211 matches
-
Vechea biserică de lemn greco-catolică din Poiana Ilvei ce se afla în cimitirul satului, în locul numit "Secătura Guzului" a fost folosită de sătenii din Poiana Ilvei până la data 20 mai 1904 când a fost demolată și transportată cu 27 de care spre localitatea Mijlocenii Bârgăului ca de aici să fie dusă mai departe, în satul Țentea de lângă
Biserica de lemn din Poiana Ilvei () [Corola-website/Science/318928_a_320257]
-
de zid, greco-catolică, sființită în anul 1903. Biserica de lemn este încă prezentă în amintirea comunității din Poiana Ilvei deși, de la demolarea ei au trecut mai bine de o sută de ani. Locul unde se afla, în cimitirul satului din "Secătura Guzului" este marcat de masa altarului care încă mai este în picioare. Inscripția, păstrată pe piciorul mesei altarului:""1762 Pomana lu Ștefan"" amintește de începuturile acestei biserici, construită din lemnele bisericii mai vechi din "Poderei", prăbușită în urma unei furtuni, la
Biserica de lemn din Poiana Ilvei () [Corola-website/Science/318928_a_320257]
-
din lemnele bisericii mai vechi din "Poderei", prăbușită în urma unei furtuni, la care s-a adăugat material lemnos nou, de molid. Construită într-un interval de timp destul de scurt după prăbușirea vechii biserici din "Poderei", noua biserică de lemn din "Secătura Guzului" nu a fost împodobită cu detalii sculptate sau artistice. Mai mare și mai spațioasă decât vechea biserică, noua construcție avea aproximativ 11 m lungime, 5 m lățime, înălțimea pereților era de 2 m. Structura edificiului, podeaua și poditura era
Biserica de lemn din Poiana Ilvei () [Corola-website/Science/318928_a_320257]
-
s-a născut la 18 februarie 1906 în comuna Vadu Moților, județul Alba (localitate ce purta atunci numele de "Secătura" și făcea parte din Comitatul Turda-Arieș) și a decedat în decembrie 2001 la Turda. După ce a terminat clasele primare în satul natal, începe gimnaziul la Abrud, apoi liceul “Petru Maior” la Gherla. Bacalaureatul l-a dat la Cluj, președinte de
Nicolae Hristea () [Corola-website/Science/322810_a_324139]
-
vreme făcând parte din comuna Tângujei din plasa Fundurile, județul Vaslui, în vreme ce târgușorul Țibana făcea parte din comuna Mironeasa. Comuna s-a format în 1931, în cadrul județului Vaslui, cu satele Domnița, Moara lui Ciornei, Pănoasa, Poiana Mănăstirii, Poiana de Sus, Secături și Țibana. În 1950, comuna a fost transferată raionului Negrești din regiunea Iași. Satul Secături a primit în 1968 denumirea de "Livada Nouă", pentru ca în 1968 să fie desființat și inclus în satul Domnița. Tot în 1968, comuna a fost
Comuna Țibana, Iași () [Corola-website/Science/301315_a_302644]
-
parte din comuna Mironeasa. Comuna s-a format în 1931, în cadrul județului Vaslui, cu satele Domnița, Moara lui Ciornei, Pănoasa, Poiana Mănăstirii, Poiana de Sus, Secături și Țibana. În 1950, comuna a fost transferată raionului Negrești din regiunea Iași. Satul Secături a primit în 1968 denumirea de "Livada Nouă", pentru ca în 1968 să fie desființat și inclus în satul Domnița. Tot în 1968, comuna a fost trecută la județul Iași, în alcătuirea actuală. Singurul obiectiv din comuna Țibana inclus în lista
Comuna Țibana, Iași () [Corola-website/Science/301315_a_302644]
-
Leonida Iarca, Gr. Săcară, D. Eftasiade, D. Dediu și Anica Moldovan. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Comănești a aceluiași județ. Comuna Bucșești era formată din satele Băieni, Bucșești, Cernu și Cornet și din cătunele Buda, Lereni și Secătura, având în total 2234 de locuitori, iar comuna Poduri avea 2732 de locuitori în satele Brănești, Negreni, Poduri, Prohozești, Rusăești și Valea Soșii. În 1950, cele două comune au fost transferate raionului Moinești din regiunea Bacău. În 1968, ele au
