290 matches
-
odihnă, mișcările din arena mare a momentului și pe acelea din perimetrul mai restrîns al fenomenului artistic. Ziarist pînă în ultima sa fibră, cu o remarcabilă percepție a evenimentului în contextele și în semnificațiile sale mai largi, tăcut și, aparent, retractil ca prezență imediată, CRC se manifesta, în fața colii de scris, într-un mod nestăpînit și devastator. Avînd o perfectă proprietate a termenilor, o capacitate firească, și cu atît mai rară, de a distribui ironia, sarcasmul și spiritul polemic în construcții
Tăcerea lui CRC by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15612_a_16937]
-
celorlalți. Gaspare pierde pe plan social (în perspectiva valorilor epocii), al "carierei", dar suferă doar pentru amărăciunea adusă părinților; în ceea ce-l privește, nu dramatizează. Învinge însă pe plan moral, cu nobila-i statornicie în modestele-i pasiuni, în ciuda felului retractil de a fi, mereu în defensivă, de om mereu în dubiu dacă nu e cumva în culpă neputîndu-se înregimenta. Dar, mai ales, învinge ca echilibru psihic, cultivîndu-și dragostea pentru autorii latini, avută de mic, și pentru plante, începută în liceu
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
lucruri originale și importante de comunicat? Erau simple Ťplăceri de lecturăť, iar o carte de acest gen cere bogăție de idei și rigoare. Voi risipi deci obsedantele cartonașe, pe care voi fi notat inutil sute de pagini". Nu o dată e retractil, refuzînd funcții după care alții se dau în vînt: "am renunțat, în septembrie, la o carieră de Ťdiplomatť oferită cu seriozitate (dar comportînd inconveniente pentru existența de scriitor, oricît de bine vor fi împăcat cele două domenii Paul Morand și
Caietele unei vieți by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11928_a_13253]
-
că Alexandru George, atît de apropiat de Goma în blamarea disidenței românești, tocîndu-i mărunt ca și emulul său pe exponenții acesteia, îl contestă pe cel cu care, azi, se învecinează măcar la acest capitol, prin forța lucrurilor. Devenit dintr-odată retractil, opac, își taxează astfel drept �scandal� destule observații proprii. E la mijloc un paradox involuntar. Să relevăm în final o particularitate formală a scriiturii lui Alexandru George. Om al polis-ului pestriț, aidoma oricărui balcanic ce se respectă, cu tot
Alexandru George show (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16113_a_17438]
-
Cu câtă uimire ar privi la ei (futuriștii ruși - n.m.) Marinetti, distrugătorul Paraliziei și Podagrei, poetul-foc de artificii, poetul-mitralieră!” Concluzia... nepatriotică a lui Ciukovski e că cei din Rusia „doar în derâdere pot fi numiți futuriști”. În unison cu atitudinea retractilă a protagoniștilor futurismului rus erau și unele publicații periodice, care au reacționat energic până la duritate. Ziarul „Reci” („Graiul”) portretiza-comenta în modul următor: „...ca un adevărat urmaș al lui Cezar, Marinetti nu se poate mulțumi doar cu propria patrie, - el dorește
O vizită a lui Marinetti în Rusia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/2806_a_4131]
-
în pușcărie, moment în care natura intimă le iese la iveală. Destinul le este dictat de caracter și fiecare va reacționa după stofa morală. Ambițiosul Damian se adaptează din mers, intră în grațiile comuniștilor și urcă în ierarhia penitenciară, în vreme ce retractilul Octavian respinge colaborarea, îmbrățișînd soarta victimei. Damian ajunge torționar la Pitești, Octavian ajunge deținut la Rîmnicu-Sărat. Damian e Pegas în varianta îngerului căzut, Octavian e Crisaor în forma omului zidit de viu, căruia tăcerea, bătaia și izolarea îi devin condiții
Verigile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2613_a_3938]
-
A rămas singur, fără prieteni și frați, fără iubită și glorie, îmi povestea într-o marți profesorul, brusc se auziră în ușă două lovituri de copită jucăușă, după zgomot se cunoștea că n-avea stil, nici inimă îndeajuns, ușa scârțâi retractil, intră o arătare, nici cal și nici faun, cu copite pe pleoape, se așeză pe scaun și spuse, destul ați vorbit, e rușine, să trecem la fapte și plânse cu lacrimi diamantine. Dacă păsări negre trec deasupra noastră, le lăsăm
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379987_a_381316]
-
singurA rămas singur, fără prieteni și frați, fără iubită și glorie, îmi povestea într-o marți profesorul, brusc se auziră în ușă două lovituri de copită jucăușă, după zgomot se cunoștea că n-avea stil, nici inimă îndeajuns, ușa scârțâi retractil, intră o arătare, nici cal și nici faun, cu copite pe pleoape, se așeză pe scaun și spuse, destul ați vorbit, e rușine, să trecem la fapte și plânse cu lacrimi diamantine.Dacă păsări negre trec deasupra noastră, le lăsăm
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379987_a_381316]
-
