142 matches
-
Zudurile castelului însuși au fost întărite, iar circuitele santinelelor au fost refăcute. După 1541, provincia a fost împărțită în mai multe sangeacuri În 1566, provincia includea următoarele sangeacuri: În anul 1600, provincia includea următoarele sangeacuri: În 1610, provincia includea următoarele sangeacuri: Spre sfârșitul administrație otomane din 1699, provincia includea următoarele sangeacuri:
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
fost refăcute. După 1541, provincia a fost împărțită în mai multe sangeacuri În 1566, provincia includea următoarele sangeacuri: În anul 1600, provincia includea următoarele sangeacuri: În 1610, provincia includea următoarele sangeacuri: Spre sfârșitul administrație otomane din 1699, provincia includea următoarele sangeacuri:
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
ungar în secolul al XI-lea. Acest comitat a cuprins nu doar regiunea actuală Baranya, ci și părți din Slavonia, de pe malul sudic al Dravei. În secolul al XVI-lea, Imperiul Otoman a cucerit Baranya, și a inclus-o în sangeacul Mohács, o unitate administrativă otomană, cu sediul în orașul Mohács. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Baranya a fost cucerită de Habsburgi, și comitatul a fost restaurat în cadrul regatului Habsburgic al Ungariei. Croații au repopulat zona, venind din Bosnia în
Baranya (regiune) () [Corola-website/Science/329272_a_330601]
-
doar el și un alt frate, Selim „Bețivul” (viitorul sultan Selim al II-lea. Tatăl lui Baiazid a fost sultanul Soliman I ( cunoscut sub numele de " Legiuitorul " sau " Magnificul " ) . Mama lui a fost Sultană Hürrem . El a domnit într-un sangeac din regiunea Anatolia a imperiului că guvernator . Cu toate acestea , în timpul campaniei tatălui său la Nahicevan ( o parte din modernul Azerbaijan ) în 1553 , el a fost desemnat să conducă în lstanbul (capitala otomană din Europa ) pentru a controla Rumelia ( teritoriile
Prințul Baiazid () [Corola-website/Science/330307_a_331636]
-
fost ascultător și imediat s-a mutat la Konya . Dar, spre disperarea tatălui său , Baiazid a ascultat numai după multe ezitări, pentru că Amasya era sângeacul lui Mustafa și el a considerat că este o umilință să i se dea acest sangeac spre guvernare . Înfuriat , Suleiman l-a acuzat pe Baiazid de rebeliune și l-a sprijinit pe Selim , fiul mai mare. Selim , împreună cu Sokollu Mehmet Pasă ( viitorul marele vizir ) ,l-a învins pe fratele său în lupta lângă Konya pe 31
Prințul Baiazid () [Corola-website/Science/330307_a_331636]
-
Zeta a fost anexată de despotatul sârb dar, după 1455, o altă familie nobiliară din Zeta, , a devenit conducătoarea țării, aceasta ajungând ultima monarhie din Balcani care nu căzuse în mâinile otomanilor, în anul 1496, și a fost anexată la "sangeacul" Shkodër. În timpul domniei Crnojevićilor, Zeta a devenit cunoscută sub numele actual Muntenegru. Pentru o perioadă scurtă de timp, Muntenegru a existat ca "sangeac" otoman separat între 1514-1528, o altă versiune a acestei structuri existând din nou între 1597 și 1614
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
monarhie din Balcani care nu căzuse în mâinile otomanilor, în anul 1496, și a fost anexată la "sangeacul" Shkodër. În timpul domniei Crnojevićilor, Zeta a devenit cunoscută sub numele actual Muntenegru. Pentru o perioadă scurtă de timp, Muntenegru a existat ca "sangeac" otoman separat între 1514-1528, o altă versiune a acestei structuri existând din nou între 1597 și 1614. De asemenea, regiunea a fost alipită . În secolul al XVI-lea, Muntenegru a dezvoltat o formă unică de autonomie în cadrul Imperiului Otoman, boierimea