Comuna Poduri, Bacău () [Corola-website/Science/300693_a_302022]
-
în comuna Ileanda din județul Sălaj, Transilvania, România. Prima atestare documentara a localității provine din anul 1546, cănd satul apare cu denumirea de Zsakathura. Alte denumiri ale satului : 1566 Szakathura, 1600 Zakatura, 1603 Szakatura, 1750 Szeketura, 1800 Săcătura, 1854 Szakatura, Secătura, 1964 Luminișul, 1966 Luminișu. Localitatea poartă numele de "Luminișu" din anul 1964, nume posibil datorat faptului că satul este așezat într-o zonă înconjurată de păduri și livezi. Localnicii folosesc des vechea denumire a satuluiSăcătura. Denumirea de "Săcătura" provine de la
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
1966 Luminișu. Localitatea poartă numele de "Luminișu" din anul 1964, nume posibil datorat faptului că satul este așezat într-o zonă înconjurată de păduri și livezi. Localnicii folosesc des vechea denumire a satuluiSăcătura. Denumirea de "Săcătura" provine de la cuvântul "seci", "secătura", referire la o porțiune de pădure tăiată sau uscată. Datorită faptului că zona era înpădurită, primi locuitori ai satului foloseau o tehnică prin care curățau scoarță copacilor care în timp se uscau și apoi erau tăiați iar locurile rămase astfel
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
lui Ioan Zapolya, regina Izabella, dăruiește domeniul familiei Bathory. Dintr-un document din anul 1566 când Transilvania s-a aflat pentru o perioadă scurtă în stăpânirea împăratului Maximilian aflăm că domeniul Cetății Chioarului era împărțit în 12 voivodate. Satul Luminișu (Secătura) împreună cu alte 7 sate făcea parte din voivodatul lui Marian care-și avea sediul în Prislop. După recucerirea Transilvaniei de la austrieci în anul 1567, Cetatea Chioarului este dată de Sigismund al II-lea lui Hagimasi Cristof. Renunțarea la titlul de
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
după moartea acestuia în 1599 la Șelimbăr în bătălia cu Mihai Vitezul voievodul român devine stăpân al Transilvaniei iar la conducerea Cetății Chioarului îl numește pe Aga Leca Racotă. După anul 1604 existau în domeniul Chioarului 16 voivodate , sătul Luminișu (Secătura) apare în componență voivodatului lui Ionaș din Vima. După anul 1615 proprietar al domeniului Chioarului este Gabriel Bethlen iar după moartea acestuia soția sa Ecaterina de Brandenburg, amanetează ținutul în favoarea lui Gambos Andrei. În anul 1664 este amintit din localitatea
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
în componență voivodatului lui Ionaș din Vima. După anul 1615 proprietar al domeniului Chioarului este Gabriel Bethlen iar după moartea acestuia soția sa Ecaterina de Brandenburg, amanetează ținutul în favoarea lui Gambos Andrei. În anul 1664 este amintit din localitatea Luminișu (Secătura) pușcașul Bolti Petru. Pușcașii erau o categorie țărăneasca liberă cu obligații militare, aceștia fiind constituiți în jurul cetăților . În decursul timpului satul a avut mai mulți proprietari iar după 1694 se află în stăpânirea familiei Teleki. Din 1820, Luminișu (Secătura) apare
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
Luminișu (Secătura) pușcașul Bolti Petru. Pușcașii erau o categorie țărăneasca liberă cu obligații militare, aceștia fiind constituiți în jurul cetăților . În decursul timpului satul a avut mai mulți proprietari iar după 1694 se află în stăpânirea familiei Teleki. Din 1820, Luminișu (Secătura) apare că proprietate a contelui Ujfalvi Alexandru (1792 - 1866), recunoscut și că un mare scriitor de povești și schițe vânătorești. În timpul revoluției de la 1848 locuitorii din Luminișu și-au arătat nemulțumirea față de autorități, multi dintre ei aflându-și sfîrșitul în
