1,514 matches
-
constructivă a lui Zholdak. El concepe necanonic structuri vizual-teatrale arborescente, cu ample și, mai cu seamă, imprevizibile ramificații. Regizorul dă semne că a pus un pariu cel puțin riscant, acela de a transfera către scenă specificitățile discursului filmic. Ajutat de scenograful Kolio Karamfilov, Zholdak nu lasă neexploatată nici măcar un singur colțișor al spațiului scenic, îl propulsează cu actori ce îndeplinesc acțiuni dintre cele mai variate și mai niciodată inutile. Instituirea unei "dezordini organizate", a cărei receptare și decodare e de natură
Andryi Zholdak sau dinamitarea convențiilor by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15093_a_16418]
-
un culoar al profesionalismului, nebuniei și perfecționismului pe care este foarte greu să pășească cineva. Și cu trecerea timpului, devenim tot mai conștienți de ce anume a însemnat Vlad Mugur pentru teatrul românesc, pentru actorii din București, Cluj, Craiova, Piatra-Neamț, pentru scenografii lui Helmuth Stürmer și Lia Manțoc, pentru spectatori, pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit. Mulți am visat să adunăm în același loc, într-un interval anume, spectacolele lui Vlad Mugur din toată țara. Cîte se
Loialitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15115_a_16440]
-
gazdă. Marți 28 mai ne-am strîns cu toții în spațiul dezafectat al unei sinagogi vechi și am stat "la vorbă despre Vlad Mugur". Tot atunci am urmărit un film scurt realizat în atelierul de la München al lui Helmuth Stürmer de către scenograf și fiul său, Frank Stürmer, coborînd cele "11 trepte pentru Vlad", unsprezece fiind cifra favorită a Meșterului, 11 trepte care ne conduc într-un spațiu extraordinar, plin cu cărți, obiecte, machete din spectacole, instalații ș.a.m.d. Acolo au lucrat
Loialitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15115_a_16440]
-
deoparte însă exploatarea acelor ambiguități ale scriiturii din valorificarea cărora s-ar fi putut naște originalitatea. Altfel spus, e greu să-i găsești montării vreo supratemă. Mulțumindu-se cu o "regie provizorie" contând pe frumusețea învelișului vizual bine gândit de scenograful începător Adrian Buzaș, Alina Hiristea nu a pătruns în miezul textului, nu l-a interpretat. Or, după cum scria Paul Ricoeur, a interpreta un text înseamnă "a urma mișcarea sensului spre referință, adusă spre acel fel de lume, sau mai degrabă
Premiere orădene by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15136_a_16461]
-
un Luchian românesc get-beget. Firește, emisiunile de pe atunci erau în alb-negru. Dar ce minune! Țin minte, dintr-o epocă nu mult ulterioară, cum alb-negrul televiziunii punea în valoare scenografia superbă a lui Bocăneț. Mai știi, dragă Telefob, ce efecte scotea scenograful din liniatura alb-negru pe care i-o sugerase Averti, dar care era profund inspirată de realitățile noastre naționale? Ei bine, dacă n-aveam televizor, nu rămîneam neinformat cu privire, de exemplu, la noile cuceriri ale artei teatrului? Despre noile cuceriri
Scrisoare deschisă () [Corola-journal/Journalistic/15181_a_16506]
-
tipurile de limbaj, de ritual, în suma gesturilor, a privirilor, a pretențiilor, în felul în care se așează și se ridică unii și ceilalți pe și de pe scaunele ce ajung să devină adevărate personaje, și nu doar elemente din decorul scenografului Mihai Mădescu, de pașii pe care îi fac unii sau ceilalți pe podelele din lemn, unduindu-se pe lîngă siluete de case strîmbe, strecurîndu-se pe străduțe înguste-înguste, tot atît de bine culoare meschine din interioarele locuințelor protagoniștilor. Scena devine brusc
Cvintet de bărbați pentru o fată bătrînă și tare nehotărîtă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13423_a_14748]
-
și, respectiv, Revizorul.” Am avut bucuria să citesc zilele acestea o carte, unică pînă acum la noi din punctul de vedere al domeniului investigat, despre o anumită profesiune și despre un profesionist. O carte serioasă și complexă despre creația arhitectului scenograf PAUL BORTNOVSCHI, un model, un artist de anvergură în lumea teatrului. Și nu numai. Impresionant rămîne devotamentul și simțul datoriei, într-un fel, cu care regizorul și profesorul Valeriu Moisescu s-a implicat în inițierea și coordonarea seriei de volume
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
volume ce formează colecția Maeștri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului XX, serie deschisă acum cîțiva ani cu un volum Radu Penciulescu, continuată cu unul Crin Teodorescu și acum, după două nume de mari regizori, un mare scenograf, Paul Bortnovschi. Am scris despre fiecare în parte la timpul cuvenit. Cărțile acestea, ca și cele din colecțiile revistei Teatru coordonate de criticul Florica Ichim, sînt documente ce umplu goluri, pete albe din istoria teatrului. Generațiile care doar au auzit
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
