44 matches
-
dintotdeauna de partea binelui, și de aceea, de îndată ce se întuneca, strălucea în toate ungherele. Kano se îndreptă spre cea mai mare dintre colibe - o construcție gigantică ocupând mijlocul așezării -, îl rugă să aștepte și intră, lăsându-și afară lunga lui sarbacană. Neexistând nici uși, nici pereți, doar o mică distanță îi separa pe cei dinăuntru de cei rămași afară, dar își dădu seama că indienii care se strângeau în colibă nici măcar nu-l priveau, ca și cum un perete invizibil i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
putea vedea, nici auzi, iar hotărârile lor rămâneau la fel de secrete, de parcă ar fi coborât în cea mai adâncă dintre catacombe. În același fel, dacă un proaspăt căsătorit voia să se desfete ziua în amiaza mare cu nevasta lui, trasa cu sarbacana un întins cerc magic în jurul colibei sale fără pereți și, din clipa aceea, putea să-și permită orice fel de excese, cu absoluta convingere că nu-i vedea nimeni. În fond, acest ciudat obicei nu era pentru un yubani decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
banane prăjite și începu să-și pregătească lunga călătorie la Santa Marta. De fapt, nu erau multe de pregătit. Un mănunchi de banane, nuci de cocos, guayabas și nuci de Brazilia, ceva iuca și manioc, hamacul și apărătoarea de țânțari, sarbacana, maceta, câteva piei și fluturi, și bani. Se duse la copacul învecinat, îndepărtă pământul de la rădăcină și dintr-o gaură scoase un borcan de sticlă închis ermetic. Înăuntru se afla toată averea lui - ceva mai mult de o mie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
deschis între indieni și albi. Dumneavoastră ați putea? — Dacă toți indienii ar fi yubani și dacă toată Amazonia ar fi mlaștinile și igarapés ale lor, ei ar învinge. Dar majoritatea triburilor sunt degenerate. Mulți nici nu mai știu măcar să folosească sarbacana sau să prepare curara. — Dar vor provoca multe daune. Aveți idee câți oameni din colonii, pescari sau misionari umblă singuri pe puzderia asta de râuri? — Încercați să mă convingeți că yubani-i nu trebuie să pornească la război? Ce pot eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
autoritate, nici nimic care să amintească obiceiurile civilizației, și doar codul elastic al garimpeiros avea o anumită valabilitate printre locuitorii așezării. În Vizavi, se putea circula liber cu macete, pistoale, arme de vânătoare, puști, chiar și cu arcuri, săgeți și sarbacane, și se trăia într-un autentic climat de „western“. În Santa Marta, totuși, armele erau strict interzise - chiar și maceta absolut obligatorie pe munte - și un polițist făcea de gardă în „port“ ca să amintească celor sosiți că trebuiau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ambasador extraordinar și plenipotențiar al Națiunii Yubani...“ Era, într-adevăr, o frumoasă combinație. Un ambasador fără acte, pentru o națiune preistorică în pielea goală. „Poate că ar fi trebuit să fiu însoțit de Kano, cel cu picioarele diforme și cu sarbacana cea mai lungă, cel cu vârful penisului prins în talie, arătând lumii boașele lui mari atârnânde...“ Își privi pantalonii uzați, cămașa decolorată și bocancii enormi, gata să se desfacă în bucăți, și admise că, în fond, înfățișarea lui nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din pricina ploii, focul nu ardea, patul de campanie era umed, iar Piá nu apărea. Repară acoperișul pe jumătate, aprinse focul, întinse hamacul, mâncă puțin, dormi prost. Cu primele raze de lumină, Kano era deja sub copac, așteptând răbdător, pipăind întruna sarbacana lui aflată mereu la îndemână. Unde este Piá? Încă n-a plecat... Îi trecu un fier prin inimă. Pentru un indian, „Încă n-a plecat“ înseamnă că n-a murit încă. Ce i s-a întâmplat? Sălbaticul ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
regrete. E moartă și nu rămâne decât să uit. Va fi ca și cum n-ar fi existat niciodată... A doua zi, când i-a trecut beția, își reluă viața de unul singur; pescuitul în lagună, vânătoarea de fluturi și antrenamentul cu sarbacana pe care i-o vânduse Kano. Într-o zi, pe înserat, ecoul unui tunet îndepărtat sosi în zbor peste coroanele copacilor, sub un cer albastru fără nici un nor. Acestui tunet îi urmă altul și un al treilea și apoi cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dimineața liniștită, fără vânt, în tăcuta pădure, fără viață, peste mașinile adormite, fără oameni. Din umbră, apăru figura neliniștită a lui Kano, care înaintă domol, cu teamă, în pofida tăcerii, dând înconjur luminișului ca să evite apropierea de monștrii de fier, ținând sarbacana strânsă cu putere, mai dispus la fugă decât la ofensivă. Îi făcu un semn să se apropie, îi arătă solul din fața lui și destupă o sticlă de bere. — Vino! Nu e nimeni... „Tzanza“ i-a pus pe fugă. Vrei una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să fie! Asta chiar că e ceva nou. O farfurie de bere! E bună? — Bună... — Alta? Indianul încuviință. Repetă operația de a o vărsa în farfurie și o bău până la ultima picătură. Asta păru să-i dea curaj, pentru că lăsă sarbacana și se apropie încet de enormul