2,312 matches
-
un moment dat protagonistul se va trezi din toată halucinația asta descoperind că se află acasă, în pătuțul său, sănătos tun (notă: ceea ce, din cîte știu eu, se întîmplă cît de cît într-un singur film al lui Fellini, anume satira pe care le-o închină feministelor, în care și apar unele autentice - La cittŕ delle donne). Prima proptea în ceață pe care ți-o oferă pelicula lui Gilliam, mai dementă decît orice alt lungmetraj pe care l-a făcut pînă
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
a intitulat ea alocuțiunea.Însoțind expunerea cu imagini adecvate, doamna dr. Corina Popescu a ilustrat cu numeroase exemple un atribut al creației lui Eminescu despre care se vorbește mai rar: umorul. Au fost reliefate forme ale umorului eminescian precum ironia, satira, caricaturalul, causticitatea, vehemența, grotescul. A fost încă un argument care dovedește complexitatea preocupărilor marelui poet și jurnalist.El nu a rămas indiferent față de relele epocii sale, pe care le-a combătut în variate moduri. N-a fost indiferent nici față de
SERATA ”EMINESCU JURNALISTUL” DECEMBRIE 2016 [Corola-blog/BlogPost/94338_a_95630]
-
scria Pompiliu Constantinescu în 1935, are o dublă intuiție a individului: a categoriei lui sociale și sufletești. Această sinteză constituie rezistența operei lui.”) Nu o eroare de apreciere artistică este neapărat la mijloc. Mai degrabă este o neînțelegere a obiectului satirei caragialiene din comedii și din schițe. Această neînțelegere vine de departe și traversează toată critica literară și socială a secolului XX. Am semnalat-o în editorialul de acum două săptămîni cînd am susținut că teoria maioresciană a „formelor fără fond
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
și din ștrengărie, joacă și voie bună, fără să se identifice însă cu vreuna din ele. De altfel, în prefețele și dedicațiile ce-i însoțesc poveștile, Perrault vorbește, vrînd să le definească și descrie, rînd pe rînd, de “agrement”, “plăcere”, “satiră lipsită de venin și răutate”, “întîmplare hazlie”, “istorie comică”, de “scorneli plăcute”, “de fabulă nebunatică și ingenioasă”, care, toate, pot să vrăjească și să încînte, să distreze dar și să instruiască. Șăgălnicia este, așadar, în poveștile lui Perrault pornirea de
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
și zile trec, / Mă Întreb și mă frământ/ Unde-i casa-mi pe pământ?”), Ține-mi, Doamne, dorul, Mă Întreb ca omul, Dor de pupăză și cuc, Song sparow. Poetul rămâne totuși om. De aceea, scrie cu sau fără frenezie, satire, pamflete, fabule. În toate, Alex Cetățeanu are știința sintezei, a laconicului. Are convingerea eminesciană că adevărul trebuie exprimat clar, exact și concis: Golgota, Jurământ („Am jurat să nu mă doară/ Nici bătaie și nici ură, / Nici minciuna Împotrivămi./ Viața-i
Trăitor în Canada, gândind românește. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_318]
-
laconicului. Are convingerea eminesciană că adevărul trebuie exprimat clar, exact și concis: Golgota, Jurământ („Am jurat să nu mă doară/ Nici bătaie și nici ură, / Nici minciuna Împotrivămi./ Viața-i cuminecătură”. Parcă Macedonski - și nu numai! - răsună peste veac!), Apollo. Satira Nebunie, redactată În cheia hazlie a lui Vlad Delamarina, rămâne un poem de atitudine pamfletară, ca și Latră câinii. Umor involuntar se găsește În poezia Fetele tracilor. Câteva texte poetice sunt de antologie: Fabulă, Homo homini lupus, Un șirag de
Trăitor în Canada, gândind românește. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_318]
-