Luminișu, Sălaj () [Corola-website/Science/301806_a_303135]
-
Pintea/Fântâna Pintii", "Foișorul-Tarnița/La Ciupercă", "Valea Lupului", etc.) și/sau pe dealurile care îl compun, dealurile piemontane Codrului și/sau la "Poalele Codrului" (spre exemplu, în denumirea locală, astfel de locații sunt "Câmpu Mare", "Făgașul Satului", "Pusta", "Ungurelul", "Dealul Secăturii", "Tarnița", "Dealul lui Bran", "Dealul Piști"). Culmea masivului Codru se întinde pe aproximativ 22 de kilometri (cu înălțimea maximă de aproximativ 575 de metri în vârful Lespezi) și se numește Culmea Făgetului ("Vârful Codrului" sau "Culmea Codrului" în limbajul local
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
293; Gospodării, menaje 281; Locuitori: populația statornică 1257; Întreprinderi comerciale și industriale 9. Forma de relief este dominată de interfluvii sculpturale, relativ plane, cu altitudini medii de 400m, care aparțin neogenului. Teritoriul satului Valea Șoșii este drenat de pâraiele Șoșa, Secătura, Săratului și Cernu. Vegetația spontană este alcătuită din păduri de foioase, pajiști și terenuri agricole. La poalele Munților Berzunți se găsesc multe izvoare cu apă rece, șipote, foarte bună de băut, pe care locuitorii le-au amenajat ("Șipotul Lupului, Apa
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
büdös (împuțit) și patak (parau), de la apele minerale sulfuroase din zonă, care emană un miros urât. Stațiunea este situată la 300 m față de localitatea Ileanda, pe DN 1C și la 2 km de gară Ileanda, pe versantul stâng al văii Secătura. Această stațiune beneficiază de o așezare deosebit de frumoasă, într-o grădină de brazi și foioase . Este o stațiune cu caracter permanent, unde au fost puse în evidență strate acvifere de adâncime cu ape slab mineralizate. Apă minerală izvorăște din mai
Bizușa-Băi, Sălaj () [Corola-website/Science/301775_a_303104]
-
deosebit de frumoasă, într-o grădină de brazi și foioase . Este o stațiune cu caracter permanent, unde au fost puse în evidență strate acvifere de adâncime cu ape slab mineralizate. Apă minerală izvorăște din mai multe locuri de sub stăncile din valea Secăturii, din depozitele oligocene care încep într-un facies continental, constituit dintr-un complex de argile cenușii, în care se găsește un strat de lignit, gresii, calcare cu concrețiuni de pirita care dau mineralizarea apelor de Bizușa. Acestora le succed orizontul
Bizușa-Băi, Sălaj () [Corola-website/Science/301775_a_303104]
-
locuitorilor sunt ortodocși (97,45%). Pentru 1,67% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era inclusă în plaiul Prahova al județului Prahova, fiind formată din cătunele Mânzăul, Moiseni, Provița de Sus, Șchiopata, Secăturile, Sultanul, Țaporiștea, Valea Bradului și Valea Poienii. Avea o populație de 1696 de locuitori o școală înființată la 1857, frecventată de 107 elevi (dintre care 18 fete) și o biserică datând din 1629, reconstruită în 1797 și 1834. Locuitorii se
Comuna Provița de Sus, Prahova () [Corola-website/Science/301718_a_303047]
-
a scaunelor, desfăcându-și produsele la Ploiești, București, Giurgiu și în satele vecine. Fiind comună de munte, satele sale răsfirate au fost reconfigurate de mai multe ori; astfel, în 1925, Anuarul Socec consemnează comuna cu satele Provița de Sus, Șchiopata, Secăturile, Fricoasa (sat preluat de la comuna Breaza de Jos) și Valea Poienii, având pe atunci în total 3152 de locuitori. În 1950 a fost arondată raionului Câmpina din regiunea Prahova și apoi, din 1952, din regiunea Ploiești. În 1964, satele Fricoasa
