98 matches
-
și într-o secvență a istoriei ei, Kuhn scrie: Cu toate că este o sursă mai articulată de categorii constitutive, lexiconul meu structurat se aseamănă cu a priori-ul lui Kant, dacă cel din urmă este luat în sensul al doilea, cel relativizat. Ambele sunt constitutive experienței posibile asupra lumii, dar nici unul din ele nu dictează ceea ce trebuie să fie experiența. Mai degrabă, ele sunt constitutive pentru seria infinită a experiențelor posibile, a căror producere poate fi concepută în lumea reală la care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
factori ai impactului romanelor asupra publicului rezidă în contrazicerea necomplezentă a orizontului de așteptare anterior constituit. Operație săvârșită nu fără „viclenii”, motivate prin intenționalitate artistică: iluzia realistă e instituită pe ample porțiuni ale textului, pentru a fi apoi abandonată, contrazisă, relativizată, deconspirată, distrusă. Nu e însă la mijloc o deconstrucție autotelică, subordonată unor explorări pur „tehnice”: B. e, în primul rând, în felul lui foarte personal și nonconformist, un scriitor angajat (desigur, nu în sensul restrâns, legat de militantismul politic), hotărât
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
convenții și coduri, în timp ce poezia (așa cum o gândeau acești poeți-teoreticieni) ar fi o formă ideală de exprimare a libertății imaginarului. De aici, caracterul deschis, nestructurat, al poeziei suprarealiste, mereu „pe cale de a se face”, urmând traseele sinuoase ale unei cunoașteri relativizate, explodate chiar, prin descentrarea viziunii antropomorfice. Prelungindu-se câțiva ani după cel de-al doilea război mondial, suprarealismul românesc înregistrează ca un seismograf de mare finețe cataclismele istoriei noastre și înfăptuiește închiderea a. asupra ei înseși. Mișcările a. istorice nu
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
îl implică direct, lăsându-l în principiu să-și aleagă perspectiva din care-l va citi - după cum o va prefera pe aceea a unui personaj sau a altuia -, dar nu-l derutează nici o clipă, viziunea de ansamblu nefiind în fond relativizată, ci adăugită, completată de versiunile diferițlor protagoniști. De la primele pagini, de la primele rânduri, știi, simți că povestirea personajelor devine a ta, că nu vei mai ieși din ea până în final și că de-abia după o astfel de primă lectură
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gestiona cum trebuie moartea, adică, posibil, de a o "depăși". Sentimentului tragic al vieții nu-i e teamă de moarte. Și când devine conștient de aceasta, în mod inconștient, atunci diversele puteri sunt într-un fel fragilizate sau, cel puțin, relativizate. Și o astfel de relativizare este reperabilă, în particular, în saturarea imperativelor morale. Desigur, acestea din urmă continuă să fie promulgate. Fac parte din obișnuitele incantații care, în cărți întregi, articole, predici sau alte discursuri oficiale, difuzează învățătura conformismului ambiant
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
însuși. Dar mai este încă actual, când mimetismul generalizat tinde să prevaleze? În "situaționismul" deontologiei, gândirea și acțiunea nu mai sunt libere, ci determinate de acele elemente cărora le suntem tributari: grupul, natura, locul, climatul, instinctele... Libertatea este prin urmare relativizată. Ea devine interstițială. Natura, pe care trebuie să o înțelegem aici în sensul ei larg, nu mai este, pur și simplu, ceva care trebuie dominat, ci acel ceva pe care trebuie să știm să-l urmăm. Să-i urmăm urmele
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ale lui mopete ne încurajează să bănuim că scrierea are, de fapt, un statut dublu ficțional. Cu alte cuvinte, „cadrul teatral” prezent în orice act ludic, deci și în ficțiune, este aici ridicat la puterea a doua și, în consecință, relativizat. Procedeul ne duce cu gândul la principiul cutiilor chinezești, la misterul borgesian al Ruinelor circulare și, în genere, la toate acele opere care tematizează însăși posibilitatea sau imposibilitatea reprezentării fidele prin scris, ilustrând totodată și paradoxul filosofic clasic al „regresului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sursei neidentificabile care m-a hotărât, care m-a constituit din afara mea. Și de vreme ce însăși libertatea mi-a fost conferită, tot ceea ce emană din ea ca act liber și hotărât de mine poate fi absorbit în sursa conferirii ei și relativizat ca merit. Umilitatea vine din conștiința faptului că orice hotărâre și orice realizare a proiectului propriu se înalță pe un proiect străin, cu alte cuvinte că în orice reușită a noastră nu sîntem decât medii sau, cel mult, părtași. Gândul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Weber Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Humanitas, București, 1993, p. 16. footnote> Ipoteza „omului rațional”<footnote În legătură cu ansamblul viziunilor despre om, a se vedea Oscar Hoffman, Sociologia organizațiilor, capitolul 2.3, Editura Economică, București, 2004. footnote> a fost „relativizată” printr-o nouă sintagmă a „raționalității limitate”. Simon Herbert a arătat că pretenția la raționalitate este limitată În organizație prin: a) informația incompletă și limitată; b) complexitatea problemelor; c) capacitatea limitată a omului de a prelucra informația; d) timpul limitat
