73 matches
-
dispare că o tresărire a văzduhului.527 Vocabulele au o rezonanță similară cu a celor vagi, leopardiene. Arătând ambiguitatea și lejeritatea ce le caracterizează în poezia sicilianului și subliniind capacitatea lor combinatorie, considerăm că am adus teoriei macriene a cuvântului reificat o completare binevenită, menită să ridice măcar un semn de întrebare în legătură cu imobilitatea teoriei despre cuvântul quasimodian, pietrificat. Însuși termenul parolă, remarcă Oreste Macrì, este unul dintre protagoniștii poeziilor quasimodiene din prima etapă de creație, fapt demonstrat de numărul mare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
is transformed into a site of playful (re)construction“.“ Lumea urbană devine pentru copil, pe rând, mască, labirint, fantasmă. Preluând vag o idee a lui Gilloch, se poate spune că, astfel, orașul este supus unei arheologii inverse: dincolo de suprafața anonimă, reificată, fetișizată a lucrurilor, nu se găsește un univers al trecutului, ci un proiect viitor. Copilăria berlineză nu este un paradis închis, rememorat ca atare. Ea este, pentru scriitorul matur, o sarcină de îndeplinit, o chemare la care tre buie să
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
cu precizie fixată temporal, veacurile trecute sunt veacuri mitice, de fapt, ele nu fac altceva decât să certifice caracterul de ruină al prezentului, nu vreo legitate transcendentă care să-l explice. Gestul deconstructiv pe care trecutul îl întreprinde în raport cu formele reificate ale prezentului este un exemplu de loc literar al Crailor... care intră în relație magică de similaritate cu o serie de reflexe ale experienței urbane descrise de Ben jamin în scrierile sale despre Berlin. La acesta se adaugă un gest
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sale, 70% dintre elevii care manifestau o inteligență deasupra mediei sau excepțională proveneau din familii de practicanți de profesii cu un nivel superior de educație 24. Numeroși alți adepți ai eugeniei din România sau din alte țări Împărtășeau această viziune reificată a clasei sociale ca indicator al inteligenței Înnăscute. Istoricul Donald Mackenzie arată că, În Anglia, eugeniștii au folosit retorica inteligenței ereditare ca modalitate de a afirma statutul superior al profesiilor liberale și de a obține un acces mai bun În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
de artefact cultural și clișee estetizante. Forma și prețiozitatea artistă sunt ale sonetului de școală parnasiană (Hérédia, la noi Al. Macedonski): „Ci vreau ca-n hieratică găteală/ Sub valuri de brocarturi și mărgele,/ Simțirea mea s-apară ideală”, iar imagismul reificat abundă: „camee”, cupe de ametist, trupuri de chihlimbar cu sânge de rubine, „cerul de zmalț albastru”, apusuri de mărgean. Dar la fel de prezente sunt și elementele poeticii simboliste: regia misterului, a mesajului fără răspuns, mistica Frumuseții, audiția colorată - „albastre duete de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
de umanitate trebuie să fie decretate, precum manierismul suprem al istoriei hegeliene care susține sfârșitul critic. Conceptul de "istorie hegeliană", cât și variantele sale (Marxism), au atras critici în acele vremuri. În cele din urmă, întorcându-ne la această istorie reificată, unde probabilitățile pot fi categoric anticipate din distanța concretă, pe baza trecutului romanelor de dragoste istorice ale lui Walter Scott, nu trebuie să ne implicăm în schimbul morbid și obscen de subiectivism, sau cel puțin în diminuarea prăpastiei dintre subiectivitate si
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
teologii la sfârșitul secolului trecut, o face fiecare zi de după Hristos, prezentul în care trăim. Tot căutându-l pe Iisus, partizanii criticismului istoric l-au uitat însă aproape complet pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Era și firesc, într-o lume reificată, în care orice miracol, chiar și Învierea, dacă nu are o explicație științifică, înseamnă că nu s-a întâmplat. Apostolul Toma, în chiar necredincioșia lui, ar fi astăzi campionul credinței pe lângă un agnostic sau "spiritual" postmodern. Ceea ce urmărim noi este
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
putere, păcatul capital este acela de a fi trădat partidul, socotit infailibil. Numai că adevărul partidului aparține întotdeauna învingătorilor, majoritatea "ortodoxă", și nu este inspirat de Duhul Sfânt. Comuniștii au preluat practici și ritualuri bisericești le-au golit de conținut, reificat și transformat în metode de reeducare. Recurgând la o personificare dostoievskiană, Berdiaev caracterizează comunismul ca fiind "doctrina Marelui Inchizitor bazată pe căderea din domeniul libertății în acela al constrângerii, astfel încât umanitatea sa fie eliberată de povara destinului ei tragic".118
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
va vedea în desfășurarea textului nostru, în special în partea dedicată definirii opiniei publice, a funcțiilor sondajelor și a inserției lor în viața publică, considerațiilor sever critice ale lui P. Bourdieu li s-a răspuns pertinent. Opinia publică nu trebuie reificată, prezumția unanimității la scară națională este rareori confirmată, problema nonrăspunsurilor a generat o întreagă literatură, iar procentele ridicate în sondaje îi ajută cuadevărat pe politicieni. După cum, în legătură cu primul postulat, cunoaștem că se utilizează și variantele „nu știu”, „nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
