249 matches
-
Fiske, avansând ideea în baza căreia comunicarea este pentru se-miotică "generare de înțeles în mesaje", indiferent că vorbim de persoana "care le codifică", ori de persoanele "care le decodează", concluzionează: înțelesul (termen descris mai bine prin denumirea periceiană de semioza "adică actul semnificării") rezultă din interacțiunea dinamică semn-interpretant-obiect75. Urmează că actul de semnificare influențează decisiv cadrul constitutiv al comunicării. În prezent, pentru curentele de gandire care domină comunicarea, nu există decât semnul, problematizarea comunicării și a tehnicilor specifice acesteia având
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
de părere că intenționalitatea poate fi prezentă în următoarele tipuri de situatii: i. semnul este intenționat, dar nu interpretat că intenționat; îi. semnul nu este intenționat, ci interpretat că intenționat (comportamentul non-intențional care nu este interpretat astfel nu se înscrie semiozei). Conștiința se referă la gradul în care semnele pot fi conștiente sau inconștiente pentru emițător sau receptor 112. O distincție asemănătoare este cea făcută de M Argyle, care descrie următoarele posibilități: 1) atât receptorul, cât și emițătorul sunt, în general
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
sau receptor 112. O distincție asemănătoare este cea făcută de M Argyle, care descrie următoarele posibilități: 1) atât receptorul, cât și emițătorul sunt, în general, inconștienți de prezență semnului; (Argyle este de părere că aceasta situatie caracterizează majoritatea tipurilor de semioza); 2) emițătorul este inconștient, iar receptorul este conștient de semnul nonverbal (de exemplu în diagnoza); 3) atât emițătorul, cât și receptorul sunt inconștienți de prezență semnului, dar influențați de acestă (de exemplu, privirea fixă sau dilatarea pupilelor); 4) emițătorul este
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
afirmă solitudinea ideologică. Printr-o conjuncție cu discursul liric de aceeași factură putem sesiza ceea ce, din perspectivă semiotică, se numește valoarea de interpretant pentru întregul sistem a unor texte autoreferențiale care conțin direcții estetice. Definite ca "forme de etalare a semiozei în interiorul semnului text și a macrosemnului sistem", artele poetice au o funcție metalingvistică echivalentă cu autoexplicitarea idiostilului (la Arghezi, poeziei Testament îi este atribuit acest rol), așadar facilitează receptarea unui mesaj ambiguizat prin însăși natura lui. Lectorului, în postura de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
evident, în cazul comunicării online, că această distincție se estompează, deoarece perpetratorii semiotici fluizi funcționează ca stimuli ai comunicării, la nivel nu numai semiotic, ci și semantic, lexical și paraverbal. Și aceasta, deoarece: (T2) Transmorfoza lingvistică generează un fenomen de semioză descendentă. Acest proces de semioză este "descendent", deoarece este vorba de fenomene reductive prin deverbalizare, concomitent cu dismorfoza limbajelor naturale la nivel semiotic. (Corolar 1) Noul limbaj reprezintă atât un argou, cât și un jargon, ceea ce îi transferă caracteristicile unui
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
că această distincție se estompează, deoarece perpetratorii semiotici fluizi funcționează ca stimuli ai comunicării, la nivel nu numai semiotic, ci și semantic, lexical și paraverbal. Și aceasta, deoarece: (T2) Transmorfoza lingvistică generează un fenomen de semioză descendentă. Acest proces de semioză este "descendent", deoarece este vorba de fenomene reductive prin deverbalizare, concomitent cu dismorfoza limbajelor naturale la nivel semiotic. (Corolar 1) Noul limbaj reprezintă atât un argou, cât și un jargon, ceea ce îi transferă caracteristicile unui fenomen social amplu, generator de
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
Morfemele fluide, aflate în perpetuă regenerare și transmorfoză în mediul epigenetic al limbajului online, capătă nu numai rol de semn, ci și de semnificație (conform cu distincția formulată de Peirce, 1990, pp. 60-63). Dacă această asumpție este corectă, rezultă că: (T3) Semioza generează semantoză, deoarece dismorfoza creează transmorfoză. Mai precis, mutațiile la palierul semnelor "fluidizate" prin atrofie produc para-semnificații lingvistice în cadrul comunicațional al grupurilor de emițători-receptori online. De aceea, ne este lesne să vorbim nu numai de perpetratori semiotici, ci și de
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
cele paraverbale și nonverbale tind să fie absorbite prin vortexul semio-semantic numit aici "perpetratori semio-semantici fluizi". Folosirea emoticonilor, spre exemplu, acoperă o plajă extinsă a comunicării nonverbale. În urma acestor constatări, putem trage mai multe concluzii: (C1) În condițiile apariției noii semioze, setul clasic al diferențierii dintre limbaj verbal, limbaj paraverbal și limbaj nonverbal se îmbogățește ca modalități de comunicare cu "limbajul cibernetic", caracterizat prin mixtura unor segmente comunicaționale clasice și, implicit, prin transmorfoza unor mijloace de comunicare. (C2) Globalizarea comunicării implică
