66 matches
-
1944) și Alberto Arbasino (Frați întru Italia, 1963), ei reușind să vadă haotice tocmai cele ce apar ordonate în lumea obișnuită. Iar dacă orice clasificare a celor ce compun universul este arbitrară și conjecturală, „de ce să nu lăsăm spațiu, în locul satirizării proiectelor utopice, fanteziei lingvistice?“<ref id="202">Cf. Umberto Eco, De la arbore spre labirint, ed. cit., p. 378.</ref>. Este ceea ce ar face Borges prin enumerarea sa. Ar fi vorba de o dublă replică, atât față de un proiect asemeni celui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
faptul că toți poeții își descătușează energiile creatoare, într-o lume unde domnește haosul, răutatea, lipsurile materiale, neputința, prostia. Originalitatea acestor autori constă în etalarea diferitelor stări sentimentale, în exprimarea necesității de a răspunde și corecta enormele greșeli ale politicienilor, satirizarea prostiei și incompetenței sau scoaterea la lumină a patriotismului îngropat. Fiecare Antologie a fost lansată într-o tabără, în diferite locații din țară, unde poeții și prozatorii au găsit și s-au încărcat cu energia vitală actului de creație, unde
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
chiar și cea atât de ironizată de unii și de însuși Caragiale "emoțiune impersonală" a lui Maiorescu, care nu se mai șterge niciodată din sufletul nostru și se repetă cu aceeași intensitate la fiecare lectură, deși știm totul pe dinafară. Satirizarea în sine a unei anumite lumi sau ordini sociale de mult ne lasă indiferenți, cu atât mai mult cu cât, în cazul nostru, acea lume sau ordine sociala a și dispărut. Înseamnă că avea dreptate E. Lovinescu sa afirme că
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
evoluției literaturii prin eforturile pe care aceștia le fac pentru a inova negând, deseori chiar printr-o (amuzată) autonegare. În majoritatea cazurilor, opera cu pronunțat caracter parodic include o critică uneori vehementă, alteori destinsă a modelului parodiat (sau/ și o satirizare a unor realități extraliterare). Aceasta este dublată salvator fiindcă, în caz contrar, parodiștii ar putea fi acuzați de ranchiună personală de creație, de inovația formelor precedente. Accentul cade, în lucrarea de față, pe problema parodiei. De-a lungul evoluției sale
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în viziunile comice despre lumea cealaltă ale satirei menippee, eroii trecutului absolut, reprezentanții diferitelor epoci istorice trecute și contemporanii vii se întâlnesc pentru discuții familiare sau chiar pentru a se bate"154. În cel de-al doilea, parodia se alătură satirizării trecutului recent și își canalizează energiile în direcția sugerării unui "viitor mai bun", net superior valoric și "deocamdată zugrăvit sub forma întoarcerii la veacul de aur al lui Saturn (pe teren roman, satira menippee era foarte strâns legată de saturnalii
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
treizeci de milioane de sesterți și n-a ascultat vreodată prelegerile filozofilor. Să trăiești. Asemenea și tu". Citatul din capitolul LXXI, printre ultimele destinate banchetului, se constituie și într-unul din desele cazuri în care parodia servește drept mijloc de satirizare a anumitor realități din societatea vremii, date fiind inscripțiile funerare atestate ce detaliază genealogia mortului, îi descriu titlurile de noblețe și, pentru a fi cât mai convingătoare cu putință, chiar înșiruie bunurile lăsate de el moștenitorilor sau binefacerile aduse comunității
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și Lichas, soții înșelați, se obligă în scris să nu-i mai deranjeze. Ținând seama de începutul fragmentului în original, ex tui animi sententia, formula prin care se începea un tratat, traducătorul ediției citate ne prezintă episodul respectiv drept o satirizare parodică a tratatelor de pace, după ce, în prealabil, parcursesem o parodie a războiului. De subliniat existența ghilimelelor intenționat parodice, pe care Petronius a simțit nevoia să le adauge și în momentul înfățișării testamentului lui Trimalchio: ""Eu, Tryphaena, declar pe cuvântul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mod explicit, urmăresc s-o distrugă, mărturisindu-și apetența pentru readucerea Cavalerului Tristei Figuri pe calea cea bună. Capitolul VI, "Despre marea și plina de haz rânduială pusă de preot și de bărbier în biblioteca iscusitului nostru hidalgo", trădează o satirizare a cenzurii exercitate de Biserică, dar, mai mult decât atât, se vrea a fi o oglindă a gestului pe care-l face, simbolic, însuși autorul romanului, "condamnându-și" personajul să conviețuiască livresc într-un plan dincolo de logica umanului. Ia ține
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pe termen nedefinit, modelul. Așa este, de pildă, Don Quijote, roman ce se bazează pe și polemizează cu artificialitatea codului de comportament cavaleresc și al romanelor care l-au colportat. Fără a-și mai restricționa zona de interes la imitarea/ ironizarea/ satirizarea anumitor modele, în secolul XX parodia reflectă modul în care se ajunge la construirea noilor stiluri narative și, nu o dată, concură la diseminarea spre cititori a punctului de vedere autoreferențiale. Metaficțiunile se bucură de o atenție sporită în prezent tocmai
