97 matches
-
asupra matematicii, ulterior găsim astfel de argumente la Tymoczko și Lakatos, ultimul urmărind să extindă failibilismul popperian în matematică. Ulterior se încearcă strategii de salvare a statutului special al matematicii: "salvarea euclidiană" propusă de Resnik și conceptul de "a priori relativizat" a lui Friedman. Capitolul patru al acestei cărți pare a fi cel central și în el sunt amintite în trecere marile curente din filosofia matematicii. Se arata că logicismul, formalismul și intuiționismul au ignorat problema aplicabilității matematicii, deoarece aceasta exceda
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
baza ei nu este una bună. După acesta, matematica își primește justificarea doar prin ceea ce contribuie la întreaga știință a naturii și, astfel, doar matematica aplicată reprezintă acea parte interesantă a matematicii, restul fiind recreație matematică. 3.2. A priori relativizat O altă strategie, care se folosește de distincția amintită în secțiunea precedentă între două tipuri de matematică, dar care este, așa cum vom vedea în continuare, mai elaborată și mai complexă, folosindu-se în plus de concepția kantiană cu privire la principiile a
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
Journal for the Philosophy of Science 31(1):1-43. Index A priori, 11, 15, 17, 20, 23-27, 32, 35, 36, 38, 39, 42, 43, 54, 57, 60, 75, 76, 79, 82-89, 93-95, 97, 99-103, 111, 115, 125, 126, 200, 218 * Relativizat, 127-130, 219 Analitic, 11, 13, 14, 25, 28-30, 33-35, 53, 59, 67, 83-86, 94-97, 100, 103, 174, 176, 177 Antropocentrism, 187 Argumentul indispensabilității, 183, 185, 186, 189 Aritmetică * La Kant, 35, 36, 43 * Axiomatizare, 66 Axiome, 16, 28-30, 33-35, 46-48
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
revarsă asupra cititorului șiruri nesfârșite de evenimente mediocre. În aceste pagini, grija de a evita deformările intenționate ale istoriei, așa cum s-au transmis ele prin vulgata istoriografică postbelică, este nelipsită. Astfel, problema continuității strămoșilor pe teritoriul României a fost sensibil relativizată și adusă în limitele unei plauzibilități avantajoase: după înfrângerea lui Decebal, romanii nu au ocupat un teritoriu pustiit căci, cu toate pierderile omenești sau retragerile în alte zone, pur și simplu "n-a putut fugi toată populația!"248. Combătând discret
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
numim carolină, și care va ușura munca de copiere a manuscriselor. Cum literații italieni și englezi au adus cu ei numeroase texte vechi, acesta revoluție scripturală este însoțită de un uriaș efort de reproducere. Rezultatele acestei "renașteri" culturale trebuie, desigur, relativizate. Prima generație de literați care au impulsionat-o sub Carol cel Mare a produs, ea însăși, puține opere cu adevărat originale: "manualele școlare" ale lui Alcuin, Istoria longobarzilor de Paul Diaconul, poemele lui Theodulf, poezia de curte a lui Angilbert
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
gestiona cum trebuie moartea, adică, posibil, de a o "depăși". Sentimentului tragic al vieții nu-i e teamă de moarte. Și când devine conștient de aceasta, în mod inconștient, atunci diversele puteri sunt într-un fel fragilizate sau, cel puțin, relativizate. Și o astfel de relativizare este reperabilă, în particular, în saturarea imperativelor morale. Desigur, acestea din urmă continuă să fie promulgate. Fac parte din obișnuitele incantații care, în cărți întregi, articole, predici sau alte discursuri oficiale, difuzează învățătura conformismului ambiant
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
însuși. Dar mai este încă actual, când mimetismul generalizat tinde să prevaleze? În "situaționismul" deontologiei, gândirea și acțiunea nu mai sunt libere, ci determinate de acele elemente cărora le suntem tributari: grupul, natura, locul, climatul, instinctele... Libertatea este prin urmare relativizată. Ea devine interstițială. Natura, pe care trebuie să o înțelegem aici în sensul ei larg, nu mai este, pur și simplu, ceva care trebuie dominat, ci acel ceva pe care trebuie să știm să-l urmăm. Să-i urmăm urmele
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
analizează condițiile de posibilitate în procesul cunoașterii) și abordarea empiristă, care se rezumă, cel puțin din punct de vedere programatic, numai la doi factori (faptele investigate și construcția teoretică), pentru că se ignoră în mod deliberat condițiile apriorice, fie ele și relativizate, așa cum apar la Dilthey (vezi II, 2Ba, 2Bd și 2Bf). Odată făcută această diferențiere între cele două abordări, putem anticipa discuția privitoare la dualismul funciar care caracterizează filozofia ca Weltanschauung. Totodată, prin aceasta evidențiem și natura filozofiei ca viziune despre
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pedagogia teologică este un shift înlăuntrul gândirii și practicii teologico-educaționale. Ea dezvoltă un nou mod de a gândi și a trăi religia, moralitatea creștină și educația religioasă. Valorile tradiționale ale creștinismului sunt reinterpretate, umanizate, modernizate etc. Dogmele creștinismului sunt liberalizate, relativizate, politizate chiar. Baza morală a educației creștine este semnificativ extinsă. La fel dimensiunile morale ale predării. Intoleranța este înlocuită cu toleranța religioasă. Dogmatismul sectar este înlocuit cu multiculturalismul. Hermeneutica - metodă tradițională de interpretare a textelor religioase - a fost postmodernizată: hermeneutica