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
sacru", iar acest "nucleu mitic al numelui, încărcătura lui mitică se pot observa însă din faza premergătoare narațiunii mitice (de aceea, seria de proze destinate analizei poate fi extinsă și la altele decât cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă "problema" sau "misterul camuflajului" dialecticii lui Eliade: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"". La Eliade, ca la toți prozatorii pentru care narațiunea e mitografie, proza e o semioză operând cu mituri; în acest caz, numele
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă "problema" sau "misterul camuflajului" dialecticii lui Eliade: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"". La Eliade, ca la toți prozatorii pentru care narațiunea e mitografie, proza e o semioză operând cu mituri; în acest caz, numele personajelor sunt esențe mitice precedând existența lor, de asemenea mitică. Monica Borș recitește canonul prozei fantastice a lui Eliade - Nuntă în cer, Ghicitor în pietre, Șarpele, Domnișoara Christina, Un om mare, Douăsprezece mii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
că fiecare text conține secretul alcătuirii lui141, iar, pe de altă parte, pentru a pune în evidență "valențele hermeneutice ale acestui tip de relație cu literatura pe care modernitatea l-a rafinat în consonanță cu însuși procesul de rafinare a semiozei literare". O intenție importantă a scriitoarei este dezvoltarea unei relații vii, creatoare, a stilisticii cu textul, dar și cu problemele teoretice ale receptării, precum și racordarea ei la semiotică, tocmai pentru a corespunde necesității acestei discipline de a se transforma, de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pe care personajul eliadesc îl transmite sau trebuie să-l transmită celorlați, mesaj a cărui decodare echivalează cu recunoașterea sensului trans-istoric73. Chiar Sorin Alexandrescu, care folosește o abordare semiotică a operei eliadești (alcătuiește careuri (în sensul propus de Greimas) ale semiozei, observă neputința de a denumi semnificatul sacru care, prin numire, ar deveni profan, precum și funcția naratorului de a amâna și destrăma toți semnificații propuși pentru a evita cristalizarea unui sens sacru, pe care l-ar putea numi) afirmă că semnificatul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
război mondial"106. Nucleul mitic al numelui, încărcătura lui mitică se pot observa însă din faza premergătoare narațiunii mitice (de aceea, seria de proze destinate analizei poate fi extinsă și la altele decât cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă adeseori o tehnică a camuflajului, conformă dialecticii sacru/profan: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde". Capitolul 4 Numele ficționale eliadești 4.1. Dreapta potrivire a numelui sau Nuntă în Cer Începutul romanului Nuntă în Cer
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
umbra unui crin), putem afirma că Brânduș se situează în preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci, în felul acesta, ar deveni profan 249. Brânduș, din categoria inițiaților lui Eliade, nu poate numi misterul la care participă: "Acum se
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci, în felul acesta, ar deveni profan 249. Brânduș, din categoria inițiaților lui Eliade, nu poate numi misterul la care participă: "Acum se întâmplă altele și mai frumoase, dar nu ți le pot
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Fărâmă 406. Fiecare poveste este un semn a cărui semnificație este decisă de către un alt semn, adică de o poveste care-și asumă rolul de text interpretant, la rândul ei definită printr-o altă poveste, un semn extins, într-o semioză ilimitată (Peirce, Eco), iar povestea (Marea Poveste) lui Fărâmă reprezintă macrosemnul tradus pe rând în sisteme diferite de semne 407. La nivelul întregului text, Fărâmă este un intermediar între lumea povestită (erzählte Welt) și lumea în care el povestește (Erzählwelt
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
În abordare semiotică, lumile posibile eliadești au fost explicate de către Sorin Alexandrescu prin repunerea în discuție a semnificatului propus în finalul fiecărei povestiri, nesiguranța din final nefiind o normă a genului fantastic așa cum o propune Todorov, ci o normă a semiozei sacre, așa cum o propune Eliade: semnificatul sacru, o dată numit, ar deveni profan; povestirea propune un semnificat sacru pe care îl destramă mai târziu, refăcând enigma inițială și evitând producerea unui sens ultim, iar funcția naratorului este destrămarea semnificaților propuși și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Epocii Clasice, modernității. Este o ordine care poate fi percepută în taxonomiile, simbolismele și analogiile premoderne, în magia simpatetică și alchimie, și care supraviețuiește astăzi în astrologie, medicină naturistă, ezoterisme și ocultisme, în ceea ce pe scurt ar putea fi numit "semioză hermetică". Până la Renaștere, dar și în Renaștere chiar, cunoașterea științifică este încă ceva de domeniul interpretării simbolurilor. Adică este alchimie, astrologie sau zoologie a animalelor fantastice. De ce? Pentru că în acest fel de cunoașteri, faptul este interpretat din perspectiva simbolurilor, a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
