47 matches
-
căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic. Astfel, orice figură retorică trebuie să respecte cinci reguli importante, pentru a constitui un sprijin real în argumentare. În semiotica textuală, figurile se referă la nucleul semic: ele sînt considerate unități de conținut, atașate la un lexem sau la o sintagmă, care atribuie o valoare deosebită rolurilor și funcțiilor actanțiale. Louis Hjelmslev consideră figură orice element lingvistic care nu este nici semnificant, nici semnificat. Astfel, unitățile semantice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
percepției globale în fenomenele de categorizare, a propus o abordare formalistă care a influențat concepția asupra prototipurilor din psihologia nord-americană. Această concepție a avut și aplicații lingvistice ce au făcut posibilă semantica prototipului, care a pus în lumină inconvenientele analizei semice, contribuind la ameliorarea ei. Astfel, dacă scaunul se distinge de alte obiecte pe care se stă prin trăsături distinctive precum "cu spătar", "fără brațe", "cu un singur loc", "cu patru picioare", "din material rigid", se pot totuși imagina scaune cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s-ar opune uzului lingvistic, un substitut pentru vorbire. Această dihotomie, aplicată limbilor naturale, poate fi extinsă și altor domenii semiotice, în acest caz schema opunîndu-se substanței. A. J. Greimas a folosit dihotomia în semantica generală, denumind prin schemă combinația semică deschisă de care dispune o cultură, ca ansamblu de virtualități, termenul uz servind pentru a denumi combinația (sau expresia) efectiv realizată. V. praxeogramă, presupoziție. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SCHIMB
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Astfel, de exemplu, semul "animat" rezultă din opoziția lucru - ființă, pe baza căreia i se creează antonimul "inanimat". S-a constatat astfel că numărul semelor poate fi determinat în mod precis numai în cazul unor clase de cuvinte, încît analiza semică se poate realiza eficient doar în cadrul unor cîmpuri lexicale sau cîmpuri semantice. În asemenea condiții și în perspectiva unor astfel de cîmpuri se pot realiza unele clasificări ale semelor, fără însă a se putea ajunge la o clasificare cu o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
propus mijloace de analiză a unităților lexicale, descompunîndu-le în unități mai mici (numite uneori minimale), care sînt trăsăturile semantice sau semele. S-a realizat astfel o nouă perspectivă asupra teoriei semnificației și s-a deschis calea constituirii semioticii. Totuși, analiza semică (sau componențială) nu a obținut rezultate satisfăcătoare decît în cazul unor descriei limitate la anumite grupări de cuvinte, fără a putea oferi bazele metodologice pentru o analiză exhaustivă a conținutului limbilor naturale, încît ea a fost în parte abandonată. În
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
povestirii lucrările esențiale sînt Propp (1968) și Barthes (1977). Pentru o critică riguroasă a formalismului, vezi Jameson (1972). Mai tîrziu, Barthes s-a depărtat de analiza structurală, sedus fiind de conținut - a postulat cinci „coduri” surprinse în construcția istoriei (hermeneutic, semic, proaieretic sau acțional, referențial sau cultural, simbolic); S/Z constă într-o aplicare a codurilor la analiza unei povestiri balzaciene, Sarrasine (vezi Fowler, 1981 pentru comentarii). Chatman (1969) este un recenzent favorabil al primelor lucrări de Barthes și Todorov, dar
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de analiză a dimensiunilor fundamentale ale sunetelor și, respectiv, ale sensurilor dintr-o limbă. Pentru o discuție introductivă a acestor metode vezi, de pildă, Finegan (1994), Fromkin&Rodman (1978) sau Bolinger (1981). O demonstrație interesantă a analizei trăsăturilor distinctive (sau semice) a personajelor poate fi găsită în Fowler (1977: 36-8). Deși Bal sugerează că am putea extinde modelul la relevarea variațiilor de intensitate (cît de slab sau de puternic?) și modalitate (cît de probabil?) ale manifestării atributelor, operațiunea în sine ar
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
28 Recurenta diferiților termeni constituie un bun indiciu al motivelor și temelor principale abordate de fiecare autor: Această construcție [a temei] nu este o asamblare arbitrară; ea se sprijină pe fenomene prezente în text; recurente, ocurente, co-ocurențe, compatibilități și incompatibilități semice. Pentru critică tematica aceste fenomene constituie mărcile vizibile ale unei "structuri de adâncime".29 Ocurentele constituie, așadar, indicii macrotextuale, ce trimit mai întâi la motive, iar succesiv la teme literare. Potrivit lui Paul Hadermann, reluat de Michel Vanhellenputte, într-un text