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
provincia ?” Teza pe care o formulează Alexandru Dragomir ține de instituirea acestui raport Centru-Periferie, prin care lumea lui Caragiale este exclusiv una provincială, sau dacă nu marginală în sensul pe care mahalaua îl conferă acestui termen. Generalizarea, însă, ar trebui relativizată, nu toate personajele caragialiene țin de mahala sau de periferie, iar la finele secolului al XIX-lea urbanitatea socie- tății românești este una precară. În atenția lui Caragiale stă o midlle class în curs de formare, aristocrația locală sau boierimea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
drumul în mijlocul tuturor teologiilor și filozofiilor, al concepțiilor despre lume și al religiilor, atâtea și atâtea instanțe dătătoare de sens. Mulți se simt nesiguri deoarece în acest nou context propriul punct de vedere religios (sau nereligios) pare în mod radical relativizat. Într-o situație asemănătoare, Max Weber e de părere că un profesor nu trebuie să se transforme în profet, demagog, sau într-un Mesia care să impună ascultătorilor o luare de poziție. Trebuie, în schimb, să facă efortul, cu onestitate
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
cetățenii au devenit din ce în ce mai îngrijorați. Cu cât societatea s-a mărit, cu atât cadrele sociale de adaptare și reintegrare a individului sunt mai fragmentate și mai incerte, ierarhiile valorice mai precare, valorile sociale înlocuibile cu indicatori financiari și idealurile morale relativizate. Când societățile erau mai mici, obligațiile și responsabilitățile individului erau față de membrii comunității și față de mediul natural care-i furniza resursele necesare existenței. Sociologii constată că, pe măsură ce cadrele de raportare sunt mai globale social, obligațiile individului cresc din ce în ce mai mult față de
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
întotdeauna dintre cele mai spectaculoase, universul bunurilor de consum funcționează ca un sistem de noutăți permanente. Aceasta întrucât „se întâmplă întotdeauna câte ceva” nou, întrucât oferta comercială e capabilă să procure mai multe experiențe ale plăcerii decât lehamite. Antinomia confort-plăcere trebuie relativizată: privită global, era confortului consumerist nu încetează să ofere stimulente prin intermediul schimbării, al posibilităților de a experimenta plăcerea și al „călătoriilor” legate de permanenta înnoire a produselor. Criticii societății bunăstării de masă au pus adesea accentul pe problemele „pseudosatisfacerii” (Debord
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
În structura sintactică a construcțiilor relative introduse prin relator, lanțul relativ 3 nu (mai) este întreg, conectorul semantic nu prezintă decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice, caracterizate sintactic prin relația strânsă cu categoria relativizată din care sau "deplasat" în "capul" propoziției relative, respectiv semantic printr-o relație de tip anaforic cu un element referențial din regenta relativei. Pentru că presupun o legare sintactică mai laxă a construcției relative de propoziția matrice, relatorii sunt conective care
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
cel mai pregnant este aici cel de pivot structural pentru restul enunțului, ceea ce îl apropie de statutul de relator. Din punct de vedere sintactic, însă, relativele din joncțiunile clișeizate sunt relativizatori, pentru că lanțul anaforic care leagă antecedentul, relativul și categoria relativizată este încă intact. Diferența dintre structura clișeizată și cea cu relativizator este evidentă în exemplul următor, care conține ambele ipostaze ale construcției. În prima secvență, nominalul cazul este utilizat cu sensul de "situație", "speță", spre deosebire de secvența 2, în care gruparea
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
care le-am avut. (...) după prețurile care eu le practic acuma cu clienții care deja îi am, sunt mult mai mari decât astea (IV: 315). În vorbirea populară, relativul care se utilizează fără prepoziție și în situații în care categoria relativizată este un complement prepozițional sau un circumstanțial realizat ca grup prepozițional: Rochia aia care ai fost ieri cu ea. (CS, 2002), Ăla care ai mai zis de el. (CS, 2002). În ambele situații, și în cazul suprimării lui pe din
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
situații, și în cazul suprimării lui pe din vecinătatea relativului în poziție de obiect direct, și în cazul suprimării altor prepoziții, de, cu etc., reducerea presupune adesea recuperarea informației gramaticale: acuzativul complement direct prin clitic, celelalte poziții prin lexicalizarea categoriei relativizate ca pronume 7 (v. cu ea, de el în exemplele de mai sus). (...) cel mai tare banc care l-am auzit (www. absurd.ablog.ro) Deci toate modelele care sunt acuma care li fac și pentru ... deci și la cele