în alt cod. Studiindu-l pe Oblomov, acest personaj chinuit și autodistrugător, apropiindu-se cu lupa de Ilia Ilici Oblomov, Tocilescu privește, într-un fel, în sine. Își întoarce și-și privește fațete ale propriului eu. Întîlnirea lui Tocilescu cu scenograful Dragoș Buhagiar am găsit, iarăși, că este importantă. Pentru amîndoi. Buhagiar a acumulat serios, constant și profund. Acum se află în cea mai rafinată perioadă a creaței sale, matură și provocatoare. Pe Mihai Constantin nu l-am văzut jucînd de
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
gîndul lui Toca, tulburător paginat, cu o muzică ce pregătește, însoțește, comentează momentele importante, ca o operă grandioasă uneori ce se topește, în final, în acordurile slujbei ortodoxe de înmormîntare. Mi se pare fundamental pentru anvergura rafinamentului din Oblomov, implicarea scenografului Dragoș Buhagiar, la prima colaborare cu Tocilescu. Felul în care decupează spațile, cum le construiește, cum pregătește anumite intrări de "decor", cum face ca fiecare obiect ales să funcțoneze, cum gîndește respirațile mari, somptuoase ale scenei, cum coboară riguros în
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
imitarea exterioară, se situează cea interioară, atât de puternică, încât o regăsesc abia în amintiri". Indirect, rezultă din această însemnare, ca și din altele, că în frecventarea foarte intensă a teatrelor nu calitatea de actor îl atrăgea, ci aceea de scenograf care organizează latura vizuală a spectacolului. Iar această vocație scenografică va defini trăsături esențiale ale artei narațiunii la Kafka. Este de menționat și faptul că teatrele frecventate erau în special cel evreiesc din Praga și cel din Varșovia, caracteristică pentru
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
plecat cu o stare specială. Ca atunci cînd am ascultat, înainte de '89, la radio, dramatizarea lui după Divanul sau gîlceava înțelepților a lui Cantemir, care suna ca un manifest. Asumîndu-și codul lui Harms, însoțindu-se, pe de o parte cu scenograful Dragoș Buhagiar și, pe de altă parte cu Irinel Anghel, o compozitoare de forță, curajoasă și originală - să nu uităm muzica din spectacolul Amanții însîngerați, tot în regia lui, de la Teatrul Național - Alexandru Tocilescu pune în scenă o operă bufă
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
doar o fantastică și usturătoare manifestare a inteligenței, a talentului, a ironiei, și a unui cinism de o eleganță care șochează. Cred că s-a muncit enorm, dar nebunia lui Harm "interpretat" de Tocilescu a contaminat pe toată lumea, actori, compozitor, scenograf, cor, spectatori. Și revelația mare, din punctul meu de vedere, este performanța actorilor, a felului în care și-au lucrat vocile ca să cînte live două ore și ceva. În școala de teatru nu s-a făcut și nu se face
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
întîlnire decisivă pentru Vlad Ivanov. Iar el a înțeles asta. Crina Mureșan surprinde formidabil în Elisaveta Bam, un rol dificil, cu cheie, complex, cu o partitură muzicală grea, un rol care ține în mînă firele spectacolului. Spațiul fantastic "desenat" de scenograful Dragoș Buhagiar, cu elemente și accente de décor, sau obiecte pur și simplu, art deco, cu aerul unui basm ca Vrăjitorul din Oz, în care micuța Dorothy trece prin cele mai aiuritoare întîmplări, aerul acesta l-am găsit imprimat în
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
bucuria a ceea ce fac, a faptului că sînt împreună și formează o trupă. Care se intuiește, care se simte, care se dăruiește spectacolului acesta puțin obișnuit. Plecînd de la text, la muzică, la miza grea, asumată de compozitoare, de regizor, de scenograf. Ludicul subtil, suprarealist cumva al lui Harms este extraordinar decodat de regizor, amplificat de muzica lui Irinel Anghel, de fabulosul unei scenografii care dezvoltă în valuri rîsul, comicul unor tărîmuri aberante, în care copii sînt matrioști suspendate în cer, cu
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
un șoc existențial, atenuat de percepția care, ținută tot timpul la nivel acut, își pierde noțiunea propriei intensități. Naratorul traversează năuc și apatic orașul, coboară scări, cumpără ziare, înregistrează mecanic vorbele celor din jur - simpli figuranți ai unui decor fără scenograf -, intră în metrou și ajunge la serviciu, după ce trece prin tot soiul de accidente fără noimă. Realitatea din proza lui Răzvan Petrescu e fotografică și picturală, atît doar că realismul imaginii e... à la manière de Magritte ori Chagall. Lumea
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
care pare că nu există ieșire decît în moarte, un ghetou în care legea o face Dionissos. O lege dură, care îi “îmbolnăvește” pe cei ce nu o execută de bunăvoie. Ideea de spațiu a lui Mihai Măniuțiu și a scenografului Valentin Codoiu, după cea cu înfățișarea Zeului, mi se pare că așează montarea într-o dimensiune ce, cultural, îmi dă de gîndit, mă preocupă. Cred însă, că tinerețea și lipsa de experiență a trupei, aflată, aproape în întregime, la început