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
26/1985 apud Andrei Bodiu, op. cit., p. 232 253 Radu G. Țeposu, op. cit., p. 44. 254 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, p. 101. 255 Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, Editura Univers, București, 1997, p. 100. 256 "În timp ce metafora se întemeiază pe identitatea semică, metonimia are nevoie de o interdependență semică (o marcă înlocuiește sememul sau sememul înlocuiește una din mărcile sale). Raportul de contiguitate nu trebuie conceput în chip restrâns și doar la nivelul sintagmei. Un raport de acest fel se poate stabili
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
232 253 Radu G. Țeposu, op. cit., p. 44. 254 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, p. 101. 255 Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, Editura Univers, București, 1997, p. 100. 256 "În timp ce metafora se întemeiază pe identitatea semică, metonimia are nevoie de o interdependență semică (o marcă înlocuiește sememul sau sememul înlocuiește una din mărcile sale). Raportul de contiguitate nu trebuie conceput în chip restrâns și doar la nivelul sintagmei. Un raport de acest fel se poate stabili cu contextul și cu circumstanța, adică cu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a) exploatarea structurii semantice "primitive" a unor lexeme ("simboluri") din fondul tradițional al limbii (sau, în termenii poetului, a "sarcinii mitice a cuvintelor"); (b) schematizarea unor câmpuri interne de referință pe baza unor operații tipice de 'mediere' a unor opoziții semice (la nivel referențial primar), de 'omologie' (la nivel secundar) și de construcție a unei spațiotemporalități mitice (descriptibile pe baza unor modele 'cronotopice' caracteristice textualității mitice)." (Mircea Borcilă, "Contribuții la elaborarea unei tipologii a textelor poetice", p. 192) 430 Potrivit clasificării
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
freneticului creator" (p. 16). Dacă pe primul palier de raportare la scriitor, discursul critic al Elvirei Sorohan utiliza termeni frecvent întâlniți în jargonul criticii și teoriei literare (imagine, figură, chip), fără prea multă forță referențial-descriptivă, care amorsau totuși câteva trăsături semice din sfera antropomorfizării, a caracterului de persoană și a perceptibilității vizuale, prin asocierea noțiunii de autor cu concepte din planul picturii (portret, autoportret, desen), viziunea asupra agentului creator se individualizează, îmbogățindu-se cu trăsături semantice legate de intenționalitate (autorul, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fi considerate actanți neutri sau sursă a senzației. Dima (2002), în monografia Verbele sentiendi în limbile română și engleză, urmărește contrastiv, dintr-o perspectivă lexico-semantică, câmpurile verbelor de percepție din română și engleză. Observațiile privesc, pe de o parte, structura semică a acestor verbe și selecția pe care o operează asupra argumentului subiect și asupra complementelor, în termeni de trăsături semice binare [±Animat], [±Abstract], [±Uman] etc., și, pe de altă parte, structura lor argumentală, formulată în termenii teoriei cazuale fillmoriene. În funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
contrastiv, dintr-o perspectivă lexico-semantică, câmpurile verbelor de percepție din română și engleză. Observațiile privesc, pe de o parte, structura semică a acestor verbe și selecția pe care o operează asupra argumentului subiect și asupra complementelor, în termeni de trăsături semice binare [±Animat], [±Abstract], [±Uman] etc., și, pe de altă parte, structura lor argumentală, formulată în termenii teoriei cazuale fillmoriene. În funcție de criteriul intențional vs nonintențional, autoarea distinge două subcâmpuri de verbe de percepție pentru fiecare dintre cele cinci modalități (vizuală, auditivă
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
substantiv suficient de tare, dar i se aduce și calificativul „sigură”, ambele aflate în contradicție semantică cu sensul sintagmei „activitate creatoare”, redusă astfel la substantivul „activitate”, prin anularea sensului de libertate, capriciu, inedit, neașteptat pe care l-ar avea potențialul semic al adjectivului. Verbul este folosit la timpul prezent, persoana a III-a, indicînd siguranța vorbitorului, care nu îndrumă, nu îndeamnă, ci constată o realitate de fond, care nu poate fi contrazisă, ci doar constatată. „Scriitorii noștri” închide cercul și induce
