76 matches
-
de ani de la nașterea lui Titu Maiorescu, de N. Neagu; „Examenul „ de Ștefan C. Cosmin, „Prietenia” de Gh. Ionașcu, „Mama” de Lidia C. Puiu, „Ne cheamă Țara”, de Emilian I. Franchievici, și poezie:C.I. Eșanu, Dragoș Vicol, Petre Bucșa, Radu Scraba, Mircea Larionescu. Continuă a se publica: actualități literare, șarade, enigme, carte de vizită magică, priveliști din Bucovina, Valea Bistriței aurii. * Miorița este numele unei publicații străjărești scoasă de elevii centurei a VIII-a a Liceelor „Mitropolit Silvestru” și „Aron Pumnul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Vladimir Drimba, introd. Al. Piru, București, 1968, 1985. Repere bibliografice: Lazăr Șăineanu, Ioan Eliad Rădulescu ca gramatic și filolog, București, 1892; Iorga, Ist. lit. XIX, I, 65-78, 113-119, 157-161, 256-268, II, 155-168, 201-211, III, 86-92; Apostolescu, Infl. romant., 65-92; G.D. Scraba, Ioan Heliade-Rădulescu. Începuturile filosofiei și sociologiei române, București, 1921; Densusianu, Lit. rom., II, 131-211; Bogdan-Duică, Ist. lit., 39-229; D. Popovici, Santa Cetate. Între utopie și poezie, București, 1935; D. Popovici, Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, București, 1935; Zarifopol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
pragul primei adolescențe. Pe Întunecatul general Boteanu de peste drum de noi și de bordelul șchioapei Îl vedeam zilnic ieșind din casa lui veche și posomorâtă, cât o cetate, cu ziduri mucede și cu duzi bătrâni; ca și pe institutorul G.D. Scraba, mândru de mustățile lui, autor al cărților de citire răsfoite de mai multe generații de școlari; sau pe surorile Roșu, fete bătrâne, amabile și surâzătoare, singurele tutungioaice evreice din București, fiice ale unui erou mort la Grivița; ca și pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Iacob An. lustin Daniel Ivan I. Liviu-Cornel Lăcătuș Ț. Cristina Mazilu C. Cornelia Munteanu P. Cătălin Năforniță A. BogdanValeriu Nastase Const. CrinuPaul Palade ÎI. Daniela Panaghie Ghe. Daniela-Cristina Panaghie Ghe. Liliana-Livia Panfil V. Iulia-Alina Pascal Dtru. Monica Rotaru V. Mihaela Scraba Const. Adrian Seciu V. Maria Sofronie N. Mara Evelina Surdu E. Cătălin Sebastian Țară N. Virgiliu-Alin Ulian Ghe. Roxana Vânătoru Const. Cătălin-Sorin Postelnicu Ț. AdinaIonela Registru matricol, 231, voI. I; Costin Clit,op.cit.,p.243. XII Matematică Informatică Anton C.
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Andrei Ștefan Macovei I.Mihaela Maftei D.Marius Mălăescu M.LauraMona Mărandescu A.Marian Mereoru I.Oana Lăură Michiu Gh.MariaCristina Mireuță V.AndreiViorel Munteanu M.Andrei Oniță M.CorinaMihaela Patraș E.AloisSebastian Rotaru E.Bogdan Cristian Rotaru R.Ramona Scraba C.Dorin Stoica V.Anton Cătălin Taivan L.Constantin Tănăsache V.Cătălina Teodorel M.Ionuț Tabăra M.Cristina Vârlan C.Elena Ancuța Ibidem Științele Naturii 1 Andrei F.Radu Florin Arhip C.Claudiu Cătălin Arhip C.Giorgiana Ana Bălan V.
