219 matches
-
ideilor transcendentale. Știința naturii, ca sistem al ordinii naturii, ca sistem al legilor, este produsul intervenției constitutive a categoriilor și principiilor intelectului pur și, în egală măsură, a îndrumării pe care o primește intelectul prin ideile rațiunii. Numai datorită folosirii regulative a ideilor transcendentale devine, pentru Kant, posibilă o știință „bazată pe principii empirice” ca un sistem de legi12. Lucrările lui Gerd Buchdahl, publicate de-a lungul a mai multor decenii, au atras atenția asupra faptului că filosofia teoretică a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la trei întrebări: 1) Cum este posibilă natura în genere? 2) Cum este posibilă natura corporală (fizică)? 3) Cum este posibilă ordinea sau unitatea naturii? Răspunsul la cea de-a treia întrebare a fost dat de Kant prin evidențierea funcției regulative proprie ideilor transcendentale ale rațiunii. Filosofia teoretică a lui Kant ni se înfățișează drept deosebit de modernă tocmai prin această din urmă dimensiune a ei ținând seama de reorientarea istorică care a avut loc în filosofia științei în cea de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Este important de observat că principiile intelectului, care fac posibilă experiența în genere, au și o dimensiune regulativă. Principii constitutive ca cea de-a doua analogie a experienței implică un corelat regulativ. În cazul aceleiași analogii, acest corelat este cerința ca legile naturii să fie legi deterministe. Buchdahl a insistat cu deosebire asupra faptului că principiul cauzalității, ca principiu al intelectului, este distins de Kant de cauzalitate ca idee regulativă a rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
asupra faptului că principiul cauzalității, ca principiu al intelectului, este distins de Kant de cauzalitate ca idee regulativă a rațiunii, care orientează cercetarea naturii corporale spre descoperirea relațiilor cauzale 13. Recunoașterea faptului că principii constitutive ale cunoașterii pot acționa și regulativ nu afectează totuși distincția fundamentală pe care o face Kant între principii ale intelectului și idei ale rațiunii. Căci primele implică cerințe care privesc elementele constitutive ale sistemului care este știința, pe când cele din urmă sunt idealuri de cunoaștere care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
naturii din secolul XX, precum și cu reprezentări mai generale asupra obiectivelor ultime ale cunoașterii lumii fizice, ne poate conduce la concluzii interesante. Atât pretenția de universalitate a unui principiu cum este principiul kantian al cauzalității, cât și a acelor idei regulative pe care Kant le-a caracterizat drept „maxime ale rațiunii”, conferindu-le o valabilitate nelimitată, au fost puse acum în discuție. Distincția dintre implicații regulative ale unui principiu apreciat de Kant drept condiție a posibilității experienței, a cunoașterii despre fapte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
universalitate a unui principiu cum este principiul kantian al cauzalității, cât și a acelor idei regulative pe care Kant le-a caracterizat drept „maxime ale rațiunii”, conferindu-le o valabilitate nelimitată, au fost puse acum în discuție. Distincția dintre implicații regulative ale unui principiu apreciat de Kant drept condiție a posibilității experienței, a cunoașterii despre fapte în genere, și idei pur regulative, adică idealuri menite să ofere orientare cunoașterii noastre despre fapte în ansamblul ei, se va exprima în natura provocărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
caracterizat drept „maxime ale rațiunii”, conferindu-le o valabilitate nelimitată, au fost puse acum în discuție. Distincția dintre implicații regulative ale unui principiu apreciat de Kant drept condiție a posibilității experienței, a cunoașterii despre fapte în genere, și idei pur regulative, adică idealuri menite să ofere orientare cunoașterii noastre despre fapte în ansamblul ei, se va exprima în natura provocărilor cu care au fost confruntate unele ca și celelalte. Valabilitatea universală a principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pentru a crede că odată cu progresul cunoașterii ele vor putea fi înlocuite cu relații deterministe 15. Constatarea că, din rațiuni principiale, în fizica cuantică nu putem prevedea decât probabililitatea unor efecte viitoare nu poate fi pusă de acord cu implicațiile regulative ale principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Pretenția că acest principiu posedă o semnificație regulativă cu valabilitate universală nu va putea fi susținută de îndată ce vom recunoaște că în fizica cuantică cauzalitatea de tip determinist a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoașterii fizice a dus la precizarea limitelor domeniului fizicii deterministe și odată cu aceasta a limitelor domeniului în care sunt valabile implicațiile normative ale principiului kantian al cauzalității cu privire la forma legilor științei. Morala care poate fi desprinsă din confruntarea unor cerințe regulative ale descrierii științifice a lumii cu noi evoluții în știință, cum sunt cele reprezentate de apariția fizicii cuantice, ar putea fi formulată în felul următor. În raport cu toate experiențele posibile într-un anumit domeniu de cercetare, un domeniu care va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