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
pe timp de război. Acest lucru a avut ca efect menținerea flotei ruse pe Marea Neagră. Sângeacul de la Novibazar separă Muntenegru de Șerbia și prevenea o unire politică și geografică a celor două state, având relații foarte apropiate. Ocupația austriacă a Sangeacului a fost de asemenea importantă deoarece i se conferea Austro-Ungariei o zonă de așteptare pentru o viitoare expansiune posibilă către portul Mării Egee de la Salonic în Macedonia stăpânita de Imperiul Otoman. Bosnia și Herțegovina era un stat cu o populație majoritară
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
era un stat cu o populație majoritară sârbă. În urma unei lovituri de stat în 1903 în Șerbia, a adus la putere o nouă familie regală și a schimbat puterea politică în interesul de a elibera Bosnia. Acești patrioți doreau eliberarea Sangeacului de la Novibazar și a Bosniei și Herțegovinei de subjugatul otoman. Relațiile dintre Șerbia și Austro-Ungaria s-au deteriorat treptat. Prin 1907, ministrul de externe austro-ungar Alois Aehrenthal a început conceperea unui plan pentru a consolida poziția Austro-Ungariei în Bosnia-Herțegovina, prin
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
scris lui Alois Aehrenthal, ministrului de externe al Austro-Ungariei, și i-a propus o discuție despre schimbări mutuale în Tratatului de la Berlin din 1878 în favoarea interesului Rusiei asupra Strâmtorile Constantinopolului și a intereselor Austro-Ungariei asupra anexării Bosniei și Herțegovinei și Sangeacului de la Novibazar. Pe 14 iulie, Aehrenthal i-a răspuns cu respectarea și acceptarea deciziei propuse. Pe 10 septembrie, după discuții lungi și complexe în Austro-Ungaria, Aehrenthal a abordat o înțelegere cu totul altă cu Izvolsky. În schimbul unei atitudini prietenoase în
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
Pe 10 septembrie, după discuții lungi și complexe în Austro-Ungaria, Aehrenthal a abordat o înțelegere cu totul altă cu Izvolsky. În schimbul unei atitudini prietenoase în evenimentul în care Austro-Ungaria a anexat Bosnia și Herțegovina, Austro-Ungaria își va retrage trupele din Sangeac. Scrisoarea a fost trimisă pentru a se discută, ca o chestiune separată, problema Strâmtorilor pe un fundament prietenos. La 16 septembrie, Izvolsky și Aehrenthal s-au întâlnit la castelul Buchlov. Conversația dintre cei doi a durat șase ore. Izvolsky a
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
proteste și discuții diplomatice. Șerbia și-a mobilizat armata și pe 7 octombrie Consiliul de Coroană a Șerbiei cerea să fie anulată anexarea sau dacă nu, Șerbia să primească compensații, care constă într-o fâșie de pământ din partea nordică a Sangeacului Novibazar. În cele din urmă aceste cereri au fost respinse, desi Șerbia a preluat controlul Sangeacului ulterior. Imperiul Otoman a protest față de declarația de independență a Bulgariei mult mai vehement decât a anexării Bosniei și Herțegovinei, care nu avea prospecte
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
a Șerbiei cerea să fie anulată anexarea sau dacă nu, Șerbia să primească compensații, care constă într-o fâșie de pământ din partea nordică a Sangeacului Novibazar. În cele din urmă aceste cereri au fost respinse, desi Șerbia a preluat controlul Sangeacului ulterior. Imperiul Otoman a protest față de declarația de independență a Bulgariei mult mai vehement decât a anexării Bosniei și Herțegovinei, care nu avea prospecte practice de guvernare. Cu toate acestea, s-a desfășurat un boicot al Austro-Ungariei care au provocat
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
