112 matches
-
din viziunea generală a tomului, comportă similitudini cu ascetismul, cu mucenicia. Ideea predilectă ce traversează perioada între ianuarie-decembrie 1964 și ianuarie-decembrie 1969, se particularizează în considerațiile despre geniu, în antiteză cu mediocritatea, problemă filosofică de sorginte kantiană și, mai ales, schopenhaueriană. Adolescentul, în formare ca profesor și scriitor, își expune frământările interioare ale gândirii sale profunde, când mai succint, când mai detaliat, luându-se de piept cu tot ceea ce înseamnă conformism, banalitate indezirabilă, cameleonism și ideologie demagogică și utopică, adevăr convertit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a unei bogății sufletești care, dacă nu se traduce în fapt, se ridică prin contemplație, la cea mai înaltă expresie artistică... Culcîndu-și pasiunea în mausoleul creației artistice, omul poate redeveni, astfel, olimpian, deasupra vălmășagului”. Este o variantă românească a „înălțării” schopenhaueriene, însă nu cu valoare negativă, ca la marele gînditor german, ci stimulatoare, prin exemplaritatea destinului tragic, de noi și noi energii spirituale. Nu întîmplător generații de creatori s-au străduit să permanentizeze în conștiința publicului drama păstorului, cu valențele ei
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pune copilul la o distanță de ea și-l cheamă spre ea, pentru ca el să se întărească în exercițiul mișcării ce-l face spre ea, atras de dorul ei"43. Este și sensul dorului nemărginit eminescian, altceva decât pura voință schopenhaueriană, manifestată ca orbeție a instinctului. Pașii copilului către mamă și ai omului către Dumnezeu nu se fac de la sine, ci prin iubire, prin har, prin Duhul care coboară. De aceea, mișcarea spre eternitate e dialogică, pe când cea către moarte, către
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de studierea influențelor clasice asupra literaturii române. În lucrarea Filosofia antică în opera lui Eminescu (1930), el studiază metodic izvoarele antice ale poemelor cosmogonice eminesciene sau ale poeziilor despre viață și suflet și subliniază inspirația directă - iar nu prin intermediar schopenhauerian - a poetului din gândirea indiană, precum și esența platonică a unor scrieri ca Luceafărul. Împreună cu G. Popa-Lisseanu și Iuliu Valaori, P. publică pentru uzul elevilor de liceu gramatici ale limbilor latină și greacă și lucrări referitoare la cultura și civilizația romană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
Mureșanu în blestemul către poet : „Cu raza morții negre cu fruntea ta ating Și harfa ta o sfarăm și geniul ți-l sting !” Suferința călugărului-poet se exprimă prin „arfă de aramă”, sintagma-cheie în finalul Feciorului de împărat fără stea. Soluția schopenhaueriană a eroului de a evada din suferința prin asceză și cântare, presupune o arfă de aramă cu coarde ruginite, „El zbârnie pe dânsa un cântec dezolat. Strune-amorțit-a tremur de mâna lui trezite.” Arama, reverberația ei amplă și gravă, are forța
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
ai școlii pesimismului, mai ales Eduard von Hartmann, Julius Bahnsen și Philipp Mailänder57. Cât despre Schopenhauer, importanța sa pentru formarea lui Nietzsche este bine cunoscută și a format obiectul a numeroase cercetări. În lipsa orizontului metafizic ce se deschide odată cu teoria schopenhaueriană a Voinței, ar fi de neconceput atât Nietzsche, cât și Wagner, și de asemenea tot ceea ce au reprezentat aceștia pentru cultura germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
În lipsa orizontului metafizic ce se deschide odată cu teoria schopenhaueriană a Voinței, ar fi de neconceput atât Nietzsche, cât și Wagner, și de asemenea tot ceea ce au reprezentat aceștia pentru cultura germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de "nihilism", a influențat receptarea unui astfel de fenomen la Nietzsche. În orice caz, Nietzsche consideră pesimismul schopenhauerian și contopirea dureroasă cu Nimicul pe care acesta o determină ca pe o formă de
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
au reprezentat aceștia pentru cultura germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de "nihilism", a influențat receptarea unui astfel de fenomen la Nietzsche. În orice caz, Nietzsche consideră pesimismul schopenhauerian și contopirea dureroasă cu Nimicul pe care acesta o determină ca pe o formă de "nihilism pasiv", ca pe o slăbire a spiritului. Același lucru este valabil și pentru formele ulterioare ale schopenhauerismului pe care Nietzsche le cunoștea bine: pentru
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
cunoaștere, Mainländer urmează gnoseologia postkantiană a lui Schopenhauer, fiind și el convins că nu cunoaștem lucrul în sine, ci numai aparențele. Cu toate acestea, el ajunge la o concluzie opusă celei lui Schopenhauer: "lucrul în sine" nu este identificat cu schopenhaueriana "voință de viață" (Wille zum Leben), care este universală, supraindividuală, dincolo de timp și spațiu, ci cu "voința de moarte" (Wille zum Tode). Pentru Mainländer, aceasta din urmă este universală și stă la temeiul tuturor ființelor. În viața lor este înrădăcinat
