95 matches
-
Fără diacritice aceste vocale sunt pronunțate scurt, iar cu tremă, lung (ä, ï, ü). În combinație cu consoane uvulare (q, q', qh, x) are loc o mutație fonetică în pronunția vocalelor i și u ( → , → ). Aimara nu are diftongi, iar două semivocale (w și y). Limba aimara are 26 de foneme consonantice (două dintre ele fiind semivocalele și ). Oclusivele sunt grupate în trei perechi: oclusive surde, oclusive aspirate și oclusive glotalizate. Limba aimara are o ortografie fonemică și folosește alfabetul latin cu
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
combinație cu consoane uvulare (q, q', qh, x) are loc o mutație fonetică în pronunția vocalelor i și u ( → , → ). Aimara nu are diftongi, iar două semivocale (w și y). Limba aimara are 26 de foneme consonantice (două dintre ele fiind semivocalele și ). Oclusivele sunt grupate în trei perechi: oclusive surde, oclusive aspirate și oclusive glotalizate. Limba aimara are o ortografie fonemică și folosește alfabetul latin cu niște digrame, o trigramă și semne diacritice. Digraful "ch" se folosește pentru consoana oclusivă palatală
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
t→d, h/f→b. În cazul sunetelor palatale sau fracturate (așa-numitele "yō·on"), silabele care se termină în "i" ("i·kō", a doua coloană în tabelul de mai sus) sunt urmate de o silabă micșorată care începe cu semivocala "y" ("ya·dan", al optulea rând în tabelul de mai sus). Împreună formează o silabă comună. Katakana dă de asemenea posibilitatea redării unor cuvinte străine cu noi silabe artificiale (care de fapt nu există în limba japoneză), prin adăugarea și
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
spus nu există nici o pereche de cuvinte care să difere "numai" prin acest sunet, deci cele două variante sînt alofone ale unuia și aceluiași fonem. De asemenea, în unele graiuri ale limbii române sunetul se palatalizează înaintea vocalei sau a semivocalei corespunzătoare, , devenind sunetul .
Consoană nazală alveolară () [Corola-website/Science/299837_a_301166]
-
Regulile de folosire ale lui И și І (Pre-1918) (a) se scrie "i" înaintea tuturor vocalelor și înaintea semivocalei "й" (b) se scrie "и" înaintea consoanelor și ca ultimă literă a unui cuvânt (d) excepția 2: se scrie "и" în "миръ" pentru "pace, tranquility, concord, uniune", și "i" în "мiръ" pentru "lume, univers, comunitate locală, comune, societate, laicism" și
Ortografia rusească dinaintea anului 1917 () [Corola-website/Science/313723_a_315052]
-
În fonetică, consoana sonantă labiovelară (sau velară labializată) este o consoană sau semivocală care apare în unele limbi vorbite. Locul său de articulare este dublu, pe de o parte în zona velară și pe de alta la nivelul labial. Simbolul său fonetic este . Consoana este sonoră și nu are o pereche surdă. În
Consoană sonantă labiovelară () [Corola-website/Science/300074_a_301403]
-
un scurt non-silabic, care se marchează în [[AFI]] cu și este pronunțat ca o [[palatalizare]] a consoanei precedente. Un sunet similar, terminația "u" surd, exista în româna veche, dar a dispărut cu timpul în limba standard. Există de asemenea 4 [[semivocale]] și 20 de [[consoane]]. Datorită izolării, evoluția fonetică a românei este diferită de a celorlalte limbi romanice, dar seamănă întrucâtva cu cea italiană, de exemplu prin evoluția grupării [kl] în (lat. clarus > rom. chiar, ital. chiaro) și cea [[limba dalmată
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
atare: Diagrama de mai jos arată cele șapte foneme vocalice ale limbii române (și cele două vocale rare), clasificate după gradul de deschidere a cavității orale, gradul de anterioritate a locului de articulare și caracterul labial/nelabial (rotunjit/nerotunjit). Statutul semivocalelor în limba română este un subiect controversat, unii autori considerîndu-le alofone asilabice ale vocalelor corespunzătoare, în timp ce alții le acordă un loc distinct în rîndul fonemelor limbii. Numărul semivocalelor din limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