fenomenului opiniei publice e nevoie să ne ferim de erorile ce survin în interpretarea ei nu doar din partea marelui public, ci și a multor comentatori oficiali ai informației colective. Mai întâi, să invocăm faptul că opinia publică e personificată și reificată. Expresii ca „opinia publică din Franța se pronunță pentru...”, „opinia publică americană condamnă...” sunt exemple de acest fel întâlnite foarte frecvent. Dacă însă formulările de genul respectiv sunt luate doar într-un sens metaforic, deci se are în vedere faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
James Hutchisson, ciuma lui Poe reprezintă "o manifestare a bolii psihice și a dezechilibrului social, la fel cum boala și contagiunea sunt utilizate în Ciuma lui Camus și în Moartea la Veneția a lui Mann" (2005: 139). Boala însăși este reificată, grație figurii prozopopeii, și propulsată în ipostaza unui actor care seamănă teroare într-un spectacol cu măști pe fundal gotic (ideea transpare cu acuitate și în ecranizarea semnată, în 1964, de Roger Corman). * * * Până a ajunge să se cristalizeze în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și-au pierdut relevanța nici astăzi" (1982: 185). Precum credea, la un moment dat, un om de știință celebru, contraria sunt complementa. Ajung, în fine, la Guy de Maupassant și la nuvela sa, Le Horla. Dintre multiplele versiuni ale terorii reificate în narațiune, aceasta din urmă mi se pare a fi o adevărată capodoperă (în pofida rezistenței mele ironice la orice hiperbolă conceptuală din laboratorul romantic); de aceea am și selectat-o pentru o examinare mai atentă. Opțiunea mea se explică nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
câini, "mari ca vițeii". Haita este obiectul unei spaime materializate viu în scriitură: într-o noapte, ca să potolească urletele turbate ale dulăilor, Mircea se înarmează cu un bici și iese în curte. Ceea ce urmează este un convingător tablou al fricii reificate: "întreaga haită s-a prăbușit asupra îndrăznețului. Zadarnic vocea lui cutremura temeliile nopții, zadarnic biciul plesnea ca bubuiturile de armă. L-a văzut lipindu-se poltron de zid; mâna, mecanic, împărțea lovituri în dreapta și-n stânga, dar răgetul lui a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
viață; că Ucigă-l-Crucea întinsese, în iazul morii, sufletelor creștinești, un laț vrăjit; și că morarul procopsea, cu bogățiile cu care diavolul ispiti pe Domnul Hristos, pe oricine le poftea și venea ca să le ceară". Desigur, îmbrățișarea fără rezerve a seducției reificate nu este lipsită de consecințe: odată intrat în posesia avuțiilor, "nenorocitul îndrăzneț, perpelindu-se ca un câine încăierat de viespi și râzând smintit în fericirea lui drăcească, venea de-a rostogolul către iaz și oticnea în el". Accesul de demență
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în destrămare: „îngeri obosiți cu penele umede/ înoată în văzduhul albastru”. Sau, altundeva, îngerii capătă un statut de soldați, în fața cărora a scrie poezie devine un gest absurd. Spectacol imaginar (1985) și Poeme (1987) încheagă din notații convergente o lume reificată: domnie a materiei inerte și opace, informe, infernale în ultimă instanță. Imaginile dominante sunt negative, poeta vorbește de „ruinele vârstei”, trăiește starea de „prea târziu”, își simte „sufletu-n derivă”, aerul se umple de ceață și de păsări care, în loc să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
infernale în ultimă instanță. Imaginile dominante sunt negative, poeta vorbește de „ruinele vârstei”, trăiește starea de „prea târziu”, își simte „sufletu-n derivă”, aerul se umple de ceață și de păsări care, în loc să zboare, cad de pe ramuri. În acest univers reificat și degradat, „un țipăt de pasăre/ amintește că nimic nu e de înțeles/ nici măcar graiul nevinovat/ al păsărilor”. În creația din anii ’80 a poetei, destinul tragic personal converge cu deriva colectivă, într-o rostire poetică sobră, accentuând dramatismul trăirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
închis în ele definitiv, de timpul perceput de poet până la plânset, toate acestea respira imperceptibil: "în micile localități doar câteva versuri/ ar putea schimba lucrurile." Mai exista la Ioan Vieru și nostalgia puternică a spațiilor și timpurilor interioare, miraculoase, sacre, reificate, astăzi transformate: "nu ne vom recunoaște decât la festivalurile/ despre arta trăirii/ cu haine groase vom traversa frumusețea fără lupi/ magii și-au însușit puterea barbarilor." O poezie a liniștii, a trecutului și a copilăriei despre care Miguel de Unamuno
Intervalele poemelor by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14766_a_16091]
-
nemilos - Tilda Swindon a fost răsplătită cu un Oscar pentru cea mai bună interpretă feminină într-un rol secundar. Modul în care aceasta își repetă anxios discursul și atitudinile pînă la cel mai mic detaliu construiește personajul complet inhibat afectiv, reificat, nevrotic, incapabil să transmită decît pe frecvența profesională. George Clooney face un efort considerabil de a ieși din tiparul drăgălaș de bărbat bine din Ocean 11,12,13 etc., iar tandemul pe care-l face cu Tom Wilkinson îl avantajează
Avocatul diavolului by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8712_a_10037]
-
ziua e-un gingaș abator/ în care florile plâng în oglinzi/ cu lacrimi de sânge/ aidoma îngerilor/ din maramureșene colinzi." Este în viziunea poetică a domnului Grigurcu ceva din arta suprarealistă a unui Magritte sau Dali, unde abisalul ia forme reificate și stranietatea juxtapunerilor comunică o viziune profund personală asupra lumii, scăpată din chingile reprezentărilor convenționale. Dihotomia din titlu este consecvent subminată de corespondențele care alcătuiesc substanța acestor poezii. Gheorghe Grigurcu, Acul și steaua, Editura Charmides, Bistrița, 2001, 108 pag.