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
revarsă asupra cititorului șiruri nesfârșite de evenimente mediocre. În aceste pagini, grija de a evita deformările intenționate ale istoriei, așa cum s-au transmis ele prin vulgata istoriografică postbelică, este nelipsită. Astfel, problema continuității strămoșilor pe teritoriul României a fost sensibil relativizată și adusă în limitele unei plauzibilități avantajoase: după înfrângerea lui Decebal, romanii nu au ocupat un teritoriu pustiit căci, cu toate pierderile omenești sau retragerile în alte zone, pur și simplu "n-a putut fugi toată populația!"248. Combătând discret
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
vizează canonul impus de o școală literară, de un curent; astfel, se poate vorbi despre personajul clasic (tipologic, „plat“, static) sau despre eroul romantic (atipic, complex, dinamic), despre personajul realist (tipologic, „rotund“, dinamic) ori despre cel modern (individualizat, dilematic, contradictoriu, relativizat) etc. În literatura secolului XX tipurile predominante sunt: personaje realiste, moderniste, expresioniste, absurde, postmoderniste etc. Funcțiile pe care personajul le îndeplinește în textul narativ determină o altă clasificare: - Protagonistul este plasat în centrul seriei de evenimente, implicat în toate momentele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ce lorlalți pulverizează unitatea personajului, așa încât Otilia apare ca o ființă contra dictorie, indeterminată, enigmatică. Construirea principalului personaj feminin la confluența planurilor narative, la intersecția tuturor liniilor de conflict nu este întâm plătoare, fiindcă George Călinescu creează o eroină modernă, relativizată, care se sus trage încadrărilor tipologice. Astfel, este semnificativ faptul că, deși este eroina eponimă a romanului călinescian, Otilia nu apare direct în incipitul descriptiv ce fixează repere spațiotemporale (Bucureștiul anului 1909) și nici în finalul romanului. Aceste secvențe sunt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
întotdeauna dintre cele mai spectaculoase, universul bunurilor de consum funcționează ca un sistem de noutăți permanente. Aceasta întrucât „se întâmplă întotdeauna câte ceva” nou, întrucât oferta comercială e capabilă să procure mai multe experiențe ale plăcerii decât lehamite. Antinomia confort-plăcere trebuie relativizată: privită global, era confortului consumerist nu încetează să ofere stimulente prin intermediul schimbării, al posibilităților de a experimenta plăcerea și al „călătoriilor” legate de permanenta înnoire a produselor. Criticii societății bunăstării de masă au pus adesea accentul pe problemele „pseudosatisfacerii” (Debord
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
face în manieră categorică („apt” sau „inapt”), ceea ce plasează măsurarea și predicția în punctul de certitudine maximă, fapt frecvent contrazis de realitate, psihologul expunându-se unor critici sau ironii nemeritate. Devine astfel necesar ca formularea să fie revizuită, avizul trebuind relativizat prin introducerea unui coeficient de risc, în caz de „apt”, și a unui coeficient de șansă, în caz de „inapt”; valoarea coeficienților respectivi se stabilește în funcție de scorurile obținute de subiect la probele administrate și de ansamblul informațiilor dobândite pe alte
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
vizează canonul impus de o școală literară, de un curent; astfel, se poate vorbi despre personajul clasic (tipologic, „plat“, static) sau despre eroul romantic (atipic, complex, dinamic), despre personajul realist (tipologic, „rotund“, dinamic) ori despre cel modern (individualizat, dilematic, contradictoriu, relativizat) etc. În literatura secolului XX tipurile predominante sunt: personaje realiste, moderniste, expresioniste, absurde, postmoderniste etc. Funcțiile pe care personajul le îndeplinește în textul narativ determină o altă clasificare: - Protagonistul este plasat în centrul seriei de evenimente, implicat în toate momentele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ce lorlalți pulverizează unitatea personajului, așa încât Otilia apare ca o ființă contra dictorie, indeterminată, enigmatică. Construirea principalului personaj feminin la confluența planurilor narative, la intersecția tuturor liniilor de conflict nu este întâm plătoare, fiindcă George Călinescu creează o eroină modernă, relativizată, care se sus trage încadrărilor tipologice. Astfel, este semnificativ faptul că, deși este eroina eponimă a romanului călinescian, Otilia nu apare direct în incipitul descriptiv ce fixează repere spațiotemporale (Bucureștiul anului 1909) și nici în finalul romanului. Aceste secvențe sunt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