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
geneza lumii își are originea în voința lui Dumnezeu de a trece de la supra-ființă la nimic, este "autocadaverizarea lui Dumnezeu". Tot ceea ce noi vedem în lume este manifestarea unei asemenea voințe de autonimicire (Selbst-ver-nicht-ung). Mainländer transformă și radicalizează așadar pesimismul schopenhauerian într-o adevărată "metafizică a entropiei", din care își derivă în mod sistematic întreaga gândire: filozofia naturii, filozofia istoriei supusă legii universale a durerii, politica și etica sa eudaimonistă, care susține maxima virginității și recomandă sinuciderea ca negare radicală a
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
regres al potenței spiritului", incapabil să realizeze scopurile urmărite până atunci. Manifestarea sa prin excelență este transformarea și asimilarea budismului oriental în gândirea occidentală, alături de cultivarea contopirii cu Nimicul, deja prezent la romantici, dar prezent mai cu seamă în filozofia schopenhaueriană. b) Nihilismul complet se manifestă în afară de aceasta ca nihilism activ, așadar ca un semnal pentru o "potență sporită a spiritului" care se explică prin promovarea și accelerarea procesului de distrugere 107. c) În sfârșit, Nietzsche numește extremă forma de nihilism
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Max Scheler la Edmund Husserl, de la Emil Staiger la Roger Garaudy, de la fenomenologie la existențialism, de la marxism la spiritualismul catolic. Chiar dacă nu toate punctele de vedere au darul de a convinge, ele suscită interes, impun reanalizări. Menționând că „asimilarea temelor schopenhaueriene se produce la Eminescu într-un mod cu totul personal”, exegetul exagerează, poate, „distanța” dintre viziunea pesimistă eminesciană - produs, după el, al „sensibilității adânc ultragiate de mizeriile și suferințele lumii” și „chinuite de neputința de a le găsi o dezlegare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
îl obligă să vadă în viață ceva greu de suportat, monstruos. "De câte ori mi-am luat pălăria în plină noapte pentru a ieși să mă sinucid! (...) Dorința de a sfârși survine când suntem mulțumiți de soarta noastră."2 Influențat de gândirea schopenhaueriana, în care conceptul voinței este lipsit de sens și de finalitate, Cioran subliniază la rândul lui latura profund irațională a vieții. Pentru Schopenhauer, omul milos și lucid prin antonomasie este acela care a învățat să spună "nu" lumii, si nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de mai sus mai adăugăm: neptunismul, uranismul (concepte călinesciene). În "Filozofia practică" urmărește "felul în care sunt traduse concepțiile dinainte în articolele politice" (E. Simion), criticul încercând o interpretare obiectivă, departe de orice exagerări. La baza multor articole stă voința schopenhaueriană. În opera lui Eminescu, temele fundamentale sunt: facerea și desfacerea, geneza și extincția, fundul cosmogonic și fundul eschatologic. De aici derivă toate atitudinile (miturile) poetului: lunatismul, somnia, uranismul, neptunismul, borealismul, idealul artemidic (idealul femeii virile), vocația uranică (G. Călinescu). G.
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cei doi s-a conturat conflictul dintre teluric și ceresc, conflict care a dus la eliberarea Luceafărului prin cunoașterea de sine. El a rămas nemuritor, dar rece în plan afectiv, reacție explicabilă în linia filosofiei ataraxiei (renunțării) stoice. În viziunea schopenhaueriană, omul de geniu se izolează în lumea lui: "Hyperion are trăsăturile proprii titanului și geniului, în opera lui Eminescu" (D. Popovici). El este un spirit contemplativ și titan, prin acțiune: "Luceafărul e tipicul geniu al romanticilor... Geniile sunt solitare, neliniștite
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
formă clasică, în stil aforistic, poezia exprimă universalitatea trecerii, a efemerului, a derizoriului, ceea ce explică "dispoziția sufletească față de evenimente" (G. Călinescu). Tema filosofică a Glossei este condiția omului în raport cu timpul, iar motivul fundamental lumea ca teatru presupune o înțelegere superioară, schopenhaueriană, după care răul și egoismul generează lumea. Având o circulație universală, acest motiv este susținut printr-o ironie subtilă, cu accente de satiră, înfățișând viața ca pe o scenă imensă, unde oamenii sunt actorii ei. Înzestrat cu o conștiință lucidă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a lucrurilor, conștient că fericirea ține o clipă, omul poate evita dezamăgirea, aspectele iluzorii: "Ce din moartea ei se naște/ Și o clipă ține poate;/ Pentru cine o cunoaște/ Toate-s vechi și nouă toate" ( Strofa a treia) Valorifcând ideea schopenhaueriană a prezentului etern, cu cele două aspecte, trecutul și viitorul, poetul invită la meditație asupra condiției efemere, când