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
o ramificație artificială a limbii grecești. Și această soluție este nerealistă întrucât eludează constituirea limbii române în simbioza traco-latină, componentele căreia înscriu rădăcinile acestei limbi în baza naturală a limbajului uman și în continuitatea globală a materialului lingvistic. Gheorghe D. Scraba (18?? - 1940) a scris o filozofie a limbii române, pe care o prezintă ca bază teoretică și concluzie a unei vaste lucrări elaborate anterior și intitulate Tezaurul limbii române. Această lucrare conține, după relatarea autorului, „clasificarea tuturor cuvintelor după înțelesul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
autorul clasifică cuvintele limbii române după o cale comună pentru orice neam de oameni, adică pentru orice limbă. Suntem aici în prezența reducerii varietății formale a limbilor și cuvintelor lor la noțiuni, reducere ce caracterizează baza filozofică a operei lui Scraba. Să ne lămurim. Pentru o judecată realistă, cuvânt înseamnă formă și sens, ambele specifice fiecărui neam de oameni, adică fiecărei limbi. La Scraba este cu totul altfel: la el cuvântul înseamnă noțiune, iar limba, în toate variantele ei concrete, se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
varietății formale a limbilor și cuvintelor lor la noțiuni, reducere ce caracterizează baza filozofică a operei lui Scraba. Să ne lămurim. Pentru o judecată realistă, cuvânt înseamnă formă și sens, ambele specifice fiecărui neam de oameni, adică fiecărei limbi. La Scraba este cu totul altfel: la el cuvântul înseamnă noțiune, iar limba, în toate variantele ei concrete, se reduce la un sistem metafizic de noțiuni pe care cuvintele și limbile concrete tind să-l reflecte. Realitatea semantică și formală nu contează
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
tind să-l reflecte. Realitatea semantică și formală nu contează pentru filozof, care este interesat doar de planul metafizic al noțiunilor, luate ca demiurg al realității materiale, inclusiv al limbii. De pe această poziție ideologică, explicit creaționistă, divină (vezi p. 91), Scraba alcătuiește „Tezaurul limbii române”, în care se pornește de la noțiune spre cuvânt, iar ulterior elaborează „Filosofia limbii române” în care „formarea limbii române” este fundamentată de același plan metafizic al noțiunilor. Întâietatea noțiunii față de cuvânt are drept consecință faptul că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
alcătuiește „Tezaurul limbii române”, în care se pornește de la noțiune spre cuvânt, iar ulterior elaborează „Filosofia limbii române” în care „formarea limbii române” este fundamentată de același plan metafizic al noțiunilor. Întâietatea noțiunii față de cuvânt are drept consecință faptul că Scraba pune noțiunea la baza cunoașterii. Pentru a ajunge la o cunoaștere (cultură) „mai temeinică și mai întinsă” este necesar, arată el, să se renunțe la dicționarele alfabetice, române ori străine, „în care găsim că vorbele din limbă sunt explicate unele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în sfere de noțiuni precum: natura ființei (existența, valoarea); modalitățile ființei (firea, ființa naturală, ființa vegetală, ființa animală); viața organică, viața naturală, viața omenească (sufletească, spirituală, sentimentală); viața economică, viața socială, organizarea socială etc. (p. 11-86). Planul metafizic, care pentru Scraba este primordial, nu este negat de cunoașterea realistă, care îl consideră însă, la orice nivel de abstractizare, derivat din cunoașterea senzorială. Când expresia interjecțională, cauzată de contactul cu realitatea, a fost reprodusă din memorie pentru a relata o stare fizică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
făcut primul pas spre homo sapiens ca produs al evoluției speciilor, atunci senzația/interjecția a devenit sens/cuvânt, iar colectivitatea umană a intrat în posesia instrumentului cunoașterii și autocunoașterii prin care domină totul. Filozofia idealistă, la care se raportează și Scraba, substituie calea reală a cunoașterii de la senzație/interjecție la monada sens/cuvânt și de aici la noțiune, ca generalizare logică, cu o evoluție inversă, de la noțiune la cuvânt, eludând sensul acestuia și desființând în consecință personalitatea semantică a limbilor. Limbilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
