41 matches
-
cu minusuri în privința comunicării intențiilor. Lovitura de imagine dată prin stabilirea impozitelor la șaisprezece la sută a fost repede anulată de inabilitatea de a mobiliza în jurul ei simpatia populară. Rigiditatea personală a premierului a devenit rigiditatea guvernării sale. Mult prea scrobit pentru rolul ce i s-a încredințat, dl. Tăriceanu n-a știut, din păcate, să vândă în interesul guvernării nici măcar realizările indiscutabile. În lunile următoare, Alianța are de jucat o carte mare. Și anume, încercarea de a scoate definitiv România
Tăcerea furtunii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11512_a_12837]
-
profesor de Științe Politice la Assumption College din SUA, și-a luat o sarcină ingrată: să facă din ursul slav o pasăre domestică, îndulcindu-i nuanțele și netezindu-i asperitățile, pînă la a-l preschimba într-un personaj suficient de scrobit ca să întrunească pretențiile de gust americane. Adică într-un gînditor democrat care pe nedrept a căzut în dizgrație în anii ‘90, cauza caterisirii publice stînd doar în neînțelegerea adevăratelor intenții pe care rusul le cocea în suflet. Din acest motiv
Inclasabilul Soljenițîn by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5097_a_6422]
-
Răzvan Voncu Horia Bădescu, Cărțile viețuirii, 3 vol., Colecția de poezie „Echinox”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, 231+251+221 pag. Am susținut în mai multe rânduri necesitatea editării autorilor contemporani în ediții critice sau de autor. Concepția scrobită de odinioară, conform căreia numai scriitorii de mult dispăruți sunt demni de a beneficia de asemenea forme de comunicare cu publicul, trebuie abandonată, sub imperativul recuperării unor decenii în care literatura contemporană a circulat sub forme strict controlate de către cenzură
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
de fapt, în toate. Când îl imită pe Mircea Dinescu, Liviu Capșa devine pentru o clipă Mircea Dinescu, lăfăindu-se - cu umorul necesar - în halatul de mătase al acestuia: " Azi scriem poezia cu tuș pe palma stângă/ cu arta ne scrobim cămășile-n copaie/ artistul toacă ceapă spre a putea să plângă/ când reumatismu-i simte ovații lungi de ploaie// dentistul pune plombe la clape de pian/ tabloul de se strică dați-un un praf de sare/ din ceasuri cucul iese o dată
CINE ESTE LIVIU CAPȘA? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16625_a_17950]
-
erau numite curvele masculine. Preferase însă întotdeauna să-și spună, cu emfază, "artistă", dat fiind că o vreme performase la un cabaret din cartierul roșu un fel de spectacol pentru gusturi speciale, cântând și dansând, costumat în țărancă olandeză (pînză scrobită pe cap, fuste lungi și saboții obligatorii în picioare), pentru ca-n final să-și arate fundul ca dansatoarele de cancan. De Sint-Niclaas se costuma în Swarte Piet, copilaș negru pe care sfântul îl avea drept paj nedespărțit. Cânta pe aceeași
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
războiul. Lipsa introspecției era bună pentru susținerea curajului, dar În ultimele luni și săptămâni Îi făcuse rău lui Milton. De când dispărusem eu, Milton rămăsese viteaz În aparență, dar Îndoielile, nevăzute, Îl măcinau pe dinăuntru. Era ca o statuie care fusese scrobită din interior până când rămăsese goală. Cum din ce În ce mai multe lucruri Îi provocau durere, Milton se străduia și mai tare să le evite. Se concentra, În schimb, la puținele care Îl alinau, la bromura speranței că toate aveau să se rezolve. Milton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de cartea poștală și de scrisoare, făcînd-o să-și lase capul în jos, și atunci Stănică și Felix își dădură seama că Aurica scrisese pe furiș o scrisoare Otiliei. Scoase din geamantan niște nimicuri, o sticluță de parfum, un guler scrobit de broderie (se purta atunci) și le dădu generos Aurichii, deși nu avusese intenția aceasta, și lucrurile le cumpărase pentru ea. Aurica începu să plângă, urîțindu-și toată fața. Nu plângea de căință, ci din nervozitate. Dacă s-ar fi analizat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a Întors la ziarul lui, dezinteresat. CÎnd am ajuns pe strada Ganduxer, am băgat de seamă că Fermín se făcuse ghem sub pardesiu și tot trăgea la aghioase, cu gura deschisă și cu chipul fericit. Autobuzul se prelingea printre domnii scrobiți pe de promenada San Gervasio, cînd Fermín se deșteptă brusc. L-am visat pe părintele Fernando, Îmi zise. Numai că În visul meu, era echipat ca centru Înaintaș la Real Madrid și avea lîngă el cupa Ligii, de aur lucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aducea mai aproape satul copilăriei : Ce pașnic era satul...Pitit la poala culmii Ca un ostrov de cuiburi sub streșina-nvechită. Îl străjuiau din muche, doinindu-i pururi, ulmii Și-l încingea pe vale pădurea de răchită. Părea bârlog sălbatec scrobit în cremeni sparte, Știind numai de datini, de hori și dragul glumii, Ferit din drumul mare, pierdut așa departe, Ca-n basmul cu cetatea la marginile lumii ! Era o poezie care îi aducea în inimi nu doar pe Vlahuță, Goga