cunoscut publicului slovac și prin lucrările sale din domeniul istoriei religiilor. De un succes neașteptat s-a bucurat comedia clasică O scrisoare pierdută, pusă pe scenă la Teatrul Malá scéna din Bratislava în stagiunea 1997-99, interpretată de spectatori ca o satiră a moravurilor politice actuale. Intenționat am consacrat un spațiu destul de mare acestei treceri în revistă a momentelor importante din receptarea literaturii române în Slovacia, dorința mea fiind ca cititorul român să aibă o imagine mai concretă despre meandrele acestui proces
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
când O scrisoare pierdută (p. 169), optând în final pentru aceasta din urmă, nu fără a-i reproșa "tehnica de vodevil" (p. 224). Destul de superficial pentru nivelul de astăzi al criticii, Horia Petra-Petrescu analizează comicul de situație, comicul de limbaj, satira socială, originalitatea personajelor, tehnica dramatică. Nuvelele Păcat și O făclie de Paște, punând în lumină "excepționala gradare psihologică a sentimentelor" (p. 189), drama Năpasta sunt plasate judicios în contextul naturalismului francez și rus. Orizontul comparatist este cea mai frapantă dintre
Prima monografie Caragiale by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12678_a_14003]
-
oarecare, semănând cu personajul coșbucian din poezia "Nunta în codru", cărând apă cu ciurul ca să-i mai stâmpere pe soliști. Nici vorbă! Dar ar fi fost chiar nedrept pentru telespectatorii care, din păcate, nu prea au parte de spectacole de satiră și umor de calitate transmise în direct... Spuneam la început: avem nevoie de-atât de puțin să fim fericiți!... Doamne-ajută!
Cvartet de candidați by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12820_a_14145]
-
sau polițiste (Identități furate). Ce se întâmplă atunci când regizorul a ceea ce ar fi trebuit să fie un thriller decide să realizeze un film care, folosindu-se de un context politic instabil și de multă violență militară, să fie și o satiră la adresa melodramei? Răspunsul îl găsiți vizionând o "noutate" pe DVD: lungmetrajul Cuba în regia lui Richard Lester (1979). Trebuie spus de la început că acest film nu e nici unul dintre cele care i-au adus celebritatea realizatorului, ca cele cu formația
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
Dapes e exact contrariul lui James Bond, personaj pe care Connery l-a făcut faimos și viceversa. Surpriza e că actorul nu și-a dat seama de acest lucru în timpul filmărilor, și de aici conflictul de care vorbeam. Dar această satiră dăunează și aspectului thriller: te identifici cu personajul, deși știi că va pierde, fiind doar un om care se bate cu istoria. Iar asta, la rându-i, afectează suspansul, care supraviețuiește doar la nivelul poveștii de dragoste. Totuși Lester nu
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
Or cititorul tot așteaptă ca naratorul să-și "trădeze" personajele, să-i facă cu ochiul, în fine, să împingă povestirea definitiv în burlescul fără limite, mai ales că Bogdan Suceavă imprimă romanului o adevărată vervă a derizoriului. Cu alte cuvinte, satira spirituală și politică trebuia dusă până la ultimele consecințe, inclusiv cu riscul "discreditării" auctoriale. Dar vrea Bogdan Suceavă să demonstreze ceva anume? Are cumva o teză? Deocamdată mă feresc să răspund. Să nu fiu înțeles greșit, Venea din timpul lui diez
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]
-
și supraviețuire. Autorul romanului Orbirea nu și-a privit întodeauna cu ochi buni nici contemporanii și nici predecesorii. însemnările despre Thomas Mann , T.S.Eliot, Iris Murdoch, Alma Mahler, James Joyce sunt marcate de o undă de răceală malițioasă, mai aproape de satiră decît de ironia acidă ce-i caracterizează pe alocuri stilul. Mama autorului pare să fi avut prin urmare dreptate atunci cînd îl comparase pe fiul ei, citindu-i textele, cu Strindberg. Canetti și-a cultivat singularitatea auctorială deși scrierile lui
