221 matches
-
metode și concepte raționale. Alegerea lui Peirce e atît originală, cît și perfect justificată. De obicei relativiștilor le răspund alte voci � John Searle de pildă � dar apelul la semioticianul și pragmatistul Peirce e motivat strategic de însuși faptul că adeseori relativiștii singuri se declară drept neo-pragmatiști. Aceasta devine premisa de la care pornește Haack în volumul ei: așa-zisului neo-pragmatism rortian îi opune adevăratul pragmatism, scientist pînă în măduva oaselor, nicicum literaturizant, al lui Peirce. De altfel unul dintre capitole e alcătuit
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
laturi ale gustului în viața lor. La unii senzația de gust predomină față de impresia de gust, la alții invers. Primii sunt hedoniști, ceilalți sînt ascetici. Cei din prima clasă sunt înclinați spre concupiscență, preferînd anecdotele și variabilele efemere; ei sunt relativiști și maleabili. Ceilalți sunt austeri, preferă schemele generale, dogmele sau constantele; ei sunt conservatori și statornici. Primii sunt predispuși la excese culminînd în greață, ceilalți sunt înclinați spre cumpătare, fiind amenințați de constipație, anorexie sau depresie. Spuneam că termenul de
Caleidoscop gustativ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2576_a_3901]
-
logică - avea să dăinuie, preț de două mii de ani, drept cartea de căpătâi din domeniul logicii. A înlăturat mitul geocentric, modelul Galileo-newtonian al universului, stabilind simetria și natura comună a celor trei dimensiuni. Ulterior, Einstein a venit cu modelul lui relativist adăugând dimensiunea timpului, precum și curbura spațiului, lumea constituită fiind într-un tablou cuadri-dimensional. Cu toate acestea, în introducerea la „Fizica” lui Aristotel - lucrare de fundamentală însemnătate în istoria gândirii științifice și filosofice - se menționează: „cititorii din era zborurilor cosmice vor
„ALEGEREA, NU ȘANSA, DETERMINĂ DESTINUL NOSTRU” de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1694 din 21 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/378248_a_379577]
-
o bursă la Akademie Solitude, în 2008. Trei lucruri se desprind din acest scrupulos inventar biobibliografic, incluzând referințele critice. Primul ar fi că Urbancolia nu se poate să nu fie citită ca o carte nemaipomenită. Al doilea, că ludicul și relativistul Dan Sociu se arată extrem de serios și de preocupat, când este vorba de etalarea succeselor sale. Iar al treilea, și cel mai semnificativ din punctul meu de vedere, e că tocmai această afișare, cu întărirea exagerată a elementelor "de escortă
Zero-proză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8262_a_9587]
-
Un univers prolix, multifuncțional, în care se impune voința creatoare stilizată, crescută în libertate În sensul unei reașezări a practicii interpretative, și anume, al unui raport redefinit între text și „rostire”, ne vom imagina un punct de plecare de tip relativist în ce privește enunțul muzical. Ne-am situa, ca atare, ca actanți în discursul muzical într-o altă zonă formativă în care elementul de bază al enunțului să fie nu sunetul (sau orice parametru - punct spațial ce-l definește), ci relația dintre
Logica Lumilor Posibile by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Journalistic/84323_a_85648]
-
prin cultură, pentru a-și salva mesajele și aspirațiile profunde ale unei sensibilități de tip magic, Trifu a pornit o luptă crîncenă cu cei care nu-i împărtășesc valorile, ba chiar, indirect, și cu sine însuși, cel risipit, sceptic și relativist, în edificiul amplu și eteroclit pe care l-a construit de-a lungul a cîtorva decenii. O sinteză a filosofiei și a creației sale, în care lumea lăuntrică se revarsă aluvionar în lumea de afară, în care este angajat totul
Un artist revoltat: Alexandru Trifu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7048_a_8373]
-
căruia liberalismul, filosofia laică, dreptul, iudaismul și literatura coexistă pașnic cu teologia și trăirea ortodoxă. Instrumentul care temperează conflictele între aceste elemente este, cum arată criticul George Ardeleanu în studiul introductiv, tocmai conceptul de incertitudine. Care reprezintă concomitent un element relativist, de sorgine liberală și/ sau iudaică, dar și unul care intră în tiparele concepției ortodoxe asupra condiției umane, căreia toate îi sunt permise, dar nu toate îi sunt de folos (de unde importanța liberului arbitru). Recalibrarea exegetică pe care o produce
