88 matches
-
nu? Dumnealui o face pe indignatul, și de fapt s-au înțeles, fără să ne prindem noi! Zi că nu-i așa! - Hai bă, că sunteți trăzniți! Pe mine mă doare capul de dracii pe care mi i-a făcut scrântita aia și voi ... - Las’ că-ți trece! Dragostea face minuni! Râdeam noi, râdeam, dar doamna Mia nu mai apărea. Trece o stație, trec două, trei și doamna Mia nicăieri. Costel spune la un moment dat: - Să știi că nebuna o
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
de manipulare. Pașii noștri-nceți și siguri ne îndreaptă spre uitare, Viciați de incultură, de-analfabetismu-n floare. Cum să mai clădim destinul, viitorul țării ntregi Cu aceste mutre acre, adormite prin bodegi, Ce răsar de prin maidane cu toți șchiopii și scrântiții, Toarnă bârfe în pahare și o fac pe erudiții?! Noi ne-am învățat să tragem la răspundere pe alții, Să dăm vina pe cei care vin din alte generații, Să ne acuzăm destinul că ne-a dat să fim români
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a venit ora să plec. M-am vârât în costumul meu cel mare și mi-am dat părul peste cap. În după-amiaza aceea am mai primit un telefon. Un telefon curios, un telefon ciudat. O să vă povestesc mai încolo. Un scrântit. Nimic deosebit. Unde e Selina Street? Unde e? Ea știe unde sunt eu. Numărul meu e sus pe peretele bucătăriei. Ce face? Cum face rost de bani? Pedeapsă, așa se cheamă chestia asta. De pedeapsă am eu parte aici. Pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
trata cu penicilina pe care o am în stocul propriu. Cât face o spinare în California? O noapte petrecută lipit de poliesterul avionului mi-ar depăna întreaga poveste pe toate fețele ei. Acasă. Hai acasă. Deci, am zis eu, altă scrântită. Exact ce ne lipsea. Ce-i toată povestea asta cu mântuitul? Ce vrea să însemne mântuit? — Născut din nou. Fundamentalism, moșule, cel mai neșlefuit și proletar dintre toate crezurile americane. Nicodim, Ioan, 3. Dacă un om nu se naște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Își face de lucru prin spitale, se duce la șantierele de construcții din Bronx. Banii pe care bătrână-su nu-i aruncă pe femei și cai de curse, Spunk îi dă pentru acte de caritate. — Rămâne cum am stabilit. Alt scrântit. — Avem nevoie de el. Tare mai avem nevoie de el. Cu el distribuția e gata E perfect pentru noi. Puștiul ăsta va deveni cât se poate de mare. Spunk e dat naibii, moșule. Hei, spuse el, râzând scurt, crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
măcelarul ăla de poponari, indiferent cine-o fi. Mal zâmbi. — Și pe urmă? — Pe urmă îl arestez sau îl omor. Mal zise: — Te-ai scrântit. Buzz îi răspunse: — Mă cam gândeam să te rog să mi te alături. Un căpitan scrântit are mai multă putere decât un polițai singuratic cu doar câteva doage lipsă. — Am marele juriu, Meeks. Iar poimâine e procesul de divorț. Buzz își trosni degetele. — Te bagi? — Nu. E o nebunie. Și nu te credeam în stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
reabilitat numai pe jumătate. În reclamație, ea descrisese cu lux de amănunte conflictul, așa că ăia n-au stat prea mult pe gânduri și l-au mutat cu serviciul Într-un fund de țară, unde a rămas până În zilele noastre. Nițel scrântit, cum am zis, omul ăsta, dar avea un suflet mare. Ceilalți navetiști abia așteptau să fie viforniță și să se Înzăpezească drumurile: aveau prilejul să chiulească În mod oficial. Iar când Ministerul declara Întreruperea cursurilor pe motiv de condiții meteo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uita la el și-și strângea cu putere geanta. Taxiul plecă. Violoncelistul intră În casă murmurând iritat, E nebună, nebună, nebună, singura dată când mă așteaptă cineva la ieșire ca să spună că am cântat bine, se nimerește să fie o scrântită, și eu, ca un prost, s-o Întreb dacă n-o s-o mai văd, să mă bag În belea cu mâna mea, sunt defecte care mai au și ele ceva respectabil, cel puțin demn de luat În seamă, dar Îngâmfarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