compoziția etnică. Musulmanii privilegiați (și odată cu ei și primii evrei, de rit sefard) vin aici și, pe lângă agricultură s-a dezvoltat mult și comerțul. În această perioadă o parte din Banat este organizată de către turci în Vilaiet. Aceasta cuprinde 6 sangeacuri: Timișoara, Cenad, Lipova, Gyula, Moldova Veche și Orșova, dar reședința Vilaietului rămâne la Timișoara, care avea atunci același statut cu Buda și Belgrad, unde conducea un supus direct al sultanului, un beglerbeg. Orașul va fi împărțit în patru districte, iar
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
iar capul său, umplut cu pleavă, a fost trimis la Istanbul ca un „dar” oferit sultanului. Cetatea Timișoarei, cucerită de turci și transformată în capitală de vilayet otoman (un "beylerbeylik" între anii 1552-1590 și un "eyâlet" între 1590-1716 cu patru sangeacuri), a rămas sub stăpânirea acestora în perioada 1552-1716, când a fost recucerită de trupele imperiale conduse de prințul Eugen de Savoia, care, imediat după capitulare, i-a liniștit pe beglerbegi, anunțându-i că nu va proceda ca și otomanii, în
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
Marilor Puteri. Organismul legislativ era Consiliul Provincial format din 56 de persoane, dintre care 10 erau numite de Guvernatorul General, 10 erau membri permanenți și 36 erau aleși direct de cetățeni. Rumelia Orientală era formată din departamentele (în terminologie otomană "sangeacuri", în "oblasti"): Plovdiv ("Filibe"), Pazargik ("Tatarpazarcığı"), Haskovo ("Hasköy"), Stara Zagora ("Eski Zağra"), Sliven ("İslimye") și Burgas ("Burgaz"), fiecare la rândul său împărțite în "cantoane" (denumite de otomani "kazas", de bulgari околии "okolii"). Primul Guvernator General a fost prințul bulgar Alexandru
Rumelia Orientală () [Corola-website/Science/319434_a_320763]
-
a fost aprobată de Consiliul Societății pe 14 martie 1924 și. apoi, de Puterile Aliate și Lituania. Republica Hatay a fost o entitate de tranziție politică care a exista oficial din 7 septembrie 1938 până pe 29 iunie 1939 pe teritoriul sangeacului Alexandretta sub Mandatul francez pentru Siria. Pe 29 iunie 1939, statul a fost anexat de Turcia, prin consimțământul Franței. În 1926, Societatea a rezolvat disputa asupra controlului fostei provincii otomane Mosul între Regatul Irakului și Republica Turcia. Potrivit autorităților britanice
Societatea Națiunilor () [Corola-website/Science/302049_a_303378]
-
perioadă de acalmie, efectivele otomane din Pașalâcul de la Buda (Eyaletul Budin) se ridicau la aproximativ 8.000 de ieniceri, sprijiniți de un număr necunoscut de recruți locali. Teritoriul cucerit a fost împărție în eyaleturi (provincii), care aveau ca subdiviziuni administrative sangeacurile. Funcționarul cu cel mai înalt grad din era pașa de Buda (Budin). La început, întreg teritoriul controlat de otomani în Ungaria făcea parte din Pașalâcul Buda (Eyaletul Budin). Mai târziu au fost formate o serie de noi diviziuni administrative: Eyaletul
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
cel Bătrân îl ia în componența Țării Românești. În 1412 Drăstărul trece, pentru mai multe veacuri, în stăpânirea Turcilor otomani, care o denumesc "Silistre" în limba turcă otomană. Cetatea și orașul fac parte din Eyaletul Rumelia, fiind centrul administrativ al sangeacului Silistra. Ulterior, spre sfârșitul secolului al XVI-lea, acest sangeac este transformat în Eyaletul Silistra, numit și Özi, care cuprindea Dobrogea, Bugeacul și Edisanul, teritoriu din litoralul vestic al Mării Negre coresponzând, bisericește, cu Mitropolia Silistrei la sud de Dunăre, și
