4,965 matches
-
aprig, duios, tainic, suspin, zefir, filomelă, amor etc. Stilisticienii care s-au ocupat de limbajul poeziei românești au consemnat de obicei tacit inventarele nefigurate, insistînd mai curînd asupra limbajului figurat; studiile Mihaelei Mancaș, de exemplu, sînt centrate asupra unor fenomene retorice indiscutabil mai complexe și mai interesante din punctul de vedere al literaturii. Un articol din 1983 al Magdalenei Vulpe aducea exemple convingătoare pentru existența termenilor poetici în limbajul popular, demonstrînd cît de dificilă este etichetarea stilistică a cuvintelor și cît
"Cuvinte poetice" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14904_a_16229]
-
du Bellay - �așijderea, orice vechi cuget, nou să-l facem", unor piese celebre precum Zâna, Silful, Bunica, Uriașul, Logodnica toboșarului, Cei doi arcași, La un trecător, Vânătoarea burgravului, Legenda călugăriței, Hora Sabatului ș.a. .... scoțând în lume un Hugo nici prea retoric, nici prea pletoric, cu sclipiri funambulești, cu exerciții acrobatice de rime rare, cadențe �brevilocvente", jocuri de cuvinte ca niște mordente care decorează - pentru pura desfătare - linia pură a versului. Și nu în ultimul rând, același apetit pentru comentariul viu, savant
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
sfîșiat pe acest om. Bineînțeles nu e vorba despre un diagnostic, ci doar despre o observație asupra retoricii celor invitați să-și invoce profesorul sau prietenul. Trecem peste faptul că acest tip de dialectică a contrariilor intră într-o ordine retorică generală. De cîte ori este evocat cineva, aflăm că a fost și așa... dar a fost și opusul... în cazul lui Mircea Zaciu, "contradicția" nu este o simplă formalitate. Iar această dedublare a personalității sale culturale este descrisă în fel
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
a fost aproape românului. Este înduioșătoare preocuparea pentru puritatea limbii de care dă dovadă C.N.A. Ea îmi aduce aminte de un profesor de română care nu se împăca deloc cu limbajul mai verde al personajelor lui Preda și ne întreba retoric: Ați remarcat voi ceva asemănător la Sadoveanu?". Totodată îmi amintește de comportamentul cenzurii comuniste din ultima perioadă a regimului, cînd nu mai avea în vedere "abaterile" de la norma ideologică din reviste și cărți decît la nivelul vocabularului; elimina, adică, unele
Trivialitate sau imoralitate? by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15308_a_16633]
-
termina. Și care se întreabă, în intervalul dureros dintre tinerețe și maturitate: unde e "the big brother", care e lumea pe care trebuie s-o scape de la pieire... * Și să nu ne gîndim, că am strica tot efectul acestei întrebări retorice, care sînt lumile paralele, care sînt tărîmurile schizofreniei pe care intelectualii respectabili din jurul nostru și le creează în absența unei reale utilități.
Inutilitate și schizofrenie by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15301_a_16626]
-
localizat chiar textul de față la Köln, în Germania exilului voluntar al lui Caragiale?) Ce ar mai fi de spus? Poate doar că dl Popa nu pierde ocazia de a le coborî în derizoriu chiar și pe victimele comunismului, întrebîndu-se retoric cum de n-a observat nimeni că "deținuții politici, înfometați cîndva în închisorile comuniste, au fost de fapt supuși unui regim alimentar acum la modă, care le-a prelungit viața". Pe lîngă acest cinism mai rece decît pereții celulelor de la
Critică literară și denunț by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15384_a_16709]
-
moda documentelor a fost un monopol). Pentru că impunerea de la începutul anilor '90 a acelor scriitori nu mai pare atît de plină de foloase. De ce nu avangarda? De ce nu Lovinescu și ai săi? Nu sînt deloc întrebări care acuză, sînt doar retorice. Uimește apoi un contrast incredibil între forța stilistică și puținătatea punctelor de referință culturale în eseurile lui Dan C. Mihăilescu. Oricum ai întoarce-o, orice ai discuta, cădem inevitabil în conflictul Caragiale-Eminescu (pe care chiar autorul îl deconstruiește cu atenție
Un scriitorinc neîmplinit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15391_a_16716]
-
reluată și în 1974, la expoziția Iașii în arta plastică, o temă inepuizabilă, desigur, la care pictorul avea să se întoarcă mereu, fiindcă nu era o simplă secvență de parcurs, ci o materie susceptibilă de noi și noi investigații, dincolo de retorica rutinieră ce amenința îndeobște arta. Peisaje urbane, case, acoperișuri, interioare, figuri stilizate la maximum, pe linia unei prestigioase tradiții plastice, aunțau parcă un "muzeu imaginar" în expansiune, a cărui formă ultimă (dacă există) nu se putea bănui. Toate se întemeiau
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