generalizare logică, cu o evoluție inversă, de la noțiune la cuvânt, eludând sensul acestuia și desființând în consecință personalitatea semantică a limbilor. Limbilor le rămâne doar raportul noțiune cuvânt, acesta din urmă luat doar ca segment sonor specific. „Vorbirea omenească, arată Scraba, apare convențională, diferind de la popor la popor”, dar „noțiunile, pe care cuvintele nu fac decât să le înfățișeze, nu sunt întru nimic convenționale; ele se leagă între ele, se suprapun într-o scară neîntreruptă”; „Noțiunile sunt și rămân aceleași la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fond comun (de noțiuni), care constituie cunoștința omenească și pe care filosofia din toate vremurile vrea să-l prindă pe cât mai mult în adâncimea lui și să-l înmănuncheze, rămâne același, neschimbat, și ne supraviețuiește” (p. 87 urm.). G. D. Scraba consideră că a depășit materialitatea tuturor filozofiilor precedente, întrucât a pus în locul metafizicii idealiste, care menținea raportul cuvânt/sens - noțiune, o metafizică a noțiunilor pure, pe baza cărora a construit „Tezaurul limbii române”, reușind astfel să scoată cunoașterea din mocirla
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
necontestat, au dat avânt cercetărilor practice, prin materializarea fenomenelor sufletești, oprind însă în loc cercetările metafizice” (p. 92). Situat teoretic atât deasupra metafizicii idealiste, care nu se debarasează total de materie, cât și deasupra materialismului, care derivă abstractizările din cunoașterea senzorială, Scraba afirmă răspicat: „Pentru mine o teorie materialistă rămâne cu totul exclusă” (p. 8). Dacă însă zona noțiunilor ar fi preexistentă și demiurgică, cum credea filozoful român - o spunea și filozoful german Hans Hartmann, criticul contemporan al lui Scraba - , ar trebui
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cunoașterea senzorială, Scraba afirmă răspicat: „Pentru mine o teorie materialistă rămâne cu totul exclusă” (p. 8). Dacă însă zona noțiunilor ar fi preexistentă și demiurgică, cum credea filozoful român - o spunea și filozoful german Hans Hartmann, criticul contemporan al lui Scraba - , ar trebui ca omenirea să aibă o singură limbă. Răspunsul cum că unică este doar metafizica limbii, către cunoașterea căreia omenirea tinde folosind diverse forme de limbă, nu face altceva decât să clarifice contradicția dintre realitate și perceperea idealistă a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca omenirea să aibă o singură limbă. Răspunsul cum că unică este doar metafizica limbii, către cunoașterea căreia omenirea tinde folosind diverse forme de limbă, nu face altceva decât să clarifice contradicția dintre realitate și perceperea idealistă a acesteia. Însuși Scraba nu a putut să rămână în metafizică și să opereze cu noțiuni pure. El alcătuiește „Tezaurul limbii române” în care noțiunile sunt marcate prin cuvinte românești, iar exemplificările nu vizează nemijlocit noțiuni, ci sensuri contextuale ale acestor cuvinte; el elaborează
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
iar exemplificările nu vizează nemijlocit noțiuni, ci sensuri contextuale ale acestor cuvinte; el elaborează „Filosofia limbii române”, în care este preocupat de istoria cuvintelor românești, nu de noțiuni, care sunt generalizări teoretice. Pentru a atenua contradicția în care a intrat, Scraba aduce argumente precum: „Prin bogăția și înmlădierea ei, limba românească poate mulțămi cu prisosință toate cerințele (cunoașterii)” (p. 8); „Limba românească este tot atât de bogată ca și cea franceză, prin variația de forme și nuanțe. Caracteristica limbii românești, se poate spune