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
introducând instituțiile liberalo-burgheze. La noi, dimpotrivă, burghezia, puterea și cultura ei sunt creațiuni ale instituțiunilor. Cultura modernă burgheză se confruntă cu o cultură inferioară cu tendința de a o distruge. O pleiadă de tineri introduc forme sociale moderne. Neajunsurile, ridiculizarea, satirizarea anomaliilor speciale țării noastre sunt pretexte în comediile lui Caragiale, căruia i se recunoaște calitatea de mare talent satiric. Odată expusă această digresiune, Gherea trece la analiza comediilor. Conul Leonida față cu reacțiunea este considerată de către critic un germen al
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
dat, cu datele unei creații literare de nesfârșită durată în moștenirea culturală românească, contribuție la edificiul pe care umanitatea înainte mergătoare a înscris opera și numele lui Gogol și Molière.“ 5.5. ISAC, DUMITRU: „Logica personajelor lui Caragiale, mijloace de satirizare a burghezomoșierimii“. În: „Almanahul literar“, III, 1952, n. 1, ianuarie, p. 119-124. În articolul său, Dumitru Isac caracterizează eroii literaturii caragialiene din perspectiva gândirii. Criticul dezvăluie contradicțiile logice foarte frecvente în felul lor de a raționa. Se observă la unii
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
umflați-l! Sunt analizate aspectele mărginirii mintale, ticurile verbale disimulatoare de manevre și șiretlicuri, expresiile lipsite de conținut și sens, divagațiile incoerente și absurde, pleonasmele și confuziile, contradicțiile cele mai izbitoare ale gândirii logice, utilizate de Caragiale ca mijloc de satirizare a burghezo-moșierimii. Logica și cunoștințele confuze ale Conului Leonida, perorând plin de spaimă, soției, asupra revoluției, sunt exemplificate prin următorul citat: Unde mi-e gazeta? (nervos) că dacă o fi să fie revuluție, trebuie să spuie la „Ultimile știri“. Din
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Leonida, perorând plin de spaimă, soției, asupra revoluției, sunt exemplificate prin următorul citat: Unde mi-e gazeta? (nervos) că dacă o fi să fie revuluție, trebuie să spuie la „Ultimile știri“. Din cercetarea logicii personajelor lui Caragiale ca mijloc de satirizare, rezultă că punctul culminant la care ajunge scriitorul este O scrisoare pierdută. Dumitru Isac găsește și aici scene de contradicții și absurdități, de fraze sonore și incoerente, expresii ale unei gândiri deformate, rupte de realitate. Isac afirmă în articolul său
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
articolul său că rădăcinile psihologice ale gândirii logice din conduita personajelor lui Caragiale sunt adânc înfipte în orânduirea burghezo-moșierească. Din aceste rătăciri ale gândirii logice, Caragiale își face o armă de maximă ridiculizare a asupritorilor poporului, un mijloc de necruțătoare satirizare. 5.6. ALEXANDRESCU, SICĂ: „«O scrisoare pierdută» - cea mai viguroasă critică a regimului burghezo moșieresc“. În: „Contemporanul“, 1952, n. 5, 1 februarie, p. 3. Sică Alexandrescu înlătură orice prezumție potrivit căreia comicul caragialian este comicul pur al mahalalei și provinciei
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
reprezintă limba franceză. Influența franceză capătă, pe vremea lui Caragiale, o mare amploare. Personajele lui Caragiale sunt burghezia, mica burghezie și mahalaua. Boierimea și marea burghezie reușiseră să-și însușească vocabularul oamenilor instruiți și, deci, nu constituiau un subiect de satirizare. Capacitatea de observație lingvistică a scriitorului contribuie la redarea exactă a fonetismului vorbirii ardelenești sau moldovenești. Această înregistrare exactă a caracteristicilor graiurilor regionale și a vorbirii păturilor sociale este la scriitor și produsul unei înțelegeri adânci a fenomenelor lingvistice. În
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
sale, prin intermediul stilului indirect liber. Tudor Vianu precizează că I.L. Caragiale nu este un scriitor colorat. Principala modalitate de evocare a scriitorului o reprezintă descrierea oamenilor prin felul vorbirii și angrenarea lor într-o situație dramatică. Un alt mijloc de satirizare a lui Caragiale este ironia. Procedeele ironiei caragialiene sunt: falsa modestie, devalorizarea termenilor prin însoțirea lor cu alții, comparații care îndeplinesc funcții ironice. 5.12. VITNER, ION: „Probleme ale limbii literare în opera lui I.L. Caragiale“. În:„Limba română“, 1953
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
părintele ce slujea Taina Cununiei să își continue serviciul său religios. Omul vede în preot un model, iar căderea slujitorului din această treaptă, a unui om cu echilibru sufletesc, demn de model pentru alții, face ca autorul să resimtă nevoia satirizării aspectelor ce nu au a face cu slujirea sacerdotală. Omul a fost mereu supus căderii în greșeală și ridicării din aceasta, însă azi, mai mult ca oricând, tehnica devine principalul motiv pentru care "aleșii Domnului" trebuie să își conștientizeze misiunea
