80 matches
-
nu ne mai inspiră astăzi nici o încredere”. Ilarie Chendi răspunde prompt acestor acuzații, ceea ce atrage o nouă ripostă (Întâmpinare „Sămănătorului”) și o nouă pledoarie pro domo: P.a. este „cea mai modernă revistă literară”, „lipsită cu totul de orice spirit de sectarism sau de coterie”, promotoare a tinerelor talente și a luptei lor „cu prejudiții înrădăcinate și cu scriitori oficiali”. Câteva numere mai târziu este salutată retragerea lui George Coșbuc și a lui Al. Vlahuță de la conducerea „Sămănătorului”. Il.C.
PAGINI ALESE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288607_a_289936]
-
alt mare autor „paleoliberal”, Ludwig von Mises (de la care, între altele, Hayek a preluat un viguros antistatism), a devenit referința unei forme dogmatice de liberalism, greu de îmbrățișat după sfârșitul Războiului Rece fără a trebui să te închizi într-un sectarism. Astfel, după prăbușirea cvasigenerală a „socialismului real”, liberalismul și conservatorismul nu se mai pot delimita atât de net de socialismele contemporane - mai ales de cele occidentale, niște doctrine și practici hibride, cu multe elemente de liberalism -, ci trebuie să dialogheze
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o mișcătoare ingenuitate - de exemplu, fără apel la marile studii consacrate sărbătorii de antropologi și istorici (capitolul VI); idealul unei comunități care să aibă numai calitățile celor tradiționale, inclusiv o puternică presiune normativă, dar nici unul din defectele lor, între care sectarismul și represiunea privată (capitolul VII); normele sociale (capitolul IX); un dialog între comunitaristul Etzioni și un preopinent conservator, ocazie de a schița un fel de catehism comunitarist, în maniera lui Lamennais (capitolul X); problema restaurării vocii morale (capitolul XI); formularea
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
este că se putea întotdeauna afirma, și cu aparențe de dreptate, că Republica Portugheză era prin esență anticatolică, iar neutralitatea sa o minciună, ceea ce era destul de grav pentru Republică și pentru Biserică, într-o țară de tradiție și populare catolică. Sectarismul guvernelor a deschis răni adânci în conștiința națiunii..." Dacă acțiunea Centrului Catolic - nici măcar după această supremă încercare din 1922 - n-a dobândit nici o libertate religioasă din partea guvernelor republicane, în schimb ea a adâncit mai mult ruptura dintre Centru și partidele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
noutatea ca pe o ciuhă de speriat ciorile”). La Perpessicius, spiritul critic nu se exercită ca exclusivism, dogmatism sau partizanat ideologic, ci la modul „benedictin”, împotriva oricăror exclusivisme și dogmatisme partizane, „viciul contemporaneității” fiind, în opinia sa, „parțialitatea”. Pledînd împotriva „sectarismului de generație și școală” importat din Occidentul tuturor modelor, Perpessicius își apără - în fața obiecțiilor și propunerile lui Șerban Cioculescu din Adevărul, 1 decembrie 1928 - „eclectismul” comprehensiv ce a stat la baza alcătuirii Antologiei poeților de azi, invocînd exemplul chiar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și, cu toate că se ridică împotriva simboliștilor, să prenumere pe Francis Jammes și pe Laforgue (...) și apoi atîția fanteziști (Deremé, Carco, Pellerin, Toulet) cari n’au nimic comun cu unanimiștii Romains, Duhamel sau dadaistul Tzara pentru a înțelege că pînă și sectarismul de la „Sagittaire” este relativ și conducîndu-se după legi interioare, pe care numai autorul de antologie le cunoaște” („Două epiloguri la Antologia poeților de azi”, în Opere 3, Mențiuni critice, București, Editura Minerva, 1971, p. 217). Deși mimetismul occidentalizat e respins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca simptom de inadecvare provincială („noțiunea aceasta de generație, de școală și altele ni se par sunînd cam fals pe meleagurile noastre”), sînt invocate - ca argument de autoritate - noile tendințe din cîmpul criticii franceze contemporane: „Este el, de altfel, acest sectarism, compatibil cu comprehensiunea de diverse latitudini și longitudini care se cere criticului și pe care am văzut-o ridicată la rangul unui imperativ categoric cu prilejul ultimei anchete din Franța asupra criticei și la care au răspuns cei mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trebuie să fi trecut cam prin toate școlile și prin toate gusturile și să rezerve întotdeauna o cămară pentru gustul de mîine». E formularea cea mai plastică a marei comprehensiuni de care trebuie să dea dovadă criticul, a lipsei de sectarism, de prejudecăți. Fără ca pluralitatea aceasta de gusturi, se înțelege, să anihileze exigențele minime ale judecății” (Mențiuni critice II, ed. cit., 1934, p. 164). Rezervele lui Perpessicius nu privesc însă imagismul, „miragiile” visului sau cele ale subconștientului, ci doar caracterul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Ion Călugăru, disponibilitatea față de rafinamentul imagistic și umorul intelectual din volumele lui Stephan Roll și Sașa Pană vin, pe de o parte, din refuzul autorității magisteriale (din, altfel spus, ecumenismul estetic și toleranța eclectică ale „registratorului”, adversar al oricărui „sectarism” dogmatic) și, pe de altă parte, dintr-o sensibilitate de „poet lettre” format la școala simbolistă. Artistul din Perpessicius mediază accesul critic în intimitatea acestui tip radical novator de literatură. Acolo unde alții văd mai ales dizarmonia și fronda superficială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