Integrala N. Steinhardt, aproape de final by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4455_a_5780]
-
o publică, cu un studiu introductiv, la Editura Fundației Culturale Principele Carol, în colecția Cartea Vremii, îngrijită de Nichifor Crainic. Maurras, spune introducerea lui Vianu, e un tradiționalist, deci alegerea e cum nu se poate mai potrivită. Însă un tradiționalist... relativist, temperînd individul prin societate și societatea prin istorie. " Poate afirma cineva că a rămas același de-a lungul întregei sale vieți?" rezumă Vianu, printr-o întrebare, teza acestui relativism. Răspunsul pe care-l așteaptă e nu, însă acela care se
Inteligență and utopie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8752_a_10077]
-
comisarii și agenții sovietici forțînd colectivizarea, cu ocazia funerariilor lui Iosif Visarionovici Stalin sunt suspendate orice sărbători. Întîmplător, printre acestea se află o nuntă, iar cum țăranii nu consimt ca ea să fie amînată găsesc cu spiritul viclean, sucit și relativist al lui genius loci o modalitate de a continua petrecerea. Nunta are loc, dar pe tăcute, cu batista pusă pe țambal la propriu și la figurat, iar după un spectacol de pantomimă unde fiecare mișcare reverberează dramatic, zăgazurile prudenței cedează
Zgomotoasa nuntă mută by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7857_a_9182]
-
care romancierii au dat-o personajelor lor. Romanul doric este, în teza cărții mele, acela în care autorul îi acordă personajului deplină încredere, fiindcă e convins că-l cunoaște în toate ipostazele sale, inclusiv sub raport psihologic. Romanul ionic e relativist: autorul nu mai e sigur că-și cunoaște personajele, lăsându-l pe narator (care e adesea el însuși un personaj identificabil) să facă ipoteze care însă nu se însumează neapărat într-o imagine limpede. Romanul corintic este acela al cărui
Romanul și umanismul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6254_a_7579]
-
apărea foarte bine în faimosul număr din Dilema, care i-a convulsionat pe mulți dintre admiratorii necondiționați ai poetului.) În fond, Narcotice în cultura română e o carte incomodă. Cel puțin pentru intelectualii idilici și pentru publicul larg. Efectul ei relativist mi se pare comparabil cu acela, încă nu epuizat, al eseului lui Eugen Negrici, . De nu chiar mai mare, căci, până la urmă, Oișteanu ridică un set de întrebări cu portanță comportamentală, iar prejudecățile pe care le-ar putea întâmpina sunt
Iluziile literaturii române by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6134_a_7459]
-
prin jocul economiei de piață. Concluzia este una singură: muzica și poezia sunt victime colaterale ale unei lumi care și-a redescoperit instinctele primare și încearcă să-și justifice violența și intoleranța prin toate mijloacele, fie absolutismul religios, fie ateismul relativist. Civilizația are puține căi de reacție la noua barbarie. Muzica și poezia rămân cele mai importante. De aceea sunt primele interzise sau supuse ideologizării. Sunt la fel de periculoase ca și cântecul Sirenelor din odiseea homerică.
Muzica înainte de toate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6301_a_7626]
-
dezabuzare tardivă: nu e ușor să recunoști la bătrînețe că toate insurecțiile la care te-ai dedat în anii tinereții nu au folosit la nimic bun. Baudrillard nu e un gînditor radical, așa cum se declară în postfața cărții, ci un relativist sceptic căruia lipsa unui reper transcendent îi insuflă sentimentul unei catastrofe iminente. Sub unghiul gimnasticii minții, volumul e de citit grație efortului pe care îl cere parcurgerea piruetelor dialectice, dar în privința ideilor care îți rămîn în minte, paginile rămîn albe
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
celor trei nu corespunde celei din grupul statuar al lui Kosolapov. Dar ce contează o erezie în plus? Și, dacă tot am devenit, la final de cronică, permisiv, recomand sincer lectura acestei cărți împreună cu Apocalipsa timpului nostru, a unui alt relativist cu principii, Vasili Rozanov (1856-1919), tradusă mai demult la Editura Institutului European. Întâmplarea a făcut să le descopăr în aceeași săptămână.
