80 matches
-
pe pămînt. -Bine, o să vin mîine la ora zece. Singur, da? Singur, sînteți mulțumit? Încă nu pot să știu..., murmură bătrînelul. Stătea pe trotuar, puțin speriat, puțin agitat. Mă poftește în casa năpădită de pustiu. Lacăte, zăvoare ruginite și uși scîrțîitoare. Un bec murdar și chior, toaletă pentru muște, încearcă să se lupte cu întunericul. La întrerupător, de jur împrejur, o pată neagră, murdară. Pereții sînt acoperiți cu tapet, acum peste tot jupuit, murdar. Un cuier din nuc sculptat cu migală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
urgent la experiența acumulată de strămoși: "cui pe cui se scoate"; panaceu recunoscut ca atare de toți cei care trecuseră prin asemenea faze. După ce și-au revenit cât de cât, înarmați cu bastoanele de cauciuc, pășind cu cizmele pe zăpada scârțâitoare au plecat pe sectoare într-o stare de echilibru îndoielnică, fiind convinși că fără ei țara asta s-ar duce naibii de râpă... În timp ce înotam cu mare greutate prin zăpada din pădurice, scoțând anevoios un picior după altul, având copăcelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
numărul 8. Cu lemnul în spate, obosiți, înfrigurați, cu spaima în suflet, înaintam greu pe zăpada cuprinsă de îngheț, escortați de doi milițieni obtuzi unul în fața noastră, celălalt încheind plutonul. Pășeau cu cizmele lustruite, mâncați și bine băuți, pe zăpada scârțâitoare pârâind sub greutatea acestor plăvani mătăhăloși, câini de pază ai regimului comunist. Plecaserăm cam de multișor de-acasă. Mi se făcuse foame. Reflexul meu condiționat a intrat imediat în funcțiune trimițându-mă fără greș la sursa de alimentare: sufertașul. Oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în biroul său directorial de la Teatrul Național, căci era director și al acestei instituții. Mai rămăsese în picioare, după bombardamentul german din 1944, o clădireanexă a vechiului Teatru Național, și acolo, la etaj, unde urcai pe o scară de lemn scârțâitoare, își avea cabinetul de director. Luni la prânz ne trimitea de acolo paginile bătute la mașină de secretară, simpatica Neli Arsenescu, o brunetă minionă cu ochi verzi, întotdeauna zâmbitoare. Erau culese în câteva ore și seara i se înapoiau sub
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
pieptului: este o nedreptate strigătoare la cer ca oamenii să fie tăiați în două cu ferăstrăul”. Reacția promptă: este o nedreptate strigătoare la cer ca Tudor Vianu și G. Călinescu să fie judecați astfel. Tăiați în două cu ferăstrăul simplificării scârțâitoare. Nu am nici o îndoială că în acest punct N. Steinhardt greșește grav. Și în mai multe feluri. Confundând destinul istoric cu cel individual. Pretinzând un imposibil eroism de masă. Și un și mai imposibil egalitarism elitarist. Uitând învățătura creștină potrivit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu toți spectatorii se vor lăsa luați pe sus și că unii vor denunța clișeele lui Bayona, dar cred că e nu doar mai generos, ci și mai onest să le numim ingrediente, să admitem că fără ele fără uși scîrțîitoare, păpușele sinistre și bubuituri în miez de noapte poveștile cu fantome n-ar mai avea atîta haz și să cădem de acord că rareori au fost combinate atît de bine. în orice caz, nu ele fac filmul. Acesta nu e
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
era întotdeauna mai greu. Mult mai greu. Trebuia să iasă cât mai grabnic din camera asta afurisită! îm pinse ușa cu un șut nervos, atât de nervos și de puternic încât ușa se hâțâi și se deschise cu un bălăbănit scârțâitor. Se îm brăcă mohorât și ieși afară. Hălădui pe străzi cu o figură întunecată, lovind din când în când cu bombeul pantofului în pietri celele din caldarâm și uneori în roțile de mașini parcate ici și colo pe trotuare. în timp ce
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și eu numele, la care a holbat ochii la mine, năucit pur și simplu. - Cărui fapt se datorează această uimire, părinte abate? Atunci și-a dus mâna la scapular, a scos afară un mic pergament de proastă calitate, tare și scârțâitor, și mi l-a întins. Iată ce-am citit: „Va veni la voi, frații mei întru Hristos, un om pe nume Stiliano; are nevoie de o îndrumare nesmintită pentru a se pregăti să dea ochii cu Păstorul ce-l caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de a cita începutul unei ficțiuni romanești, al cărei personaj, întâmplător, se numește Mateiu I. Caragiale: Se putea vedea acum cațiva ani, trecând prin piața Sf. Gheorghe, un bărbat care, prin infațișarea lui, atrăgea numaidecât atenția. Era iarnă, cu zăpadă scârțâitoare sub picioare. Bărbatul, cam între 45-50 de ani, era drept, părea solid și osos, dar nu gras. Fusese probabil mai slab, dar acum, prin vârstă, căpătase acea densitate de volum a oamenilor maturi. Fața rasă era contractată, prin lăsarea mușchilor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