trebuit să-i ardă pe ezoteriștii moderni, nu pe nenorociții ăia”. „Da, Însă ezoteriștii moderni n-au nici un sfanț”. „Ca să vezi dumneata ce de povești poți să auzi”, Încheie Belbo. „Acum Înțeleg de ce templierii ăștia Îi obsedează pe atâția dintre scrântiții mei”. „Cred că-i fel ca și cu istoria dumneavoastră din seara trecută. Toată tărășenia lor e un silogism deformat. Comportă-te ca un stupid și devii impenetrabil pe veșnicie. Abracadabra, Manel Tekel Phares, Pape Satan Pape Satan Aleppe, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fost atunci ! Ăsta-i sfârșitu lumii, am zis atunci, mă bate Dumnezeu pentru păcatele mele multe, cum de s-a-ndurat El să mă ierte ? Nu știu... Cum de m-am trezit de-a bușilea, numa cu fusta-n cap și picioru scrântit, asta numa drăguțu de Dumnezeu a făcut minunea ! A zis El, las-o, să-și mai ispășească păcatele și pe pământ, că prea are multe... Ori poate s-o-ndurat de bietu Spiridon, că știa că n-are cin’ să mai aibă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pretențios în felul lui și, în ciuda a tot ce se întâmplase, Stella lega această mândrie de propria ei concepție asupra prețuirii pe care George o acorda soției lui. (Câțiva dintre cei care intuiau aceste idei ale Stellei le considerau total scrântite.) Stella simțea că nu existau decât el și ea, deasupra și deosebit de tot ce-ar putea face George cu o târfă. Acum însă, poate ca un rezultat al șocului fizic și al debilității, această mărinimie agnostică îi fusese zdruncinată. Stella
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu războiul ista te pomenești că nici doctori n-or mai fi. S-or fi dus la război cei tineri, da’ cei bătrâni cred că au rămas acasă. Știam de la tata un doctor bătrân care i-o îndreptat o mână scrântită. Numai să mai trăiască. Poate om avea noroc. Și bine ar fi dacă nu s-ar fi smintit vreo așchie de os de la locul ei... Dumnezeu știe, da’ aflăm noi mâine - a încheiat vorba Maranda. A doua zi în zori
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
liniștiți... Mă aștept să judecați acest joc cu zâmbetul îngăduitor pe care-l afișează totdeauna oamenii serioși când vin în contact cu ceea ce ei numesc "porniri puerile". Și dacă v-ați format despre mine părerea că sânt un cabotin puțin scrântit la minte, aveți, probabil, acum, un motiv în plus. Dar, fără să mă apăr, mi-aș îngădui să vă atrag atenția asupra unui lucru: că Fata Morgana s-a născut nu întîmplător într-un deșert. Și pe urmă, începută ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eu am o hartă care mă ajută să mă descurc. — Hartă, ne-hartă, n-ai cum să cunoști Brooklyn-ul după hartă, zic. — Știi să-noți? zice, așa, hodoronc-tronc. Doamne! Numai că, știi, acum Începusem să pricep că tipul era cam scrîntit. Băuse și mult, bine-nțeles, dar avea În ochi o privire dementă care nu-mi plăcea. — Știi să-noți? zice. — Bine-nțeles, zic. Dar tu? Nu, zice. Doar cîteva mișcări. N-am Învățat bine. Păi, e ușor, zic. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sau astronaut nasc, în micul lor cosmos, o revoltă a elementelor. Parodia face parte din pactul narațiunii și unul dintre episoadele memorabile pe care Pif le imaginează este cel în care Pif și Hercule, alături de companionii lor, cei doi savanți scrântiți și puși pe șotii, au ambiția de a porni, temerar, către un centru al Pământului ce amintește de decorul vernian. Nimic mai simpatic decât această coborâre în care exploratorii se întâlnesc cu un popor multicolor, oprimat de un demagog infernal
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
provoca arsuri la stomac. Îl asocia cu tatăl său. — Ce-ai făcut, Gus? Ai semnat câteva scrisori? Am concediat pe cineva. — Zău? Mare scofală! Pe cine? Pe unul dintre fochiști? Ți-aduci aminte că ți-am vorbit despre o namilă scrântită, unul pe care l-a angajat măgarul acela de Gonzalez? — A, da. Pe el? Doamna Levy începu să se rostogolească pe planșeta de gimnastică. — Păcat că n-ai văzut și tu ce-a făcut în birou. A atârnat de tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
este umilit în mod public. Admirau probabil inițiativa băiatului. Cum arăta? — Ca mii de alți tineri. Coșuri, păr lung, vegetații adenoide, tot echipamentul obișnuit al adolescenților. S-ar putea să mai fi fost ceva, vreun semn particular sau vreun genunchi scrântit. Nu pot să-mi aduc aminte. După ce mi-a pus pistolul la tâmplă, am leșinat și de frică și din cauza sângelui care nu-mi mai circula în creier. În timp ce zăceam grămadă pe trotuar mi-a jefuit căruciorul. Câți bani ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
