93 matches
-
dimensiunile figurale, fie ele de formă, culoare sau textură. Există, de asemenea, în textul lui Beyaert, o admirabilă și necesară recunoaștere a limitelor cercetării, un sentiment al parțialității care lasă loc altor interogații și altor metode. Există și deschidere a semioticianului liber care recunoaște că imaginea pare să mai spună ceva și că analiza trebuie să fie lipsită de prejudecăți, pentru că sensul nu se închide. Este cazul opririi asupra relațiilor intersenzoriale în care se recunoaște cadrul contextual limitat al discuției pe
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
unul pur decorativ; imaginea unui animal avea ea însăși un sens pe care i-l conferea tradiția simbolică. Acest proces de constituire a unui limbaj al imaginilor și semnelor este explicat optim și de Umberto Eco. În Evul Mediu, constată semioticianul, "în loc să vorbească, așa cum se întâmplă în tradiția fabulistică, animalele sunt semne într-un limbaj divin. Ele "spun" multe lucruri, dar fără s-o știe. Tocmai ceea ce sunt ele sau ceea ce fac devine imagine a altui lucru. Leul semnifică Mântuire prin
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
interpretare ale operei muzicale. El crede că există artiști care au o anume abilitate de a interpreta narativ muzica, în sensul că unii pianiști sau violoniști ating instrumentele sau interpretează sunetele într un fel narativ. Asta înseamnă, așa cum ar spune semioticienii Școlii din Paris, că narativitatea muzicii ar trebui cercetată și la nivelul expresiei muzicale/Ănoncă musical și la nivelul interpretării muzicale/Ănonciation musicale. Mai înseamnă că există un tip de narativitate care transpare atunci când interpretul sau ascultătorul conectează un element
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
de "Cititorul Model, capabil să coopereze la actualizarea textuală la fel cum gândea el, autorul, și să se manifeste din punct de vedere interpretativ la fel cum el însuși s-a manifestat din punct de vedere generativ"4. Dacă pentru semioticianul italian acest joc proiectiv și deductiv între autor și cititor reprezintă o dimensiune intrinsecă a receptării textelor literare, explicabilă și justificabilă prin nivelul de generalitate și de abstractizare pe care se situează teoreticianul, pentru Elvira Sorohan, care se plasează la
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
surprinzător, nu este abordat în cele mai multe exegeze ale literaților). Din perspectiva mijloacelor prin care se realizează contactul scriitorului cu cititorii, ne putem referi la un anumit "contract de comunicare", pornind de la conceptul de "contract de lectură", după terminologia sociologului și semioticianului Éliséo Véron, în cadrul căruia sunt luate în considerare trei aspecte: a) imaginea celui care transmite un mesaj, locul pe care și-l atribuie acesta față de "ce spune"; b) imaginea celui căruia îi este destinat discursul, locul ce-i este atribuit
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
, Gabriela (30.VI.1946, Iași), stilistician, semiotician și traducătoare. Este fiică a Casandrei și a lui Ioan Duda, inginer silvic. A absolvit liceul în Galați (1964), apoi, la Universitatea din București, Facultatea de Limba și Literatura Română (1969) și Facultatea de Filosofie (1981). Este doctor în filologie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286890_a_288219]
-
totul deosebit. Mult mai aproape de noi, Paul Tillich va înțelege că în interiorul adevăratului nume al zeului este prezent acela care Îl poartă: zeul însuși. Numele este, în acest caz, suprema teofanie. Un alt mare căutător al limbii perfecte este și semioticianul și romancierul italian umberto Eco. Subiectul limbii perfecte este prezent și într-unul din romanele sale, Pendulul lui Foucault. Prin unul dintre personajele romanului, Eco afirmă că permutarea literelor alfabetului ebraic ar putea duce la regăsirea limbajului perfect, identificat cu
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
VLAD, Ion (26.XI.1929, Archiud, j. Bistrița-Năsăud), teoretician și critic literar. Este fiul Silviei (n. Radu) și al lui Ioan Vlad, notar; prenumele la naștere: Ionel Silviu. Este căsătorit cu semioticiana Carmen Vlad. Urmează școala primară la Miercurea Nirajului, județul Mureș, Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1940-1945), Liceul „Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș (1945-1948) și Facultatea de Filologie, secția română, a Universității „Victor Babeș” din Cluj (1948-1952). După licență rămâne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
VLAD, Tudor (25.IV.1959, Cluj), prozator. Este fiul lui Carmen Vlad (n. Cotuțiu), semioticiană, și al lui Ion Vlad, teoretician și critic literar. Absolvent al Liceului Teoretic nr. 15 (1978) și al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” (1983) din orașul natal, obține titlul de doctor în filologie cu teza Fascinația filmului la scriitorii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