mai ales de complicarea sintactică, adesea și de perturbarea ordinii temporale (din păcate, spațiul nu permite reproducerea unor citate destul de lungi ca acestea să se poată observa bine). E interesant cum - sub presiunea rimei, dar de fapt a întregului edificiu retoric - relatarea ororii cotidiene se structurează într-un alt cod. Limbajul banalității, cel tehnic-medical ori al detaliilor juridice, cel "indecent", argoul și limbajul juvenil cel mai recent se asociază, într-o demonstrație de plurilingvism, cu farmecul erudiției. Virtuozitatea tehnică este esențială
Poezie și limbaj jurnalistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15499_a_16824]
-
Este clar că în forma originară, Schimbarea la față a României conține fraze de un antisemitism intolerabil. Cît din acestea era însă pură retorică cioraniană și cît convingere sinceră este greu de spus. Pentru că, după cum s-a văzut, dincolo de această retorică, regretată chiar de Cioran, la nivelul faptei filozoful a acționat pentru eliberarea din lagăr a unui evreu. Revenind la scriitorii care au colaborat cu regimul comunist, este greu de crezut că niște intelectuali de calibrul lui George Călinescu și Camil
Ochelarii de cal ai istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14372_a_15697]
-
însă, eficientă, fără o apropiere prealabilă de Arcimboldo, unul dintre pictorii cei mai discutați și disputați de către curentele artistice nonconformiste. Literaturizat în exces, privit cu nonșalanță turistică sau analizat cu minuție de entomolog, asimilat unei viziuni magice sau unui hipertehnicism retoric, plasat în zona periferică a simplului alegorism sau în aceea mai înaltă a esotericului, Arcimboldo continuă să incite prin refuzul său de a se lăsa încadrat cu docilitate. Trăind în plină epocă manieristă, în care performanța intelectuală și tropismul ideii
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
și a scabrosului. Nu numai în suferință, dar și în fiziologie trebuie să fie o idee. 4. Literatura de propagandă (incluzînd-o pe aceea patriotică). Exact ca în cazul literaturii de la punctele 2 și 3, aceea de propagandă își caută suportul retoric în afara realității umane și sociale, și anume într-un scop exterior. Vrea să ne convingă cu orice chip să gîndim ori să trăim conform unui model pe care ni-l impune. Propaganda, ca și patriotismul, nu e condamnabilă în sine
Literatura proastă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14453_a_15778]
-
apărut în volumul din 1920, Sfinxul. De data aceasta, asumarea feminității se face în chip nemediat, iar stilul epistolar utilizat, contrar presupuselor sale convenții înlesnește, mai ales prin marca subiectivității explicite - persoana I singular - afirmarea unor ipostaze ontice fundamentale. Caracterul retoric al titlului nu ar trebui să ne înșele: asistăm la o imaginară și frumoasă, în sensul gratuității, confruntare între figura reprezentativă a Biancăi, misterioasă simbioză a fragilității și forței reflexive, pe de o parte, și evanescența, ereditată unilateral, a mitului
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
adecvare e prea evidentă. Poate că iritantă este chiar mania actuală a evitării cu orice preț a cacofoniei. Pînă să devină o problemă stilistică vitală, cacofonia apărea la mai toți autorii importanți. Evitarea ei nu e de altfel o normă retorică atemporală și internațională; la noi, durează doar de cîteva generații, și-a inventat între timp reguli și excepții ferme, dar ar putea să și dispară la un moment dat. E de altfel abuzivă (și bazată pe o etimologie populară) reducerea
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
sunt expresia ei), care nu poate fi altfel decât este. în același timp, această filosofie centrată pe limbă, prin accentul pe care în mod necesar îl pune pe jocul aparențelor "frumoase" ale lucrurilor, prin sofisticatul sistem de proceduri și tehnici retorice pe care-l atrage după sine, dezvăluie o altă contribuție nietzschenă majoră: anume, estetismul lui întemeiat ontologic, ideea că întrebarea fundamentală asupra existenței - inclusiv existența omenească - este dacă ea e justificată sau nu din punct de vedere estetic. Mai precis
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
româna literară n-a suferit o influență prea puternică a modelelor raționaliste de "disciplinare" și regularizare a limbii. Mai eficiente par a fi fost, în timp, modelele estetice (eufonice), cu seturile lor specifice de valori, orientate către expresivitate și efecte retorice. Propagate și banalizate prin școală, judecățile de evaluare asupra limbii au o istorie persistentă, deși subterană: ele funcționează fără a mai fi numite, căci toată lumea le știe și nimeni nu consideră că mai merită să fie discutate sau analizate. Modelele
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
Rădulescu (Gramatica românească, 1828) înregistrează fenomenul în capitolul Sintaxul pronumelui ("hotăraște-mi mie", îți încredințez ție", "pă el îl va îndrepta" etc.), justificîndu-l ca utilizat "pentru mai multă întărire"; îl descrie, în plus, și în secțiunea dedicată pleonasmului ca figură retorică: "ca să dea mai multă putere frasului, sau pentru însușirea limbii, una din părțile ei se repetește", ca de exemplu în "ție-ți aducem Dumnezeule rugăciunile noastre". E ceea ce Heliade numește "pleonasm legiuit", arătîndu-se clar favorabil trăsăturii lingvistice, despre care consideră
