45 matches
-
din Iași, 1970, 12 pag. 13. VAMANU, Elenă: Quasi-connexions sur variétés différentiables - ÎI. Analele St. Univ. “Al.I. Cuza” Iași, ț. XVIII, secția I a Maț. (N.S.), f. 1, 1972, 161-166. 14. VAMANU, Elenă: π - structuri pe spații cu metrici relativiste. Studii și Cercetări Matematice, ț. 26, nr. 9, 1974, 1279-1286. 15. VAMANU, Elenă: Structuri aproape-produs pe spații cu metrici relativiste. Buletinul Inst. Politehnic Iași, ț. XX(XXIV), secția I, f. 3-4, 1974, 83-89. 16. VAMANU, Elenă: Câteva proprietăți geometrice ale
Volum memorial dedicat foştilor profesori şi colegi by Alexandru Cărăuşu, Georgeta Teodoru () [Corola-publishinghouse/Science/91776_a_92841]
-
ț. XVIII, secția I a Maț. (N.S.), f. 1, 1972, 161-166. 14. VAMANU, Elenă: π - structuri pe spații cu metrici relativiste. Studii și Cercetări Matematice, ț. 26, nr. 9, 1974, 1279-1286. 15. VAMANU, Elenă: Structuri aproape-produs pe spații cu metrici relativiste. Buletinul Inst. Politehnic Iași, ț. XX(XXIV), secția I, f. 3-4, 1974, 83-89. 16. VAMANU, Elenă: Câteva proprietăți geometrice ale unor spații cu metrici relativiste. Buletinul Inst. Politehnic Iași, ț. XXI(XXV), secția I, f. 3-4, 1975, 25-30. 17. VAMANU
Volum memorial dedicat foştilor profesori şi colegi by Alexandru Cărăuşu, Georgeta Teodoru () [Corola-publishinghouse/Science/91776_a_92841]
-
ț. 26, nr. 9, 1974, 1279-1286. 15. VAMANU, Elenă: Structuri aproape-produs pe spații cu metrici relativiste. Buletinul Inst. Politehnic Iași, ț. XX(XXIV), secția I, f. 3-4, 1974, 83-89. 16. VAMANU, Elenă: Câteva proprietăți geometrice ale unor spații cu metrici relativiste. Buletinul Inst. Politehnic Iași, ț. XXI(XXV), secția I, f. 3-4, 1975, 25-30. 17. VAMANU, Elenă: Cvasi-conexiuni complet reductibile pe spații cu structura aproape produs. Buletinul Inst. Politehnic Iași, ț. XXII(XXVI), secția I, f. 1-2, 1976, 33-38. 18. VAMANU
Volum memorial dedicat foştilor profesori şi colegi by Alexandru Cărăuşu, Georgeta Teodoru () [Corola-publishinghouse/Science/91776_a_92841]
-
rigoarea unei teoreme matematice care să lege printr-o necesitate neștirbită un termen de celălalt. Dar, în orice caz, argumente pentru faptul că Europa modernă stă pe o importantă temelie de gîndire a polarelor în tensiune. în modernitatea tîrzie, curentele relativiste preferă să anuleze această tensiune, dizolvînd-o într-un discurs de toleranță confuză, fără articulare, a diversității. Pe de altă parte, se întăresc totuși anumite ipostaze ale tensiunii productive între poli : raportul între stat și o societate civilă puternică, dialogul între
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
în chip de mîner de care sa apuci obiectul... Ornamentație nebună, lucrurile utile, orice lucru de care te slujești, avînd mai întîi o valoare estetică, pe lîngă cea utilă. Grifoni, cîini, pisici, acrobați. Rafinamentul. Beția concretului. Humorul meditativ de societate relativista. Cînd ies din muzeu, în natură română dominată de ocru, galben și roșcat, frunzele chiparoșilor, ale pinilor și ei înșiși, copacii, mi se par decorativi numai, cu un aer artificios, de podoabe de bronz, himere întrupate în realitatea indiferență; chiar
Seara cu smee... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17631_a_18956]
-
antielectron”. Traiectoria unei particule cu aceste caracteristici a fost observată în (1932) de C.D. Anderson; ea a primit numele de "pozitron". Existența perechii electron-pozitron, care poate fi creată/anihilată odată cu absorbția/emisia unui foton, a reprezentat baza pentru teoria cuantică relativistă a "interacțiunii electromagnetice", electrodinamica cuantică, a cărei formulare modernă a fost dată de Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard P. Feynman și Freeman J. Dyson. Existența de perechi particulă-antiparticulă, cu aceeași masă dar deosebindu-se prin alte proprietăți (de exemplu sarcini
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