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
abordează aproape deloc, după părerea mea, filonul erotic al tatonărilor senzuale, inițiatice dintre Jacques și Roberte I, Roberte II. ( în spectacol, actrița poartă o mască foarte apropiată de cea concepută de Jacques - ce curios! bizară coincidență! - așadar, de Jacques Noel, scenograful primei montări a piesei, reprodusă și în volumul pomenit de la Humanitas.) Regizorul abandonează acest filon ca să se orienteze spre ideea involuției umane, a degradării stranii a gîndirii, a limbajului, a comportamentului. Imaginea dezvoltată de aici, în montarea sa, apropiindu-se
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
-n cealaltă. Savoare, așișderea. Toată chestiunea asta dinamică și actuală mai are cîteva clou-uri. Un lucru absolut extraordinar, care așează propunerea lejer în modernitatea tăieturii textului și a jocului actorilor este spațiul. Sala Studio de la Nottara, transformată total de scenograful Sică Rusescu, și el un reper al istoriei acestui teatru și un mai vechi partener al lui Dabija, devine un loc de întîlniri și de provocări care se poate “asambla” în variate forme, inclusiv în varianta clasică. Ce vreau să
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
tatonările, intuițile. Soția care acceptă fuga de la oraș a familiei ca să salveze reputația maculată a soțului său, medic, precum și cuplul lor, pulverizat în minciună și viciu. Există, oare, vreun fel de salvare? Propunerea regizorului Peter Kerek, limpede și matură, a scenografului Andu Dumitrescu - un artist complex, cu potențial și inventivitate, din ce în ce mai variat și mai prezent - și a celor trei actori - Mihaela Sîrbu, Alina Berzunțeanu, Mihai Călin - este tocmai aceea de a amplasa sub lupă, a lor, a noastră, o situație, nici
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
Theo Herghelegiu cred că este binevenit și bine dozat. Este, într-un fel, cheia cu care deschide acest text al vibrațiilor prezentului. Șapte actori, șapte nume, șapte povești, șapte personaje, șapte energii, șapte spovedanii. Diferite. Prinse în scaune-insectare-diorame făcute de scenograful Andu Dumitrescu. Doar șapte teme, relevante, din miile care ne populează. Aș fi simțit nevoia accentuării unui contrapunct mai puternic, ca o ruptură, atunci cînd măștile cad și limba de lemn se usucă, atunci cînd fiecare își mărturisește eșecul și
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
și-au spus cuvântul. Un adevărat regal pentru José, care a intuit că magia acestuia va reverbera în sufletul spectatorilor lusitani. La Porto, montarea a durat două zile și două nopți, presupunând un efort uriaș din partea tuturor: personal tehnic, regizor, scenograf; a treia zi s-au instalat luminile, s-a repetat textul pentru subtitrarea în portugheză, a urmat chiar o repetiție generală în dimineața primei zile de spectacol. Sala de la Rivoli Teatro s-a încălzit brusc odată instalate scena circulară din
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
străduțele în pantă, fin pavate, bisericile și casele împodobite cu azulejos, bucăți de faianță colorate în albastru, copiii zâmbindu-ți pe stradă și vânzătorul de castane coapte, aburinde, iată atmosfera care a întâmpinat la Porto sufletul actorilor, al regizorului, al scenografului, al trupei întregi. Oblomov nu le mai aparține în totalitate, ceva din el a rămas pe malurile Dourului.
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
a lui Ulrich Windfuhr: Grass îi bate pe Verdi & Co.", scrie entuziasmat Berhard Hartmann în "General-Anzeiger". Și mai departe. "Originar din București, regizorul Silviu Purcărete, cunoscut deja la Bonn cu succesul lui Castor et Pollux al lui Rameau, înscenează împreună cu scenograful Helmut Stürmer și coregrafa Simona Furlani un joc sugestiv al luminii și spațiului, al corului și al soliștilor, pune în mișcare întreaga mașinărie a teatrului, impresiile vizuale deși rămînînd în imediata vecinătate a muzicii, își păstrează acțiunea hipnotică egală cu
Silviu Purcărete la Opera din Bonn by Ana Hagiu Muresean () [Corola-journal/Journalistic/12724_a_14049]
-
să curgă nisipul, în timp ce ei înșiși sunt mumificați cu bandaje albe." Și, în continuare, cronicarul se întreabă: "Moarte, unde îți e spaima?" "întoarcerea la Ritual" sub acest titlu Stefan Rütter scrie în "Kölner Stadt-Anzeiger": ..."fantezia imaginilor lui Purcărete și a scenografului său Helmut Stürmer, aduce sub numitor comun războinici de mit și trupe de bătăuși, păpuși cu membre amenințătoare și oameni ghemuindu-se sub imperiul spaimei aristocrați europeni la partida de tenis fantomatică, fără minge, și mineri, cărora Ghandi, cu găleata
Silviu Purcărete la Opera din Bonn by Ana Hagiu Muresean () [Corola-journal/Journalistic/12724_a_14049]