personalități din lumea evreiască ce erau considerate reacționare, contra propriilor tovarăși de drum sau contra celor - mulți - ce se lăsau influențați de adversari politici. De aici o creștere continuă a agresivității discursului politic al Comitetului Democratic Evreiesc, cât și a sectarismului său În cadrul societății evreiești. În această etapă au fost folosiți din plin „tovarășii de drum”, care prin prestigiul lor legitimau organismul dominat de comuniști. Trebuie spus că diversele personalități, atât din cauza presiunilor, cât și din alte motive, vor Încerca să
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
DC, însă independentă de forurile conducătoare ale partidului. Ea trebuia, spune el într-o scrisoare adresată lui Étienne Borne și Henri Bourbon în iulie 196610, "să ocrotească libera exprimare a deosebirilor autentice și să permită confruntări loiale, înfruntări lipsite de sectarism", să fie un loc pentru dialog, acel "dialog care ajută la descoperirea posibilităților de convegență și limitele lor". Dar Centrul Democrat a avut o existență electorală limitată (12,6% în 1967, 10,3% în 1968), fiind strivit de sistemul majoritar
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
profesorul lor sunt de acord că de multe ori nu exercita acea influență pe care și-o dorea. Iată două mărturii: „Tot așa cum au luat naștere multe legende neîntemeiate cu privire la viața și personalitatea lui Wittgenstein, s a format și un sectarism nesănătos în rândurile studenților săi. Ceea ce i-a provocat multă suferință lui Wittgenstein. El credea că influența lui, ca profesor, a fost în ansamblu dăunătoare dezvoltării studenților săi ca oameni ce gândesc independent. Mi-e teamă că a avut dreptate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
rigiditatea și psihologia comuniștilor". "Revoluționarii socialiști" așa cum se numesc ei înșiși, estimează că oricare ar fi limitarea IC, orice politică antifascistă consecventă trece prin unitatea de acțiune cu aceasta, ceea ce pînă acum ISM a refuzat, bucuroasă fiind că poate condamna sectarismul real al IC, pentru a nu întreprinde nici un demers unitar; ea continuă astfel politica reformistă de colaborare a claselor, întreprinsă de mai multe din partidele sale. Partidul Muncitoresc Norvegian, care a aparținut Biroului de la Paris, părăsindu-l apoi în 1927
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
o lungă și tragică paranteză, în care s-a putut închipui, demențial, izolarea societății românești de tot ceea ce înseamnă ofertă a lumii civilizate, deschiderea spre valorile universale. Cu cât omenirea se rostea mai ferm spre o nouă solidaritate, dincolo de orice sectarism ideologic, religios, rasial etc., cu atât mai mult sumbra dictatură se refugia într-un discurs al izolării îmbufnate, orgolioase și stupide. Ea a sperat că va putea înlocui universalitatea de care aveam nevoie, ca de aer, în ordinea spiritului, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
condus de către Turati. PSI astfel "cenzurat" se declară pregătit să (re)adere la Komintern. Calea pare deci deschisă unui proces de reunificare. Mai mulți conducători ai celor două partide, printre care și Bordiga, sînt arestați începînd din 1923. Mai mult, sectarismul PCI-ului întîrzie termenul reunificării. În august 1923, IC rupe legăturile cu PSI-ul "maximalist", din cauza refuzului acestuia de a accepta cele 21 de condiții. După organizarea alegerilor în aprilie 1924, care asigură o victorie confortabilă partidului fascist, ca urmare
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
iunie 1931. Existența unui birou vest-european al IC la Berlin (WEB), creat în octombrie 1927, nu a fost de ajuns pentru a amorsa noua situație. După practica în vigoare, lui Henri Barbé și Pierre Célor li se atribuie toate păcatele sectarismului și ale autoritarismului, atunci cînd ei aplică exact directivele IC care îi instalase pentru aceasta. Ca ecou la metodele practicate în URSS odată cu procesul partidului industrial, apoi cu cel țărănesc, Barbé și Célor devin un grup fracțional, și în curînd
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