anterioritate a locului de articulare și caracterul labial/nelabial (rotunjit/nerotunjit). Statutul semivocalelor în limba română este un subiect controversat, unii autori considerîndu-le alofone asilabice ale vocalelor corespunzătoare, în timp ce alții le acordă un loc distinct în rîndul fonemelor limbii. Numărul semivocalelor din limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît și după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
rotunjit/nerotunjit). Statutul semivocalelor în limba română este un subiect controversat, unii autori considerîndu-le alofone asilabice ale vocalelor corespunzătoare, în timp ce alții le acordă un loc distinct în rîndul fonemelor limbii. Numărul semivocalelor din limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît și după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
Numărul semivocalelor din limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît și după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De exemplu cuvintele "deal" și "real" pot fi transcrise fonologic , respectiv , unde semnul , numit "jonctură silabică", obligă pronunțarea în aceeași silabă
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
că trebuie să introducă de asemenea un mod de a deosebi perechi de cuvinte în care aceleași sunete vocalice formează diftongi ascendenți și descendenți, precum "știucă" și "știu", pentru a arăta care este vocala purtătoare de accent și care este semivocala. La sfîrșitul unor cuvinte românești precum "rupi", "moși", "dormi", "bani" vorbitorii nativi percep existența unui sunet separat, întrucîtva similar cu vocala , care urmează întotdeauna după o consoană. Același sunet apare uneori la interiorul unor cuvinte, ca în "oricine", "cîțiva", "cincisprezece
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
de fapt un alofon al vocalei și nu un fonem separat. Pentru ca o astfel de echivalare să fie acceptabilă este nevoie totuși să se introducă un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după . Astfel, cuvîntul "lupi" se transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în primul caz și ușor labializată în al doilea, sub influența semivocalelor precedente. O analiză atentă arată că în limba română fiecare vocală se poate realiza în mai multe moduri distincte, în funcție de contextul fonetic și de vorbitor (chiar în cadrul limbii standard), exprimarea îngrijită sau normală, caracterul neologic sau de fond vechi al
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei vocale în parte, cu exemple. Limba română folosește 20 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un simbol aparte în Alfabetul Fonetic Internațional. Așadar, inventarul fonemelor limbii române cuprinde următoarele consoane: Sunet !! Exemple !! Descriere !! Notație fonetică românească !! Note privind alofonele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele "Iisus", atât în ebraică ("Iehoșua", "Ieșua"), cât și în limbile europene începând cu latina ("Iesus" și în latina medievală "Jesus", în care "j" nu reflectă sunetul scris așa în franceză, ci semivocala i [j]) numele este pronunțat cu două vocale înainte de primul "s", anume [i-e], [i-i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul inițial poate fi [ʒ] (fr. "Jésus") sau [dʒ] (engl. "Jesus"). Aceste paralele etimologice pot motiva utilizarea a
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice din silabă se numesc semivocale (în cazul exemplului anterior semivocala numită "iot", ). Cuvântul "vocală" poate să mai însemne și orice literă care reprezintă (în general) un sunet vocalic, chiar dacă uneori aceeași literă poate să nu simbolizeze o vocală din punct de vedere fonetic. De exemplu
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice din silabă se numesc semivocale (în cazul exemplului anterior semivocala numită "iot", ). Cuvântul "vocală" poate să mai însemne și orice literă care reprezintă (în general) un sunet vocalic, chiar dacă uneori aceeași literă poate să nu simbolizeze o vocală din punct de vedere fonetic. De exemplu, deși limba franceză se scrie
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