Enigma Canetti by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11466_a_12791]
-
dat: ,În ebraică, sfîntă și curvă sînt practic același cuvînt: cadoș și cadeș. Vin dintr-o rădăcină identică ce înseamnă separare. Sfîntul și curva se separă de comunitatea oamenilor ca să-i mîntuiască, fiecare în felul său". Romanul este și o satiră la adresa stîngii franceze (,în Franța, toată lumea e datoare să fie de stînga, inclusiv oamenii de dreapta"), a burgheziei și a societății de consum: ,Obezitatea este produsul hiperconsumerismului în stadiul său ultim care le ordonă oamenilor să acumuleze orice, inclusiv grăsimee
Să vorbim despre sex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11508_a_12833]
-
există minți care înțeleg singure, minți care înțeleg cu ajutorul altora și minți care nu înțeleg deloc. Asta a voit să demonstreze și Budai-Deleanu. Un Erudițian sau Musofilos îi inițiază pe cei ce pot să înțeleagă ce e literatura, ce e satira sau ironia. Budai-Deleanu mimează cu umor practica cenaclului literar. Notele cu caracter paratextual, ,asumate" de semnatari fictivi, nu au corespondență perfectă în literatura europeană, deși sistemul notelor era larg folosit, ca răspuns preventiv dat criticilor ulterioare. }iganiada, în a doua
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
noi încă nu exista, iar în Franța abia căpătase drept de cetate. Dramatizarea lecturii, concepută ca text secund, pe roluri, explică ce e poezia epică, spre a forma cititorul, până ce acesta să înțeleagă chiar și ce este ironia, ce este satira, ca instrumente ale libertății poetului, să știe că acesta nu este el creatorul lumii literelor, ci numai unul dintre alții, că anumite motive și genuri s-au înregistrat și în alte literaturi. în momentul 1800, subsolul paginilor }iganiadei, mulțimea de
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
o clasificare riguroasă, la esență, notele de subsol s-ar distinge între cele documentare, ce lămuresc aspecte non ficționale ale poemei (istorice, filologice, folclorice) și celei interpretative, care privesc ficțiunea și mijloacele ei (poetul și ,obrăzuirea poetică", versul, falsul document, satira, alegoria, ironia, trimiteri la exemple similare din literatura universală etc.). Nuanțele intermediare sunt multiple. Cu toate că lectura notelor, obligatoriu simultană cu parcurgerea textului, produce o ruptură a fluxului lecturii, sistemul nu impietează cu nimic, ci dimpotrivă, îmbogățește opera, bine dispune cititorul
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
dar e destul de vag și de îndepărtat. Umorul din Povestea cu cocoșul roșu mi s-a părut sub nivelul din proza lui Nicuță Tănase sau Ion Băieșu din scenetele cu Tanța și Costel (desigur, și lumea e alta). Demonstrativ în satira prostiei omenești, susținut de personaje lineare, lipsite de o minimă complexitate (cum s-ar fi cuvenit), bazat pe o narațiune extrem de artificioasă, agrementat cu un umor pueril, Povestea cu cocoșul roșu dezvoltă - nefiresc și chinuit - într-un roman materialul epic
Un roman comic izvodit dintr-o snoavă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11562_a_12887]
-
Caba: Zugravii, Vacanță sentimentală în Scoția, Jurnal de călătorie în China, Elementul popular în poezia lui Lucian Blaga, Victor Papilian și cenaclul său, Fenomenul spiritist. Demn de semnalat este Jurnalul de călătorie în China, în care descoperim și o originală satiră de moravuri, îndreptată împotriva tovarășilor de călătorie ai autoarei: , Eram în jur de patruzeci la număr și numai patru sau cinci din noi arătau un interes pentru China. Restul veniseră fiindcă era Ťșicť să te învârți un pic prin Peking
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11597_a_12922]
