53 matches
-
bourii dorm lângă fântâna - bornă pentru calea de acces în sacru, iar trezirea mișcă pământul: „În picioare se scula,/ Se scula, se scutura,/ Pământul se clătina,/ Frunza-n codru huruia,/ Coastele se surupau,/ Apele se tulburau,/ Atunci Ion îi săgelva”. Săgetarea este simultană creației, căci ieșirea din amorțire a bourilor smulge lumea din genuni. Tulburarea apelor, surparea solului și clocotirea codrului au loc într-un timp imemorial instaurat de imperfect. Arcașul arhetipal surprinde falia temporală și valorifică accesul în sacru. Densitatea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de curgerea hidrică o echivalează pe cea a sferelor din înalt, prin armonia proprie principiului creator, pe cale să fie revigorată. Trecerea pe la apa dintre lumi provoacă hierofania zoomorfă și abia acum flăcăul primește șansa de a actualiza gestul arhetipal al săgetării din genunchi. Cerbul, asemeni leului, este găsit dormind, fapt ce se datorează latenței somnolente specifice spațiului neordonat, precosmic. În mod din nou asemănător colindelor în care leul întrupează stihiile, cerbul zace sub un element vegetal, învestit cu simbolistica Arborelui Cosmic
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lumii eterne; mai mult chiar, săgeata reprezintă zodia sub care tânărul se așază: dinamismul ascensio¬nal. „Adevăratul blestem” (Mihai Coman) adresat săgeții încearcă o neutralizare a forțelor magice ce ar asigura o viitoare izbândă asupra stihiilor, deci vizează repetabilitatea actului. Săgetarea are efect ordonator, ea vine din direcție sacră: „În genunchi cădea,/ Arcu-și întindea,/ Arcu ș-o săgeată;/ Ținta-i țintuită/ Pe cerb mi-l izbea,/ La spate din dreapta,/ Cerbul sus sărea/ Și se blestema” (Peceneaga - Tulcea). „Dreapta și îndemânarea vădesc
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
elimină armele sofisticate, care dau omului o superioritate artificială în fața naturii: „Flinta ar bufni,/ El ar auzi,/ Și-ndatăar sări/ Două-trei sărite,/ Până-n vârf de munte,/ Până către-Ardealu,/ Că-i locu cu dragu./ Cu flinta nu-și dare,/ Și mi-l săgetare” (Voineasa - Vâlcea). Deși efectul asupra fiarei este același și ea sare peste munți, săgetarea este preferată fiindcă respectă modelul arhetipal, din zorii civilizației, când viața omului era legată strâns de cea a animalului. Domolirea stihiilor ia forma unei îmblânziri simbolizate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
El ar auzi,/ Și-ndatăar sări/ Două-trei sărite,/ Până-n vârf de munte,/ Până către-Ardealu,/ Că-i locu cu dragu./ Cu flinta nu-și dare,/ Și mi-l săgetare” (Voineasa - Vâlcea). Deși efectul asupra fiarei este același și ea sare peste munți, săgetarea este preferată fiindcă respectă modelul arhetipal, din zorii civilizației, când viața omului era legată strâns de cea a animalului. Domolirea stihiilor ia forma unei îmblânziri simbolizate de curea. Gilbert Durand consideră legarea o „pedeapsă vremelnică”, dar și „un arhetip al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vitejia acestuia, care nu a părăsit bătălia decât târziu, deși a primit o săgeată în piept, și, în cele din urmă, Matislav de Halici și Kotian. Cu caii bine odihniți, mongolii, ieșind din ascunzișurile lor, se întreceau în urmărirea și săgetarea fugarilor. „Bătălia - scrie Ibn-el-Asîr - a fost una din cele mai înverșunate și a ținut mai multe zile; dar în sfârșit tătarii au ieșit învingători, cumanii și rușii fiind cu desăvârșire înfrânți. O fugă în debandadă dinaintea urmăritorilor a ușurat uciderea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
de aici e ca Analele de la Mont-Noir să devină cronica unei Republici a Literelor, resuscitând, după 500 de ani, căminul umanist al lui Erasmus, matricea unui nou Ev Mediu al culturii europene. ...Mă doare îngrozitor mâna stângă, la încheietură, o săgetare dinspre inimă. Știu cauza: e stresul și emoțiile acumulate în ultimele zile. Festivismul și aerul optimist al acestei călătorii ascund și un revers mai umbros, despre care nu oricine s-ar grăbi să mărturisească. VASILE GÂRNEȚ: Simpatica și agreabila scriitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai complexe, respectîndu-se anumite tabieturi. Procedeele sînt, cu puține excepții, acelea ale "momentului" și ale schiței. O fiziologie (nu numai) a provințialului adusă la zi... Aristocratică, chiar epatantă, și totuși complice-șmecherească, retorica lui Șerban Foarță combină artificiile parodiei absurde cu săgetarea cotidianului, făcută cumva cu delegare de responsabilitate. Ca orice vorbire despre moravuri, "încuscrire" de virtuoase obiceiuri latinești (mos, moris), cu slavele, păcătoase, năravuri, articolele lui conțin și "predica" pentru schimbări în bine ( în genul unui castigat ridendo mores) și constatarea