acesta și [ə], mai aproape de [a]): "ạn" „în”, "ạmpirat" „împărat”. Și după silabă accentuată se închid aceleași vocale, dar /a/ se păstrează ca articol hotărât: "casă" vs. "casa". În toate graiurile meglenoromâne există diftongii descendenți [aw], [ew], [iw] și [ow] (semivocala /w/ fiind transcrisă u̯), și diftongii ascendenți [ja], [je], [jo] și [ju], semivocala /j/ transcriindu-se i̯. În diverse graiuri există și alți diftongi: În transcrierea diftongilor există o diferență între Capidan și P. Atanasov, în sensul că
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
se închid aceleași vocale, dar /a/ se păstrează ca articol hotărât: "casă" vs. "casa". În toate graiurile meglenoromâne există diftongii descendenți [aw], [ew], [iw] și [ow] (semivocala /w/ fiind transcrisă u̯), și diftongii ascendenți [ja], [je], [jo] și [ju], semivocala /j/ transcriindu-se i̯. În diverse graiuri există și alți diftongi: În transcrierea diftongilor există o diferență între Capidan și P. Atanasov, în sensul că acesta notează și semivocalele e̯ și o̯. Meglenoromâna are 26 consoane: În
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
u̯), și diftongii ascendenți [ja], [je], [jo] și [ju], semivocala /j/ transcriindu-se i̯. În diverse graiuri există și alți diftongi: În transcrierea diftongilor există o diferență între Capidan și P. Atanasov, în sensul că acesta notează și semivocalele e̯ și o̯. Meglenoromâna are 26 consoane: În poziție finală de cuvânt, consoana /l/ primește o nuanță velară: "cał" „cal”, "crieł" „minte, gând”. Transcrierea consoanelor diferită de cea din română: Observații: Structura gramaticală a limbii meglenoromâne diferă întrucâtva
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
nici nu există o dezambiguizare pentru categoriile fonetice grecești sonor/mut (cu excepția dentalelor "d", "t") și aspirat/neaspirat; "l", "m", "n", "r", "s" de la sfârșitul silabelor sunt omise. Sistemul de scriere diferențiază cinci calități vocalice "a", "e", "i", "o", "u", semivocalele "w" și "j" (transcris și ca "y"), trei sonante, "m", "n", "r", o siflantă "s" și șase oclusive, "p", "t", "d", "k", "q" (transcrierea obișnuită pentru toate labiovelarele) și "z" (care include sunetele , și , devenite, mai târziu, grecescul ζ). Astfel
Limba miceniană () [Corola-website/Science/307310_a_308639]
-
se r?sfrânge În cele mai vaste ecouri", poetul creeaz? Îmbin?ri de sunete care „Îi amplific? În toate felurile aceast? deschidere": În cuvântul „mai", poetul realizeaz? acest efect fonetic prin asocierea cu sunetul „m", echilibrat la finalul cuvântului de semivocala „i", a ??rei apertur? ne d? sentimentul c? Inc? firul sonor I?i conținu? Odiseea să c?tre orizonturi infinite. În cuvântul „departe", „a"-ul e poten?at de ?iruri de sunete ondulate succesiuni de vocale ?i consoane al c
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
mai mică, nu imposibilă (după modelul Albotă etc.), dar deocamdată destul de rar reprezentată. Varianta Laita (munte și pîrîu în Munții Făgărașului) ar putea proveni dintr-un mai vechi atestat Laieta. Prezența lui e în loc de u se datorește „consoanei“ moi j (semivocala rostită mai accentuat, ca în limbile slave, este de fapt o semiconsoană moale). Alternanța o-e se întîlnește și la alte nume, îndeosebi în documente (Brașev-Brașov, Craieva-Craiova, Crușev- Crușov etc.), între timp impunîndu-se cea cu o. Leaotă a apărut prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sfîrși, alături de sîvîrși < sŭvrŭșiti). Nasă‘vodu s-a putut transforma fonetic în *Năsă‘vodu (prin închiderea lui a neaccentuat la ă), apoi în Năsă‘ŭud (prin evoluția labialei consonantice v la labiala vocalică ŭ) și, în final, Năsăud (prin elidarea semivocalei ŭ). Instituția juridică a săvod-ului, specifică slavilor, pare a fi fost cunoscută și romînilor, care au un vechi apelativ sodăș, sodîș, sodeaș, solduș, „chezași“, „copărtaș“, „răzeș“, venit prin maghiarul svovados (szvodos, szavatos, szovatos). Dacă s-ar accepta această etimologie, magh.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]