158 matches
-
Verbe roumain (I-II, 1954-1955), cea mai vastă analiză a unui capitol de morfologie romanică. În prefață citează câteva opinii de autoritate asupra importanței limbii române, dintre care cea a lui V. Kiparski (savant finlandez), „în același timp slavist și romanist”, care a scris într-o revistă prestigioasă, în 1944, că „limba română [...] din punct de vedere lingvistic este cea mai interesantă din Europa”, ceea ce explică atașamentul constant și atât de fertil al lui L. față de această limbă. După un deceniu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
1974; Dictionnaire morphologique de la langue roumaine (în colaborare cu Const. Gâdei), București, 1981. Repere bibliografice: Mélanges de philologie offerts à Alf Lombard, Lund, 1969; D. Macrea, Alf Lombard, în Limbă și lingvistică română, București, 1973, 62-65; Gh. Bulgăr, Un savant romanist, exeget al limbii române: Alf Lombard, „Comunicările Hyperion”, 1993, 9-19; Marius Sala, Alf Lombard, LR, 1996, 1-6; Florica Dimitrescu, Alf Lombard, RL, 1996, 12; Alexandra Roceric, Un gând la plecarea lui Alf Lombard, JL, 1996, 5-8; Rusu, Membrii Academiei, 302
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
numit acolo director pre un amic al d-sale și al inspectorului școlariu, care în urmă, pentru delapidare de bani publici, a trebuit pus la răcoare? Nu! de aceasta nu poate fi vorba, ci pentru că preparandia aceea este "cuibul daco - romaniștilor "! Ministrul apoi numaidecât s-a și scuzat, recunoscând cumcă: "da! s-au întîmplat acolo lucruri necuviincioase, un profesor nu numai studiul limbei și literaturei române l-a propus românește, dar și chiar alte studii; a luat însă măsuri ca astfel
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
barbarie ce se întrevedea. Tradus în franțuzește, textul conferinței a fost publicat în același an de „La Nouvelle Revue française” sub titlul Abandon de la culture, iar în anul următor, Curtius repetă avertismentul tipărind Deutscher Geist Gefahr. Avertismentul ilustrului critic și romanist reprezintă încheierea unui ciclu în istoria culturii germane al cărui început îl proclamase Fichte cu Discursurile către națiunea germană. După lansarea reiterată a avertismentului său, Curtius a tăcut, înțelegând că în planul acesta singura nădejde rămânea în cei câțiva depozitari
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
, Alain (10.I.1913, Toulon, Franța - 24.I.1998, Paris), romanist și traducător francez. Și-a făcut studiile la Aix-en-Provence și la Paris, unde a intrat, în 1933, la École Normale Supérieure. Vizitează România cu un grup de studenți, intenționând să cunoască monumentul de la Adam-clisi în vederea unei lucrări asupra trofeelor romane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287381_a_288710]
-
unde a intrat, în 1933, la École Normale Supérieure. Vizitează România cu un grup de studenți, intenționând să cunoască monumentul de la Adam-clisi în vederea unei lucrări asupra trofeelor romane. Se decide apoi să se consacre studierii limbii și literaturii române cu romanistul Mario Roques, care îl recomandă pentru o bursă la Institutul Francez din București. Aici a lucrat câțiva ani la redactarea tezei Influența franceză asupra nuvelei românești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adunând și material pentru întocmirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287381_a_288710]
-
Al. Rosetti (1895-1990) a colaborat la revista Studia Linguistica, fondată de Wikander și Bertil Mamberg, elev al lui Alf Lombard, în 1947, la Lund. Dintre savanții suedezi de la Lund, legătura cea mai strânsă și mai îndelungată a avut-o cu romanistul Alf Lombard - cca 800 de scrisori trimise reciproc între 1934 și 1990. Foarte probabil, grație prieteniei sale cu Lombard, Rosetti se întâlnea cu Wikander în februarie 1944, când acesta din urmă a petrecut câteva zile la București. „Am avut plăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Gheorghe Ivănescu, Gramatică comparată a limbilor indoeuropene (1981) sau pe cel al Luciei Wald și al lui Dan Slușanschi, Introducere în studiul limbii și culturii indo-europene (1987). Școala românească de romanistica este considerată una dintre cele mai bune din lume, romaniștii români 13 publicînd lucrări considerate fundamentale în acest domeniu (v., printre altele, volumele colective Enciclopedia limbilor romanice sau Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice). Amintim și celebra lucrare a lui Iorgu Iordan, Lingvistică romanica. Evoluție. Curente. Metode, 196214, ediția a II
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
lingvistică"104. În mod cu totul inexplicabil, lingviștii români specializați în lingvistică limbilor au utilizat mult prea puțin distincțiile teoretice și aplicațiile practice coșeriene: "Este curios cît de puțin cunoscută este concepția tipologica a lui Eugeniu Coșeriu chiar în rîndul romaniștilor, - observa cu îndreptățire Cristinel Munteanu 105 - deși ideile sale privind o nouă tipologie a limbilor romanice au fost prezentate de către marele lingvist român (și publicate) cu diverse ocazii, începînd din 1965"106. De fapt, opiniile lui Coșeriu erau cunoscute lingviștilor