Silistra () [Corola-website/Science/301501_a_302830]
-
Drăstărul trece, pentru mai multe veacuri, în stăpânirea Turcilor otomani, care o denumesc "Silistre" în limba turcă otomană. Cetatea și orașul fac parte din Eyaletul Rumelia, fiind centrul administrativ al sangeacului Silistra. Ulterior, spre sfârșitul secolului al XVI-lea, acest sangeac este transformat în Eyaletul Silistra, numit și Özi, care cuprindea Dobrogea, Bugeacul și Edisanul, teritoriu din litoralul vestic al Mării Negre coresponzând, bisericește, cu Mitropolia Silistrei la sud de Dunăre, și cu Mitropolia ortodoxă a Proilaviei, având sediul la Brăila, la
Silistra () [Corola-website/Science/301501_a_302830]
-
Sandžak-ul Novi Pazar), sau mai simplu "Sandžak" de localnicii bosniaci. Cu toate acestea, numele administrativ oficial al regiune este Oblastul Raška (Рашка Област). În perioada dominației otomane și habsburgice, zona era cunoscută oficial pe plan internațional că "Sângeacul Novi Pazar", sangeac fiind echivalentul cuvântului district. În Șerbia medievală și în statul-națiune ulterior independent, regiunea era mai cunoscută cu numele "Raška". "Sandžak" este transcripția slavica a cuvântului turcesc "sancak", literalmente însemnând „drapel” sau „drapel național” fiind folosit ca un termen pentru a
Sandžak () [Corola-website/Science/329317_a_330646]
-
Cuptoare () este o localitate componentă a municipiului Reșița din județul Caraș-Severin, Banat, România. Satul Cuptoare (în vorbirea locală "Cuptoarea"), îl găsim în anul 1554, cu numele "Kuptor" ("Mala Petyka"), în lucrarea lui Engel Pal privind "Sangeacul Timișorii sub ocupația turcească 1554-1579", localizat și pe harta anexată lucrării. Apare pentru prima dată adăugată și denumirea “Mala Petyka” care apoi nu o mai găsim. Satul este menționat, ca aparținând de “Bogcsai (Bocșa) nahie” (nahie fiind o subdiviziune a
Cuptoare (Reșița), Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301079_a_302408]
-
Timișorii sub ocupația turcească 1554-1579", localizat și pe harta anexată lucrării. Apare pentru prima dată adăugată și denumirea “Mala Petyka” care apoi nu o mai găsim. Satul este menționat, ca aparținând de “Bogcsai (Bocșa) nahie” (nahie fiind o subdiviziune a sangeacului), iar în “defter” (registru de impozite) din anul 1554, la poz. 303 din defter, este trecut cu 9 gospodării, în 1569 la poz. 293 cu 6 gospodării și în anul 1579 la poz. 389 tot cu 6 gospodării plătitoare de
Cuptoare (Reșița), Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301079_a_302408]
-
brațului Stambul. Prin art. 45, sudul Dobrogei de la est de Silistra până la Ofidaki/Yilanlîk, la sud de Mangalia, era cedat României de Imperiul Otoman (frontiera actuală). Articolul 46 preciza că “Atât insulele formând delta Dunării, cât și insula Șerpilor și sangeacul Tulcei sunt alipite României”. În primul război mondial, în anul 1917, nava de război germană Breslau a bombardat insula Șerpilor, distrugând farul construit de inginerul francez pentru Otomani în 1860 (far care a fost reconstruit de România în anul 1922
Insula Șerpilor () [Corola-website/Science/297700_a_299029]
-
otoman - cca. 1668 - Evlia Celebi vizitează cetatea și așezarea: , ...am ajuns la cetatea Vărădia. Și aceasta este o palancă solidă, de formă mai lunguiață decât un pătrat și se află așezată pe o colină înaltă de pe malul râului Mureș, în sangeacul Lipovei. În ea se găsesc o sută cincizeci de case, un dizdar și șaptezeci de neferi. Chiar în mijlocul acestei cetăți bine întărite se află un turn de piatră. Acolo stă dizdarul; tot acolo se găsesc și toate munițiile. În aceste
Vărădia de Mureș, Arad () [Corola-website/Science/300311_a_301640]