analizează condițiile de posibilitate în procesul cunoașterii) și abordarea empiristă, care se rezumă, cel puțin din punct de vedere programatic, numai la doi factori (faptele investigate și construcția teoretică), pentru că se ignoră în mod deliberat condițiile apriorice, fie ele și relativizate, așa cum apar la Dilthey (vezi II, 2Ba, 2Bd și 2Bf). Odată făcută această diferențiere între cele două abordări, putem anticipa discuția privitoare la dualismul funciar care caracterizează filozofia ca Weltanschauung. Totodată, prin aceasta evidențiem și natura filozofiei ca viziune despre
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
determinate de Istorie, prezentul și viitorul nu sunt cu totul explicabile prin trecut. Braudel vorbește de posibilități: "În fiecare epocă există un fel de lume mentală, cu cîmpul ei de posibilități." Numai că ideea de posibilitate este în mod constant relativizată, chiar contrazisă: Scena presupune posibilități dar și constante obligatorii: climatul, anotimpurile, relieful sunt tot atîția factori ai Istoriei." Oamenii de care vorbește Braudel sunt atît de puțin liberi: "Cadrul mental e, și el, pentru multă vreme, o temniță." Istoricul cercetează
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fi nici acceptată, nici respinsă, este măcar prudent să concluzionam că munca de redactare cade în sarcina unui subiect uman, a unui eu creator care își asumă sarcina de a elabora opera și al carui rol nu poate fi nici macar relativizat, necum eliminat. Din nou, singurul mod în care se poate evita acest paradox este prin postularea unei conjuncții multietajate, deja menționate, între agenții inspirației și imaginație 152. Mai mult, aici rezidă paradoxul spațiotemporal radical al viziunii. Experiență vizionara transfera eul
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ce se scufundă, maiestuos, pe câțiva metri pătrați 298 de ecran. Pot la o adică să admit și consensualitatea valorii agoniei lui Ivan Ilici. Ce nu pot accepta niciodată e că viața apropiaților mei, a semenilor mei ar putea fi "relativizată". Degețelul mic al fetiței mele valorează pentru mine cât lumea și nu e o valoare pe care s-o pun în discuție. Adevărul nu e nici ironic, nici experimental. Marile cărți ale lumii sânt cărți întunecate și grave, care folosesc
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
criză a valorilor, de derută și dezordine, nu este o ,,formulă estetică hibridă și aberantă"26, ci ,,una din modalitățile fundamentale prin care dramaturgii contemporani își propun să reprezinte condiția umană."27 Pe de altă parte, tragicul poate fi minimalizat, relativizat, parodiat, caricaturizat, luat în râs, într-o formă apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sistem social real, care, în ciuda tuturor carențelor sale structurale, a funcționat (și nu doar în regim de avarie) pentru aproape o jumătate de secol. Din acest motiv, modelul carceral al comunismului românesc instituit ca "dogma centrală" a memoriei oficiale trebuie relativizat, lărgit și îmbogățit prin includerea aspectelor mai puțin sumbre și sinistre ale aceluiași sistem social. Memorialistica detențională prezintă, neîndoielnic, ipostaza cea mai grozavă a fostului regim. Însă aceasta nu epuizează totalitatea trăirilor sub și în comunism. O fenomenologie retrospectivă a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
În structura sintactică a construcțiilor relative introduse prin relator, lanțul relativ 3 nu (mai) este întreg, conectorul semantic nu prezintă decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice, caracterizate sintactic prin relația strânsă cu categoria relativizată din care sau "deplasat" în "capul" propoziției relative, respectiv semantic printr-o relație de tip anaforic cu un element referențial din regenta relativei. Pentru că presupun o legare sintactică mai laxă a construcției relative de propoziția matrice, relatorii sunt conective care
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
cel mai pregnant este aici cel de pivot structural pentru restul enunțului, ceea ce îl apropie de statutul de relator. Din punct de vedere sintactic, însă, relativele din joncțiunile clișeizate sunt relativizatori, pentru că lanțul anaforic care leagă antecedentul, relativul și categoria relativizată este încă intact. Diferența dintre structura clișeizată și cea cu relativizator este evidentă în exemplul următor, care conține ambele ipostaze ale construcției. În prima secvență, nominalul cazul este utilizat cu sensul de "situație", "speță", spre deosebire de secvența 2, în care gruparea
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
care le-am avut. (...) după prețurile care eu le practic acuma cu clienții care deja îi am, sunt mult mai mari decât astea (IV: 315). În vorbirea populară, relativul care se utilizează fără prepoziție și în situații în care categoria relativizată este un complement prepozițional sau un circumstanțial realizat ca grup prepozițional: Rochia aia care ai fost ieri cu ea. (CS, 2002), Ăla care ai mai zis de el. (CS, 2002). În ambele situații, și în cazul suprimării lui pe din
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]