literară a Coranului, (vezi 6/II) Hermetismul este o interpretare vădit diferită, chiar contrară hermeneuticii biblice. Etimologic, denumirea de hermetism derivă din numele lui Hermes Trismegistus, personaj divin, deținător și revelator al cunoașterii supreme.' Definit de Eco prin termenul de semioză hermetică, hermetismul este acea practică interpretativă a lumii și a textelor care funcționează prin identificarea raporturilor de simpatie ce leagă reciproc 1 La sfârșitul perioadei elenistice, Hermes Trismegistus pare a fi inspiratorul unei serii de lucrări eterogene eteronome, datate cu
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Leeuwen [1996] 2006: 154) a stabili adevărul absolut sau neadevărul unor reprezentări. Obiectivul acestei teorii este de a arăta dacă un text (non)verbal este reprezentat în cadrări adevărate sau nu. Astfel, adevărul în semiotica socială este un construct al semiozei, iar adevărul unui anumit grup social se axează pe valorile și credințele respectivului grup. Acceptarea multitudinii în reprezentări (non)verbale și a fluxului cognitiv în procesul de interpretare rămâne o caracteristică importantă a semioticii sociale. Lumea în care trăim promovează
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
sau dinamic, poate fi sursa unui număr infinit de reprezentări. Această fluidizare obligatorie între diferite instanțe ale obiectelor a fost analizată de Ellen van Wolde (1996: 344) și de către Floyd Merrell (2001: 390-392). Prima surprinde prin orizontalitate modul în care semioza acționează sub forma unei corelații între cele trei instanțe ale semnului (modalități și componentele logice și analogice): SEMIOZA Componentă analogica Componentă logică Posibilitate Actualitate Necesitate Izomorfism ---------------Icon Cauzalitate -----------Indice Permanentă ------------Simbol Ipoteza ---------Abducție Selecție --------Inducție Combinație --------------Deducție Pornind de la conceptele
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
a fost analizată de Ellen van Wolde (1996: 344) și de către Floyd Merrell (2001: 390-392). Prima surprinde prin orizontalitate modul în care semioza acționează sub forma unei corelații între cele trei instanțe ale semnului (modalități și componentele logice și analogice): SEMIOZA Componentă analogica Componentă logică Posibilitate Actualitate Necesitate Izomorfism ---------------Icon Cauzalitate -----------Indice Permanentă ------------Simbol Ipoteza ---------Abducție Selecție --------Inducție Combinație --------------Deducție Pornind de la conceptele de eterogenitate și omogenitate și de la conceptul de hegemonie 8 al lui Gramsci, Merrell (2001: 388) introduce doi
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
primitate spațiul senzorial; secunditate instrument de tortură; terțitate Vlad Țepeș), conceptul cu care dorește Băsescu să rămână corelat în mintea românilor fiind "dreptate". Deși Charles Sanders Peirce vorbește despre un interpretant infinit (vezi notă 7) și un proces continuu de semioza, această analiză a cuvântului țeapă demonstrează faptul că, în lumea reală, acest proces are anumite limite impuse de contexte exterioare sau interioare. Acesta din urmă constituie actul cognitiv de a înmagazina în memorie noi cunoștințe, iar construcția unei noi structuri
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
reală, acest proces are anumite limite impuse de contexte exterioare sau interioare. Acesta din urmă constituie actul cognitiv de a înmagazina în memorie noi cunoștințe, iar construcția unei noi structuri cognitive a acțiunii este efectul care aduce procesul interpretativ sau semioza la un punct final. I.2. De la text la discurs I.2.a. O semantica a predicației în compoziția textuala (non)verbală Rețeaua spațiilor mentale construită pornind de la nodul central țeapă demonstrează faptul că implicit se creează un text bazat
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
găsirea unei "relevante practice rațional imaginabila" dincolo de orice obiect. Considerăm că aceasta este esența semioticii, de a ne învață cum un simplu obiect se transformă în semn printr-o gândire imaginativa. Aceasta presupune o combinație armonioasă între o instanță de semioza (Sebeok [1994] 2002: 25) prin capacitatea biologică de a înțelege senzorial semnele din mediu și o instanță de reprezentare prin utilizarea deliberată a semnelor pentru a modela lumea în linii simple (iconicitate) sau în forme complicate (indexicalitate și simbolicitate). Pășind
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]