cheie al IC în Europa, prin forța efectivelor sale, a electoratului său, a aparatului său politic și militar (Rote Kämpferbund), dar și prin valoarea și numărul conducătorilor și ideologilor. De aceea IC îi urmărește cu o vigilență deosebită evoluția. Reproșîndu-i sectarismul și pentru a impulsiona o politică de masă și de prezență sindicală, IC îi îndepărtează pe Ruth Fischer și Arcadi Maslow în octombrie 1925 și-l instalează pe Ernst Thaelmann la conducere. KPD-ul încearcă din acel moment să se
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
și prăbușirea sistemului de securitate socială cu asentimentul resemnat al socialiștilor accelerează o dublă mișcare. IC estimează că evenimentele îi confirmă analiza: capitalismul trage să moară, revoluția este aproape, orice tergiversare este de neiertat. IC accentuează, dacă mai era nevoie, sectarismul KPD-ului: în 1931, îi impune, în ciuda reticențelor lui Thaelmann și a opoziției întregului birou politic, să ia parte la referendumul ostil guvernului social-democrat al Prusiei, lansat de către naziști. Mai întîi să dăm o lovitură mortală social-democrației înainte de a ne
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
profesorul lor sunt de acord că de multe ori nu exercita acea influență pe care și-o dorea. Iată două mărturii: „Tot așa cum au luat naștere multe legende neîntemeiate cu privire la viața și personalitatea lui Wittgenstein, s a format și un sectarism nesănătos în rândurile studenților săi. Ceea ce i-a provocat multă suferință lui Wittgenstein. El credea că influența lui, ca profesor, a fost în ansamblu dăunătoare dezvoltării studenților săi ca oameni ce gândesc independent. Mi-e teamă că a avut dreptate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
oficial că vor să înființeze o regiune autonomă care să includă câmpuri petroliere, un port (Basra) la Golful Persic și un guvern cu puteri și privilegii separate de Bagdad. Deși politica religioasă și etnică joacă un rol important în acest sectarism, la fel stau lucrurile și cu banii. Exercitându-și controlul în afară granițelor, diferitele miliții au numeroase ocazii de a face contrabandă. Obținând jurisdicția asupra petrolului, liderii regionali speră să încheie afaceri profitabile cu investitorii străini. Slăbirea și sărăcirea centrului
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
bateriilor de tragere. Unul va fi graiul oamenilor pe întinderea globului mult prea mare pentru ei, când coaja pământului și fața apelor vor fi ale lor cu împrumut până la moarte. Ei nu se vor numi bolșevici, ci, odată, cu prăbușirea sectarismelor, se vor numi simplu „oameni” și educația unitară a celor care nu s-au născut încă, va stârpi din suflete buruiana răului, crescută în fiecare dintre noi din sămânța nedreptății. - Bravo! întrerupse încântat piticul dinlăuntrul meu și recăzu să adoarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
e una evidentă: pe când catolicismul e politic, în sensul cel mai larg al cuvântului, protestantismul este a-politic și pune libertatea de conștiință a individului mai presus de orice interes al comunității, ergo și al statului. Rezultatul a fost apariția sectarismului 2. Întoarcerea la origine pe care o promovează protestantismul este o operație imposibilă, întrucât ea înseamnă pur și simplu eliminarea Predaniei, adică ignorarea caracterului viu și organic al învățăturii creștine. Protestantismul ignoră un fapt fundamental: învățătura lui Hristos nu mai
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
în cazul organizațiilor de tineret socialiste și comuniste. Este ceea ce se întâmplă parțial în Spania, țară în care, ca și Franța, recomandarea privitoare la Frontul Popular întâmpină ecoul cel mai favorabil. Până în septembrie 1934, PC spaniol a făcut dovada unei sectarism stângist. Dar, devenit herald al politicii Frontului Popular care, însuflețit de republicanii de stânga și de socialiști, capătă formă concretă în decembrie 1935: el pune în practică procesele de unificare cerute de cel de-al VII-lea Congres al IC
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
curiozitatea intelectuală pe care Iulius Cezar o detecta în rândurile galilor a rămas de-a lungul timpurilor o caracteristică distinctivă a mentalității franceze. Filosofia lui Locke este o manifestare a individualismului britanic, la fel ca Magna Carta, procesul legal sau sectarismul protestant. În Edmund Burke, cu a sa combinație nedogmatică a principiilor morale și a oportunității politice, geniul politic al britanicilor este la fel de evident ca în Legile Reformei din secolul al XIX-lea sau în politica de balansare a puterii a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
naturalizării, când am fost convocați la poliție. A fost foarte dezamăgit. Din fericire, am fost dat afară din Partidul Comunist Francez. De ce din fericire? Pentru că asta m-a salvat de faptul de a-mi pierde vremea într-un soi de sectarism. Dar m-au scos pe ușă afară, eram insuportabil. Pentru ce motive ați fost dat afară din partid? Pentru că am dus o luptă foarte activă împotriva războiului din Algeria. Am fost convocat și mi s-a spus că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]