2,161 matches
-
acest text, ne dăm seama că textul primitiv era "Domnul François Mauriac și libertatea romanescă". Apoi, autorul a schimbat titlul suprimând un cuvânt și scriind în final " Domnul François Mauriac și libertatea". Șiretlic ce ne făcea să alunecăm de la libertatea romanescă la libertatea pur și simplu, adică, de la libertatea filosofică la libertatea sartriană. Chiar de la primul cuvânt, eram prinși într-o capcană și acolo am rămas de mai bine de o jumătate de secol, și romanul francez odată cu noi, fără să
Cum a asasinat Sartre romanul francez by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/14183_a_15508]
-
nemți într-o clopotniță dintr-un sat în 1940, trimitea câteva gloanțe spre cer unde dădeau târcoale avioanele germane. Acest sfârșit lamentabil este ultima manifestare a libertății sartriene, și înțelegem cu ușurință că Jean-Paul Sartre și-a abandonat definitiv ciclul romanesc cu acest ratat. El va confirma, de altfel, în 1960, într-un interviu publicat de Madeleine Chapsal în "l'Express", că cearta sa cu Mauriac romancierul era nedreaptă, că nu avusese dreptate să-i reproșeze intervențiile auctoriale. Îi mărturisea atunci
Cum a asasinat Sartre romanul francez by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/14183_a_15508]
-
prăbușit, și că n-au mai rămas din el decât ruine? Maestrul acestui șantier al îndoielii și al ruinei este Jean-Paul Sartre căci el ne-a făcut să credem în bănuială. Am uitat ce spunea Thibaudet că filosofia nu e romanescă. De altfel, François Mauriac, spre amurgul vieții sale, declara în Mémoires Intérieurs, că nu-și apără tehnica, adăugând: Într-un anumit fel, sunt dușmanul tuturor tehnicilor. Toate tehnicile, odată ce au fost declarate, definite, imitate, conștient sau nu, devin false. Acesta
Cum a asasinat Sartre romanul francez by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/14183_a_15508]
-
Mauriac, spre amurgul vieții sale, declara în Mémoires Intérieurs, că nu-și apără tehnica, adăugând: Într-un anumit fel, sunt dușmanul tuturor tehnicilor. Toate tehnicile, odată ce au fost declarate, definite, imitate, conștient sau nu, devin false. Acesta este misterul tehnicii romanești; ea trebuie să rămână misterul aceluia care o inventează și nu poate servi decât o singură dată". Acesta este secretul libertății lui François Mauriac romancierul în fața acelor "verboten" ale Noului Roman și ale agregaților în filosofie ca Jean-Paul Sartre, care
Cum a asasinat Sartre romanul francez by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/14183_a_15508]
-
doar eruditul - și numai el - îl poate stăpâni în ansamblul lui, adică pe toată suprafața, precum și, mai ales, în adâncimile feluritelor straturi. Să deschidem, într-o paranteză lămuritoare, un provizoriu inventar: de la "nexul miraculos al genezei civilizației europene" la "farsa" romanescă a lui Umberto Eco; de la "frica în antichitatea greco-romană" la rebeliunea romantică, ultima un produs al titanicului "efort creator al omului" modern (p. 174), care a aflat în Roma antică "străvechiul leagăn al romantismului poeților damnați" (p. 181); de la unidirecționala
Gramatopoliana by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/14212_a_15537]
-
timp de aproape cincisprezece ani. Și în final, când m-am apucat serios de treabă, acum doi ani, mai multe considerente m-au determinat: faptul că perioada aceea a fost (și are toate șansele să rămână așa) perioada cea mai romanescă pe care am traversat-o; faptul că memoria mea, slabă, foarte imprecisă, a transformat de mult timp amintirile într-o cvasi-ficțiune, în povești, în roman; faptul, de asemenea, că simțeam nevoia, înconjurat de egotismul și de cinismul contemporan, să vorbesc
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
nostru, ați putea dezvălui pentru cititorii României literare câteva din proiectele dumneavoastră? Aveți „în șantier" un nou roman? - Un nou roman, nu, nu încă. Îmi trebuie în general mai mult timp - trei, patru ani - ca să trec de la un proiect pur romanesc la altul. Dar am început o carte bizară. De câțiva ani fac eforturi ca să descriu meticulos fiecare cameră de hotel în care stau. E ca un exercițiu de gimnastică... Am făcut zeci de descrieri, din toată lumea. Un fel de procese-verbale
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
posibil blestem sub care asocierea lor se află. Lina și Rim, Elena și Drăgănescu, Ada și Maxențiu, Lenora și Doru Hallipa, Laura și Walter și apoi Coca-Aimée sînt bovarici plasați sub semnul unui eros denaturat. Înstrăinarea - unul din leitmotivele prozei romanești - nu succede, ci precede apariția celui de-al treilea, elementul destabilizator. Nu infidelitatea este motivul peremptoriu al clivajului, ci se pare că fiecare mariaj în parte își conține cauza rupturii. Spiritul ludic al scriitoarei, dublat de un neîngrădit cinism, creează
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