buldozer care îl speriase atunci când sosise. Se opri la vreo doi metri, adulmecă aerul ca un câine de vânătoare și se încruntă. Începu să se miște încet în jurul mașinii, studiind-o, dar cu mușchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ați spus că nu poate ajunge? Nici nu poate. Trebuie să se alimenteze undeva... — La naiba! Să mergem acolo... Înconjurară laguna și porniră în fugă pe cărare. Un războinic yubani, aproape un copil, le ieși în cale, înarmat cu o sarbacană, dar se vedea că era descumpănit de explozii, nehotărât și că tremura. Ezită câteva clipe și alese să o ia la fugă împreună cu ei. După puțin timp, le-o luă înainte și se făcu nevăzut. Se opriră pe malul mlaștinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răspundă cu convingere. — Când? — În zori, răspunse indianul. Asta așteaptă și ei, spuse el. Să atacăm în zori, așa cum fac yubani-i de când lumea și pământul. Dar dacă o facem, nici unul dintre războinicii tăi nu va ajunge nici la mijlocul luminișului... Iar sarbacanele tale nu bat până acolo. Sau bat? Nu bat, admise José Correcaminos. E prea departe... — În acest caz, nu trebuie să atacăm ziua și din față, ci noaptea și pe la spate. — Yubani-i nu atacă noaptea, protestă José Correcaminos. Tu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
moarte. Nimeni nu poate sfida spiritele. Făcu o pauză: În orice caz, o să-i consult... Se întoarse spre oamenii lui și începu să vorbească în graiul yubani, încet, mișcând des din mâini, arătând spre tabără și spre râu, atingând întruna sarbacana lui Kano și tărtăcuțele uscate care conțineau curara. Studiară chipurile războinicilor, dar le fu cu neputință să ghicească ce se petrecea în mințile lor. Stăteau nemișcați și atenți și se putea spune că atât timp cât a durat discursul lui José Correcaminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca fiecare să ia hotărârea, fără să țină seamă de ce ar putea gândi ceilalți. Așteptară. Timpul se lungi și prin hățișuri se auzi de departe o voce poruncitoare în spaniolă. Kano a fost primul care își ridică brațul înarmat cu sarbacana, apoi rămase în continuare nemișcat și cu ochii închiși. Începură să-și ridice brațele... Doi... Trei... Cinci..., și să rămână tot nemișcați. Când brațele ridicate în sus au ajuns la cincisprezece, José Correcaminos se întoarse spre albi: — Sunt destui? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
putea întrezări capătul cozii. Îi dăm foc? propuse Inti. Negă din cap. Un vehicul se apropia cu mare viteză. Zgomotul motorului era clar perceptibil și după câteva clipe apăru la capătul pistei înnoroiate. Se ghemuiră în desișuri. Yubani-i își pregătiră sarbacanele și ridică imperativ brațul. — Nu faceți nimic! José repetă ordinul aproape în aceeași clipă când vehiculul, un jeep închis, se oprea în fața lor, lângă aparat. Căpitanul Salas coborî înarmat cu o mitralieră scurtă cu care ținti direct în desiș. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lase din mână pușca de vânătoare pe care o strângea la piept de parcă ar fi crezut că îmbrățișând-o ar fi reușit să o facă să tragă mai departe și cu mai multă eficiență. Iar ceilalți! Atât de mândri de sarbacanele și de curara lor, orbiți de setea lor de răzbunare, incapabili să înțeleagă că singurul mod pe care îl aveau de a pierde acel război era să atace pe față. Ocrotiți de desișuri, sarbacanele și curara ar fi pricinuit ravagii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Iar ceilalți! Atât de mândri de sarbacanele și de curara lor, orbiți de setea lor de răzbunare, incapabili să înțeleagă că singurul mod pe care îl aveau de a pierde acel război era să atace pe față. Ocrotiți de desișuri, sarbacanele și curara ar fi pricinuit ravagii printre muncitori și soldați și, totuși, erau acolo, ghemuiți sub minusculele colibe pe care și le construiseră ca să se apere de Taré ale nopții, hotărâți să se arunce în moarte de îndată ce își va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și încă douăzeci... „Trageți acum, pui de cățea! Trageți, odată, pentru numele lui Dumnezeu.“ Își ridică privirea. Luminișul se vedea înțesat de yubani. Cel mai îndrăzneț era deja la cincisprezece metri de mitraliere și putu observa cum își ridica încet sarbacana, pregătit să tragă împotriva primei umbre care s-ar fi mișcat. Or fi dormind...? Dumnezeule sfânt...! Vei fi făcut minunea ca imbecilii ăia să doarmă...? Își ascuți privirea până când îl durură ochii. José Correcaminos se întoarse și îl privi de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
până ajunse lângă el: — Ce se întâmplă? întrebă el. — Se ascund bine... — Împuțiții...! Continuară să se târască cu greu. Ecla ajunse la cazemata unei mitraliere și începu să se ridice de pe jos, cu macheta lui lată în mâna dreaptă și sarbacana în stânga. Dintr-o săritură sprintenă trecu peste peretele de saci și se aruncă asupra servanților mitralierei. După o clipă, se ivi din nou, descumpănit. Strigă ceva și începu să dea furios lovituri de macetă în saci, care plesniră lăsând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]