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
consideră o primă datorie a lui însușirea sistematică a fondului documentar al arhivelor și cu observațiile culese din ele, izvoare reci și exacte, să scrie ca un moralist obiectiv. Trăsătura nu anulează însă altele, care aparțin omului pasionat, liric și retoric, concepând o lucrare a perspectivei: "această ochire ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare", scrie, cu gândul la țară, în slujba căreia se pune. Comentatorii operei lui Nicolae Bălcescu, dacă ar fi să numesc
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
de faptul că atunci când România va intra în NATO și își va aduce aminte că pe acest teritoriu (adică "pe teritoriul Ucrainei") locuiesc și cetățeni români, NATO -- apărându-și partenerii vor interveni cu bombe. Articolul se încheie cu o întrebare retorică "Spre asta ne împinge România?" Tot aici este publicată Adresarea partidelor politice și a organizațiilor nonguvernamentale din regiunea Cernăuți cu ocazia intervenției în problemele interne ale Ucrainei din partea structurilor guvernamentale din România. În informația următoare se exprimă speranța că numirea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14507_a_15832]
-
este determinată din exterior, prin contaminări directe sau prin decizii de ordin programatic, ci este o problemă de construcție lăuntrică, evident consolidată prin cultură generală și prin educație plastică. Fără a fi un spirit teoretic și fără a-și ambala retoric programul de creație, Dumitriu lucrează exclusiv în perimetrul lucidității, al deliberării și al deplinei conștiințe a gestului său. Toate aceste elemente sunt enunțate ferm încă din perioada începuturilor sale artistice, iar acest lucru se poate vedea fără echivoc în schițele
Tinerețea lui Ion Dumitriu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14555_a_15880]
-
Rodica Ionescu (fata cu rana), Iulia Lazăr (prietena fragilă), Rodica Lazăr (Maica Judith), Cerasela Iosifescu (prostituata vulnerabilă), Romanița Ionescu (frumoasa în rochie de seară)... Dintr-un rol de o extraordinară dificultate (care ar fi putut eșua într-o noblețe strict retorică), Maria Ploae - una dintre foarte puținele actrițe cu destin cinematografic din istoria școlii românești de actorie - face un personaj atașant, fremătător și, mai ales, verosimil (despre o ființă, în fond, "neverosimilă"!). Actrița pare să-și fi ghidat interpretarea după rîndurile
Mărturie asupra unui suflet liniștit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14580_a_15905]
-
Și din mai multe puncte de vedere. Să le luăm pe rând. în mod ciudat, premiza de la care pornesc aceste discuții - exprimată de majoritatea vorbitorilor - este aceea că "avem roman", iar așa zisa criză a romanului e doar un pretext retoric. Oricum, nu se poate dezbate problematica și tehnica romanului actual decât dacă: 1) există un grup de specialiști (critici, teoreticieni) care să cunoască foarte bine ce și cum se scrie astăzi și 2) ești dispus să accepți că romanul înseamnă
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
Pompiliu Constantinescu, să reamintim și noi că scriitorul însuși își recunoaște trăsături structurale tocmai într-o asemenea direcție a agresivității ("Ce m-aș fi făcut Doamne, sentimental și mistic, fără părechile de măsele și fără zgîrîietura unghiei încovoiate?", se întreabă retoric Arghezi, undeva înspre finalul Manualului de morală practică). Mai mult, încă din primii ani ai activității sale pamfletare, Arghezi se pronunță pentru o agresivitate extremă a "condeiului" ("Condeiul se ucide cu condeiul. N-ai putere, s-a terminat, victoria nu
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
obișnuit, aflăm din film, e harul anticipării: servitorul perfect știe înaintea stăpînului cînd o să-i fie acestuia foame sau somn, servitorul perfect "nu are viață", pentru că e branșat la cea a stăpînului. "De ce ne trăim viața prin ei?", se revoltă, retoric și zadarnic, un personaj... În jurul acestui misterios "de ce" se învîrte filmul lui Altman (ca și Rămășițele zilei, filmul lui Ivory de acum cîțiva ani - comparație care funcționează în defavoarea lui Altman). Mai puțin inspirată, în Gosford Park, e turnura fals polițistă
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
Academiei prima lor atestare e uneori chiar din Văcărescu) se explică mai ales prin preluare din greacă și italiană (panică - etimologic, ca adjectiv: "având o înfricoșare panică", eroe, iroină, persone, indipendent, inconitu "incognito"). E clar că autorul avea o conștiință retorică. Secvențe retorizate, ornate, în stil înalt, alternează cu secvențe informative, tehnice, în stil mediu. Retorica însăși apare în dublă ipostază terminologică, turcească și grecească; ca artă de a scrie: "cu atîtea frumoase teginișuri și istileahuri sau metafore și idiotizme". Diversitatea
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]