La pachet by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6710_a_8035]
-
cu Divinitatea. Iar despre sistemul lui Copernic, Bellarmine îi spune lui Galilei: Foarte bine, dar spune că e un model, nu spune că e Adevărul. Și Galilei răspunde: Nu! ESTE Adevărul! Deci, curios, rolurile se inversează: reprezentantul Bisericii este un relativist și cel al științei - un absolutist. Foarte ciudată poveste... Papa Ioan Paul al II-lea era deja bolnav, dar în momentul în care a început să vorbească i s-a iluminat fața. Și a spus ceva uluitor, care n-a
Basarab Nicolescu - „Esențial este să-ți găsești locul pe acest Pământ” by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/6403_a_7728]
-
pună la îndemînă principalele controverse iscate de chestiunea adevărului, dacă trecem așadar peste tenta de auroră etică din Călăuza rătăciților, vom găsi în volum descrierea unui conflict care separă două poziții adverse și deocamdată ireconciliabile: tabăra absolutiștilor și cea a relativiștilor. Cea dintîi remarcă e că adepții lor nu-și pot argumenta logic opțiunea, preferința pentru una din poziții fiind dictată de o afinitate căreia Blackburn îi spune „temperament”. De la natură unii oameni sunt înclinați să aibă vederi absolutiste, cum alții
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
adevărul, frumosul, binele și sacrul, cărora li se pot găsi criterii ce nu sunt pendinte de epoci. Absolutistul e un apolinic cu apetit pentru echilibru, așadar un patriarh care vrea dogme stabile, dincolo de spectacolul schimbător al modelor. De cealaltă parte, relativistul e un rebel care reduce totul la perspectiva din care privește lucrurile, caz în care există atîtea adevăruri cîte puncte de vedere sînt. Așa se face că opinia unui ins nu poate fi extinsă asupra altora, iar între opinii nu
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
asta pînă cînd vor apărea unele mai precise, și tot așa. Ce numim adevăr e forma schimbătoare pe care o iau iluziile noastre cu privire la realitate. Litigiul devine și mai acut cînd se trece de la științele tari la disciplinele umaniste. Aici relativistul nu vede decît relații de putere și intenții de manipulare, adevărul fiind o chestiune de propagandă subtilă. Rațiunea, ordinea și sacrul - reperele absolutistului - sunt pretexte de dominare a credulilor, căci fidelitatea față de adevăr nu duce la exactitate, ci la hegemonie
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
intoleranță față de păreri opuse. Ca adept al tradiției căruia îi repugnă schimbarea, absolutistul e predispus la melancolii severe în marginea trecutului, fiind deci un atrabilar cu vederi conservatoare, un spirit inert otrăvit de bila neagră a întoarcerii la vestigii. Invers, relativistul e etichetat drept un spirit multiculturalist care corupe standardele morale, bagatelizînd valorile antice spre a pune în loc luciul superficialității și al bunului-plac; un factor dizolvant care folosește marota progresului ca pîrghie de răspîndire a cinismului ateu; o natură nihilistă obsedată
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
beligeranților nu îngăduie efortul de a-l înțelege pe celălalt, potrivit maximei că a-ți pricepe inamicul înseamnă pe jumătate a pactiza cu el, caz în care înclinația spre compromis aduce a trădare. Temperamentul absolutist e tranșant, deci rigid. Cel relativist e maleabil, deci oportunist. Unul crede în principii, celălalt crede în conjuncturi. Pentru unul contează norma care ghidează actul, pentru celălalt contează rezultatul actului. Absolutistul e un scorțos cu vederi universaliste, relativistul e un sarcastic cu apetențe de circumstanță. Cele
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
trădare. Temperamentul absolutist e tranșant, deci rigid. Cel relativist e maleabil, deci oportunist. Unul crede în principii, celălalt crede în conjuncturi. Pentru unul contează norma care ghidează actul, pentru celălalt contează rezultatul actului. Absolutistul e un scorțos cu vederi universaliste, relativistul e un sarcastic cu apetențe de circumstanță. Cele două tabere au în spate o istorie lungă, mergînd pe două filiere: de o parte linia care pleacă din Platon, trece prin Descartes și ajunge la gînditorii idealiști, de cealaltă parte linia
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
prin Descartes și ajunge la gînditorii idealiști, de cealaltă parte linia ce pornește din Protagoras („omul e măsura tuturor lucrurilor“) și merge pînă la Hobbes și Darwin. Azi, deși trofeul nu e adjudecat de vreo tabără, aplombul e de partea relativiștilor, aflați în ofensivă evidentă, în vreme ce absolutiștii bat în retragere, adunîndu-se în fortărețe conservatoare. Simon Blackburn reușește să fie imparțial și didactic, avînd verva unui profesor care știe să explice cu umor distincții dificile. Un volum care face din epistemologie o
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
diaristă strict subiectivă, în încercarea de a depune mărturie cât mai exactă. De aceea, cine va căuta în cartea lui vreo profesiune de credință intimă sau expunerea vreunui conflict interior - am impresia că ele nici nu stau în firea marxistului relativist - va fi dezamăgit. Ion Ianoși e acaparat în întregime de reconstituirea fidelă a epocilor traversate. Titlul inițial (Secolul nostru în zilele mele), abandonat din cauza căderii în anacronism, e și el cât se poate de sugestiv pentru mizele cărții: „Util îmi
O frescă autobiografică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4388_a_5713]
-
încoace. Și asta, fiindcă, după revoluție, toată lumea crede că e voie orice. Iar despre ce nu e voie nu e voie să vorbești decât cu riscul să te trezești bănuit că nutrești nostalgii după cenzura comunistă. Nu sunt un spirit relativist și nu pun în cumpănă ce e voie cu ce nu e voie. Aș pleda mai degrabă pentru o abordare maniheistă a lucrurilor: nu există nici așa, nici altminteri, există doar așa sau altminteri. Umorul lui Caragiale e acela care
Ce nu e voie nu e voie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5819_a_7144]
-
cea exegetică și cea auctorială, prima aptă a se introduce, în laboratorul creației, a se ,intimiza" cu aceasta, a doua pusă în situația de-a se obiectiva, de-a apărea într-o emergență a autocunoașterii. Interesantă e împrejurarea că, deși ,relativist", atît de slobod în derularea expresiei, ludic ori de cîte ori are prilejul (și prilejurile se ivesc din belșug!), Al. Cistelecan nu e și un polemist susținut, cu atît mai puțin un pamfletar. Imaginea ce i s-a creat, de
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]