42 matches
-
câteva întreruperi din a doua jumătate a secolului al IX-lea, în 1387, oferind patru generații de regi, dinastia încheiandu-se cu Harald al II-lea al Norvegiei în secolul al X-lea. este considerată în mod tradițional ca prima dinastie roială a Regatului Unit al Norvegiei. Ea a fost fondată de către Harald I al Norvegiei, cunoscut sub numele de Haraldr Hårfagre (Păr-Frumos), primul rege al Norvegiei care a învins ultimele rezistențe a regilor mai mici în bătălia de la Hafrsfjord din 872
Dinastia Hårfagre () [Corola-website/Science/331148_a_332477]
-
parțial un produs inventat în evul mediul. Un motiv ar fi sporirea legitimității conducătorilor, oferindu-le origine regală clară care datează de la întemeierea regatului. Un alt motiv ar fi crearea arborelui genealogic pentru alte persoane prin conectarea lor cu casa roială. Unificarea Norvegiei sub conducerea lui Harald, era însă fragilă. Istoricii se contrazic cînd merge vorba despre teritoriul stăpânit de el. Probabil că aceasta era regiunea de coastă din sudul Norvegiei. După ce i-a învins pe vikingi (printre care a fost
Dinastia Hårfagre () [Corola-website/Science/331148_a_332477]
-
(în norvegiană: "Hardrådeætten") a fost o puternică dinastie roială care a guvernat, în diferite perioade ale istoriei, în Regatul Norvegiei, Regatul Insulelor și în Regiunea Orkney. Casa roială a fost fondată de Harald Sigurdsson atunci când a fost făcut rege al Norvegiei. Descendenții lui aveau să extindă influența, bogăția și
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
(în norvegiană: "Hardrådeætten") a fost o puternică dinastie roială care a guvernat, în diferite perioade ale istoriei, în Regatul Norvegiei, Regatul Insulelor și în Regiunea Orkney. Casa roială a fost fondată de Harald Sigurdsson atunci când a fost făcut rege al Norvegiei. Descendenții lui aveau să extindă influența, bogăția și puterea dinastiei după moartea sa. Este foarte putin probabil ca domnitorii acestei dinastii să fi fost menționați ca făcând
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
a fost o puternică dinastie roială care a condus Norvegia. Conducătorii acestei dinastii au pretins descendența din Casa de Fairhair, o cerere contestată de mulți savanți moderni. Linia a fost fondată de la Harald Gille, atunci când a fost făcut rege al Norvegiei. Harald a ajuns în Norvegia
Dinastia Gille () [Corola-website/Science/331172_a_332501]
-
spuse de mama sa și de familia sa irlandeză în timpul tinereții sale. Astfel, Harald al IV-lea a început dinastia Gille, o presupusă ramură a dinastiei pretinse. Descendenții lor vor extinde influența, bogăția și puterea dinastiei după moartea sa. Casa roială a înlocuit dinastia Hardrada în 1135 cu dinastia Gille, care a condus Norvegia din 1130 până în 1162, și din nou din 1204 până în 1217, fiind restaurată de ultimul membru, Inge al II-lea al Norvegiei, un descendent cognatic al dinastiei
Dinastia Gille () [Corola-website/Science/331172_a_332501]
-
s-a întâlnit cu noul rege suedez pentru a încerca să aducă o înțelegere între cei doi frați, însă fără succes, regele suedez nu a cedat presiunii și Magnus s-a retras fără să se angajeze în acțiunile ostile. Succesiunea roială a fost o chestiune importantă, ultimele războaie civile pentru succesiune care au fost purtate timp de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege, iar
Magnus al VI-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331245_a_332574]
-
de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege, iar fratelui său mai tânăr, Haakon, titlul de duce, făcând astfel foarte clar cine deținea succesiunea roială. În primăvara anului 1280, Magnus s-a îmbolnăvit în Bergen și a murit pe 9 mai. El planificase deja că fiul său Eric să fie încoronat în mijlocul verii ca și co-guvernator, în schimb Eric a preluat acum funcția de împărat
Magnus al VI-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331245_a_332574]
-
a fost o casa roială care a condus, în diferite perioade ale istoriei, Regatul Norvegiei și Regatul Scoției. Casa a fost fondată de regele Sverre Siggurdsson. Regii care au urcat pe tronul Norvegiei au domnit în perioadele 1184 - 1204 și 1217 - 1319. Conducătorii acestei case