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
vesel și trist, indiferent și combativ, chiar și în cele mai neutre dintre texte. Deși nu foarte frecvent, atunci când gravitatea neregulilor perpetuate în mod absurd și urbanitatea ironiei sau a zeflemelei i se pare că sunt ireconciliabile, Caragiale recurge la satirizare în tonalități diferite, de la cea aparent involuntară din comedii, decurgând din simpla selectare semnificativă a situațiilor care se incriminează parcă de la sine, până la diatriba din mult invocatul 1907. Din primavară până-n toamnă și din unele 8 texte publicistice în care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
informeaz] pe B asupra plângerii sale în leg]tur] cu C, prin aluzii mai mult sau mai putin indirecte. C r]spunde adresându-i lui D o replic] sau o dezaprobare la fel de indirect] și o contraacuzație. În triburile G/wi, satirizarea era folosit] frecvent pentru a în]buși din fâs] orice încercare de a provoca nepl]ceri sau, adesea drept pedeaps]. În aceste cazuri, acul ironiei îndreptate asupra ofensatorului era ascuțit de luarea în derâdere de c]tre audient]. În unele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
se căsătorește cu guvernanta sa norvegiană în vârstă de douăzeci și șapte de ani. Cu această informație își încheie Didion povestirea, lăsând-o în închisoare pe Lucille care tocmai a născut; încheierea este tipică stilului incomplet al autoarei, ilustrat de satirizarea anunțurilor formale de nuntă din ziare (încă un atac la adresa materialismului jurnalismului) atunci când fostul amant al Lucillei se căsătorește cu tânăra guvernantă: "Mireasa avea o rochie albă, lungă, de satin și în mână ținea un buchet în cascadă de minirosa
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
absolventă de antropologie interpretată de Johansson ajunge, normal, să-l îmblânzească pe copil, să se atașeze de el și să îi dea o lecție mamei. Dincolo de banalitatea subiectului, filmul câștigă prin comicul de situație, mai ales în situațiile care implică satirizarea înaltei societăți care-și tratează copiii ca pe pudeli. Prin doar 3-4 apariții, Paul Giamatti echilibrează alte 6-8 conformisme, printre care și voice-over-ul eroinei care transformă filmul într-un nou episod din Sex and the City. Adrian Marino și Securitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
specific în construcția fabulelor este personificare. Explicânduli-se acest fapt, elevii vor înțelege fabula ca pe o narațiune cu măști. „Suprafața de atac a fabulelor este amplă: lăudăroșenia, zgârcenia, parvenitismul, superficialitatea, îngâmfarea, prostia, agresivitatea, trădarea, demagogia etc”[2, p.113]. Prin satirizarea acestor trăsături și manifestări negative, general-umane, fabula contribuie la conștientizarea cititorilor asupra modului de a se comporta și de a gândi și subliniază importanța unor atitudini pozitive precum modestia, generozitatea, simțul realității, sinceritatea, hărnicia, etc. Importanța studierii fabulei este rolul
Caleidoscop by Elena Amuhaia () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93509]
-
și a utopiștilor în genere. Ostilitatea e absorbită în mituri. Uitând punctul de plecare critic, poetul se instalează în fantasticul grotesc, determinîndu-și o biologie, o psihologie, o filologie și o politică extravagant de noi, admisibile în sine. În domeniul psihic (satirizare în fond a unui fost primar) se admite următoarea mentalitate, ducând la o edilitate de un gratuit sublim: " La masă, aflarăm concepțiile acestui bărbat de inițiative, care nu voia să închidă ochii fără să se reformeze orașele după norme noi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
din... Sadagura, poetul va purta numele de Acrostichescu, escrocul pe acela de Pungescu etc. Dar, cu toată lipsa de valoare estetică, literatura aceasta are pentru noi o mare însemnătate. Muza de la Burdujăni conține nu numai ridiculizarea maniei lingvistice, ci și satirizarea ridicolului izvorât din amestecul fanariotismului pământean cu civilizația apuseană neasimilată. Caliopi Busuioc, ca și cucoana Chirița ori Gahița Rosmarinovici ale lui Alecsandri, sunt "Zițele" epocii de la 1848. Atunci civilizația apuseană străbătuse numai în clasele de sus și acolo, neasimilată nici
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
după cum le zic bătrânii și oamenii neinstruiți. Ovid Densusianu, în „Grai și suflet”, remarcă ideile expuse de T. în introducerea cărții, precum și includerea unei serii de doine „cu o notă mai deosebită” sau a unor „strigături cu mult duh de satirizare”. Pe Târnavă-n jos... Oameni și locuri (1934) este o lucrare cu o declarată finalitate pedagogică, în care, folosindu-se de un citat aparținând geografului Ion Simionescu, autorul îndeamnă tineretul „să se închine cu smerenie în fața semnelor ce se mai găsesc
TECULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290119_a_291448]