al unui poet care a debutat editorial în 2002, surprinde în primul rând prin lirismul blând, serafic, extras "alchimic" din ordurile marginii de lume românească. Acolo unde eul gesticulant, retoric, sarcastic al fracturiștilor înflorește în jubilația imprecației și expectorației, eul retractil, sfios și cuminte al bietului intelectual aflat sub vremi se apleacă asupra gunoaielor ce-i sufocă viața, cu credința că va găsi aici "cel mai frumos poem al lumii": "poate că printre multele/ hârtii/ de la tomberoanele/ de gunoi/ din fața blocului
Poezie cuminte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8468_a_9793]
-
examene, în timp ce tânărul căruia i-am dat viață este verificat, controlat, probat lunar de zeci de ori, fie de profesorul de instrument, fie de publicul spectator. La Olimpiadele de muzică părinții alcătuiesc în bună măsură acest public. Crispați sau entuziaști, retractili sau generoși, întotdeauna subiectivi ei așteaptă cu sufletul la gură clipa cea mare: "liniște, e rândul fiului meu". 5.Cercul organizatorilor Se pare că Ministerul Educației și Cercetării a învățat câte ceva din experiența edițiilor trecute. Nu numai cadrul organizatoric, ci
Cele cinci cercuri ale Olimpiadei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8454_a_9779]
-
i-am strîns palma în palma mea, am văzut că nu poartă manichiură. Faptul mi s-a părut de o stridență revoltătoare. Buzele puternic rujate cu un roșu sîngeriu, ușor hepatic, și unghiile tăiate direct în carne. Deschisă, dar tăcută, retractilă, însă oricum aceasta fusese doar cunoștința noastră și ea era o nouă angajată în prima ei zi de serviciu. Nu-mi aduc aminte dacă se și parfumase. Cred că da. Nu mai știu exact cum a fost. Grupul de mironosițe
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
ochii zîmbindu-i amar pe fundalul unei fețe resemnate, Pillat aflîndu-se undeva între melancolia unui spirit care nu e în apele lui și dorința de a-i face pe plac ființei care îl fotografiază. E aici o stînjeneală politicoasă de ființă retractilă. A doua poză, din 1975, îl surprinde picior peste picior, zîmbind relaxat în obturatorul aparatului, cu o mimică ceva mai senină. Tenta pămîntie a feței e dată de cearcănele vinete, de proeminența sprîncenelor negre, ce par cu atît mai negre
Ochiul de muscă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4206_a_5531]
-
din momentele când personajele stau față în față, însă, după o expresie excelentă din volum, „Antarctica e între ele”. Încercând să fie cât mai degajat, eroul central al volumului - același, în mai toate bucățile - rămâne doar un tip stângaci, timid, retractil, pe care viața l-a cocârjat sufletește. Efectul e cu atât mai puternic cu cât starea acestui ins „intimidat până în pragul leșinului”, incapabil de a mai recupera ceva din vitalitatea trecută, se poate ghici în relieful unor neputințe banale. Iată
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
una pasivă, când nu este chiar defensivă: Nu, adormitule, stai aici, (...) Pe mările Chinei bântuie un vânt rău, și tu n-ai nici un rost și e mai bine între lene și perini, la adăpost. Somnul este o compensație, o mișcare retractilă spre pântecul existenței: Prin al iepurilor somn speriat, Au trecut ogarii în lung și-n lat (...) Prin somnul profund al stejarilor Au trecut hoardele tătarilor O mie de toamne despletite Și o mie de ierni, care de care mai cumplite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în primul rând, o tentativă de neantizare a realului (înțelegând prin aceasta nu neapărat "vidarea" lui, ci devitalizarea, văduvirea de "duh"), în urma căreia poetul, precum luptătorii din Țiganiada, se sperie de pro-pria "vitejie"; are loc atunci o a doua mișcare, retractilă, absenței conferindu-i-se unele atribute ale prezenței, chiar dacă derizorii și vag romantice. Dar ce anume îl determină pe Emil Botta să invoce Absența? Mai întâi, am văzut, extraordinara ei putere de a concentra valențe poetice: Absența este incitantă, receptacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ieșire și al morții, țară străină, de necuprins, surprinzătoare prin diversitatea ei distonantă, Emil Botta se înstrăinează de sine, "loc al nimănui și al tuturor", pentru a se regăsi, fără bucurie, la capătul unui drum in esentia circular. IV Mișcarea retractilă a poeziei "Poezia modernă este romantism deromantizat"55, declară sentențios Hugo Friedrich. Romantism ar însemna expansiunea eului liric (pe care Novalis o numea "Romantis-ierung des Ichs") și, odată cu acesta, expansiunea simbolurilor, ca și cultivarea prin excelență a metaforei-simbol. Schelling afirma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
uitat să cânte, paserile refuză să zboare și în crâng s-a sinucis un pițigoi. Într-un univers atât de obosit, unde însuși Cuvântul "colindă prin veșnicie ca un fum, la întâmplare" (simbol al alterității artei), ele-mentele cunosc o mișcare retractilă ("câmpii nebune, strângeți-vă sul..."), o amnezie inexplicabilă ("greierul a uitat să cânte") ori un refuz ritos de a se implica ("paserile refuză să zboare"). Versul final piruetează, atât de caracteristic operei lui Emil Botta, întreaga dramă, descoperindu-i latura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