reproșată etapei de început, precum și interpretarea intertextualității prin prisma citatului, care a făcut carieră până la "majoratul" noțiunii. Momentul de cotitură este determinat de introducerea în arhitext a lui Gérard Genette. Categoriile transtextualității au fost consolidate, nuanțate, diversificate și redenumite după ce semioticianul francez a deschis Cutia Pandorei. Dincolo de evantaiul taxinomic al intertextualului, preferința pentru structuri tripartite aduce un plus de organizare conceptuală, iar demontarea mecanismului evidențiază dihotomii ce pun în mișcare motorul intertextual: repetare/diferire, hipotext/hipertext, explicit/implicit, intertextualitate în texte
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
număr special (27) Inter textualitatés semn al depășirii etapei de "pribegie noțională" la care o condamnase nerecunoașterea academică inițială. Dacă structuralismul izolase puțin textul de context, încurajând demersul introspectiv care să scoată la lumină modele ascunse în structura de adâncime, semioticieni precum Roland Barthes au cultivat deschiderea textului către "lumea" livrescă, într-o socializare reciproc constructivă. Textul este privit ca un aparat translingvistic, ce redistribuie limba și prin aceasta se și construiește pe sine: enunțurile anterioare ori sincronice se întâlnesc în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și să ne îndreptăm, de pildă, către mit. Să ne îndepărtăm puțin de intertext, ca să îl vedem mai bine. Compartimentarea taxinomică de la care am putea să începem, așadar, vizează, transcendența textuală ce aparține lui Gérard Genette (Genette: 1982, pp. 10-12). Semioticianul francez propune o abordare cât mai tehnică, noneseistică și cuprinzătoare, a domeniului teoretic în care s-ar putea localiza cu un plus de precizie spațiul specific intertextualității. Prin noțiunea transtextuali tate, Genette înțelege "ceea ce pune un text în relație manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la două sau (cât) mai multe paliere ale textului. Însă este puțin probabil ca toate elementele unui text să relaționeze cu celălalt text. Aceeași cercetătoare stabilește încă o dihotomie în spațiul intertextual, în cadrul mai larg decât cel literar, pe linia semioticienilor care acceptă la modul aproape axiomatic aspectul "ecumenic" al intertextualității (J. Kristeva, S. Vultur, E. Vasiliu ș.a.). Ea propune să ne gândim la: o homo intertextualitate, care se referă la raporturile dintre două sau mai multe texte de același tip
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unui text de către un lector (deci o variabilă în funcție de competența de lectură a acestui lector) și intertextualitatea care se referă la un mecanism interior de funcționare a unui text, participând la poetica operei, la facerea ei" (Vultur: 1992, 11). Totuși, semioticiana pasionată de memoria istoriei și de discursurile acesteia nu va apela în practica demontării și explicării intertextualității la această distincție, ci va opera cu sensul general al termenului: "definim intertextualitatea într-un mod vag, ca preluare și transformare în interiorul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextualității (la definire am renunțat să mai sperăm, ne consolăm cu descrieri plastice; R. Barthes știe să ne "vândă" conceptul: decât să exprime, eventual, anost, un element, mai bine să ne convingă de necesitatea lui în viața noastră, ca lectori), semioticianul nuanțează distanța semantică dintre nou și proaspăt, iar noi nu putem să nu ne gândim la faptul că împrospătarea este efectul întâlnirii (vechiului) hipotext cu (noul) hipertext. "Proaspăt" e bun, întruchipează mișcarea fericită a Textului: prospețimea este justificată istoric în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau doar, la limită, durata, paralelă cu a noastră, a tabloului pe care-l parcurgi" (Grupul : 1997, 112). Michael Riffaterre acceptă libertatea de a eluda coordonata temporală în lectură, deși abordarea intertextului riscă să fie puțin unilaterală, părtinitoare pentru lector. Semioticianul care a impus disocierea intertext/intertextualitate admite răsturnarea cronologiei. De vreme ce intertextul este, înainte de toate, un efect de lectură, nimic nu poate împiedica cititorul de azi să interpreteze o figură dintr-un monolog de Molière plecând de la o figură asemănătoare din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la o parte corectitudinea fundamentului psihologic pe care își sprijină demersul. Triada obiect - idee (reprezentare) - cuvânt, ca substrat mathetic, este astăzi în afara oricăror îndoieli. Uimește, însă, intuirea perfectă a principiilor pe care se sprijină semiotica și filologia din zilele noastre. (Semioticienii, lingviștii, psiholingviștii și l-ar putea revendica drept pater al disciplinelor