trecutul și viitorul devin zădărnicie, timpul este perceput ca eternitate, cu izvoarele în gândirea filosofică, indiană: "Viitorul și trecutul/ Sunt a filei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vis, încât eroul consideră spațiul și timpul categorii subiective (nu există timp și spațiu decât în sufletul nostru). Nuvela Sărmanul Dionis este totodată o nuvelă fantastică și filosofică, în care sunt prezente: teoria metempsihozei (a transmigrației sufletelor, a reîncarnării), teoria schopenhaueriană cu elemente de indianism, brahmanism, ideile lui Platon despre "arhetip" (tipul primordial originar), ideile despre "arheul" care apare ca unicitate în multiplicitate. Dionis are o fire faustiană, un spirit metafizic însetat de cunoaștere, pentru astrologie și metempsihoză: " În fond ce
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și parlamentară; c. gustul clasic și academic al junimiștilor impune un anume tip de sensibilitate artistică; ei admiră modelele clasice și rămân indiferenți față de tendințele novatoare, din epocă (T. Vianu); d. ironia asociată spiritului filosofic a luat forma unui scepticism schopenhauerian, care la Maiorescu s-a cristalizat în complexul său de superioritate creator, iar la Eminescu în pesimisul lui vizionar (I. Negoițescu); e. spiritul critic, dezvoltat în numele adevărului, viza: problemele limbii (în special etimologismul latinizant), falsele valori literare, o cultură caracterizată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
criticul definește profilul geniului în general și personalitatea lui Eminescu. Geniul este indiferent la timp și spațiu. Titu Maiorescu aprecia la Eminescu, în mod deosebit, cunoașterea filosofiei, a credințelor religioase, pasiunea "pentru operele poetice din toate timpurile". Influențat de concepția schopenhaueriană, Titu Maiorescu crede că poetul de geniu "în orice țară și în orice condiții ar fi trăit, acesta ar fi evoluat la fel". Criticul are câteva intuiții surprinzătoare: "tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Susținea introducerea alfabetului latin și principiul ortografiei fonetice, îmbogățirea vocabularului cu neologime, folclorul românesc, un model pentru literatura cultă, deoarece în el nu există simulare, răceală, notă forțată. CONCLUZII Maiorescu a fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică obiectivitate. T. Maiorescu aștepta de la literatură simțământul natural
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
chiar și de medicină și zoologie. Lăsând la o parte propagarea darwinismului, preocupare comună cu a altor reviste din epocă, rămâne ca o particularitate deschiderea față de încercările de metafizică materialistă, ca acelea ale lui V. Conta, sau interesul arătat doctrinei schopenhaueriene, mai ales prin intermediul lui T. Maiorescu. În linii generale, articolele de filosofie din C.l. stau sub semnul pozitivismului și al evoluționismului. Concepții înrudite vădesc studiile de istorie, în special cele ale lui G. Panu și A. D. Xenopol. Revista a găzduit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
1922, în mai multe articole, stabilește datele cele mai sigure despre originea românească și despre unele momente din activitatea poetului, iar în comentarea operei susține, oarecum paradoxal, teza unui optimism funciar, cu rădăcini în iubirea profundă (Eminescu ca optimist). Pesimismul schopenhauerian s-ar fi manifestat numai în episoade trecătoare (Influența lui Schopenhauer asupra lui Eminescu). Puține studii de istorie și critică literară îi apar în volum sau în extras: Caragiale idealist (1923), Alexandru Vlahuță, poetul onestității (1928), Moderne rumänische Erzähler (1928
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287243_a_288572]
-
și moarte: "împotriva cărora oamenii se îndiguiesc cu obeliscuri și piramide". Neascunsă, "rivalitatea demiurgică" este reluată, generație după generație, de popoarele cu "țeasta de furnică". O predilecție pentru "satanic", pentru "rebel", "demonic" ca forme ale revoltei este altoită pe principiul schopenhauerian al răului în lume, ca lege supremă a schimbării: "contra lui Ormuz", "contra Lui": "O demon, demon! Abia acum pricep / De ce-ai urcat adâncurile tale / Contra înălțimilor cerești" (Demonism). În această "rivalitate" zidul devine o "armă" proteguitoare: "Piramide și
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
care afirmă că toate au fost văzute de noi într-o lume anterioară, astfel încât a cunoaște înseamnă a recunoaște" (Noaptea darurilor); sau în Scriptura zeului: Pe fața pământului există forme străvechi, forme incoruptibile și efemere...". Putem recunoaște cu ușurință principiul schopenhauerian (eadem sed aliter) din Sărmanul Dionis în aceste pagini: Credea în infinite serii de timpuri, într-o rețea crescătoare și vertiginoasă de timpuri divergente, convergente și paralele. Această urzeală de timpuri care se apropie, se bifurcă... cuprinde toate posibilitățile" (Grădina
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]