510 matches
-
cu arcuri rotunde ajută la susținerea boltei din secolul al XVIII-lea, care a înlocuit tavanul inițial, plat și făcut din lemn. Brațele transeptului, construite pe la jumătatea secolului al XII-lea, au capetele apsidale, trăsătură împrumutată probabil de la anumite biserici renane, influență pe care a transmis-o în nord-estul Franței, cum ar fi la catedralele din Noyon și din Soissons. Turlele cu baza pătrată care flanchează brațele transeptului ajung la o înălțime de . Detaliile decorative diferă, unele având arcade rotunde, altele
Catedrala Notre Dame din Tournai () [Corola-website/Science/326545_a_327874]
-
Scoțiana” (1832), a IV-a „Italiana” (1833) și a V-a „Reforma” (1842), conțin elemente programatice, fapt totuși nereprezentat de subtitlurile lor (care nu aparțin compozitorului). Simfoniile lui Robert Schumann, printre care Simfonia I „Primăvara” (1841) și a III-a „Renana” (1850), sunt din punct de vedere formal, în cea mai mare parte, lipsite de densitate structurală, având accentul mai mult pe construcția melodică. În afara Germaniei, evoluția simfoniei încorporează elemente hibride, cum o demonstrează în Franța Hector Berlioz prin „Simfonia fantastică
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
-și în limba germană teza de licență cu un subiect de dialectologie italiană (1891). În 1889 publică la Palermo, prima culegere de versuri, "Mal giocondo" (Veselul întristat). În Germania traduce în italiană "Elegiile romane" ale lui Goethe și compune "Elegiile renane". În 1892 se întoarce în Italia și din 1893 se stabilește la Roma, an în care scrie primul roman, "L'esclusa" (Exclusa) ce va fi tipărit abia în 1908.În 1894 publică primul volum de nuvele "Amori senza amore" (Iubiri
Luigi Pirandello () [Corola-website/Science/298978_a_300307]
-
o nouă orientare. Cruciadele au dus la îmbogățirea literaturii europene cu noi teme și la dezvoltarea ei în limba maternă. Arhitectura din secolele XIII-XIV, mai ales în Italia, se resimte de influențele orientale, tot așa cum în Siria și Palestina stilul renan și romanic din nordul Franței au lăsat vestigii (castelele, Kerak, Ibelin, mânăstirea de lângă Betleem).
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
ordinul lui Nicolae Ceaușescu. În urma conflictului respectiv, precum și a intervențiilor cenzurii, a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale . Lucrarea sa de doctorat (1984) în comunicații sociale la Universitatea Louvain-la-Neuve (Belgia) s-a intitulat "Werner Herzog și mistica renană". După ce a regizat câteva filme în Germania, revine in 1994 pe ecranele din România cu coproducția "Rosenemil - O tragică iubire". În 1997, se reîntoarce definitiv în România și devine primul președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, funcție pe care a
Radu Gabrea () [Corola-website/Science/306208_a_307537]
-
Lucrarea a fost numită "Manifestul Comunist" și a fost publicată în februarie 1848. În martie, atât Marx, cât și Engels au fost expulzați din Belgia. S-au mutat în Köln, unde au început să publice un ziar radical, "Noua Gazetă Renană". Engels a fost un participant activ la Revoluția din 1848, luând parte la revolta din Elberfeld. Engels a luptat în campania Baden împotriva prusacilor (iunie - iulie 1849) ca adjutant al lui August Willich, care era conducătorul "Corpurilor Libere" în revolta
Friedrich Engels () [Corola-website/Science/298418_a_299747]
-
în timpul celei de-a Doua Coaliții Antinapoleoniene, înfrunta din nou Franța suferind o severă înfrângere în bătălia de la Austerlitz (2 decembrie 1805). La 11 august 1804 se declară împărat ereditar al Austriei, iar la 6 august 1806, în urma creării Confederației renane și dispariției Sfanțului Imperiu Român, renunță la titlul de împărat româno-german luând numele de Francisc I ("Franz I"). În 1809 atacă din nou Franța, profitând de cursul nefavorabil al intervenției militare napoleoniene din Spania. În 1814, isi atacă pentru a
Francisc I al Austriei () [Corola-website/Science/303343_a_304672]
-
(sau Sponheim) (n. 1176 sau 1181 - d. 4 ianuarie 1256) a fost duce de Carintia vreme de 54 de ani, de la 1202 până la moarte. Bernard era un vlăstar al nobilei case de Sponheim originară din Franconia renană, care în 1122 moștenise teritoriul imperial al Carintiei. Tatăl său era ducele Herman al II-lea de Carintia, care domnise între 1161 și 1181. Acesta a fost inițial succedat de către fratele mai mare al lui Bernard, ducele Ulrich al II
Bernard de Spanheim () [Corola-website/Science/327746_a_329075]
-
