63 matches
-
este legată probabil de acțiunile lui Laberius Maximus în zonă, desfășurate în cursul primului război daco-roman (101-102) și care aveau ca obiectiv fructificarea victoriei obținute anterior de romani în provincia Moesia Inferior, cu prilejul atacurilor combinate ale dacilor și ale roxolanilor. Laberius urmărea prin aceste operațiuni atât destrămarea alianței dintre daci și roxolani, prin înfrângerea acestora din urmă, și implicit transformarea lor în popor clientelar Imperiului Roman, cât și împiedicarea unei concentrări de forțe din partea dacilor pe frontul principal de război
Castrul roman de la Drajna de Sus () [Corola-website/Science/314434_a_315763]
-
cursul primului război daco-roman (101-102) și care aveau ca obiectiv fructificarea victoriei obținute anterior de romani în provincia Moesia Inferior, cu prilejul atacurilor combinate ale dacilor și ale roxolanilor. Laberius urmărea prin aceste operațiuni atât destrămarea alianței dintre daci și roxolani, prin înfrângerea acestora din urmă, și implicit transformarea lor în popor clientelar Imperiului Roman, cât și împiedicarea unei concentrări de forțe din partea dacilor pe frontul principal de război. Acțiunile lui Laberius Maximus la nordul Dunării s-au desfășurat în toamna
Castrul roman de la Drajna de Sus () [Corola-website/Science/314434_a_315763]
-
în primăvara anului 102 să reprezinte baza operațiunilor desfășurate de acesta la nord de munți. După încheierea păcii, castrul roman de la Drajna de Sus rămâne ocupat de Cohors I Commagenorum. De altfel, Muntenia și toată partea răsăriteană până la hotarul cu roxolanii, sunt anexate provinciei Moesia Inferior. Castrul de la Drajna de Sus a fost utilizat de romani probabil până la anii 117/118. Castrul roman se află situat la sud-est de satul Drajna de Sus pe dealul Grădiștea. Așa cum a fost remarcat în
Castrul roman de la Drajna de Sus () [Corola-website/Science/314434_a_315763]
-
sora lui Decebal, despre care Cassius Dio ne spune că a fost luată prizonieră. (Probabil aceasta era Dochia din celebra noastră legendă!). Alte scene ne arată atacul îndrăzneț din iarna 101-102, la sudul Dunării, când dacii au fost sprijiniți de roxolanii cu armuri ca solzii. Traian vine în grabă în ajutorul soldaților săi, fiind înfățișat la cârma unei corăbii. Luptele au fost deosebit de grele, fiind înfățișați și răniți romani, lucru rar (de obicei romanii sunt arătați doar ca învingători viteji). Femeile
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
propretorul Moesiei au transportat aici mai mult de o sută de mii dintre transdanubieni, spre a plăti dările, cu femeile, copiii, principii și regii lor, au înădușit revolta Sarmaților orientali, au pus în libertate pe fiii regilor Bastarnilor și a Roxolanilor precum și pe fratele celui al Dacilor și au luat ostatici de la ei. Pentru toate acestea au fost onorat cu ornamentele triumfului de cătră Vespasianus.» Din această inscripțiune culegem mai multe știri importante: Întâi că Romanii voiau să îndesească poporația Moesiei
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
poate mai multe din popoarele barbare în contra amenințătoarei civilizații romane. Pentru a îndeplini condițiunea dintâi el începe a atrage meșteri și dezertori romani în statul său; pentru a realiza cerința a doua, el se pune în legături cu Sarmații Bastarnii, Roxolanii, până și cu îndepărtații Parți, cu regele cărora Pacorus el intră în tratări de alianță.Popoarele acele ce nu se puteau hotărî a se îndușmăni cu Romanii, precum Quazii și Marcomanii, îi înduplecă cel puțin a păzi neutralitatea. Pe cînd
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
și daco-romană cu germanicii adăugăm coabitarea cu celții a căror nume sunt evidente în „dun-umurile” rămase (Singidunum, Noviodunum, Gali-Galați și Galiția), combinată cu întrepă trunderea timpurie a sarmaților iranieni (iazigii - iasii de mai târziu, de la care avem numele Iașilor și roxolanii din vestul Daciei, aliați ai marcomanilor germanici în războaiele din 165- 175 și 177-180, din timpul împăratului filosof Marc Aurelius), putem afirma că sinteza devenirii inițiale a românilor, a avut, ca și în Galia, o componentă germanică, de la care trebuie
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
din raiduri dacosarmate împotriva provinciilor dunărene ale Imperiului și respectiv din reacțiile Romei la acestea, Pârvan susține existența unei coordonări a acțiunilor antiromane ale formațiunilor armate ale reprezentanților celor două grupuri etnice implicate, considerându-i pe sarmați, mai exact pe roxolani „prieteni credincioși ai dacilor până la Decebal” și neavând nicio ezitare în a-i identifica pe cataphractarii acestora „luptând în mijlocul dacilor împotriva romanilor” în cunoscuta imagine de pe Columna lui Traian.10 În paralel, sunt invocate încercările romane de instituire a unor
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92818]