conțin : hârtii ? crime ? monede ? Vino și povestește, negresă bătrână, tu jurnalistule, tu poetule, tu modest povestitor de pe stradă, tu surdomutule, depozitar al înfrângerilor mele, deschide-ți sufletul și povestește, fiică prizonieră a memoriei mele, bătrână infirmă, gândaci de arhivă, uși scârțâitoare, singurătate și greață, persoane și lucruri enigmatice, povestiți ; strat de praf așternut pe piane dezmembrate, povestește; vechi sigiliu de împărat, desperecheate servicii de porțelan, povestiți ; oase risipite pe stradă, fragmente de jurnal, ace de gămălie căzute pe parchetul croitoresei, brasardă
Carlos Drummond de Andrade - Mari poeme by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/4904_a_6229]
-
inconștientă de șold...mă îndrăgosteam de necunoscute aplecate adînc peste straturi proaspete de ceapă verde... de motănăraia visînd în neștire , într-un abandon total, într-o lățire definitivă-n praful cărămizilor macerate de vreme, mă obsedau pietrele rătăcite, numerele portițelor scîrțîitoare, desprinse pe jumătate din balamale, bălăbănindu-se-n aerul alb al după amiezelor infinite... mă devora un soi de tristețe blîndă, suportabilă, o amăgire a timpului clătinat aievea... știi?... clipa devenea cumva palpabilă, se putea aduce la nară și aspira
Afară să se topească întunericul... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12673_a_13998]
-
pur, în încăperea mai mare... proaspătă, infinită... voi adormi în culorile unui curcubeu zemuind de îngeri geloși, mă voi trezi fericit , leoarcă de rouă, auzind în mușuroaie ,sub ureche, tropăitul migălos al cîrtiților... mirosind cu nara larg deschisă izul izvoarelor scîrțîitoare pe prundul fin încrețit de undele verzi ale apei...voi bate cu fruntea în clapele unei mașini uriașe de scris... de cleștar rotitor...
Rugăciune Laică by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12774_a_14099]
-
fost așa de zgârcit față de adoratorii lui, să înceapă a curge din butoaie de lapte și miere în ceardacul iliescian. Să nu pună stăpânire pe mine, atunci, o dulce-funerară nostalgie la trezirea imaginii cabotinului ce frământa scândurile scenei cu tălpi scârțâitoare, învârtind zadarnic bastonul, trimițând câte un deget spre canotieră, în monotona căinare de ravagiile fiscului? Într-un poem al său, Constant Tonegaru vorbea de o lentilă care se descompunea fiindcă văzuse prea multe. Ridicând lupa deasupra hârtiei, ca s-o
Mic bilanț de ocazie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17119_a_18444]
-
și l-am ținut strâns să nu alunece. Nu mai puteam să respir, dar nu-mi păsa. Cu tot cu frică, am adormit până la urmă. Și doamna Manea s-a îndepărtat. Am lăsat-o să eșueze în mare, ca o baliză ruginită, scârțâitoare." (p. 80) Cu moartea acestui fost cuceritor reîntors vremelnic pe front începe și declinul romanului. Cele două femei ajung să acționeze sincron, pe măsură ce vacuumul doamnei Manea se umple de energia Ramonei. Întregul transfer se produce printr-o serie de metafore
Ce urmează? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6478_a_7803]
-
adaptabilă/ pentru-a ilustra Absolutul”. Va poposi în ograda cu nuci nurlii, pepeni cutezători și galeșe femei, va celebra Lumea, în această existență în care ”viața și moartea abia se ating/ cum degetele îndrăgostiților”. Mai ales va cerceta pustiul oglinzilor, „Scârțâitor de zăpadă” (acest cum mai degrabă al alternativelor decât al comparațiilor), va rătăci în zona „oglinzilor care fug din odăi/ se ascund în ceruri“, oglinzi în care se intră ca în apele unui râu când rece, când cald. Dar și
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
ascultători". Una din acele "șezători" părea ieșită din tipic. Sala era ticsită de oameni, cu aerul de-a urmări cu luare aminte lecturile literaților: "Curînd, misterul atitudinii lor s-a risipit brusc. Ușa batantă a căminului cultural s-a deschis scîrțîitoare, și-a făcut apariția un bărbat cu pufoaica și căciula albe de zăpadă și a anunțat cu glas tunător: Ťhaidereți, că veni mașina cu buteliiť". Penuria de alimente declanșa veritabile expediții cinegetice în căutarea lor. Penibilele "cozi" aveau însă o
Dincolo de aparențe by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7105_a_8430]
-