adînci constatarea, a acelui pascalian moi haïssable (deși nu dinspre partea pietății!). Intrînd în pielea eroinelor sale repulsive, autoarea Concertului din muzică de Bach ajunge a se confesa sub același semn al negativului sub care și-a așezat întreaga plăsmuire romanescă, adică detestîndu-se. Proiectînd feminitatea în zona obscură a Răului fundamental și a bolii mutilante care-i dă concretețe, se proiectează pe sine, indirect, pe ecranul epicului analitic, precum un "sfîrșit de partidă" ce-o angajează în mod indenegabil. Opțiunea pentru
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
Să presupunem că dorim să traducem Povestea vorbei. Cum procedăm? Apelăm la dicționarul de secol XIX sau alegem să literalizăm? Michaela Mudure și Richard Proctor consideră, implicit, că trebuie să recurgem la literalizare pentru a păstra acea “Romanianess”, adică identitatea romanesca. Așa cum ar trebui păstrată identitatea engleză într-o situație analoga. După părerea mea există două opțiuni. Ori păstrezi identitatea literalizînd și adaugi echivalentul în notele de subsol, dublînd traducerea cu un comentariu filologic și semantic solid, ori reconstruiești, în limba
Despre cai, oale și vin by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13450_a_14775]
-
scrise din motive diferite, în perioade diferite (jurnal, note memorialistice, excerpte eseistice și proză). De aceea, mișcările textului sunt rupte și nu funcționează ca un întreg, fie el și fragmentat. Materialul e bun, croiala grăbită. Deși un proiect ratat, demersul romanesc al Ruxandrei Cesereanu e însă demn de laudă măcar pentru că e îndrăzneț. Tânăra prozatoare are potențial, e dublată destul de bine și de poetă, însă eseista îi dăunează prin excesul de informație pe care ține să o înghesuie în text cu
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
cronici foarte proaste - unele, cea din “Lire” de exemplu - sau foarte bune, dar, în orice caz, foarte multe. În “Critique” (imediat după apariție), Pierre Varrod nu se sfiește să vorbească pe mai bine de douăzeci de pagini despre un triptic romanesc, desăvîrșit cu Plateforme, relevînd însă și marile erori de perspectivă ale scriitorului. Alte nume însă, unele celebre, ca Alain Besançon6, Claude Imbert, Fernando Arrabal, Alain Finkielkraut, Monique Canto Sperber sau Dominique Noguez, alături de critici germani, spanioli sau americani, simt nevoia
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
Cabaretul era la numărul 1, pe Spiegelstrasse. Or, Lenin și soția lui locuiau pe aceeași stradă. Lenin juca șah la cafeneaua Terrasse, ca și unii dintre dadaiști. Se ignorau cordial.» 8) Mult mai tîrziu, în 1975, Soljenițîn, într-o reconstituire romanescă - Lenin la Zürich -, menționează existența Cabaretului: «Puțin mai departe - scrie el - aproape de strada Catedralei, se afla „Lăptăria” în care se instalase Cabaretul Voltaire, unde, la începutul lui februarie 1916, s-a născut dadaismul.» Și adaugă acest amănunt privitor la conducătorii
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
Mihai Zamfir Toma Pavel meditează asupra romanului de cîteva bune decenii. În Lumile ficționale, el construia o definiției a literaturii avînd ca bază, esențial, specia romanescă. În De Barthes à Balzac a demontat unele dintre imposturile structuraliste plecînd de la analiza unui mare romancier făcută de Roland Barthes. Autor el însuși de romane (Le miroir persan, La sixième branche), Toma Pavel privește deci specia „din interior”. Prin
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
Lubomir Dolețel ori David Lodge. Or, tocmai în acest domeniu stilisticianul și hermeneutul Toma Pavel ne oferă acum o contribuție care, cu trecerea timpului, va deveni fără îndoială de referință: La pensée du roman este o veritabilă poetică a artei romanești, de la originile ei alexandrine și pînă astăzi. Lumile ficționale (1988) materializau o fertilă meditație asupra specificului artei literare; Arta îndepărtării (1996) se transforma într-o inteligentă sinteză contemporană asupra clasicismului; iată-l acum pe autor construind o poetică a romanului
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
mai ales atunci cînd își formulează metoda de analiză. Ne-am fi așteptat, din partea strălucitului stilistician, să opteze pentru examinarea romanului sub specia construcției sale verbale și să privească istoria romanului european drept o suită diacronică de mutații ale formelor romanești. Nici pe departe! Nu există critic mai lucid și mai sever al „proiectului Bahtin” de analiză romanescă (și, prin extensie, al proiectului Formaliștilor ruși) decît Toma Pavel (vezi p. 37-38). Perspectiva exclusiv stilistică i se pare, în cazul romanului, infructuoasă
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
opteze pentru examinarea romanului sub specia construcției sale verbale și să privească istoria romanului european drept o suită diacronică de mutații ale formelor romanești. Nici pe departe! Nu există critic mai lucid și mai sever al „proiectului Bahtin” de analiză romanescă (și, prin extensie, al proiectului Formaliștilor ruși) decît Toma Pavel (vezi p. 37-38). Perspectiva exclusiv stilistică i se pare, în cazul romanului, infructuoasă. Pentru a extrage cu profit semnificațiile fiecărei faze din evoluția romanului - de la romanul helenistic la cel contemporan