din cadrul mecanicii cuantice, în care numărul de particule materiale este considerat constant. Noua teorie a interacției dintre materie și radiație propusă de Dirac a fost numită de acesta "electrodinamică cuantică". Ea a fost elaborată în formă definitivă, ca teorie cuantică relativistă a interacției dintre electroni și fotoni, în mod independent, de Tomonaga, Schwinger și Feynman (1946-1949); echivalența celor trei formulări a fost demonstrată de Dyson (1949). În mecanica cuantică o stare dinamică a unui sistem atomic este descrisă cantitativ de o
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
împrăștierii Compton din pătura L. Rezultatele acestor lucrări (printre care confirmarea existenței unei divergențe infraroșii, prevăzută de electrodinamica cuantică, și punerea în evidență a unei rezonanțe în spectrul fotonului împrăștiat) au generat un interes teoretic și experimental considerabil. Studiul împrăștierilor relativiste Rayleigh și Compton din pătura K în limita energiilor mari ale fotonului incident a prilejuit și discutarea conexiunilor cu efectul fotoelectric (teorema optică și corecțiile radiative). Acest domeniu a fost abordat (1976) în legătură cu experimentele efectuate la AMOLF de grupul Marnix
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
dar nu a fost imediat evident cum ar trebui definit Δt (deoarece timpul nu este tratat ca operator). În 1926, Dirac a oferit o definiție clară și o demonstrație a acestui principiu de incertitudine, ca rezultând dintr-o teorie cuantică relativistă a "evenimentelor". Dar cea mai bine cunoscută, mai des folosită și corectă formulare a fost dată abia în 1945 de către L. I. Mandelshtam și I. E. Tamm, după cum urmează. Pentru un sistem cuantic aflat într-o stare nestaționară formula 13 și
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
Electrodinamica cuantică, sau QED (din ), este teoria cuantică relativistă a interacției electromagnetice. Elaborată de Paul Dirac în 1927 ca teorie cuantică a emisiei și absorbției de radiație, ea a fost dezvoltată în ultimii ani ai deceniului 1940, în forme diferite, prin cercetările independente ale lui Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
pe care derivând-o, obținem: O expresie echivalentă pentru Hamiltonian în funcție de impulsul relativist formula 54 este: Acestă formulare are avantajul că formula 56 poate fi măsurat experimental, iar formula 57 nu. De notat că Hamiltonianul (energia totală) poate fi văzut ca suma energiilor relativiste formula 58 plus potențialul energetic, formula 59 Principiul lui Hamiltion este un principiu variațional în elasticitate. În contrast cu un sistem compus din corpuri rigide, corpurile deformabile au o infinitate de grade de libertate și umplu o regiune din spațiu ca un mediu continuu
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
din punct de vedere al tehnologiei. Ar necesita o putere de propulsie mult mai mare decât se crede posibil în acest moment, pentru a mișca o navă cu viteză aproape luminică. În afară de cazul în care nava ar putea atinge viteze relativiste extreme, ar interveni alt obstacol, navigația navei și șansa ca aceasta să ajungă în galaxia sau la steaua, planeta, obiectul dorit. Deasemenea, nava ar trebui să aibă dimensiuni considerabile, să poată susține viața și generațiile de oameni ce vor trăi
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
mai riguroasă în cadrul notației Dirac arată cum decoerența distruge efectele de interferență și "natura cuantică" a sistemelor. Apoi, este prezentat modelul matricei densităților pentru o mai bună înțelegere. Un sistem de "N" particule poate fi reprezentat în mecanica cuantică ne-relativistă de către o funcție de undă, formula 1. Asta se aseamănă cu clasicul spațiu de fază. Un spațiu de fază clasic conține o funcție cu valori reale în 6N dimensiuni (fiecare particulă contribuind cu 3 coordonate spațiale și 3 momente). Spațiul de fază
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