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Cristinel Munteanu 105 - deși ideile sale privind o nouă tipologie a limbilor romanice au fost prezentate de către marele lingvist român (și publicate) cu diverse ocazii, începînd din 1965"106. De fapt, opiniile lui Coșeriu erau cunoscute lingviștilor români, mai ales romaniștilor, pentru că marele savant publicase studiul Essai d'une nouvelle typologie des langues romanes în volumul Cours d'été et Colloques Scientifiques (Université de Bucarest), Sinaia, 25 iulie-25 august 1971. Din păcate, aceasta concepție a fost mai puțin fructificata. Una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
mică sau mai mare proporție limbile, în tipologia lui Coșeriu trebuie căutat tipul într-o marieră inductiva"163. Horst Geckeler afirmă că propunerea lui Coșeriu e mai rafinată, măi pretențioasa și mai abstractă decît cea a lui Skalička. Printre puținii romaniști care aplică teoria tipologica a lui Coșeriu e amintită Gabriele Eckert.164 În mod evident, utilizarea sporadica și de către lingviștii români a concepției coșeriene asupra tipului lingvistic provine, în primul rînd, din dificultatea aplicării ei. 4.3. Încercare de sinteză
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
3. Acest conglomerat are în vedere limbi indo-europene slave (bulgară, macedoneană, sîrbo-croată), romanice (dialectele dacoromân, aroman, meglenoroman și istroroman ale limbii române, dar și iudeospaniola - ladino), albaneză, greacă și țigăneasca (rromani). Se aduce în discuție și turcă, limba uralo-altaică222. Unii romaniști ajung chiar să individualizeze limba română în context romanic prin "balcanismul" sau: "Sub aspect tipologic, română este cu siguranță o limbă romanica: ea are în comun cu limbile surori un vocabular latin moștenit, neologizarea orientată spre latină, restrîngerea declinărilor - realizată
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
regii catolici în 1492 (decretul de la Alhambra). Are cuvinte din spaniolă (de fapt din castiliana veche și alte dialecte spaniole) și ebraică, dar și din limbi precum turcă, italiană, greacă, bulgară etc. Numele de iudeospaniola este folosit în general de romaniști, în timp ce lingviștii evrei o numesc judesmo/djudezmo, iar vorbitorii obișnuiți îi spun ladino. Este considerată corespondentul romanic al limbii idiș (iudeo-germană). familia indo-europeană, limba mixtă provenită din spaniolă și ebraica (iudeo-romanică); SVO + VSO silabica latină, dar și ebraică, greacă, chirilica
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
, Klaus (5.VII.1930, Mülheim an der Ruhr, Germania), românist german. După studii universitare, urmate, între anii 1950 și 1955, la Köln, Freiburg și Pisa, și axate pe limbi romanice, filologie clasică și istorie, H., discipol al romanistului Hugo Friedrich, și-a susținut în anul 1955, la Freiburg, teza de doctorat despre un tratat al lui Francesco Petrarca, De remediis utriusque fortunae (disertația a apărut sub titlul Fortuna und Virtus. Eine Studie zu Petrarcas Lebensweisheit, 1958). Își începe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
ai secolului al XX-lea, în timp ce studia la Universitatea din Freiburg, când, așa cum avea să spună în discursul de recepție la Academia Română, România devenise „o țară de dincolo de negură, un fel de terra incognita, care dispăruse până și din orizontul romaniștilor” din universitățile germane. H. a luat pe cont propriu problema repunerii în drepturi a românei la Universitatea din Freiburg, a învățat limba română după manualul lui Ernst Erwin Lange Kowal, a citit multă literatură (nuvelele lui I.L. Caragiale, romanul Rusoaica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
Tudor Arghezi, Mircea Eliade) și s-a străduit să contribuie la lărgirea în spațiul germanofon a cunoștințelor despre români și cultura română. A scris, printre altele, studii despre chestiuni care erau tabu în România înainte de 1989. Se numără printre acei romaniști care au denunțat, încă din anii ’60, falsul așa-zisei limbi moldovenești, opinie pentru care autoritățile politice de la Chișinău l-au taxat drept „trubadur al antisovietismului”, „înverșunat antisovietist”. O mare parte a scrierilor lui H. sunt dedicate interferențelor culturale româno-germane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
tr. și postfață Florin Manolescu, București, 1996; Limbă și politică în Republica Moldova, Chișinău, 1998; Cercul Literar de la Sibiu. Influența catalitică a culturii germane (în colaborare cu Ov. S. Crohmălniceanu), București, 2000. Repere bibliografice: Marcea, Varietăți, 340-342; Dan Milcu, Un eminent romanist și românist, L, 1991, 13; Victor Durnea, Profesorul Klaus Heitmann și Basarabia, CRC, 1992, 4; Paul Cornea, Un mare romanist, un remarcabil „românist”, RL, 1992, 6; Iordan Datcu, Un temeinic studiu despre Richard Kunisch, REF, 1992, 6; Grete Tartler, „Românii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
