558 matches
-
probleme de psihologie și de comportament. Acest eveniment ne-a dezvăluit, așadar, încă o dată, acele bizare trăsături de caracter care ar stîrni un haz nebun de la distanță, dacă de aproape nu ne-ar transforma zîmbetul în rictus și hohotul în scîncet. într-o ordine întîmplătoare, ele sunt cam acestea: mai întîi, lipsa de discernămînt a factorilor de putere și amatorismul lor enciclopedic, în al doilea rînd, dorința tacită, dar nu mai puțin fermă, de a păstra funcția propagandistică a culturii, în
O bingotă: Alexandra Nechita by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17077_a_18402]
-
se întîmplă ca atare în "Limbajele durerii", două pagini de revistă în care este acoperită (exhaustiv, bănuiesc) întinderea temei. După excursul teoretic, se trece, cu aplomb, la chestiune și ne sînt etalate, pe o elegantă masă de disecție, urletele, țipetele, scîncetele (victimei), înjurăturile, blestemele, răcnetele (torționarului). Nu lipsesc nici intermezzo-urile delicate în care supliciatorul se laudă că poate să-și facă victima să cînte ca o privighetoare, să croncăne ca un corb, să urle ca un cîine. Sînt pomenite "sufocarea
Suplicii by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16500_a_17825]
-
fie într-o limbă bestială, ațâțătoare la violență, fie, mai rar, fără cuvinte și sonorități. Supliciații înșiși își preschimbă urletul de la început într-o schimonoseală: dar aceasta este produsă de durere, iar nu de ură. Limbajul durerii victimei (urlete, țipete, scâncete) este dublat, în tortură, de limbajul torționarului (înjurături, sudalme, blesteme, răcnete). Este ca și cum limba omenească ar fi fost ea însăși expulzată din Paradis: prin durere sonorizată (în cazul victimelor), prin ură sonorizată (în cazul torționarilor). Supliciatorii se laudă că pot
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
să facă să vibreze trupul supliciatului său. Prin lovirea alternativă a urechilor (după tehnica "telefonul"), un bâzâit interior face să vibreze capul victimei: sonoritatea se desfășoară, în acest caz, între zidurile trupului, și nu în afara lui. În supliciu se nasc scâncete, răsuflări speriate, sunete animalice, vorbe în răspăr, jumătăți de cuvinte, bolboroseli, vorbe înecate în gât, bufnituri: toate acestea alcătuiesc o sonoritate variată, întrucât fiecare parte atinsă violent sună altfel, iar semnul auditiv respectiv traumatizează. Atunci când victimele erau forțate să cânte
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
semnul auditiv respectiv traumatizează. Atunci când victimele erau forțate să cânte ore întregi (chiar câte o jumătate de zi, de obicei în lagăre și colonii de muncă), glasurile lor deveneau niște discuri stricate care se epuizau, treptat, ajungând în stadiul de scâncete gâtuite. În Gulag și în lagărele naziste, multitudinea de limbi ale durerii depindea inclusiv de nația care le emitea, căci fiecare se tânguia în idiomul său. Care este, însă, memoria sonoră a torționarului? Ce reține el din victima sa? Supliciatorii
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
un asemenea "profesionalism" al producerii durerii, încât sunt capabili să distingă, după urlet, în ce etapă a torturii este victima, chiar dacă nu se află în celula de supliciu, judecând doar după sunetele scoase de cel chinuit. Pentru că urletul, țipătul, geamătul, scâncetul alcătuiesc o fișă psihologică și fizică a schingiuitului, în care torționarul este inițiat. Nuanțarea sonorității îndurerate a victimei vădește structura de cunoscător al limbajului durerii pe care o are supliciatorul. Nu este vorba despre auz fin, ci despre "măiestrie" în
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
a abdomenului și i se înmuiau genunchi. Toate simțurile îi erau treze, și neliniștea de dinaintea furtunii începea să o cuprindă. Limba lui activă, dar nu amenințătoare, penetră încet și delicios cavitatea gurii sale, mângâind-o cu tandrețe. Ea scoase un scâncet care însemna plăcere, în timp ce Mircea începu să exploreze noi zone, la încheietura dintre cele două superbe picioare, zvelte ca de căprioară. Stăteau înlănțuiți în mijlocul camerei, sub lumina difuză a veiozei aprinsă în locul luminii puternice degajată de lustra cu trei brațe
CAP. III de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382704_a_384033]
-
făcându-l să se întărească. Ea gemea de plăcere și își cabra trupul divin, când limba lui începu să-i deseneze cerc după cerc în jurul mamelonului întărit și excitat, crescând intensitatea furnicăturilor transmise, ce-i zguduiau întregul corp. Săndica scotea scâncete de dorință - excitarea era peste puterile sale de acceptare. Dorea împlinirea actului cât mai grabnic. Dorea cu toată ființa să-l simtă adânc pătruns în trupul său dornic de un asemenea oaspete drag și atât de mult timp așteptat. Era