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
și al Astreei, adică al capodoperelor alexandrine, medievale și pastorale, parcurse cu „infinită delectare”), ci și prin decelarea filonului lor prezent în literatura modernă. Pentru că unul dintre avantajele metodei lui Toma Pavel rezidă în evitarea soluțiilor de continuitate: aceleași forme romanești persistă secole la rînd, cuplul fericit-nefericit din Etiopicele atinge contemporaneitatea, spațiul medieval plin de primejdii și de coincidențe tragice constituie substanța Mizerabililor lui Victor Hugo, eroii pastorali își schimbă doar hainele în romanele lui George Sand, cavalerii idealiști ajung pînă
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
Tolstoi, Dostoievski, marilor prozatori germani și austrieci sînt eseuri fundamentale, sintetice și luminoase. Toma Pavel dă aici frîu liber aptitudinii sale pentru formulele emblematice neașteptate, de multe ori cu tentă paradoxală, destinate însă a surprinde substanța intimă a unor opere romanești atît de comentate pînă acum și pe seama cărora s-au scris zeci de monografii. „...în textele sale percepem ironia și tristețea autorului care, refuzînd iluzia idealistă, apără totuși, cu reținerea care-i este proprie, posibilitatea infinitesimală de existență a pudorii
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
etc. etc. Finalul cărții nu putea să nu fie în aceeași notă cu restul: în ciuda abundenței de romane contemporane, în ciuda faptului că secolul al XX-lea a fost considerat „secolul romanului” (faptul în sine este perfect valabil, dacă examinăm profuziunea romanescă din ultimele decenii), La pensée du roman constată decăderea speciei în secolul care tocmai s-a încheiat. Modernismul exacerbat, apropierea expresă a romanului de poezie, experimentele de toate tipurile (de la cel al lui Joyce la „noul roman” francez) i-au
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
ajuns să ne gîndim la Thomas Mann, Mihail Bulgakov, romancierii sud-americani etc.), iar autorul se oprește cu delicii asupra operei lor. Nu e mai puțin adevărat însă că substanța ireductibilă a secolului se opune, într-un anumit fel, întregii tradiții romanești de pînă la el. Admiratorul Astreei are profunde rezerve față de spiritul romanului contemporan și constată că, la scara istoriei, acesta își trădează vocația primordială. O anumită art du détachement, proprie lui Proust, Kafka, Joyce etc. nu s-a instaurat în
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
nu împărtășească admirația profundă nutrită de Toma Pavel pentru Madame de La Fayette, Richardson ori Walter Scott, să nu fie de acord cu punerea între paranteze a lui Choderlos de Laclos ori James Joyce; dar viziunea globală și definitorie asupra speciei romanești înseși va putea fi cu greu contestată. În seria poeticilor generale ale romanului scrise în ultimele decenii, La pensée du roman va ocupa, cred, un loc spectaculos de înalt, dialogînd de la egal la egal cu cărțile lui Booth, Genette ori
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
contestată. În seria poeticilor generale ale romanului scrise în ultimele decenii, La pensée du roman va ocupa, cred, un loc spectaculos de înalt, dialogînd de la egal la egal cu cărțile lui Booth, Genette ori Dolețel. Redactată cu un talent aproape romanesc, cartea pune la îndemîna studioșilor literaturii un fel de compendiu asupra evoluției artei romanului, un compendiu ce va deveni, pe măsura trecerii timpului, indispensabil. Formulări ingenioase, strălucitoare și personale îi fixează pe marii romancieri europeni ai tuturor timpurilor ca niște
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
contur se completează în romanul Danei Dumitriu mai ales prin intermediul unui simbol ale cărui prezență și semnificație s-au putut vedea în toate volumele; apariția, în momentele tensionate ale „intrigii” din al doilea volum a trăsurii hîrbuite constituie cheia perspectivei romanești asupra faptelor care structurează firul epic al cărții, marca stilistică a romanului și marca istorică a epocii, cînd roșii spun „înainte”, iar conservatorii, „înapoi”, cupeul hîrbuit, calul costeliv și birjarul adormit reprezintă semnalele avertizoare ale imobilității, ale stopării unui proces
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
elementele sale „tehnice”: o asemenea substanță și un asemenea sens al dezvoltării narațiunii presupun apelul la criteriul verosimilității și asumarea, chiar dacă ușor ironică, a omniscienței naratorului de tip balzacian pentru care orice sacrificiu este posibil și scuzabil în orizontul scopului romanesc propus. La cincisprezece ani după încercarea de la 1848, generația lui Ion Ghica, deși scindată oarecum artificial în liberali și conservatori, păstrează intactă dorința schimbării, ca pe un reflex al romantismului din tinerețe: iată doar una dintre afirmațiile „preliminare” ale personajului
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]