spunându-i parcă: Nu uitați, aici totul e numai un joc, nu luați în serios disperarea mea, încă mai există o șansă. Aveți grijă, nu vă lăsați prinși de mirajul jocului, nu uitați asta." Efortul de a implica o mișcare retractilă elementelor conferă o retragere spre interior întregului poem. Această mișcare, prezentă în Fantasmagoria, este evidentă și în Jaf. Implozia nu ar fi, deci, o catastrofă "în negativ", ci o explozie vitală, captatoare a Însinelui poeziei. "Înecatul" și "Spânzuratul" sunt, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mea de obiectivare slăbește, cu atât mai mare este lumea."64 Emil Botta lărgește lumea închi-zând-o în sine. Închiderea forțată a universului (în Absența lui, în interiorul acesteia, de nezdruncinat) lasă loc unor deschideri ipotetice, unei... "geometrii care visează".65 Mișcarea retractilă a poeziei este o mișcare de cucerire a Însinelui ei, dar, în același timp, o mișcare de cucerire a "ideii de univers". Când un lucru ajunge la extremitatea lui trebuie să se întoarcă înapoi" (Fung Yu-Lan). Prin regresiune a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Rezultatul este o dulce sfâșiere, un dorit chin erotic: Vino, nu veni, iubito între toate aleasă, Vino, nu veni, dulcea mea înserare... Mișcarea spre înăuntru presupune, aici, o eminesciană pierdere "pe malul apei", o că-dere în singurătatea dragostei, abisală. Mișcarea retractilă, de cucerire a interiorității, înseamnă devenire. Mișcarea în afară înseamnă pierdere. Devenirea semnifică mythos-ul, pierderea duce la mimesis. În afară poetul se rătăcește printre "pereți de oglinzi", ajungând să imite propriile gesturi, propriile grimase și posturi. Înăuntru se petrece o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
care îi asigură o spiritualitate autarhică și incantatorie. Dar tocmai sunetul împinge sensul dinăuntru în afară, din spațiul închis, al limbajului (propriu damnatului) spre cel deschis oglinzilor (propriu cabotinului). Însă noi am convenit deja că oglinzile asigură imaginii o mișcare retractilă, de apropiere față de subiect, până la confuzia totală. Imaginea din oglindă este o "metaforă absolută" (H. Friedrich), se identifică, în cazul Comedi-anțului, cu subiectul poetic. Și atunci oglinda devine un spațiu al interiorității, al damnării. Cabotinismul însuși este o mască îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
acum. (Memorial) Visam să fiu îngropat în cântece, devorat să fiu de monstruoasele cântece. (Unii și alții) Cucerirea supremă a Însinelui poeziei cere sacrificiul unei opțiuni: ...și m-au speriat și cântările și le trec sub tăcere. (Legi riguroase) Mișcarea retractilă a poeziei conduce spre descoperirea sâmburelui plin de conținut al tăcerii. CUPRINS Scena și textul ca spații de siguranță 5 I . Între cabotinism și damnare 13 II. Teatrul ca parabolă gestuală 36 III. Paiața salvează iluzia 71 IV. Mișcarea retractilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
retractilă a poeziei conduce spre descoperirea sâmburelui plin de conținut al tăcerii. CUPRINS Scena și textul ca spații de siguranță 5 I . Între cabotinism și damnare 13 II. Teatrul ca parabolă gestuală 36 III. Paiața salvează iluzia 71 IV. Mișcarea retractilă a poeziei 115 Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA, Strada Pictorului nr. 14 (Ateneul Tătărași), cod 700320, Iași, tel./fax. 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com PRINTED IN ROMANIA 1 Paul Ricoeur, Metafora vie, București , Ed. Univers, 1984, p. 351. 2 Johans HUIZINGA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sunt mulțumit că am copiii în jurul meu. Mama e cu noi, tata s-a pierdut între timp. Apucase să-și vadă doi din nepoți. Bine că n-a cunoscut-o pe fată, ar fi fost dezamăgit, căci Alice e încăpățânată, retractilă, bosumflată. Eu n-am mai scris nimic. Mă ocup de toate, de prea multe chiar. Sunt neliniștit, nemulțumit. N-am realizat nimic, doar copiii. Dar copiii vor pleca, fiecare cu viața lui. Eu am să rămân din nou singur. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
neapărat surprinzător, dar proaspăt. Realitatea jegoasă, țipătoare la propriu și la figurat, sordidă, intră într-un scenariu care, nolens-volens, o înnobilează. Mai mult decât atât, în chiar epicentrul mizeriei și promiscuității de ghetou privirea pătrunzătoare și totodată metaforizantă a locatarei retractile creează imagini de mare puritate și frumusețe. Pe când grasul sforăind pare umplut "cu cartofi,/ cârnați,/ pingele/ și-o curea de porc/ drept instrument pedagogic", fiul său, "manelistul cu ochi de safir", "face pluta pe spate/ în marea cu sarea balenelor
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]