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
s-a întâlnit cu noul rege suedez pentru a încerca să aducă o înțelegere între cei doi frați, însă fără succes, regele suedez nu a cedat presiunii și Magnus s-a retras fără să se angajeze în acțiunile ostile. Succesiunea roială a fost o chestiune importantă, ultimele războaie civile pentru succesiune care au fost purtate timp de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege, iar
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege, iar fratelui său mai tânăr, Haakon, titlul de duce, făcând astfel foarte clar cine deținea succesiunea roială. În 1273, când el avea cinci ani, i s-a acordat titlul de rege, guvernând alături de tatăl său care panificase să organizeze o încoronare pentru el în vara anului 1280. Cu toate acestea, regele Magnus a murit înainte ca acest
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
a fost o casa roială de domnitori din Evul Mediu din Scandinavia și Anglia. Cel mai faimos rege a fost Knut cel Mare, care a dat numele acestei dinastii. Alți membri notabili au fost tatăl lui Knut, Svend I al Danemarcei, bunicul său, Harald I
Casa de Knýtlinga () [Corola-website/Science/331251_a_332580]
-
a păstrat drepturile sale roiale universale de a ierta haiducii, subiecții care nu au reușit să răspundă chemării sale la război și cărora le-a cerut transportarea suitei sale. Domnia sa a fost marcată de încercările viguroase pentru a crește puterea roială din Danemarca, prin sufocarea nobililor și menținerea cuvântului legii. Ambițiile lui Knut nu erau numai interne. Ca nepot al lui Knut cel Mare, care a condus Anglia, Danemarca și Norvegia până în 1035, Knut a considerat că tronul Angliei i se
Knut al IV-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331266_a_332595]
-
ucis în bătălia de la Stamford Bridge și William Cuceritorul a cucerit Anglia. Svend a îndreptat alianța cu Anglia, țară condusă odată de unchiul său, Knut cel Mare. El și-a unit forțele cu Edgar Ætheling, ultimul moștenitor rămas din casa roială anglo-saxonă și a trimis o forță pentru a-l ataca pe regele William, în 1069. Cu toate acestea, după capturarea Yorkului, Svend a acceptat o plată de la William pentru ca Edgar să dezerteze, acesta revenind în exilul din Scoția. Regele Svend
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
regele ar putea convinge cu ușurință delegații pentru un război necesar împotriva Poloniei și că acesta s-ar dovedi foarte avantajos, însă se lua în considerare problema subvențiilor. În 1659, el a proclamat pedepse severe pentru orice vânătoare în rezerva roială din Ottenby, Öland, Suedia, unde a construit un zid lung, separând sudul insulei. Tatăl său a murit când el avea cinci ani; a fost educat de guvernanți până la încoronarea sa la vârsta de 17 ani. Curând după aceea, a fost
Casa Palatinate-Zweibrücken () [Corola-website/Science/331300_a_332629]
-
fiind o problemă generală a Europei în acei ani. În timpul domniei sale, fratele său vitreg, Knut al IV-lea al Danemarcei a fost un susținător zelos al regelui, dar a fost cruțat în timpul revoltei împotriva sa. Eric a rămas la ferma roială în loc să-l însoțească pe Knut la St. Albans în Idense, unde Knut a fost ucis. Când a aflat vestea, el a plecat de la fermă și a fugit în Scania, fratele său Olaf fiind ales rege. După scurta domnie a lui
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
cetăți până când avea să-i forțeze pe Holsteini să plece. Când a rămas fără bani, el a luat Castelele Kalundborg și Søborg prin forță. Atâta timp cât unirea nu era sigură, Margareta a tolerat prezența Riksråd, influența lor era minoră și autoritatea roială supremă rămânea neschimbată. Birourile de Conetabili și de Conți Maresali au rămas vacante. Danehof a căzut în ruină iar marea regină, un despot ideal, a guvernat, prin oficialii de judecată, ca superior funcționar. Legea și ordinea au fost bine întreținute
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]