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]
-
Ruxandra Cesereanu pare a avea nevoie să recurgă la Eminescu, Caragiale și Arghezi ca la supreme argumente privind violența imaginarului românilor, doar că îi abordează nu în dimensiunea lor profundă de scriitori canonici, ci ca mituri mediatice, ca figuri fatalmente reificate, verificând astfel, fără voie, viabilitatea fenomenului de mitologizare, așa cum îl înțelegea, de pildă, Roland Barthes. Așa încât, la o întrebare subînțeleasă pe care i-ar adresa-o presupusul cititor al cărții sale (una de genul "De ce e invocat aici și Caragiale
IDENTITATE ȘI VIOLENȚĂ by Laura Pavel () [Corola-journal/Imaginative/12779_a_14104]
-
creație. Prin cultivarea unor astfel de corespondențe infrastructurale, înțelegerea tuturor acestor domenii se adîncește, se dinamizează: "Contrar structuraliștilor, postmodernii nu gîndesc în diade și binalități, inclusiv de genul dihotomiei sincron/diacron. Fixîndu-și ca obiect dinamica structurilor de sens, nu forme reificate, perspectiva lor este holistă: nimic, inclusiv istoria nu mai rămîne în afara textului/limbajului. Situate la egală distanță de scientismul structuralist și de indeterminismul deconstrucționist, pragmatismul, glossematica, semioza socială, generalizată, analiza discursului sînt discipline prin care formalismul antebelic se deschide către
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
secolul ăstora). Dar persiflarea autoscopică e asociată cu una obiectiv-imaginară, spre a nu rămîne datoare lumii maștere. Avem a face cu un reportaj otrăvit, purtînd reziduuri kafkiene. Furoarea se exteriorizează luînd chipul unor ființe dislocate, mutilate ori pur și simplu reificate. După cum trupul modelat de la început dintr-o materie anorganică ce ar putea semnifica decît o sfidare a Genezei? „păpușa nebună din cîrpe, mila pentru cei mari, soldatul de plumb rănit în timp ce o salva pe o frumoasă atacată fără motiv” (Lămpița
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
mormînt plin cu flori” (Străina). Dar o mască a nostalgiei începuturilor o constituie chiar și un anumit tip de poezie. Spre a nu se răzleți prea mult de substanța presupus omogenă a lumii dintîi, creația poetică apare contrasă în obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia e un acoperiș lunecos, timpul
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
acesta monologând la rândul său în același deșert unde, totuși, difuz, la ultima vorbă, s-ar putea naște o speranță îndreptățind viața. Arhivarul este unul singur, între personajele mortificat titanice, conștiința unică a unor entități fantasmatice, cum am spune, oameni reificați sau lucruri vivificate malefic. El este un mag care nu se cunoaște, un alchimist izbit de amnezie, dar străfulgerat de aduceri aminte despre care nu se poate ști dacă îi aparțin, un rezervor de imagini în revărsare continuă vom spune
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Arme, microbi și oțel, însă nu este momentul să inițiem o discuție paralelă. Din punct de vedere metafizic, un deșert nu se distinge semnificativ de altul, în același chip în care un munte nu se deosebește de altul. Numai ideile reificate, purtătoare de sigiliu antropic, sunt creatoare de alteritate: o pagodă este construită altfel decât o catedrală, după cum o casă orientală nu seamănă cu o locuință occidentală. Nu credem, de aceea, într-un "acasă" configurat pur spațial, ci doar într-un
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]