intact. Domnul Levy se gândise la ceva și îl întrebă pe șeful biroului: — Cum se chema țicnitul ăla? — Reilly. Ignatius J. Reilly. — Așa? Domnișoara Trixie părea interesată. Ciudat. Mi-am închipuit întotdeauna... — Domnișoară Trixie, te rog, spuse supărat domnul Levy. Scrântitul de Reilly lucra pentru firmă la data de pe scrisoarea către Abelman. Cred că Reilly ăla ar fi fost în stare să scrie o astfel de scrisoare? Poate, răspunse Gonzalez. Nu-mi dau seama. Îmi pusesem mari speranțe în el înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
timp vagabond. Eram fericit. De ce nu sunt eu în locul tău? M-aș urni din cameră doar o dată pe lună să caut în cutia poștală cecul de șomer. Fii conștient de norocul pe care îl ai. Grăsanul era de-a dreptul scrântit. Bieții oameni de la Levy Pants, au avut noroc că n-au sfârșit-o în Angola. — Bine. Nu uita să vii peste vro două zile. Jones aruncă un nor de fum înspre cercel. Harla o s-arate ce poate. — Voi veni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
durere fizică, îi spuse Ignatius lui Dorian. — Nu vreau să ating nici cu un deget trupul ăsta de târfă. — De, va trebui să facem ceva să-i închidem gura. Valva mea nu poate suporta în mod nelimitat nevroza acestui marinar scrântit. Va trebui să-l dăm, politicos, afară din mișcare. Pur și simplu, nu-i pe măsura ei. Oricine poate adulmeca mirosul ca de mosc pe care îl exală masochismul său. S-a răspândit peste tot în locuințele sclavilor. În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
a deschis cu zgomot și Înăuntru a intrat o tânâră ce părea mai obosită decât o arăta vârsta și extrem de furioasă. — Hei, Asya, a strigat scenaristul de parcă aceasta ar fi fost salvatorul multașteptat ce avea să pună capăt acelei conversații scrântite. Aici! Suntem aici! Asya Kazanci le-a aruncat o jumătate de zâmbet, iar fruntea i s-a Încrețit cu o expresie ce spunea: Ei bine, pot să stau un pic cu voi, oameni buni, ce importanță are, oricum viața e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Formosa. Se roagă să fi fost sterilizate și să nu poată depune vreun ou. Nu vrea să distrugă orașul. O specie nonendemică, precum mangustele În Martinica și nutria În Louisiana, e ca un incendiator Într-o pădure, sau ca un scrîntit lăsat de capul lui cu o bombă artizanală; distrugerea este mult prea simplă. Tehnologii joase. Sau nici un fel de tehnologii. CÎnd revine În cameră, Franțoise, Cybelle și barmanul se bălăcesc deja goi În piscină, cu paharele lor de Corbu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Dragomirescu, care i-a și coordonat teza - a preluat de la mentorul său atît concepția clasicizantă despre „estetica integrală” și „capodoperă”, cît și idiosincraziile dogmatice. Fostul director al Convorbirilor critice avea însă, în privința modernismului estetic, opinii mult mai drastice: „poezia voită, scrîntită și fără sentiment a lui Arghezi”, „nevropatismele lui Vinea, Baltazar, Aderca ori Barbu”, „publicații ca Contimporanul, ce parcă sînt scrise în cămășile de forță de la Mărcuța” (M. Dragomirescu, Critică, II, Editura Institutului de Literatură, 1928, p. 294). Sesizînd introducerea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
os. Mai sugestiv nici că se putea exprima. La poarta la care am ajuns, dominată de un turn ruinat și găurit, ni s-a alăturat arhidiaconul Pompeianus, oficialul cancelariei papale care-i ținea locul cardinalului Adeodato, imobilizat de o gleznă scrântită și pe care l-am întâlnit la sosirea în palatul papal de la Laterano. Și-a făcut apariția într-o lectică purtată de doi servitori zdraveni. Era îmbrăcat cu veșmintele modeste ale benedictinilor și, mai tânăr ca mine, se simțea jenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
s-o considere mototoală. De fapt, era moartă de frică. Căci deși nu-și fracturase niciodată nimic, nici nu se rănise prea grav, știa ce Înseamnă durerea. O Însoțise pe mama la spital când avusese două coaste rupte și mâna scrântită. Avea zece ani. La sala de gardă, la Spitalul de Urgență, Înainte ca mama să fie examinată, stătuseră cinci ore pe scaune, În sala de așteptare, În timp ce erau aduse persoane cu targa - oameni care avuseseră accidente de mașină sau infarcte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]