priori. Este cazul principiului cauzalității a lui Kant și a implicației sale normative: toate stările și evenimentele din lumea fizică vor putea fi prezise și explicate prin legi deterministe. Deoarece cunoașterea fizică nu este niciodată încheiată, pretenția că există principii regulative cu valabilitate universală, principii care sunt condiții ale descrierii lumii fizice în genere, nu va putea fi susținută. Limitele domeniului în care anumite cerințe ale descrierii fizice au o autoritate normativă vor putea fi stabilite abia atunci când aceste limite au
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
valabile, a unor țeluri menite să orienteze cunoașterea științifică în genere, cum sunt cele formulate de acele „maxime ale rațiunii” pe care le-a enunțat Kant? Cum stau lucrurile în această privință? În mod neîndoielnic, Kant a crezut că idei regulative ale rațiunii, cum sunt principiile omogenității, specificării și continuității formelor, stabilesc, odată pentru totdeauna, țelurile supreme, ultime ale cunoașterii științifice în genere. În subcapitolul „Despre scopul final al dialecticii naturale a rațiunii omenești” din „Suplimentul Dialecticii transcendentale”, Kant arată cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
țel realist. Cum spune Cartwright, s-ar putea ca rațiunea supremă - Dumnezeul fizicienilor - să nu fi acționat în modul imaginat de Kant și de Einstein 22. Încrederea lui Einstein că cercetarea naturii ar fi călăuzită în mod efectiv de idei regulative invariabile ne apare, astăzi, drept problematică și dintr-o altă perspectivă, și anume aceea a istoriei științei. Studii de caz realizate de istorici contemporani ai științei nu sprijină câtuși de puțin supoziția de origine platonic-aristotelică potrivit căreia am putea câștiga
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
caz realizate de istorici contemporani ai științei nu sprijină câtuși de puțin supoziția de origine platonic-aristotelică potrivit căreia am putea câștiga o bună înțelegere a orientării cercetării naturii în diferite epoci, în cadrul unor tradiții științifice distincte, prin raportare la idei regulative istoric invariabile. Aceste studii evidențiază, dimpotrivă, că cercetători reprezentativi pentru forme istorice distincte de viață științifică nu sunt conduși de aceleași interese de cunoaștere și, prin urmare, ei nu pun aceleași intrebări naturii. Interogațiile lor sunt modelate de idealuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe membrii unei anumite comunități științifice. Supoziția că știința modernă este un efort mereu reluat de a dezvălui în mod treptat un plan unic al naturii 23, că obiectivele ei ar putea fi fixate, odată pentru totdeauna, prin câteva idei regulative, apare drept iluzorie. Examinarea atentă a realităților istorice arată că acele idealuri de cunoaștere care configurează profilul specific al unei anumite tradiții de cercetare determină din capul locului tipul de explicație teoretică acceptabilă în cadrul acestei tradiții. Construcțiile teoretice care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tipul de explicație teoretică acceptabilă în cadrul acestei tradiții. Construcțiile teoretice care nu se conformează acestor idealuri explicative nu vor fi din capul locului luate în discuție. Reprezentări de excelență cognitivă care disting o anumită tradiție de cercetare acționează ca idei regulative. Ele prescriu atât ceea ce poate să se constituie ca obiect legitim al cercetării, cât și forma generală a unei explicații științifice acceptabile. Au existat astfel tradiții științifice în cadrul cărora sunt prohibite explicațiile în termeni de entități ce nu sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de a uni metafizica naturii corporale cu teoria matematică a mișcării 27. Indiferent de modul cum vor fi apreciate astăzi asemenea reflecții, se cuvine subliniat că principiile care stau la baza caracterizării date în Pmsn conceptului de materie au implicații regulative. O scurtă prezentare a considerațiilor lui Kant va urmări punerea în evidență a acestui aspect. Materia, ca obiect al simțurilor externe, este pentru Kant ceea ce umple un spațiu. Numai în virtutea acestui atribut fundamental al umplerii spațiului sau al întinderii materia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a faptelor experienței, a „diversității specifice a materiilor”, nu poate fi stabilită in mod a priori de filosof, cum înclina să creadă Kant37. Doar evoluția istorică a științei exacte a naturii poate stabili fertilitatea sau lipsa de fertilitate a ideilor regulative cuprinse în filosofii ale naturii, cum sunt cele numite de Kant „metafizic-dinamistă” și „matematic-mecanică”. În al doilea rând, „concepte goale” din punct de vedere empiric, adică idealizări de genul impenetrabilității absolute, s-au dovedit adesea esențiale pentru descoperirea și formularea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Kant de a oferi în Pmsn o fundamentare metafizică a științei matematice a naturii, în elaborarea pe care i-a dat-o Newton, va putea fi greu susținută. Căci Newton s-a lăsat condus în cercetările sale de ideile regulative pe care le implică o filosofie mecanică și atomistă a naturii. Ceea ce rezultă cel mai clar din acele pasaje ale Opticii în care se afirmă că materia este compusă din particule cu masă, impenetrabile și în mișcare. Cu greu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de-a doua parte a Pmsn, este că orice filosofie a naturii poate fi privită și ca un program de cercetare. Iar din punctul de vedere al intereselor cunoașterii științifice filosofiile naturii sunt importante în primul rând prin potențialul lor regulativ. Cât privește aprecierea valorii euristice a ideilor lor directoare, aceasta rămâne o problemă a cercetării istorice. N O T E l. A. Einstein, „Știință și religie”, în A. Einstein, Cum văd eu lumea, ediția a II-a, traducere de M. Flonta, I.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
două zile de-a rândul, cari m-au decis de-a nu încerca - cel puțin nu acum și nu cu mijloacele mele actuale - cercetări asupra documentelor cari poate se mai află încă nepublicate în arhivul din Koenigsberg. Stabilindu-mi acest regulativ în privința materiei, mai rămâneau alternativele atingătoare numai de persoana mea și de întrebuințarea ferielor. Sau eram să mă-ntorc la Berlin, sau să rămân acolo, sau să plec pentru câteva săptămâni în țară. Din multe considerațiuni m-am decis pentru
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
și o superfluă și pretinsă cunoaștere transcendentă”1. Cu alte cuvinte, societatea (religioasă, în primă instanță) nu poate fi privită ca un obiect finit al unei științe absolute. Socialul nu poate fi înțeles prin apelul la un set de principii regulative al rațiunii pure. „Nimeni nu vede socialul, cu excepția manifestării sale în acțiunea individuală (corporală sau lingvistică), și nimeni nu poate citi intenția acestei acțiuni decât în termenii situației sale obiectiv «tensionate» în cadrul unui proces general care-l asumă și modifică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cu perspectiva lui Kuhn, ar trebui să ne întrebăm mai întîi ce contribuție aduce Kuhn la științele sociale (Barnes 1982). Din moment ce Kuhn demonstrează că cunoașterea este într-o oarecare măsură convențională, sociologii trebuie să se întrebe "ce idealuri critice și regulative" (Bernstein 1983) orientează judecățile în comunitatea științifică. De asemenea, cursul dezbaterilor teoretice este influențat de cadrul social general al comunității științifice și de agenda socio-politică a societăților în care activează oamenii de știință. Studiul meu analizează evoluția paradigmei realiste, înțeleasă
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
informații contabile, auditorii financiari și utilizatorii de informații. Starea de mai sus a născut problema demersului între contabilitatea creativă și contabilitatea regulativă, între o contabilitate bazată pe principii și bazată pe reguli, între inovația contabilă și manipularea contabilă, între adevărul regulativ și adevărul dorit, între contabilitatea virtuoasă și contabilitatea perversă. Indiferent de soluția reținută, rămâne «adevărul de măciucă», contabilitatea nu poate scăpa de inovație în sens pozitiv, dar și negativ, de manipularea contabilă și manipularea tranzacțiilor, de perversitatea instinctivă a oamenilor
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
despre un demers pur inductiv și că el însuși împărtășește deschis ideea că "preînțelegerea" este indispensabilă înaintea oricărei concluzii inductive (vezi I, 3C). Totodată, am precizat că aceste presupoziții (în fond, ipostaze ale a priori-ului) joacă rolul unor "idei regulative" (vezi II, 2Ab), sau "anticipate", cum le numea Blaga, care ca și Dilthey le considera ca făcând corp comun cu "fenomenele", alcătuind "problema propriu-zisă" pe care o are de rezolvat o construcție teoretică sau alta. Funcționând ca "idealuri cognitive", ele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cele mai bune posibil servicii medicale rămâne, totuși, cea mai dezirabilă stare de distribuție a acestor servicii din perspectiva dreptății. Altfel spus: că, în ciuda fezabilității ei (doar) parțiale, egalitatea de acces la cele mai bune posibil servicii medicale rămâne idealul regulativ (în sens kantian) pe care trebuie să încerce să îl aproximeze cât mai mult orice societate care își dorește să își organizeze distribuția serviciilor medicale în conformitate (și) cu exigențele dreptății Weale și apărătorii idealismului au dreptate, în opinia mea
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]