lor și chiar ar mai putea învăța multe lucruri „noi” din tricentenara Panglottia.) Panorthosia, cea de-a șasea lucrare, este singura care a fost publicată de autor în timpul vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sensul matematic al termenului 12. Punctul de vedere al lui Barthes trebuie însă înțeles din perspectiva faptului că este limitat de obiectul pe care îl investighează, și anume imaginea fotografică, iar extinderea către imaginile mentale, deși uneori întâlnită în eseurile semioticianului francez, este forțată și nu conduce către o valorificare epistemologică a imaginii. Probabil că acesta este și motivul pentru care Barthes se întreabă, în eseul Rethoric of the Image, dacă reprezentările pot produce adevărate sisteme de semne și nu rămân
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
rezolva problema imposibilității imaginii de a dobândi sens și semnificație, așa cum se întâmplă în cazul limbajului. Practic, pentru Barthes, capacitatea imaginii de a avea conotații magice, de a trece dincolo de planul reprezentării unui obiect, este un mit, motiv pentru care semioticianul refuză să conceapă forța creativă a imaginii. Comentând perspectiva lui Barthes asupra imaginii, în special cea legată de dimensiunea magică a imaginii, W. J. T. Mitchell 15 îi invită pe cei care contestă relația simbolică dintre reprezentant și obiectul reprezentat
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
explorează o lume imaginară, una care, sugerând realul, retrăiește o lume-poveste, plină de fantezie. El descoperă codul propus de un scriitor sau altul și îl împărtășește cititorului sau ascultătorului, la rându-i devenit un inițiat, un fel de colaborator discret. Semioticienii sau poeticienii pornesc de la demontarea textelor pentru ca prin reconstituirea lor să definească statutul scriitorului în raport cu genul literar și cu profilul epocii în care se desfășoară personajele și evenimentele la care participă. Interpretările criticului abordează textul literar din multiple perspective, aplicând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
spațiu, o populare imaginativă, simbolică, cu oameni cărora li se atribuiau trăsături identitare, rasiale chiar, în concordanță cu noile discipline ale etnografiei, antropologiei, folclorului și științei raselor, ale căror baze se puneau 67. Similar, etapele descoperirii alterității colonizate, definite de semioticianul Tzvetan Todorov, cu referire la cucerirea Americii, au fost: cucerirea, posedarea (colonizarea), distrugerea și/sau reversul (nerealizat) al acestora, comunicarea, înțelegerea, iubirea, toleranța 68. În cazul lui Larry Wolff, colonizarea la care se referă este imaginară, simbolică. Istoricul american precizează
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
interpretare ale operei muzicale. El crede că există artiști care au o anume abilitate de a interpreta narativ muzica, în sensul că unii pianiști sau violoniști ating instrumentele sau interpretează sunetele într un fel narativ. Asta înseamnă, așa cum ar spune semioticienii Școlii din Paris, că narativitatea muzicii ar trebui cercetată și la nivelul expresiei muzicale/Ănoncă musical și la nivelul interpretării muzicale/Ănonciation musicale. Mai înseamnă că există un tip de narativitate care transpare atunci când interpretul sau ascultătorul conectează un element
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
BRÂNZEU, Pia (9.XI.1948, Timișoara), eseistă și semioticiană. Este fiică a Carlei (n. Diel) și a lui Pius Brânzeu, medic. Școala primară, gimnaziul și liceul le-a urmat în orașul natal (1955-1965), apoi a frecventat Facultatea de Filologie, secția engleză-română, a Universității din Timișoara, terminată în anul 1971
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285864_a_287193]
-
Marius Chivu Proiectul universitar american de conferințe publice Tanner Lectures l-a avut ca protagonist în 1990 pe Umberto Eco. Semioticianul italian a unit cele trei conferințe ținute atunci sub titlul Interpretare și suprainterpretare, urmând ca Richard Rorty și Jonathan Culler să-i dea fiecare câte o replică pentru ca apoi Eco să revină cu lămuririle de final. Un spectacol intelectual în
Prima poruncă a textului: Nu suprainterpreta! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12597_a_13922]
-
sa mizează totul pe cartea acesteia. Poezia românească din secolul abia încheiat, căreia îi dedică o voluminoasă panoramă, nu pare a-l atrage în sine, ci ca un pretext pentru a propune un eșafodaj teoretic, inspirat de textualiștii francezi și semioticienii italieni ( referințe anglo-saxone nu se ivesc), însă, nu încape vorbă, cu un fior orgolios de proprie excepțională împlinire. Să fie în cauză, așa cum arătam altădată, un procedeu reflex al domesticirii impulsului polemic, o zăgăzuire a umorilor aprinse, meridionale, ce-l
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]