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
acum, este să aperi normalitatea.” Normalitatea. în primul rînd normalitatea. să se radă în fiecare zi. să-și taie unghiile și să și le curețe. să fie curat. să miroasă bine. să se îmbrace corespunzător. să se spele, să-și scrobească și să-și calce cămășile. să plece la birou în fiecare dimineață cu o altă cămașă. să nu poarte același costum și aceeași cravată două zile la rînd. să mănînce sănătos. să nu pună coatele pe masă. să nu rîgîie
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de periate că păreau lipite. Nasul cu două proeminențe, lung și subțire, mustața rară, din fire mâncate parcă de molii, pe gură cu rânjet neplăcut. Ochii albaștri miopi, subt ochelari de baga, gâtul lung, strâns în gulerul așa de bine scrobit încît adeverea plictiseala Linei, care trebuia să cumpere aproape unul pe zi și nu găsea decât anevoie așa de înalte. Redingota era periată de prea multe ori pe șeviotul obosit, și picioarele scheletice pluteau în pantalonul cu dunguțe gris, ținută
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
bărbătesc. Ea trebuie să fie suplă și În același timp să cadă bine. Din următoarele două motive, cuta e preferabilă unui costum ajustat: - o cută suplă e mai răcoroasă vara și ține mai cald iarna; - o cută suplă poate fi scrobită În forme frumoase și pline de majestate. Un veșmânt ajustat pe corp e urât și deseori caraghios. II. - Proporția cuvenită Între partea de sus și cea de jos constituie a doua regulă a costumului bărbătesc. Ca și În cazul lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
căreia Rainer îi proorocește tatei, cu multe vorbe, că urmează să‑i distrugă - lui, tăticului - viața. Acum părinții, puși la țol festiv, tata, ca de obicei, ca scos din cutie (își cumpără în fiecare săptămână o cravată nouă, iar cămășile, scrobite din belșug și călcate la marea artă, se transformă în niște cumplite arme tăioase - că doar omul e un crai și are și reputație de așa ceva), iar mami ca scoasă din gunoi, cu lucruri distonante, care nu se asortează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
e la fel de limpede În minte acum ca și atunci, și cum arătau... doi soldați zdrențăroși, plecați peste grumazul cailor, pe care-i biciuiau din răsputeri, cu cravate la gît, iar capetele cravatelor fluturau spre spate Întinse și țepene de parcă fuseseră scrobite și călcate - asta ca să-ți dai seama cît fugeau de tare - și ce mai țipau și zbierau oamenii că vin yankeii, iar femeile și-au luat inima-n dinți și i-au Îndemnat pe bărbați să se-ascundă. „Doamne, apără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la raionul bucătarului-șef al sălii, unde un alt bucătar, aflat În vizită, Îmbrăcat În alb imaculat, rânduia niște bucăți mari de sashimi pentru ceea ce părea a fi o trupă de fani În adorație. Am citit ecusonul de pe gulerul alb, scrobit: Nobu Matsuhisa. Mi-am notat mental să aflu câte ceva despre el, dat fiind că, se pare, eram unicul angajat din Întreaga clădire care nu saliva primprejurul lui. Oare ce era mai rău: să nu fi auzit niciodată de domnul Matsuhisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
lui Deșliu: aspectul de șuvoi nestăvilit, care potopește cu ură pe dușmanii poporului, dar care și irigă câmpurile țării. În ceea ce privește „socoteala” cu cei dintâi, cuvântul lui pleznește În dreapta și În stânga pe obrajii ghiftuiților, sau strivește frazele «măsluite» și «tâlcurile ticluite, scrobite» ale boemei decadente. În legătură cu aceasta, e de notat cum vechea boemă e văzută ca un sediu alcoolic și dezmățat, și În care cu o ironie abil plasată de poet, țiganca argheziană cerșește În refrenul: „Cine mai cumpără flori miresei?” În
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]