se găsesc în șisturile argiloase, transformate în filite și în calcare cenușii devoniene. Aici au fost identificate 30 de forme fosile, dintre care 22 sunt brahiopode, urmate de briozoare, moluște, crustacei și ostracode. Asociația din Dealul Bujoarele e de tip renan și are afinități cu Koblontianul din perimetrul Bosforului, constituind o verigă importantă pentru stabilitatea paleogeografiei Devonianului din această parte a Europei. Cuprinde un pinten calcaros ce domină lacul Razim și adăpostește o vegetație specifică stepei păstrată pe masivele calcaroase N-
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
în 939, pe când se răscula împotriva regelui următor. Regele nu a mai numit un nou duce de Franconia, iar ducatul a fost fragment în mai multe comitate și episcopii, subordonate direct regelui Germaniei. În partea apuseană a Franconiei, numită Franconia renană se aflau mai multe comitate care aparțineau dinastiei saliene. Membrii săi au fost uneori menționați ca fiind duci de Franconia, ei devenind dinastia regală a Germaniei în 1024. Teritoriile francone ale lor au fost acordate în 1093 ca fief contelui
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
ulterior într-un important principat german, al Palatinatului Elector ("Kurpfalz"). a fost achiziționat de regele Otto I "cel Mare", după eșecul răscoalei ducelui din familia Conradinilor, Eberhard din 939, în bătălia de la Andernach. Odată cu progresele contelui Conrad "cel Roșu", Franconia renană a devenit baza puterii familiei imperiale a Salienilor, care a oferit patru împărați în secolele al XI-lea și al XII-lea: Conrad al II-lea, Henric al III-lea, Henric al IV-lea și Henric al V-lea. Regiunea
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
lui Conrad "cel Roșu". Acelti conți erau consemnați uneori în mod informal ca duci de Franconia. Împăratul Conrad al II-lea a fost cel din urmă care a purtat titlul ducal de Franconia. Când el a murit în 1039, Franconia renană a fost guvernată de o constelație de mici state, precum orașele Frankfurt, Speyer și Worms, principatele-episcopate de Mainz, Speyer și Worms, ca și landgafatul de Hessa, pe atunci parte a Thuringiei. Pe lângă aceste entități puternice, se înregistrează și foarte multe
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
de Mainz, Speyer și Worms, ca și landgafatul de Hessa, pe atunci parte a Thuringiei. Pe lângă aceste entități puternice, se înregistrează și foarte multe state mai mici. În 1093, împăratul Henric al IV-lea a acordat teritoriile saliene din Franconia renană ca fief lui Henric de Laach, contele palatin de Lorena Inferioară, cu sediul la Aachen, ale cărui posesiuni vor evolua ulterior către importantul principat de Palatinat. În vreme ce împăratul Frederic I "Barbarossa" a conferit în 1198 titlul ducal către principele-episcop de
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
Laach, contele palatin de Lorena Inferioară, cu sediul la Aachen, ale cărui posesiuni vor evolua ulterior către importantul principat de Palatinat. În vreme ce împăratul Frederic I "Barbarossa" a conferit în 1198 titlul ducal către principele-episcop de Würzburg din Franconia răsăriteană, Franconia renană a fost divizată până la dispariție.
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
Arabia de Sud. Într-un asemenea cadru, dominat în primul rând de asprimile deșertului, de munții stâncoși și pustiurile de lavă împietrită, s-a aflat "leagănul civilizației semiților", civilizație pentru care Arabia Felix ar da adevărata măsură a spiritului semit ( Renan, 1863 ). Într-adevăr, Arabia arhaică a fost "singura parte din Orientul Apropiat care a scăpat de elenizare" ( Winkler, 1901:223 ), deși influența greacă s-a simțit mai târziu, în perioada traducerilor masive de filosofie elină. Astfel încât Ħiğăzul, Yamăma, podișul Nağd
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
Arabia de Sud. Într-un asemenea cadru, dominat în primul rând de asprimile deșertului, de munții stâncoși și pustiurile de lavă împietrită, s-a aflat "leagănul civilizației semiților", civilizație pentru care Arabia Felix ar da adevărata măsură a spiritului semit ( Renan, 1863 ). Într-adevăr, Arabia arhaică a fost "singura parte din Orientul Apropiat care a scăpat de elenizare" ( Winkler, 1901:223 ), deși influența greacă s-a simțit mai târziu, în perioada traducerilor masive de filosofie elină. Astfel încât Ħiğăzul, Yamăma, podișul Nağd
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
o maturitate interesantă fiindcă-și păstra entuziasmul tineresc, se dovedea atât de experimentat, cu fibra atât de intens lucrată în decenii de inițiative și perseverență revoluționară, încât o uimea. Ea, prietena lui Victor Hugo, opozantul de geniu, a lui Ernest Renan ce revoluționa termenii credinței, a liber cugetătorilor de la Revue des deux mondes și a celor mai originali scriitori, de la venerabilul Dumas la atât de originala Georges Sand și la fascinantul, încă tînăr, Gustave Flaubert, plus seria celor mai noi publiciști
Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_233]
-
triburi care se înrudeau lingivistic și cultural cât și celor care nu aveau nicio legătură cu primele, precum teutonii, o populatie celtica mixtă. În primă fază, relațiile dintre "imperium" și "barbaricum" erau mai mult sau mai putin pașnice. În regiunea renana, germanicii își ofereau serviciile economice și militare pe o perioadă de timp determinată, fie practicau schimbul. Pentru a asigura stabilitatea la frontiera, românii interveneau în problemele politice ale etniilor vecine, asigurându-și aliații oferind daruri. Cursurile Rinului și Dunării reprezentau
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
organizat prima incursiune la sud de fluviu, în Dobrogea, ținta lor fiind orașul Histria. În anii 240, au pătruns în imperiu, în provinciile balcanice. Împăratul Decius a încercat să-i alunge, dar a murit în 251. În timp ce frontierele din regiunea renana erau neglijate, amenințarea sasanida de la estul imperiului îi determinau pe împărați să-și îndrepte atenția spre aceștia. Profitând de situație, francii și alamanii au pătruns temporar în imperiu. De la relațiile de tip schimb/incursiune și pradă specifice sec. III-IV, s-
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
imperiu, în [[395]]-[[397]], atacând dinspre Caucaz. La sfârșitul secolului IV, au atacat Europa tot mai frecvent. În anii [[383]]-[[384]], Valentian al II-lea i-a plătit pe huni și pe alani să-i atace pe alamani de la frontiera renana. În [[388]], un grup de huni s-au alăturat goților împotriva lui Maximus. Între [[395]]-[[400]], hunii au provocat dislocări de populație la est și vest de Carpați, ceea ce a marcat începutul trecerii lor lente spre Pannonia, încheindu-se în
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
Giso Weißbach, Peter Welz, Axel Werner, Bodo Wolf, Hans-Jürgen Wolf, Jürgen Zartmann, Uwe Zerbe, Peter Zimmermann, Joachim Zschocke. Actrițe: Therese Affolter, Adriana Altaras, Barbara Auer, Ulrike Beimpold, Julia Biedermann, Katharina Böhm, Suzanne von Borsody, Natja Brunckhorst, Lore Brunner, Sibylle Canonica, Renan Demirkan, Anica Dobra, Birgit Doll, Constanze Engelbrecht, Veronica Ferres, Beate Finckh, Katja Flint, Barbara Freier, Gudrun Gabriel, Mărțina Gedeck, Gerda Gmelin, Isa Haller, Susanne Hoss, Sabine Kaack, Brigitte Karner, Ursula Karven, Annette Kreft, Ulrike Kriener, Maren Kroymann, Anja Kruse, Gudrun
Listă de actori din filme în limba germană () [Corola-website/Science/321679_a_323008]
-
fi pur și simplu echivalat cu 'falsul' — au devenit parte din cercetarea standard. Ceea ce era extrem de controversat în vremea lui Strauss a devenit azi o unealtă care e parte integrantă din aparatul cercetătorilor biblici.” De-a lungul vieții sale, Ernest Renan a fost vestit pentru a fi autorul enorm de popularei cărți "Viața lui Isus" ("Vie de Jésus", 1863). Această carte a fost prima oară tradusă în limba engleză în 1863 de către Charles E. Wilbour și a fost în mod repetat
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
enorm de popularei cărți "Viața lui Isus" ("Vie de Jésus", 1863). Această carte a fost prima oară tradusă în limba engleză în 1863 de către Charles E. Wilbour și a fost în mod repetat retipărită în ultimii 145 ani. Cartea lui Renan a fost copleșită cu elogii ironice și critici de Albert Schweitzer în cartea sa "Căutarea lui Isus cel istoric". Aserțiunile controversate ale cărții au fost că viața lui Isus trebuie descrisă la fel ca viața oricărei altei persoane istorice și
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Elisabeta de Bavaria, fiica a ducelui Otto al II-lea de Bavaria. Cei doi au avut un fiu, Conrad(în), în 1252. În 1250, Conrad a stabilizat momentan situația din Germania prin înfrângerea lui Willem de Olanda și a aliaților renani ai acestuia. Atunci cand Frederic al II-lea a murit în același an, el apucase să treacă Sicilia și Germania, ca și titulatura regală de Ierusalim, asupra lui Conrad, insă lupta cu papalitatea a continuat. Fiind înfrânt de către Willem de Olanda
Conrad al IV-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/328649_a_329978]
-
Portugalia - contact facilitat de faptul că, în 1864, Coimbra a fost legată de Paris printr-o cale ferată. Eça de Queirós descrie entuziasmul cu care erau primite lăzile, aduse cu trenul, în care se găseau cărți de Michelet, Victor Hugo, Renan, Proudhon, Comte, Hegel, Flaubert și alții. În această perioadă, s-a afirmat și poetul Antero Tarquínio de Quental. În prezentarea situației Portugaliei, din "„Jurnalul Portughez”", Mircea Eliade îl apreciază pe Antero de Quental ca fiind un poet pesimist și anti-liberal
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]