CAP. III de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382704_a_384033]
-
privi în scoarța terestră, În umbra gândului-întuneric, căci apa, va inunda trupurile noastre, lumina ca lumânarea lăsând umbre, va plânge în adâncul durerii. Doar înmănuncheri de spic galben, ne vom naște din lumină, cu alți ochi în mintea trupului, cu scâncet de copil auriu. Așa, în fiecare anotimp vom împărții bucate, din pâinea ce ne naște, și vin din trupul nostru, Referință Bibliografică: fântâna nemuririi / Nicolae Nistor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1950, Anul VI, 03 mai 2016. Drepturi de
FÂNTÂNA NEMURIRII de NICOLAE NISTOR în ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381702_a_383031]
-
ce s-a întâmplat? întrebă cu glas pierit, la rându-i, Magda. Și cu gând de mângâiere, și cu gândul de a-i opri prin forța mâinii sale tremurul, o cuprinse și cu cealaltă mână, de încheietura mâinii stângi. Un scâncet mic și un rictus de durere îi arătă că ceva nu este în ordine și privi, încheietura mâinii stângii era tumefiata, ușor stacojie și umflată. - Offf, scuze, zise slăbind strânsoarea, ce s-a întâmplat? Hai, nu ne fierbe...Toți ochii
POVESTE CU ÎNGERI ȘI FLUTURI de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381650_a_382979]
-
Acasă > Poezie > Cântec > PLOAIE DE MAI Autor: Mirela Stancu Publicat în: Ediția nr. 1950 din 03 mai 2016 Toate Articolele Autorului Scâncet de ploaie, Mireasma de mai, Din ceruri coboară Cu tristu-i alai. Păsări pitite De dor ciripesc Prin crengi înverzite Amoru-și șoptesc. Clipele curg Sacadat, uniform, Un palid amurg Se naște diform. Doar iarbă dansează Sub ropot de ape, Se-ndoaie
PLOAIE DE MAI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381729_a_383058]
-
gerul, amarnicei ierni ce se-așterne prin suflet, petale de flori ne îngroapă sub cerul, luminii de flori peste-o jale de umblet. Mușcă lumină din pântecul rânced! și toarnă săgeți peste rana din moarte, adulmecă umbra răstignită-ntr-un scâncet, și naște-mi destinul printre stele...departe! Referință Bibliografică: LUMINĂ DE FLORI / Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1950, Anul VI, 03 mai 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Doina Bezea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
LUMINĂ DE FLORI de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381763_a_383092]
-
cum am dormit eu duminică, până la 11,30. Sau, mă rog, probabil că poate, dar o dată pe an. În restul zilelor însă, ora de trezire va fi nu doar foarte mică, ci și aleatorie. Dacă are noroc, va auzi primul scâncet la 6-7 dimineața, dacă nu are, îl va auzi prima dată la 3 noaptea, a doua oară la 5 și a treia oară la 5 jumate. Dacă are noroc, o să aibă o noapte doar cu multe treziri nevinovate, dacă n-
Păcat că nu te lasă ăștia să intri cu ojă la RMN… by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20781_a_22106]
-
03 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului conjugare între calm și impulsiv am devenit un reflexiv, gustam din tine-un epitet, închis în veșnicul corset, strângeam petalele în dinți atunci când mă scoteai din minți mă exilai în câte-o joi cu scâncete lascive, moi și-ades mă trimiteai în rai cu câte-un pleacă, du-te, hai... o primăvară în absurd, eram și orb, eram și surd, cădeau din cer stele enorm și te visam adesea-n somn, ningeau la frunze de
CONJUGARE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383646_a_384975]
-
gândul.Din clipele mele-ti voi preface,Riduri în fire de mătase.Îmbrăcat la patru ace,Inima-mi pe costum ti-oi coase.... XVI. EA, MAMA, de Maria Cristina Pârvu, publicat în Ediția nr. 2009 din 01 iulie 2016. niciun scâncet de durere și, totuși, plânsul i-l auzeam prin grinzi o priveam prin gaura cheii ștergându-și ochii doar boală mai trăia în ea pusese stăpânire pe tot ce fusese odată privirea îi era schimbată într-o poartă de trecere
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]
-
trăia în ea pusese stăpânire pe tot ce fusese odată privirea îi era schimbată într-o poartă de trecere zâmbetul ei îmi făcea rău mâinile muncite rămăseseră pe jumătate florile artificiale de pe noptiera îi așteptau eliberarea. Citește mai mult niciun scâncet de durereși, totuși, plânsuli-l auzeam prin grinzio priveam prin gaură cheiiștergându-și ochiidoar boală maitrăia în eapusese stăpânirepe tot ce fusese odatăprivirea îi era schimbatăîntr-o poartă de trecerezâmbetul ei îmi făcea răumâinile muncite rămăseseră pe jumătateflorile artificiale de pe noptierăîi așteptau eliberarea
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]
-
