferențe semnificative între felul în care un cod este transmis și felul în care este realizat. Codul cultural oferă o posibilitate de a înțelege realitatea, deci
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
în jurul triunghiului, reactivând una sau alta dintre cele trei funcții principale ale aparatului psihic. Ca atare: cuplul Maria- Gică întrupează sănătatea unui psihic fără fisuri; Luca e copia perfectă a tatălui (un neurastenic al cărui "supraeu" hipertrofiat ignoră rolul funcției regulative și sfârșește prin a nega viața); pentru ca "pubera" Lolota să marcheze un moment de cumpănă în dezvoltarea psihică a personalității umane, când individul își reprimă libidoul (refuză ispitirea oedipiană a amantului-tată), pentru a da curs imperativelor conștiinței morale. Dincolo de asemenea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
rămână fidel imanenței și neagă așadar faptul că putem cunoaște natura principiului divin și transcendent. Mai mult, profesează un "ateism științific" potrivit căruia esența principiului divin este constitutiv incognoscibilă. Cu toate acestea, el reține că, dintr-un punct de vedere "regulativ", putem gândi originea lumii "ca și cum ar fi rezultatul unui act motivat de voință"61 sau rezultatul unei acțiuni a transcendenței, de altfel necunoscută și incognoscibilă pentru noi, și anume ca actul prin intermediul căruia transcendența, sau "supra-ființa" care stă deasupra ființei
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și o superfluă și pretinsă cunoaștere transcendentă”1. Cu alte cuvinte, societatea (religioasă, în primă instanță) nu poate fi privită ca un obiect finit al unei științe absolute. Socialul nu poate fi înțeles prin apelul la un set de principii regulative al rațiunii pure. „Nimeni nu vede socialul, cu excepția manifestării sale în acțiunea individuală (corporală sau lingvistică), și nimeni nu poate citi intenția acestei acțiuni decât în termenii situației sale obiectiv «tensionate» în cadrul unui proces general care-l asumă și modifică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sunt așteptările pe care ceilalți le au despre cum ne vom comporta. * Norme personale standarde pe care le avem pentru propriile noastre acțiuni 94. 3.1.4. Norme formale și norme informale Normele formale sunt norme scrise, au un conținut regulativ foarte bine definit și organizat (pe capitole, paragrafe, alineate etc.) și menționează tipul de sancțiune (pozitivă sau negativă) pentru încălcarea lor. Cele mai cunoscute norme formale sunt legile și regulamentele. Legea, în accepțiunea sociologului Donald Black, reprezintă "controlul social guvernamental
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
profesorul Cristian Bocancea, care mi-a împărtășit din rigoarea unei profesiuni ce nu exclude frumusețea multiplelor interpretări ale realității; despre profesorul Doru Tompea, a cărui proverbială carismă m-a ajutat să înțeleg de ce este important să ai mereu un ideal regulativ, încercând să eviți mirajul utopiei. Timpul formării mele profesionale s-a suprapus peste timpul în care mi-am construit viața de familie. Model de abnegație, soția mea m-a încurajat întotdeauna. Practic, ne-am "crescut" unul pe altul, mai cu
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
Chiar dacă spațiul european aplică, la nivelul reglementărilor, instrumente și mecanisme de natură să cirumscrie cu claritate politicile egalității de gen, dinamica acestor relații face ca multe aspecte ale unor firești raporturi de tip masculin-feminin să rămână cantonate în zona idealurilor regulative. Nici feminismul exacerbat, nici misoginismul nu par să poată răspunde provocării normalității sociale, din moment ce - poate mai acut în România - presupun abordări ce par să vină mai curând dintr-o arie dogmatică, decât dintr-una specifică raționalității. La o altă extremă
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
drept: actul de guvernare se realizează prin respectarea strictă a legilor, indiferent de oamenii care ocupă vremelnic funcții în aparatul guvernamental. O proiecție normativă ce nu-și găsește corespondent în realitatea politică românească, dar care joacă măcar rolul unui ideal regulativ în democrațiile consolidate. În România, guvernarea este a oamenilor, dincolo de și peste legi. Procedurile sunt modificate sau pur și simplu nerespectate, ceea ce face ca democrația, fragilă cum e, să fie "suspendată" într-o stare agonică. Ca procedură, referendumul însuși a
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
drept: actul de guvernare se realizează prin respectarea strictă a legilor, indiferent de oamenii care ocupă vremelnic funcții în aparatul guvernamental. O proiecție normativă ce nu-și găsește corespondent în realitatea politică românească, dar care joacă măcar rolul unui ideal regulativ în democrațiile consolidate. În România, guvernarea este a oamenilor, dincolo de și peste legi. Procedurile sunt modificate sau pur și simplu nerespectate, ceea ce face ca democrația, fragilă cum e, să fie "suspendată" într-o stare agonică. Ca procedură, referendumul însuși a
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
indivizilor în agregate nedeterminate (panmorfia făcând mai mult posibilă supravegherea panoptică) care se includ fenomenului masificării, depersonalizării și interșanjabilității. „Dacă totalitarismul se sprijină pe o negare a diferenței, a heterogenității realului, Platon se delimitează prin recunoașterea distanței existente între modelul regulativ și copia determinată.” Totalitarismul se arată ca o mișcare revoluționară în care cercul de fier al terorii, dispariția pluralității, crearea lui Unu din multiplu, a unui Unu care va acționa perfect conform legilor istorice sunt o metodă nu numai de
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
informații contabile, auditorii financiari și utilizatorii de informații. Starea de mai sus a născut problema demersului între contabilitatea creativă și contabilitatea regulativă, între o contabilitate bazată pe principii și bazată pe reguli, între inovația contabilă și manipularea contabilă, între adevărul regulativ și adevărul dorit, între contabilitatea virtuoasă și contabilitatea perversă. Indiferent de soluția reținută, rămâne «adevărul de măciucă», contabilitatea nu poate scăpa de inovație în sens pozitiv, dar și negativ, de manipularea contabilă și manipularea tranzacțiilor, de perversitatea instinctivă a oamenilor
Contabilitate creativ ă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]