a culturii germane (în colaborare cu Ov. S. Crohmălniceanu), București, 2000. Repere bibliografice: Marcea, Varietăți, 340-342; Dan Milcu, Un eminent romanist și românist, L, 1991, 13; Victor Durnea, Profesorul Klaus Heitmann și Basarabia, CRC, 1992, 4; Paul Cornea, Un mare romanist, un remarcabil „românist”, RL, 1992, 6; Iordan Datcu, Un temeinic studiu despre Richard Kunisch, REF, 1992, 6; Grete Tartler, „Românii, popor de viitor”, RL, 1995, 41; Alexandru George, Între două popoare, LCF, 1996, 13; Daniel Cristea-Enache, O monografie „nemțească”, ALA
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287425_a_288754]
-
râde? Și de ce nu s-ar supăra aceiași italieni, spanioli, francezi etc. când litera î maschează, la început de cuvânt un a originar: înger (angelus - angelo, ange). Specialiști de renume, însă, nu sunt deranjați de forme precum pâine, câine; cunoscutul romanist Éd. Bourciez, de exemplu, după ce fixează identitatea vocalei î și semnalează modul în care aceasta se scrie: „Le vocalisme roumaine se distingue actuellement de celui des autres langues romanes littéraires par la présence d’un î (souvent écrit î) qu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a asigura acest caracter: și a și i sunt litere latine; și î și î sunt litere românești pe temeiul alfabetului latin. Așa cum era firesc, Academia Română s-a adresat în anii 1991-1992 deopotrivă lingviștilor români și unor renumiți lingviști străini - romaniști, româniști etc., în legătură cu Proiectul de reformă ortografică. Dar, cum răspunsurile nu au fost cele dorite, au fost tratate cu aceeași aroganță opiniile, și ale unora, și ale celorlalți. „Academia Română - scrie savantul suedez AlfLombard în articolul Despre folosirea literelor î și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
publicat în Limba română, nr. 10/1992 - a dorit să cunoască și părerea unui observator din străinătate. Mi-a făcut onoarea să mă roage să mă pronunț asupra chestiunii respective.” (p. 531). După o cercetare extrem de serioasă, concisă, obiectivă, neutră, romanistul Alf Lombard conchidea înțelept: „Pare că nu ne putem apropia de scop mult mai mult decât au putut reformatorii din 1953 și 1965. Primii au generalizat folosirea literei î; cei din 1965 au introdus cu tact o rezervă de caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Universității ieșene, absolvind în 1922. În perioada studiilor universitare editează cursurile lui A. Philippide și Ilie Bărbulescu, G. Ibrăileanu și G. Pascu. În 1924 devine asistent al profesorului A. Philippide, în 1928 își susține doctoratul, funcționând apoi ca asistent al romanistului Leo Spitzer, la Marburg, unde a predat un curs de introducere în limba și cultura română. Efectuează stagii de studii la Roma, Trieste, Veneția, Zürich, Berlin, Giessen, Heidelberg, Frankfurt am Main, Leipzig, Paris, Viena. Devine apropiatul unor somități filologice ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
of Language, Interscience Publishers John Wiley & Sons, New York, 1968; A Grammar of English on Mathematical Principles, John Wiley & Sons, New York, 1982; A Theory of Language and Information. A mathematical approach, Clarendon Press, Oxford - New York, 1991. Franz Josef HAUSMANN (n. 1943), romanist german, profesor la Universitatea din Nürenberg, specialist în lexicologie. Unele dintre studiile sale vizează problema colocațiilor în discurs. Lucrări de referință: Quelques grands dictionnaires des langues romanes, în Kremer, Dieter (ed.), Actes du XVIIIe Congrès International de Linguistique et de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Principala sa contribuție la dezvoltarea umanismului european a fost Utopia, apărută în 1515, al cărei titlu (un nume propriu inventat de Morus) va face carieră și ca nume comun (utopii, "categorii de discursuri despre lumi (im)posibile"). Charles MULLER (1909-2015), romanist francez, exponent al structuralismului, inițiatorul metodei statisticii lexicale (lingvisticii cantitative), cu aplicații la discursul teatral, cu precădere. Lucrări de referință: Essai de statistique lexicale. L'illusion comique de P. Corneille, Klincksieck, Paris, 1964; Initiation à la statistique linguistique, Larousse, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
UTB, Stuttgart, 2000; Rhetoric and Renaissance Culture, Walter De Gruyter Inc., Berlin, 2004; Literary Rhetoric (International Studies in the History of Rhetoric), Brill, Leiden, 2010. Bernard POTTIER (n.1924), semantician francez, profesor universitar, cercetător al limbilor amerindiene (maya, quechua, guarani), romanist și hispanist. Lucrări de referință: Systématique des éléments de relation. Etude d'une morphosyntaxe structurale romane, Klincksiek, 1962; Présentation de la linguistique. Fondements d'une théorie, Klincksiek, Paris, 1967; Grammaire de l'espagnol, Presses Universitaires de France, col. "Que sais-je", Paris
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]