cascada unde se revarsă secundele așteptărilor. albastrul nu are astâmpăr și le tachinează pe fiecare cum că el trebuie să aibă domnia că numai așa se poate răcori soarele și va culege roua florilor de mac. și- apoi tac... un scâncet inundă aerul știu sigur că e negru pe el nu-l vrea nimeni și doar pământul negru face roade bune întunericul ascunde lumina și în moarte este viață ca să le împac le-am luat în palme și le-am mângâiat
ÎN ZORI de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378163_a_379492]
-
potoape de lucerna,greierii pictează îngeri peste fuste de bătrâneadunându-te din crudul... XVI. APROAPE FRUNZĂ, APROAPE NIMIC, de Camelia Radulian , publicat în Ediția nr. 1607 din 26 mai 2015. Zilele mele, repezi că vară prin zăbrelele mâinilor. Sunt numai un scâncet la ușă uitării. Aproape frunză. Aproape nimic. Mă fac ecou în gări părăsite, plecând mereu, niciodată venind și nu mă mai vindec știind că voi găsi lângă țipat trandafirii ciopliți în talpă singurătății, de tine, dragostea mea. Îți fac cu
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
parfumul de mere și mângâierea pe care nici nu mai știu dacă mi-a dat-o cândva, lăsându-mi mie doar atât: cerul ca un tăvălug înghimpat, o batistă și un ou. Tu trebuie numai să înțelegi albastrul dor peste scâncet, golul mut dinapoia gardului, Siberia ochilor cu trup flămând, copilul răbdător cu vremea, ca o ruină care nu mai are ce pierde, crescând... Până când, peste ani, se coceau strugurii în familiile altora și ușile se închideau în spatele farfuriilor pline în spatele
DRAGOSTEA...CA O COAJĂ DE OU ÎNTR-O BATISTĂ de CAMELIA RADULIAN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377206_a_378535]
-
ori pe sub masă! Băgați la cap, că... -Î-hââ! mormăiam noi. În biserică era o masă mare așezată în naos, împodobită cu sfeșnice și odoare. Pe sub masă, copiii treceau în liniște, dar se mai auzeau din când în când înghionteli, bușeli, scâncete, bâzâituri, completate cu țipete și „aoleu!”. Însă, toate astea erau rapid înnăbușite: -Ssst!..Ssst!..sâsâiau mamele și părintele Băluță. Când ajungeam acasă începeam să jucăm, sărind într-un picior: mămica vopsește ouă, mămica vopsește ouă! Dar mămica ne repezea: hai
POVESTIREA CÂŢU-MÂŢU (PARTEA-NTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377171_a_378500]
-
acestei relecturi, de-a lungul căreia am privit înapoi dacă nu cu mânie, măcar fără cruțare, mă minunez de luarea în seamă de care m-am bucurat din partea unei critici mai departe văzătoare decât mine însumi. Ea a reținut din "scâncetele lirice" ale debutului meu promisiunea de viitor. Iar confirmarea a venit parțial cu a doua culegere, Desprinderea de țărm (EPL, 1964), apoi cu severa plachetă Clepsidra - nebunește restrânsă la 19 poeme (la îndemnul lui Mircea Ciobanu). Se poate pune întrebarea
O relectură autocritică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8340_a_9665]
-
Dumnezeu știe! Și filele se risipesc, vraiște. Amintiri directe, naive: odăițele bunicilor, cu povești lungi și aluat de baclava, "farfurioara cu floricele albastre și furculița mică și feliile de coilici de casă." Amintiri prelucrate: "În acel an al primului meu scîncet - mama avea 19 ani; tata, 31 - în țară guverna Dimitrie Sturza, omul cu degetul magnetic, - deci național-liberal. Se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Ion Heliade..." Și urmează așa, cu bizare coincidențe în nașteri și morți, omagii și mișelii
Ab ovo by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8021_a_9346]
-
Ilinca! șopti mai mult pentru el Tomiță. Da' ce-i, bre, cu voi? se auzi întrebarea autoritară a lui Vlad. Virgil nu observase încă nimic pînă atunci. Auzindu-l însă pe Vlad vorbind și, mai ales, ajungînd pînă la el scîncetele Ilincăi, deveni deodată foarte interesat. Lăsă totul baltă și alergă într-un suflet pînă la locul unde Ilinca se prăbușise pe o lespede, cu capul în palme, suspinînd. În urma lui alergă și Vlad. Ilinca!... răsună plină de duioșie întrebarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dinți galbeni, buze care sorb din cafeaua captivă într-un pahar de plastic, de jos, de la noi, de la automat... Zgomotul liftului, care se aude prin ușă. Cal cu latoarele care-și fac ritualul reumatic sonor de pocnete și icnete și scâncete înainte să mă lase să ies odată din lumea asta descuamată ca o șopârlă și să intru, ÎN SFÂRȘIT, în fascinanta lume web. Connect Încă douăzeci și cinci de minute până la ședință. Încă douăzeci și cinci de minute de libertate. Navighez. Navighez în voie
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un scîncet subțirel îl repuse în gardă. Venea de undeva, de-aproape, căci se auzea cu claritatea propriilor gînduri. Era un plînset fără lacrimi, un semnal, o chemare. Lupino se-nvîrti o dată împrejur, curios să-l localizeze. Aerul mirosea a mic și a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]