câteva minute, de alte două birje, una cu lăutari țigani tocmiți cu ziua și cealaltă cu Dimitrios, distins și absent, îmbrăcat în smoching negru, joben pe cap, vestă înflorată, lavalieră de mătase prinsă cu un ac cu diamant și pantofi scârțâitori de lac negru. Avea mustața cănită și tunsă îngrijit deasupra buzei, iar mâinile albe și catifelate, mirosind a mosc, se odihneau pe măciulia de argint a bastonului. O droaie de copii lipăiau desculți în urma birjei, cerșind câțiva bănuți pentru roșcove
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
m-a lovit în genunchi. Nimerisem peste bătrânul în scaun cu rotile. Avea o față foarte suptă și urdori groase în colțul ochilor. Dă-te din drum, mi-a spus, eu m-am dat, iar el, pompând la roțile lui scârțâitoare, s-a îndepărtat cu viteză pe urmele Magdei și ale lui Andrei. Am rămas blocat, neștiind ce să fac. L-am căutat pe paznic; nu era nicăieri, ori poate era pe aproape și se îmbăta (întotdeauna am suspectat că paznicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
opt ani, înainte de Moș Nicolae, am fost pentru prima dată singură la film, de la patru. Am galopat de pe Ion Vasi până-n piață, am urcat trei trepte înalte de piatră, am luat bilet, am intrat în sala cu scaune de lemn scârțâitoare și podele date cu petrosin, am tras pe nări miros de fum și de cărbuni din teracotă, m-am îndesat mai bine-n palton, în șoșoni, în ciorapii groși și-n trening, am morfolit ciucurii de la fular și abia mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
într-acolo și m-am repezit în sus pe treptele-nguste, sărind mai multe deodată, frecîndu-mă de pereții vopsiți în ulei vernil, lucioși în lumina îmbeznată a câtorva becuri chioare. Ca și cu câteva nopți în urmă, am urcat treptele scârțâitoare, de lemn stacojiu, ale scăriței sucite care ducea sub boltă. Când am ajuns în cupolă am auzit scârțâitul primelor trepte de jos sub pașii lui Lulu, care mă urmărea neînduplecat. Marea ușă era dată de perete. Lemnul ei părea să
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
rană deschisă, în inimă. "Victor! Victor!" - auzeam vocea ei strigîndu-mă din susul scărilor. Am coborât ore în șir pe scărița de lemn, înșurubată monoton în pereții dați până la jumătate cu ulei vernil. Mii, zeci de mii de trepte prăfoase, tocite, scârțâitoare. Globurile murdare din tavan dădeau o lumină tot mai stinsă, crepusculul devenea cafeniu închis, echivoc. Din când în când ajungeam pe câte un palier cu uși numerotate, mereu închise, și cu scaune acoperite cu vinilin slinos de-a lungul pereților
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Cartușul se întoarse la patron, care, cu gesturi largi, explicite, îl introduse într-unul din cele șase orificii ale butoiașului, își trecu din nou palma peste piesa mobilă de metal, care se învîrti câteva secunde lungi cu același sunet ascuțit, scârțâitor. În cele din urmă înmînă, cu o ciudată reverență, omului de pe ladă, arma scânteietoare. Într-o liniște care îți pulveriza oasele și în care, îmi amintesc și acum, tot ce se auzea era fojgăitul gândacilor uriași și sunetul slab scos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
câteva fire negre rare în loc de mustăți. Această fotografie, care se afla pe biroul tatălui său, îi deștepta în minte, nu știa de ce, ideea unui hoț de copii mici. Însă era sigur că fotografia reprezenta pe unchiul Costache. Omulețul de pe scara scârțâitoare, mult mai bătrân, era aidoma moralmente cu unchiul din fotografie. Un fior necunoscut de experiență rea trecu prin sufletul candid al lui Felix: Să nu vrea să-l primească "unchiul"? Dar de ce? Desigur că nu a lămurit bine. Poate scrisoarea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dezbrace. Era hotărât să nu se culce, ci numai să se odihnească, intimidat de acest interior care nu părea pregătit să-l primească. Prin minte i se perindară toate întîmplările din cursul acestei seri ciudate, figura spână a bătrânului, scările scârțâitoare, chipurile din odaie. Apoi toate capetele începură să se apropie și să se depărteze de masa de joc ca într-o horă, un clopot răsună deasupra lor și căzu ca un fum gros la mijloc, iar două brațe subțiri îl
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
duce spre bucătărie și apoi spre dormitor, și Înapoi, o văzu cum coboară la toaletă, cum se duce În baie, se spală, o văzu urcînd din nou În dormitor, stingînd lumina În spate, o auzi cum se deplasează pe podeaua scîrțîitoare În timp ce se dezbrăca și apoi cum se urcă În pat. Nu a Încercat să-i adreseze o vorbă lui Helen sau măcar să vină În salon, dar nici Helen n-a chemat-o. Ușa dormitorului era Împinsă, dar nu Închisă: lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]