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5235_a_6560]
-
contactul între personaje. Funcția metalingvistică, rareori prezentă în interiorul dialogului, funcționează din plin în toate cazurile în care există teatralizare, vizând însăși existența, respectiv explicarea codului teatral. în sfârșit, funcția poetică trimite la mesajul propriuzis, pentru a lumina raporturile între rețelele semice textuale și cele ale reprezentării. Mijloacele lingvistice de expresie teatrală sunt susținute și nuanțate de cele paralingvistice sau paraverbale, numite de Pierre Larthomas, cu un termen generic, „la prosodie” . Ele sunt variate și diferă, în comunicare, prin valoarea fonică și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
fi desprins o bogăție neașteptată de sentimente, așa cum cad fructele de pe un spalier cînd îl atingi". Cel de-al doilea element al comparației oferă avantajul de a rămîne în registrul normand și cel fructifer prezente în diegeză (în afară de introducerea unității semice "coacere") și de a face aluzie la livezile prin care personajele se plimbă (cf. serii petrecute cu Rodolphe: Se auzi-ntr-o clipită cum cade de pe cracă, fără să fie atinsă, o piersică coaptă"). Contaminarea metonimică are rolul, în esență
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
receptarea) mesajului. 2. Una din "vocile" (modele ale deja-cunoscutului, modele ale realității) din care se țese o narațiune. După Barthes, narațiunea și unitățile sale constitutive capătă o semnificație în funcție de una sau mai multe asemenea voci sau coduri (PROAIRECTIC, HERMENEUTIC, REFERENȚIAL, SEMIC, SIMBOLIC etc.). ¶Barthes 1974 [1987]; 1981a; Culler 1975; Jakobson 1960 [1964]; Martin 1986; Prince 1982. Vezi și FACTORI CONSTITUTIVI AI COMUNICĂRII, FUNCȚIE METALINGVISTICĂ, COD NARATIV. cod cultural [cultural code]. COD REFERENȚIAL. Toate codurile sau modelele deja-cunoscutului sînt determinate cultural; dar
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
de cunoaștere stereotipe (fizice, psihologice, literare, artistice, filosofice, istorice, medicale etc.) și obiecte culturale. ¶O funcție importantă a codului referențial este de a activa modele la nivelul de vraisemblable (verosimil). ¶Barthes 1974 [1987], 1981a. Vezi și COD CULTURAL, VERIDICITATE. cod semic [semic code]. CODUL sau "vocea" în funcție de care o narațiune sau o parte a ei permite construcția PERSONAJELOR (și a MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR). ¶Barthes 1974 [1987], 1981a. Vezi și SEM. cod simbolic [symbolic code]. CODUL sau "vocea" în funcție de care o narațiune sau
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
cunoaștere stereotipe (fizice, psihologice, literare, artistice, filosofice, istorice, medicale etc.) și obiecte culturale. ¶O funcție importantă a codului referențial este de a activa modele la nivelul de vraisemblable (verosimil). ¶Barthes 1974 [1987], 1981a. Vezi și COD CULTURAL, VERIDICITATE. cod semic [semic code]. CODUL sau "vocea" în funcție de care o narațiune sau o parte a ei permite construcția PERSONAJELOR (și a MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR). ¶Barthes 1974 [1987], 1981a. Vezi și SEM. cod simbolic [symbolic code]. CODUL sau "vocea" în funcție de care o narațiune sau o
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Genette 1980; Prince 1982. Vezi și DURATĂ, MIȘCARE LENTĂ. sem [seme]. 1. O trăsătură semantică elementară (Greimas); o unitate de semnificații minimale. Înțelesul cuvîntului mînz, bunăoară, este produsul unor seme ca "ecvestru", "tînăr", "mascul" etc. 2. O unitate a CODULUI SEMIC (Barthes); un SEMNIFICAT conotativ; un element care conotează o anumită trăsătură de caracter (sau peisaj). Fie un personaj de parte bărbătească cu gene alungite și voce moale și care mușcă și zgîrie cînd se bate; se poate spune că lungimea
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
L. Hjelmslev) sau între semnificant și semnificat (F. de Saussure) produce semne: în acest sens, orice act de limbaj implică o semioză. Acest termen este sinonim cu cel de funcție semiotică. 2. Prin semioză putem de asemenea să înțelegem categoria semică ai cărei termeni constitutivi sunt forma expresiei și forma conținutului (a semnificantului și a semnificatului) (t.n.)"243. Adam Schaff afirmă că fenomenul de semioză are loc "atunci când cel puțin doi oameni comunică prin semne, pentru a-și transmite unul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]