-
romane de instituire a unor relații clientelare cu unii dintre regii sarmaților, în perspectiva confruntării decisive a Imperiului cu regatul dac cu centrul în Transilvania, în cazul căruia acest tip de politică se dovedise falimentară.11 Referitor la consecințele implicării roxolanilor în războaiele dacice, Pârvan scrie că „în ce privește pe sarmați [...], este sigur că Traian i-ar f bătut, dar nu i-a distrus, ba chiar, dimpotrivă, a căutat să-i constituie în regat clientelar, plătindu-le stipendii anuale, așa precum erau
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92818]
-
Sacorum rex, la Tomaschek) sau îndepărtatul Pharzoios, propus de unii istorici străini.13 Anumite ezitări sunt vizibile și în privința desemnării exacte a grupurilor sarmatice implicate în conflictele cu romanii la Dunărea de Jos, Pârvan preferând utilizarea unei formule mai generale, „roxolanii și ceilalți sarmați”14 atunci când se referă la ramurile iranofone menționate în notoria inscripție pusă în cinstea fostului guvernator din anii 60-68 al Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus. Alte pasaje arată că îi sunt cunoscuți și sarmații siraci, cu regele
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92818]
-
contra lui Traian fie de Decebal, fie de aliații săi sarmați, aceasta fiind explicația prezenței la ei a unor tipuri de arme specifice cavalerilor iranieni, respectiv „iatagane uriașe [...], săbii sarmatice purtate cu două mâini, pomenite de Tacitus cu prilejul năvalei roxolanilor în iarna a. 68-69 (Istorii, I, 79)”21. Se susține astfel subordonarea față de sarmați a bastarnilor din Moldova, care „încă de la sfârșitul secolului I î.e.n., când puterea getică scade - Burebista neavând după el un urmaș în stare a-i continua
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92818]
-
în acest sens. În epoca romană, axul principal care lega Transilvania de Muntenia s-a situat mult mai la vest. Trebuia ferit din calea turbulențelor din sectorul estic al Câmpiei Române, Bărăganul, în special, devenit sediul mai multor triburi războinice (roxolani, goți etc.). Așa a ajuns preferabilă ruta dirijată prin valea Oltului, care, de la vărsarea în Dunăre, se continua în aval, din motive de siguranță, pe malurile sale (mai ales pe cel stâng). Primele capitale medievale, Câmpulung Muscel și Curtea de Argeș, au
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Antichitate, cât și în Evul Mediu, o sursă generatoare de râuri de populații care au inundat, mai mult sau mai puțin, plaiurile mioritice. Așa a fost cazul sarmaților și a numeroaselor ramuri care s-au desprins din trunchiul lor: iazygii, roxolanii, alanii, iașii (Hg G2, dar aflat într-un proces avansat de mixare, pot fi adăugate și componente specifice genotipurilor R1b și R1a sau chiar J2). La sfârșitul Antichității și începutul Evului Mediu, s-a vărsat în marea etnogenezei noastre cel
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Mihai Viteazul, fie legate de elite militare străine, așa cum s-a întâmplat în situația regilor Carol I și Ferdinand I. Interesant ar fi de stabilit în ce măsură la construcția structurilor politice superioare geto dacice a existat și un aport sarmatic (agatarși, roxolani, iazigi), având în vedere că sunt destule indicii ce nu pot fi ignorate. Trebuie luată în seamă măcar existența unor impulsuri din direcția iraniană care să se fi regăsit în originea unei părți a aristocrației geto dacice 144. Importanța clarificării
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
aici de pe toată Întinderea imperiului și datorită credinței dacilor În nemurirea sufletului. Cuvintele: botez, cruce, Dumnezeu, Înger, altar, păgân, biserică sunt latine. Până la venirea slavilor (secolul al VI-lea) pământul Daciei, părăsit de romani În , este pustiit de: sarmați, marcomani, roxolani goți, gepizi, huni și avari. Populația dacă romanizată se ascunde dinaintea focului și sabiei În munți prin desișul pădurilor. Viața orășenească și din sate Încetează. Se distruge ideea de stat În Dacia. Apucăturile acestor barbari nu era de natură să
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
ÎNAINTE DE MAREA INVAZIE TĂTARĂ Pământul vechii Dacii și locuitorii ei au suportat - după cucerirea romană - timp de o mie de ani invaziile a nenumărate popoare migratorii, venite în majoritate de la nord-est. În primele secole ale erei noastre, au navălit sarmații, roxolanii, vandalii, goții, taigalii, vizigoții cu triburile lor greutungi și teringi și ostrogoții, determinând Roma să-și retragă legiunile pe linia Dunării și să părăsească Dacia Felix, în fapt numai, și temporar între anii 271-272, pentru că în drept ea nu a
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