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii românești, se poate spune, e că față de vorbă, noțiunea are întotdeauna precădere” (p. 120), încercând astfel să acrediteze ideea că deși limba română este o limbă concretă, ea atinge perfecțiunea în privința raportului cuvânt/formă - noțiune. Opera lui G. D. Scraba trebuie apreciată în contextul epocii în care a fost creată. Autorul ei s-a integrat în „Școala monografică” întemeiată de Dimitrie Gusti (1880-1955), care concepea realitatea socială în manieră eclectică, ca o sumă de manifestări economice, spirituale, juridice și politice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
creată. Autorul ei s-a integrat în „Școala monografică” întemeiată de Dimitrie Gusti (1880-1955), care concepea realitatea socială în manieră eclectică, ca o sumă de manifestări economice, spirituale, juridice și politice. O asemenea manifestare socială este și limba română, căreia Scraba îi consacră monografia sa cu o parte sincronică, ce conține „Tezaurul”, și una diacronică sub titlul „Chestiunea formării limbii românești”. Ambele aspecte, contemporan și istoric, aveau nevoie, pentru a fi descrise, de un principiu unic, pe care abordarea monografică nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și rămân aceleași la toate popoarele din lume” (p. 87). La „spiritualismul înalt” al noțiunilor va ajunge omenirea numai debarasându-se de „egoismul materialist” al formelor particulare de limbă (p. 92). La această concluzie finală duce înlocuirea realității cu irealitatea. Scraba preconizează că într-un viitor foarte îndepărtat omenirea va trebui să renunțe la formele materiale ale cuvintelor pentru a se putea instala complet în sfera spirituală a noțiunilor, unde este „viața eternă”. Deocamdată limba română există, iar autorul găsește în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Capitolul privitor la „formarea limbii române” (p. 93-122) urmărește scoaterea limbii române din formula arborelui genealogic indoeuropean cu încrengătura lui latină și prezentarea ei în coordonate geografice și istorice mult mai largi. Este de apreciat în primul rând faptul că Scraba nu leagă formarea limbii române de acei coloniști romani care au fost retrași la un moment dat la sud de Dunăre. Contopirea elementului roman cu cel autohton s-a produs separat la sud de Dunăre și în Dacia: „Limba românească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Ardeal, Vrancea, Putna, Tecuci, Arad etc. „arată stabilitatea poporului românesc în decursul veacurilor pe tot cuprinsul Daciei și peste hotarele ei chiar, în care el este băștinaș, cu așezări vechi până la mijlocul Europei” (p. 120). În perceperea istoriei limbii române Scraba produce o adevărată reformă. El arată că istoria acestei limbi trebuie privită dincolo de contopirea elementului latin cu cel autohton. „Omenirea, în general, s-a dezvoltat în chip firesc, material și spiritual, creânduși termenii de care a avut nevoie, prin cerințele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
firesc, material și spiritual, creânduși termenii de care a avut nevoie, prin cerințele dintâi ale traiului; iar popoarele au trăit în mediul lor natural material și social, și au fost nevoite să-și alcătuiască termenii adaptați acelui mediu” (p. 94). Scraba își fundamentează expunerea istoriei limbii române pe intuirea unei vechi unități a limbilor indoeuropene. El bănuiește că latina vulgară, care se vorbea la Roma și în provincii, era apropiată de limba popoarelor „care s-au perindat în estul și sudestul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care am vorbit mai sus, spune că „în general vorbind, toate limbile din lume se înrudesc, prin fondul lor comun, al noțiunilor” (p. 100). Substituind continuitatea globală a materialului lingvistic în diverse formule de limbă prin unitatea noțională a limbilor, Scraba și-a creat platforma necesară pentru a justifica atât asemănările formale dintre limbi, cât și discrepanțele structurale dintre ele. Ambele aspecte sunt primare, în sensul că fiecare limbă are începutul ei aparte împreună cu poporul care o vorbește. „Limbile, arată Scraba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]