-
români", în manieră pseudo-naturalistă (semn că nuvelele și-așteaptă rîndul pe undeva...). Ceilalți sînt mai curînd niște fantoșe. Ale unui autor care i-a născut cam debili nu, cum s-ar putea înțelege, ale lui Tamburin. În ce-l privește, satira este moale și România damă bună. De fapt, nici nu-și dă foarte tare în petic: mai îndoapă niște cerșetori lihniți cu discursuri de azil, mai taie niște capete, care tot deschid gura și după aceea, mai scrie cîte ceva
Români vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11602_a_12927]
-
scriitori tineri pomeniți, calitatea de a fi basarabean e relativizată - nu negată, nu ignorată, dar un reper la care se raportează polemic, cu un acut sentiment de insatisfacție. E un simptom semnificativ al generațiilor mai tinere de scriitori: repudierea patriotismului, satira anti-regionalistă, manifestate ca replici ale unei societăți deschise și ale unor conștiințe europene mai largi. Nu e deloc neglijabil efectul dizolvant al postmodernismului: o despărțire, cu amărăciune și sarcasm, de spiritul limitat al propriei țări, percepută prin complexele, eșecurile și
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
meu nobil, în textele destinate scenei, - declară dramaturgul - texte ce se pretează mai degrabă jocului, decât lecturii, este acela de a produce uimire și încântare. Acestea sunt urmate îndeaproape de umor." Și scopul este atins în piese precum Vampirul ("o satiră de proporții jarry-ene", o cronică coșmarescă vizând psihanaliza și tot cortegiul ei), HRH (A.S.R. - Alteța Sa Regală - citită și în România în cadrul unui atelier, piesă ce sondează natura relației dintre Wallis Simpson și Edward al VIII-lea, după abdicarea acestuia
Snoo Wilson - Isprăvile lui Melmont by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/11754_a_13079]
-
mâna și în roman, propunând publicului Spaceache (Durerea Spațială, 1983), Inside Babel (În Babel, 1985) și I,Crowley (Eu, Crowley, 1996). Anul trecut, editura londoneză Barkus Books i-a publicat voluminosul roman The Works of Melmont (Isprăvile lui Melmont), o satiră în manieră bulgakoviană și postmodernă la adresa societății contemporane. Titlul și eroul cărții trimit de îndată la personajul lui Trollope, Augustus Melmotte, escrocul ce se aruncă sub roțile trenului atunci când datoriile acumulate îl depășesc. Dincolo însă de modelul livresc, Ernest Melmont
Snoo Wilson - Isprăvile lui Melmont by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/11754_a_13079]
-
lor/ silexul verbului lucra încă înainte de litera A.../ Cum plouă cu elogii, atmosfera a devenit de-a dreptul/ sufocantă, așa că voi ieși repede la aer curat" (Occident). Neîndoios astfel de imprecații contribuie la conturarea omului "vechi" care este autorul Opiumului. Satira alcătuiește umbra, o umbră grea, dup cum vedem, a "deschiderii" bardului delicat, care, iată, nu e dispus a accepta chiar în totalitate lumea noastră sublunară, precum și a bardului demonic, care are nevoie nu doar de golul metafizic, ci și de
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
hârtie. Aici este și de căutat diferența fundamentală dintre cei doi. Dacă Mircea Horia Simionescu își asumă integral tehnica pastișei, a simulacrului, a ficționalizării totale, Tudor Octavian rămâne foarte aproape de verosimil, nu recunoaște construcția textuală împingând povestirile, dincolo de insolit, înspre satira socială cu pretențiile realismului. Dacă Mircea Horia Simionescu se joacă și inventează textul ingenios, scrisul arătându-se până la urmă gol în măsura în care e (auto)referențial, Tudor Octavian iubește să povestească cu orice preț, nucleul epic este nelipsit, iar textul, uneori la fel de
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]