ca emisia și absorbția de radiație de către sistemele atomice, câmpul electromagnetic manifestă însă o structură corpusculară: el apare ca fiind alcătuit din particule de masă zero numite fotoni. Completarea teoriei maxwelliene în conformitate cu principiile fizicii cuantice a dus la teoria cuantică relativistă a interacțiunii electromagnetice: electrodinamica cuantică. Undele electromagnetice au fost generate în laborator de Hertz, la câțiva ani după moartea lui Maxwell. Aplicațiile lor în electrotehnică, radiotehnică și tehnologia comunicațiilor fără fir în general au avut un impact decisiv asupra civilizației
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
pentru a sorta datele suprapuse din fotonii de semnal din cele patru fluxuri care reflectă stările „fotonilor-martor întârziați” de la cele patru ecrane de detectare distincte. De fapt, o teoremă demonstrată de Phillippe Eberhard arată că dacă ecuațiile acceptate ale teoriei relativiste ale câmpului cuantic sunt corecte, niciodată nu ar trebui să fie posibil să se încalce experimental cauzalitatea utilizând efecte cuantice (a se vedea referința care tratează problema, subliniind rolul probabilităților condiționale). Cu toate acestea, există cei care perseverează în încercarea
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
relația dintre energie și impuls din mecanica clasică nerelativistă, înlocuind formal mărimile dinamice clasice prin operatori diferențiali, în raport cu timpul formula 24 și poziția formula 25, asupra funcției de stare: Aici formula 28 este operatorul nabla (gradient), iar formula 29 operatorul laplacian. În mecanica clasică relativistă relația (8) este înlocuită prin iar aplicarea aceluiași procedeu formal conduce la "ecuația Klein-Gordon" Această ecuație are defectul de a fi de "ordinul doi" în raport cu timpul, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de situația din mecanica cuantică nerelativistă, starea particulei la un moment
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
sunt corecții relativiste de ordin formula 38. Termenul în formula 39 rezultă din "relația relativistă dintre energie și impuls" (12). Termenul cu produsul scalar formula 40 este numit "energia de interacție spin-orbită". Ultimul termen, numit "termenul Darwin", e independent de spin. Limita slab relativistă a energiei unui atom hidrogenoid care constă dintr-un electron aflat în câmpul coulombian static atractiv al unui nucleu de număr atomic formula 41 se calculează din formulele precedente, punând Nivelele de energie sunt suma a trei termeni: energia de repaus
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
relațiile (30), (33) și (36), se obține Ignorând degenerescența provenită din orientarea momentelor cinetice (numerele cuantice magnetice), stările nerelativiste formula 49 prezintă degenerescența de ordin "n" în raport cu formula 50 caracteristică pentru câmpul coulombian. Interacția spin-orbită elimină această degenerare, dar nu complet: stările relativiste formula 51 sunt dublu degenerate, corespunzător celor două valori formula 52; face excepție starea cu formula 53, care e nedegenerată. Nivelul nerelativist cu număr cuantic principal formula 54 se despică în "n" componente de structură fină, după cum arată tabelul următor, în care e utilizată
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
a rezistenței în fața inumanității, a încrederii în indestructibilitatea umanității. În fond, să vezi în fața ta ființe trecute prin iadul lagărelor de exterminare și să constați că sunt înțelepte, pline de înțelegere față de semeni, dar și deloc dispuși să accepte judecăti relativiste despre masacre și acte teroriste, poate deveni, cu certitudine, o concluzie cu semnificație morală pentru orice tânăr responsabil al zilelor de astăzi și a celor ce vor veni. În al doilea rând, întâlnirile directe ale celor tineri și studioși, de
Oliver Lustig sau a trăi la Auschwitz și a gândi despre fenomenul Auschwitz by Prof. univ. Vasile Morar () [Corola-website/Journalistic/105580_a_106872]