Comuna Provița de Sus, Prahova () [Corola-website/Science/301718_a_303047]
-
sat preluat de la comuna Breaza de Jos) și Valea Poienii, având pe atunci în total 3152 de locuitori. În 1950 a fost arondată raionului Câmpina din regiunea Prahova și apoi, din 1952, din regiunea Ploiești. În 1964, satele Fricoasa și Secături au fost rebotezate "Izvoru", respectiv "Plaiu". Comuna a revenit la județul Prahova în 1968, la reînființarea acestuia, în configurația actuală. În comuna Provița de Sus se află (1620-1629, refăcută în 1787 și în 1835), monument istoric de arhitectură de interes
Comuna Provița de Sus, Prahova () [Corola-website/Science/301718_a_303047]
-
a găsit în stăpînirea lui Ioan zis Henul. Oronimele cu semnificație fitogeografică sînt numeroase (cca 36) și reprezintă atît vegetația actuală, cît și cea existentă în trecut (Dealul Ulmului, Frăsinișului, Mărului), cît și vechea extensiune a pădurilor (Dl. Runcului, Vf. Secătura, Arșița etc., cu semnificația despădurire. Mai puțin numeroase (18), cele cu semnificație zoogeografică redau mai ales fauna actuală (Dl. Ursului), dar și cea care a constituit fala Bîrgăului - faimosul zimbru. Foarte frecvente sînt oronimele cu semnificație în antroponimie (Dl. Toma
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
Rusului; În Laz; La Preluca Ursului cu Isvoru Ursului; Isvoru Petrii; Isvoru Bătrân și Prislopu Frumuselii, cu Munții: Lespedea sau Bătrână, Dosu Stanigii, Obârșia Strâmbii, Barloaia, Muncelu cu Fata și Dosu, Dialu, apoi Oprisasca cu Fata și Dosu. 16. Ridu Secătura lui Traian, cu: Preluca Ursului, Dialu Bătrân, Valia, Fata și Dosu Văii Seci, Șesurile, Stana Lucoaie, Izvorul Barlii. 17. Ridu Rebra: Sforacele, Isvoru Negrii cu Picioru, Isvoru Alecsii, Rebrisoara cea Mică și Saca (acestea sunt două parae de munte care
Telcișor, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300898_a_302227]
-
de la bază, grăbind astfel uscarea copacilor. Pe terenurile cu declivitate mare, unde folosirea plugului era dificilă, se lucra manual, cu sapă de laz. Urme ale acestuia mod de exploatare a pământului se mai văd încă pe "Dealul Bisericii, Zăpodie, Runc, Secătura, Dealul Costeții, Fata Agriesului" ș.a Puțin productive și greu de lucrat, partea arabila a hotarelor era cultivate cu porumb, grâu de primăvară și ovăz. Pădurea inestinabilă resursă economică, ocupă și astăzi peste 50٪ din suprafața așezării. Explicabil deci, de ce
Târlișua, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300897_a_302226]
-
să se construiască tot mai multe reședințe ale unor zălăuani. Hotarele satului îl delimtează de localitățile Zalău, Ortelec, Moigrad, Jac, Romita, Chichișa și Ciumărna. Ele se întind de-alungul culmii Meseș (Peniragul ), peste cotele 716, 681 (Vârful Druia), 608, coborând pe Secătura spre Valea Druii (cunoscută și ca Valea Jurtenii, în sectorul inferior), prin locul numit La Hudă. Aici au existat câteva case, până prin anii '70 (urmele fundațiilor încă se mai văd). În această zonă, pe firul văii Jurteana se află hotarul
Stâna, Sălaj () [Corola-website/Science/308612_a_309941]
-
de la bază, grăbind astfel uscarea copacilor. Pe terenurile cu declivitate mare, unde folosirea plugului era dificilă, se lucra manual, cu sapa de laz. Urme ale acestui mod de exploatare a pământului se mai văd încă pe Dealul Bisericii, Zapodie, Runc, Secătură, Dealul Costeșii, Fața Agrieșului s.a Puțin productivă și greu de lucrat, partea arabilă a hotarelor este cultivată cu porumb, grâu de primăvara și ovăz. Pădurea este inestimabila resursă economică ce ocupă și astăzi peste 50٪ din suprafața comunei. Explicabil
Molișet, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300884_a_302213]