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
lăsa, unduind, descoperită. Când am intrat în ea, m-a cuprins brusc pe după ceafă. Palmele transpirate îmi aplecau sacadat capul pe umărul ei. O strângeam cu mâinile adânc înfipte sub sternul ei. Simțeam cum tot înlăuntru ei se zbate străfulgerat. Săgetările treceau în mine și le-ntorceam speriat parcă de sclipirile lor tăioase, adânci. Gâfâia, aproape de plânset. - Cum să mă mărite? Cum să mă dea? Ce sunt eu să mă dea? Ce sunt? Ceee? Aproape că țipase. Și-a dus speriată
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
tîmpla perenă a mitului. El merge unde vrea, de nimeni constrîns, atunci cînd, bunăoară, din plenitudinea unei vocații solare, Phoïbos-Apollo scapă, cam la zece ani odată, paradoxal, compensator, spre antipodul său, cînd își hotărăște o ședere în cuprinsurile Hyperboreene. Atare săgetări către o fatidică alteritate îi reținuseraă atenția unui spirit curios de esoterice inițieri, ca moldoveanul Vasile Lovinescu, el simțea fondul nostru mitologic ispitit să răzbată dincolo de o matcă limitativ, ingrat raționalistă, opusă pendulărilor ce ne racordează astral universului. Mi-a
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
și Ființa. De bună seamă, iată trupuri, scene însuflețite de mișcare, momente de împreunare și momente de despărțire; momente de dramă, trădare, pedeapsă și retribuție; trupuri în jubilație, trupuri în pătimire și chin. Iată clipe de gestație și de zămislire, săgetări ale memoriei creatorului încărcate de o cuminte, calmă nostalgie. Iată luxuriante priveliști. Și separat de acestea - legate de ele în pofida registrului diferit de expresie - în peniță, în creion, în alb și negru, în desene și colaje - rapeluri dintre cele mai
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
dar, când ajunse lângă sas, mai prinse doar priveliștea costumului spațial greoi pe care îl purta Oksana. Încercă să-i spună prin radio câteva cuvinte, dar nu primi nici un răspuns, semn că femeia își decuplase sistemele de comunicare. Johansson privi săgetarea de foc a navetei și își fixă obiectivul spre piața din fața Templului de pe Laesia. Priveliștea era spectaculoasă, ca de obicei. Mii de pelerini, veniți din toate colțurile celei de-a treia Planete Agricole ca mărime din întreaga Galaxie, formau o
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
părul de sârmă roșie și acum mergeam împreună, de mână, prin soarele tropical. Eram toropite ca niște pisici. Glumeam amândouă, arătîndu-ne limbuțele și râzând. Ne-am mai surâs o dată la poarta ei și, când m-am întors, am simțit o săgetare în inimă. Am avut pentru prima dată sentimentul că totul, totul avea în curând, să se termine, că vremurile bune trecuseră pentru totdeauna. Tristețea nu mă mai părăsea. Când eram singură, după-amiază, ea se intensifica, devenea acută și dulce, insuportabilă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din Laz, fata Serafinei văduva. Cum se ducea la vale, îi venea să întârzie și să ocolească în altă parte. Se opri un timp, ca să urmărească în lumina poienii zborul rândunelelor; privi pe luciul pârăului Preluncilor, ca în argint viu, săgetarea păstrăvilor după muște. Cântau în otavă miliardele de tomniți, și pădurea până în adâncurile ei fremăta de beția vieții. Culi primi de la pământ și de la brazi mireasmă până în fundul sufletului. Deodată văzu venind spre el pe nana Floarea cu două soațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
genunchi. Gândul că s-ar putea pierde pentru totdeauna în acel potop își înfipsese deja colții în mintea lui. Încercă să-l ignore, dar o disperare mută, înspăimântătoare urcă tot mai necruțătoare prin sângele lui și se revărsă deodată în săgetarea unei lacrimi. Și-o șterse cu podul palmei și o azvârli înciudat. Chipul mamei îi apăru cu o mare claritate. Stătea dreaptă dinaintea lui și îl privea în ochi. „Vei trece și peste asta. Nu uita că ești un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
probabil, din această perspectivă. Dacă vreau să refac istoria unei astfel de mentalități la pre- și protoromâni, trebuie să mă refer în primul rând la practici atestate în Antichitate la geto-daci și romani. Mențiunea lui Herodot (Istorii, IV, 94) privind săgetarea norilor (daimonilor) furtunii de către geți, în timp ce zeul lor făcea același lucru mânuind fulgerul, este o primă atestare documentară (secolul al V-lea î.e.n.) a acestei mentalități și practici magice. Mult citata informație a lui Herodot pare a fi întărită de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
