33 matches
-
mei Își sărbătoriseră acolo nunta de argint. Eu Însă, aveam un ideal: să fiu altfel decât ei. Nu frecventam astfel de localuri, iar persoanele care mergeau În astfel de locuri Îmi repugnau. — De ce-mi spui toate astea? Întrebă Aris sâcâit. Privea semaforul roșu - umbra violetă a norilor care mângâiau ruinele palatelor imperiale de pe Palatino. Cine știe, poate că spera să o vadă În ea pe fata aceea care fusese de demult și care poate mai exista Încă, undeva În sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
scuzați dar nu v-a invitat nimeni aici... Vecin 1: Nu ne-ați invitat, e adevărat, deși dacă ne-ați invitat sau nu, mai poate fi discutat, dar noi am considerat că v-ar face plăcere... tocmai azi cînd... Mihai: (sîcîit, enervat) Tocmai azi n-aveam nevoie de musafiri. Nu e nici zi onomastică, nici de naștere, nici națională... nici vreo altă sărbătoare, nu serbăm nimic. Ba dimpotrivă. Vecin l: Păi tocmai de asta... Știm că sînteți supărați... și aveți și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și în exterioritatea imediată, eroul simte nevoia să-și demonstreze sieși, printr-un resort compensatoriu, că raționamentul său este corect: inamicul folosește muniție expirată. Gestul săvârșit e numai în aparență ostentativ: "Un obuz nu explodează. Din fanfaronadă, le declar camarazilor sâcâiți că artileria ungurească e inofensivă și iau în brațe obuzul, ca să le arăt că are pulbere proastă. Toată lumea strigă speriată la mine... îl arunc jos, cum ai arunca, după ce ai privit-o, o sfeclă... și îngheț și azi de nebunia
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Presupun că mă crezi țicnit. — Nu spune porcării! Nu-ți amintești...? Duncan i-o luă Înainte. — Vezi, nu sînt obișnuit să merg prin astfel de locuri de unul singur. Nu sînt ca tine. Fraser scutură din cap, de parcă se simțea sîcÎit sau exasperat. Se uită la Duncan, apoi privi În altă parte. Își schimbă postura și mai bău bere. În cele din urmă spuse, vădit Încurcat: — Aș fi vrut Pearce, să fi ținut legătura cu tine. Aș fi vrut să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-ntâmplat? întrebă Charlie. Ah, cine-a spus că viața la țară e liniștită? Mă dor picioarele de mor, se plânse contesa, schimbând subiectul din mers. Se așeză în dreptul meu, în colțul opus, pe-un scaun Louis al XV-lea, părând sâcâită. Îmi ia o jumătate de oră să ajung dintr-o parte într-alta a casei. Cineva bătu în ușa rămasă deschisă și majordomul intră cu o tavă de argint încărcată cu serviciul de ceai. A sosit mama dumneavoastră să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
neata - i-a spus Montmorin - s-o convingi pe regină că Necker îți este necesar, iar eu iau asupra mea să-l înduplec pe rege.“ Brienne, strâns cu ușa, a răspuns: „Pot să mă lipsesc de el.“ Așa pier imperiile. Sâcâit să tot audă că publicul îl cere cu insistență pe Necker, îi făcea plăcere să-l vadă atacat de niște autori famelici, pe care, zice-se, îi plătea pentru a-l calomnia. Numai că, între timp, se vedea pierdut în
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
spălată de ploi, pe lângă care treceam nepăsător când o observam în graba pașilor pe pereții și coloanele ce străjuiau magazinul Romarta din Brăila. Sunt mult prea multe aceste poze! De unde-or mai fi apărut și astea? - îmi frământam creierii, mereu sâcâit, când îmi iuțeam pașii pentru a le depăși. Ele reprezentau chipul unei femei cu un punct desenat pe frunte: nu era nici dansatoare, nici cântăreață indiană. Cineo mai fi și femeia asta? - mă întrebam și-mi continuam ignorant și agasat
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
din mine puterea alcătuirii tale trupești, puterea de a veni pe lume. Și nu vom putea - voiam să spun că eu nu voi putea - niciodată să-mi plătesc datoria față de tine. M. 87/1948 I 11 noiembrie [1948], joi seara [...] Sâcâită, umilită, trimisă de la Anna la Caiafa, am tre cut prin toate categoriile de învățământ ca să mă întorc la aceeași școală, cu mai puține ore (13). Dar, culmea, apogeul avatarurilor mele a fost numirea la o clasă a V-a (exprima
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]