35 matches
-
carosabil. La vest pădurea se termină pe panta de nord-est a Dealului Melcilor, în apropiere de Pădurea Mujai care se întinde spre vest. La sud de capătul de sud al pădurii curge valea Bongar, în care se află un pâlc relict de stejar pufos specific stepei sudice. Partea de nord-est a pădurii este mărginită de Valea Lungă, ce trece prin calcare eocene și formează Cheile Baciului, o vale cu versanți asimetrici (partea nordică este stâncoasa și abruptă, cu roci fosilifere, drept care a
Pădurea Hoia () [Corola-website/Science/305675_a_307004]
-
Chrysanthemum rotundifolium), omagul [Aconitum moldavicum - Aconitum lasianthum (o. galben) - Aconitum toxicum (o. vânăt)], zada (Larix decidua subsp. carpatica). Specii mai rar întâlnite sunt: bulbucii de munte (Trollius europaeus), sângele voinicului (Nigritella rubra), tisa (Taxus baccata). Se regăsește și o specie - relict terțiar: vornicerul pitic (Evonymus nanus), pe valea Tarcăului. Demne de menționat mai sunt plantele medicinale cum ar fi afinul (Vaccinium myrtillus), arnica (Arnica montana), coada șoricelului (Achillea millefolium), mușețelul (Matricaria chamomilla), pojarnița (Hypericum perforatum), sau dintre ciuperci gălbiorul (Cantharellus cibarius
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
zapewne) ""tovarășele lui Perun"". Ovsec, pe de altă parte, avanseaza ipoteza că ar putea fi explicate prin latinul "papilio", italianul "parpaglione", "fluture cap-de-mort". Georgieva, deși nu respinge ferm explicația prin teonimul "Perun", admite că forma bulgară ar putea fi un relict preslav, tracic, dintr-o rădăcină per-. În limbile slave Sorin Paliga întărește ipoteza relictului tracic, considerând că ""acesta pare a fi drumul unei explicații plauzibile"" și comparând formele menționate anterior cu numele personal trac "Paparion", considerat înrudit (prin reduplicare) cu
Paparudă () [Corola-website/Science/306401_a_307730]
-
fi explicate prin latinul "papilio", italianul "parpaglione", "fluture cap-de-mort". Georgieva, deși nu respinge ferm explicația prin teonimul "Perun", admite că forma bulgară ar putea fi un relict preslav, tracic, dintr-o rădăcină per-. În limbile slave Sorin Paliga întărește ipoteza relictului tracic, considerând că ""acesta pare a fi drumul unei explicații plauzibile"" și comparând formele menționate anterior cu numele personal trac "Paparion", considerat înrudit (prin reduplicare) cu teonimul trac "Papas", teonim amintit și de Decev drept ""epitet al lui Zeus și
Paparudă () [Corola-website/Science/306401_a_307730]
-
străvechi al cuvântului nu poate fi reconstituit. Cu toate acestea, Paliga este de părere că atestarea unui antroponim tracic înrudit cu un epitet din sfera mitologicului arată că formele "Peperuda", "Paparuda" (cu unele variante dialectale) trebuie explicate, mai degraba, ca relict tracic, nu ca derivat din nomen dei "Perun". Pe lânga atestarea formei trace Paparion, un alt argument în favoarea ipotezei originii tracice este și raspândirea formelor doar la slavii de sud și în română, respectiv în areale cu o importantă influență
Paparudă () [Corola-website/Science/306401_a_307730]
-
în orașul Băile Olănești, la cca 0,5km. sud de satul Moșoroasa, la altitudinea de 700 m. Rezervație naturală botanică situată în Subcarpații Getici (Subcarpații Vâlcii) conservă un habitat de depresiune pe substraturi turboase (mlastină mezooligotrofă- mușchiul de turbă și relictul glaciar Drosera rotundifolia). "Rezervația Naturală Piramidele de pământ de la Slătioara" cu o suprafață de 10,5 ha. Este situată în comuna Slătioara, fiind prezente o varietate de forme sculpturale, conglomerate, nisipuri, pietrișuri slab cimentate create prin acțiunea a numeroase organisme
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
Cușma și reprezintă un masiv stâncos acoperit parțial cu pădure de molid ("Picea abies"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarități floristice, dintre care unele protejate prin lege sau endemice pentru această zonă; printre care: cupa-vacii ("Linnaea borealis"), un relict glaciar cu o deosebită importanță științifică, vulturică ("Hieracium rotundatum"), unghia păsării ("Viola dacica"), urechea iepurelui ("Bupleurum longifolium"), cărbuni ("Phyteuma vagneri"), stupiniță ("Platanthera bifolia"), morcoveancă ("Pleurospermum austriacum"), gălbenușă ("Potentilla tabernaemontani"), piciorul-cocoșului ("Ranunculus carpaticus"), buruiana de junghiuri ("Cephalanthera longifolia"), ghințură punctată ("Gentiana
Piatra Cușmei () [Corola-website/Science/325337_a_326666]
-
mov ("Aconitum moldavicum"), crucea-pământului ("Heracleum carpaticum"), vulturica ("Hieracium kotschyanum" și "Hieracium rotundatum"), cădelnița ("Campanula carpatica"), clopoțel ("Campanula serrata"), splina ("Chrysosplenium alpinum"), piciorul cocosului ("Ranunculus carpaticus"). În parc vegetează și două specii (vulnerabile) de plante carnivore (insectofage): roua cerului ("Drosera rotundifolia" - relict glaciar) și foaie-grasă ("Pinguicula alpina"). Alte specii de ierburi și flori semnalate în arealul parcului: narcisa ("Narcissus radiiflorus"), ghințura ("Gențiana clusii"), țăpoșica ("Nardus strictă"), degetăruț ("Soldanella hungarica"), unghia-păsării ("Violă declinata"), plămânărica ("Pulmonaria officinalis"), luceafăr ("Scorzonera roșea"), brândușa de toamnă ("Colchicum
Parcul Natural Munții Maramureșului () [Corola-website/Science/324814_a_326143]
-
este un pește teleostean marin eurihalin (dulcicol sau salmastricol) pelagic , asemănător cu scrumbia de Dunăre din familia clupeidelor ("Clupeidae"), răspândit în Marea Neagră, Marea Caspică și Marea Azov, de unde migrează periodic în fluvii (Dunăre, Nistru etc) și lacurile litorale. Este un relict ponto-caspic. Lungimea corpului este de 8-13 cm, rar 20 cm; greutatea de 6 g, rar 15 g. Are corpul scurt, puternic comprimat lateral, spinarea dreaptă, abdomenul curbat cu o carenă zimțată acoperită cu 24-29 spini ventrali. Este acoperit cu solzi
Gingirică () [Corola-website/Science/330622_a_331951]
-
sau pietrele mari sau mijlocii din mijlocul râurilor acolo unde curentul e puternic. Răspândirea speciei în Argeș corespundea perfect cu zona piscicolă a lipanului și moioagei, iar în Vâlsan cu porțiunea superioară a zonei moioagei. Aspretele a supraviețuit ca un relict preglaciar numai în Râul Vâlsan într-un areal restrâns cu o lungime de aproximativ 1 km. Râul Vâlsan este un curs tipic de apă montan cu debit mediu, cu o lățime medie a albiei între 4 și 12 m. În
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]