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
în ordinea: S > OD > OI > OBL > GEN > Comparativ. Funcțiile sintactice din schemă (S= subiect, OD= obect direct, OI= obiect indirect, OBL= complement într-un caz oblic, GEN= formă de genitiv, Comparativ= complement comparativ sau circumstanțial modal) se referă la categoria relativizată, adică la relativizator. S-a folosit în această analiză un corpus alcătuit din 359 de construcții RIS cu relativizatorul care. Toate exemplele sunt extrase din eșantioane de limbă vorbită (CORV și IVRL). Rezultatele privind ierarhia pozițiilor sintactice ocupate de relativizator
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
a circumstanțialului realizat prin grup prepozițional), înaintea obiectului indirect în D. O explicație pentru această diferență poate fi faptul că în română cazul marcat prepozițional este mai accesibil decât cel oblic. Prepoziția este în toate cazurile impusă de guvernorul categoriei relativizate, așadar nu se impune un efort suplimentar de procesare, ca în cazul atributului genitival. Relativizatorul atribut pune probleme locutorului pentru că presupune deplasarea GN dominant odată cu relativul și presupune realizarea unui acord complicat. 3.2. Ierarhia de procesabilitate În cazul relativelor
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
organizate după principiul formei normale, ceea ce înseamnă că în română, o limbă cu topică relativ liberă, ordinea constituenților este totuși resimțită ca o coordonată importantă în organizarea enunțului. În concluzie, strategiile de procesare a relativei (preferința pentru o anumită categorie relativizată, relația dintre funcția antecedentului și a relativului) par să depindă într-o mică măsură de trăsăturile particulare ale limbii, de particularitățile morfologice, și se subordonează unor principii universale care țin de capacitatea de procesare, respectiv de receptare a participanților la
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
Când [dacă] aș ști că vii, aș pregăti ceva, cf. Guțu (1957: 169). 2 V. Gheorghe, 2004; aceeași perspectivă descriptivă este adoptată și în GALR II: 208−233. 3 Prin lanț relativ se înțelege o serie coreferențială formată din categoria relativizată, elementul relativ și antecedentul său din regentă (care poate fi lexicalizat sau vid), cf. Godard (1988). 4 Cf. Iordan (1937: 42), care recomandă evitarea formei cari, Rosetti (1943: 60-61), GA: 161-162. 5 În secolul al XVI-lea avea formele: masc
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
nominalului suprimat din cadrul relativei, pentru a salva într-un fel marcarea relației dintre restul relativei și nominalul comun redundant: [...] rom. pop. mândrulița mea, care m-am iubit CU EA". 8 Spre deosebire de exemplele anterioare, în care se omite prepoziția din categoria relativizată, aici se omite prepoziția impusă de verbul din regentă. 9 Frecvența conectorilor a fost calculată pe baza unui corpus alcătuit din aproximativ 8000 de construcții relative propriu-zise (fără relative interogative), extrase din texte beletristice, jurnalistice, academice și transcrieri ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
negation selectively blocks A-movement" (Roberts 1994: 217); Rivero (1997) consideră că NEG este un centru care c-commandă verbul, iar negația și C reprezintă același tip de centru, astfel că atunci când V se deplasează la C "trecând peste negație" violează Minimalitatea Relativizată 63 (engl. Relativized Minimality) (Rizzi 1990, 2001)64; Hill și Alboiu (2016) (urmând pe Isac și Jakab 2004) consideră că, prin efectul de focalizare indus, negația însăși se deplasează la C. Problema la care nu răspunde niciuna dintre aceste analize
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tranzitarea acestei poziții de către verb • efectele de blocare cauzate de adverbul plin nu, inserat ca Grup Adverbial (ADVP) în poziție de specificator, reprezintă un argument suplimentar pentru deplasarea ca grup a verbului în română, instanțiind un efect prototipic de Minimalitate Relativizată (Rizzi 1990, 2001): un element de același tip (specificatorul unei proiecții cu trăsătura categorială [+V], i.e. [Spec, NEGP]) creează efecte de intervenție în deplasarea altui constituent specificat ca [+V] (verbul lexical care se deplasează ca grup) 3.4 Statutul lui
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
al negației propoziționale în propoziția nonfinită gerunzială) se încorporează în structura verbului, permițând deplasarea verbului la C; fiind un cuvânt autonom și proiectându-se ca [Spec, NEGP], nu (ca marcator al negației propoziționale) blochează deplasarea verbului, inducând efecte de Minimalitate Relativizată. (viii) Un rezultat colateral este o schiță de descriere a sintactică a două forme nonfinite românești (în configurațiile în care generează propoziție nonfinită), gerunziul și infinitivul, discutate prin comparație ca urmare a trăsăturilor comune (generarea de propoziție nonfinită) și diferențiatoare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]