unei hărți, studiind liniile ce reprezentau granițele Imperiului, care în acea zonă erau amenințate mereu de incursiuni. Dinspre răsărit, alungate de cine știe ce populații sălbatice, înaintau triburile sarmaților, care jefuiau din fuga calului și nu știau ce înseamnă pacea, și triburile roxolanilor, care în urmă cu mai multe luni trecuseră Danubius-ul și decimaseră două cohorte, și triburile dacilor prădători, care veneau din delta Danubius-ului, gata să atace legiunile ce păzeau granițele Imperiului și să se alieze cu quazii, a căror cruzime, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr. la Antium, capitala volscilor înainte de a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-au păstrat în For pentru a celebra acea victorie. Roxolani: populație sarmată de origine iraniană, ce trăia între Don și Nistru; împinși spre răsărit de huni, roxolanii tindeau să migreze spre Dunăre. Rudis: gladius sau sica de lemn, folosită de gladiatori și soldați la antrenamente, pentru a nu se răni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-au păstrat în For pentru a celebra acea victorie. Roxolani: populație sarmată de origine iraniană, ce trăia între Don și Nistru; împinși spre răsărit de huni, roxolanii tindeau să migreze spre Dunăre. Rudis: gladius sau sica de lemn, folosită de gladiatori și soldați la antrenamente, pentru a nu se răni. Era, de asemenea (alături de boneta frigiană, care va deveni simbolul Revoluției franceze), simbolul eliberării gladiatorului după perioada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Transalutanus și Dunăre, în primul secol de după retragerea romană din Dacia și din sudul moesiac al Moldovei, este închegarea treptată a unei societăți multietnice, datorată conviețuirii geților (autohtonilor), cei mai numeroși, cu semințiile germanice (vizigoți, thervingi, taifali, vandali), iraniene (sarmați, roxolani, alani), daco-romani și alte elemente alogene. Această realitate istorică este documentată arheologic de cultura Sântana de MureșCerneahov, care a avut urmări în plan spiritual: coexistența unor credințe, practici și rituri de tradiții diferite, păgânismul getic, germanic, iranian (scitic), dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
spațiul ocupat de ei. Cei dintâi sarmați care s-au deplasat, la începutul secolului I d. H., departe spre vest în înaintarea lor, până în Câmpia Tisei, au fost iazigii. După plecarea lor din regiunile est-carpatice, locul lor a fost luat de roxolani. Despre sarmați, nomazi și războinici, ne vorbește geograful Pomponius Mela (prima jumătate a secolului I d.H.): "Sarmații nu locuiesc în orașe și nu au așezări statornice. Când îi atrag într-un loc pășunile, când urmăresc un dușman sau fug de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ostrirec, Bezeni, Turlachi, din Basarabia. Din aceste regiuni, ei au inițiat raiduri repetate în provinciile romane din sudul Dunării. Ei au rămas între Carpați și Nistru (frontiera romană de la Dunărea de Jos) și s-au amestecat în scurt timp cu roxolanii, populație sarmată care a înaintat spre vest în urma iazigilor. Ajunși la Dunărea de Jos, sarmații au venit în contact direct cu populația dacică, dar infiltrarea lor în aceste teritorii, începând din secolul I d. H., s-a desfășurat treptat, în etape
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu atestă întotdeauna o prezență efectivă a populației sarmatice. Pătrunderi sarmatice mai numeroase au loc abia după cucerirea Daciei (106), la începutul secolului II d. H., când asistăm la noi valuri de migrațiune cu o populație amestecată, în care predomină roxolanii. Se înregistrează un aflux masiv de sarmați în șesurile Bugeacului (Basarabia) și în spațiul dintre Prut și Siret. Nomazii sarmați înaintează mai adânc pe teritoriul Daciei și ocupă sud-estul Munteniei, în secolul II d. H., mai ales teritoriul dintre râurile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldova, la vest de Siret, lipsesc descoperiri sarmatice, deoarece infiltrarea lor nu s-a produs și pe valea Siretului, ce străbătea zone înalte locuite de daci liber, în secolul II d. H.8 Între sarmați, iazigii din Câmpia Tisei și roxolanii aflați la est de Carpați, s-au păstrat legături pe la nord de munți, cale lungă și ocolitoare, neprielnică pentru populațiile nomade. Cele două seminții sarmatice, iazigii și roxolanii, întrețineau legături comerciale directe între ele, prin teritoriul Daciei, cu aprobarea guvernatorului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul II d. H.8 Între sarmați, iazigii din Câmpia Tisei și roxolanii aflați la est de Carpați, s-au păstrat legături pe la nord de munți, cale lungă și ocolitoare, neprielnică pentru populațiile nomade. Cele două seminții sarmatice, iazigii și roxolanii, întrețineau legături comerciale directe între ele, prin teritoriul Daciei, cu aprobarea guvernatorului provinciei, în vremea lui Marcus Aurelius (161-180). Sarmații care s-au instalat în teritoriile dacice de la est și sud de Carpați (în Bugeac și Bărăgan) și-au continuat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]