echili- brată decât ne-o prezintă legendele și credințele culese în secolul al XIX-lea. În urmă cu două milenii și jumătate, de exemplu, geții (cu siguranță preoții acestora) alungau norii (balaurii) furtunii uzând simultan de două mijloace apotropaice distincte : săgetarea - gest „războinic”, și proferarea de amenințări (descântece) - gest „magic” (Herodot, Istorii, IV, 94). Traian Gherman (8, p. 137) și, după el, Traian Herseni (5, p. 18) au susținut că „balaurii joacă un rol secundar”, pentru că „solomo- narii sunt stăpânii lor
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
etc.) aveau și atribuții meteorologice de alungare a norilor (de furtună, de grindină). Canonul sinodal citat mai sus este un indiciu că astfel de practici au supraviețuit, cu toată opoziția Bisericii creștine. Practici de gonire a norilor de furtună, prin săgetare și prin amenințare, sunt atestate la geți încă din secolul al V-lea î.e.n. (cf. Herodot, Istorii, IV, 94). În primele secole ale erei noastre, preoții-magi alungau norii de furtună și, mai ales, pe cei de grindină fie (ca în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
la toate evenimentele cosmice. De aceea, ploaia din descântecul infantil nu este amenințată numai cu autoritatea divină : „Domnul” (Dumnezeu), „Sfântul Soare”, (Arhanghelul) „Mihai” (sfânt creștin care se luptă cu balaurul sau diavolul), ci și cu autoritatea umană : „vrăjitoarea”, „mama”, „omul”. Săgetarea daimonului furtunii de către geți, în timp ce zeul lor făcea același lucru mânuind fulgerul, face parte din același tip de mentalitate mitică și practică rituală : „Când tună și fulgeră, tracii despre care este vorba [= geții] trag cu săgețile în sus, spre cer
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Vacii) de la sfârșitul mileniului al II-lea î.e.n. : „Pământul era cufundat în beznă ; când se iviră zorile, oamenii aceștia au ieșit cu arcuri și săgeți [și au ridicat] mâna asupra vrăjmașilor lui Ra” (16). în zona carpato-dunăreană, gesturile rituale de săgetare, de amenințare cu unelte/arme tăioase (aruncate, agitate sau înfipte cu tăișul în sus) sau cele de „împușcare” a stihiilor meteorologice sunt din plin atestate până în epoca modernă. Nu este locul să le trec acum în revistă. Voi menționa numai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
văd săcurea, ori cuțitul, ori sapa, ori coasa și orice obiect de fier ascuțit, se abat în alte părți de teamă să nu fie străpunși” (9). Bazându-se pe corelația magică dintre faptă și cuvânt, geții - menționează Herodot - dublau actul săgetării cu cel al amenințării demonului furtunii. Tot cu amenințări avem de-a face în descântecele impera- tive recitate de copii : Treci ploaie călătoare Că te-ajunge Sfântu’ Soare Cu cuțite ascuțite Cu topoare ruginite... sau Ieși, Soare, Din [în]chisoare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
despică, felii. Pământul ațipise. Răzleț, nici un centaur, Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii În zăcăminte sună filoanele-i de aur. MĂCEL Înghemuiți sub brâul acestui dâmb de cridă Am ascultat o noapte și-o zi, pe vânt adus, Roitul săgetării, cu zbârnâiri de fus, De-acolo, din câmpia văroasă și aridă. Un soare fără spițe de raze, spre apus, Părea un ochi cu fiere umplut și cu obidă; O brâncă înnorată luptă să ni-l închidă. Apoi, tihnita noapte a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și foc.// ...S-a-ntors ah! în lume o stea./ Mi-s arse mâinile de ea." Universul poetului este o pagină albă, fecioară, care "suferă" o săgetare iluminatoare, un dicteu care este totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prins să lunece pe bârnele de lemn udate de ploaie. La un moment dat, am simțit că mă apropii de marginea podului. „Dacă tunul continuă să lunece, ajung cu tot cu el în valurile pârâului” - mi-a trecut prin cap ca o săgetare... ― De ce n-ați oprit înaintarea, ca să căutați mijloace pentru a vă ajuta să treceți hopul? - s-a auzit glasul omului care avea mereu de pus o întrebare. ― Doar asta ne lipsea. Să ne trezim oameni, tun și cai pe fundul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
noianul misterios și pestriț al gloatei umane. Acolo unde, de fapt, Îi era locul. Statuia mă scoate din sărite. Mă-ntreb și acum de ce am păstrat-o. Întruchipează un copil cu aripioare și cu un arc În mână, pregătit de săgetare. Copilul are privirea iscoditoare și un zâmbet unduios, complice. E zâmbetul perfid al iubirii - asta e! Mă arunc asupra ei să o zdrobesc. Tirul meu devine nimicitor. Bucăți mari din statuia Înaltă se Împrăștie zburând aiurea, bubuind fulgerător de pereți
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]