43 matches
-
viziunilor lui Novalis, deși marcat la Eminescu de persistența conturului carnal, apropie viziunea reginei lunare de imaginea fugară a iubitei terestre, care fulgera visul poetului prin angelica ei umbră de argint. Sintagma extrem de frecventă în postumele investigate, aluzie la silueta serafului feminin, pe care, dupa Franz von Baader, îndrăgostitul o discerne în imaginea iubitei, umbra eminesciană va fi efectul materializat al privirii de argint al iubirii (der Silberblick der Liebe). Luminiscența acestui metal sacralizează iubita moartă sau vie, conferindu-i forma
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
omului, văzut ca o infirmitate, dezarticulat, ironizat, persiflat prin reducere la absurd. Deasupra altor schițe de portret e prinsă câte o tăbliță explicativă, traducând simpatia sau prețuirea. Astfel, Dan Petrașincu, Ieronim Șerbu și Horia Liman sunt „discobolii”, iar Mihail Celarianu „seraful pogorât printre oameni”. Delimitându-se, memorialistul era în fond un cerebral ultrarafinat, care își revendica de la latini interesul pentru expresia clară, „liniară, geometrică, arhitecturală”, iar de la „rasa” sa de moldoveni, un anumit echilibru. Pagini de jurnal evocând ambianța de la Sburătorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
D. G. Kiriac. De la doisprezece ani scria versuri. Debutează în 1906 în revista „Dumineca”, semnând aici Celarianu-Celari; publică poezie și proză poematică în „Biblioteca modernă”, „Rampa”, „Ilustrația”, „Lumea”, „Revista antică”, „Noi pagini literare”. Deși era o persoană timidă și retrasă („seraful pogorât printre oameni”, îl va numi E. Lovinescu, în 1936), a frecventat mediile boemei literare: la Terasa Oteteleșanu a putut cunoaște pe Tudor Arghezi, N. Davidescu, Tudor Vianu, Mihail Sorbul, Mircea Demetriade. În 1913, când îi apare volumul Poeme și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
act de prezență, sub semnul gravității cucernice, în versurile ortodoxiștilor, ci cu un rost exclusiv ornamental; o superfetație estetă): "Culcarea lucrurilor un heruv / Sfîșietor o cîntă dintr-un tub, / Aeru-i strîns cu grijă în dulap, / Împăturit de cel mai blînd seraf, / O, prin unghere îngerii fac liberi / Deschideri moi de aripi și închideri,/ Pentru-adorare, din uleiuri scoși, / Pe crucea geamurilor zac Hristoși" (În magazie). Amoral și impiu, poetul se slujește de îngeri ca de o recuzită a afectării unui serafism salutar
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
gesturi lirice lente, somnolente, circumscrise într-un cadru poetic specific, al interiorului somptuos, ce favorizează visarea leneșă, reveria contemplativă: "în edificii vechi de cărămidă/ Pe canapele moi, ca pe ciuperci/ De aur matlasat, mă lăfăi dulce./ Oh, pe plafoane sunt serafi cu vergi// Ce bat la tălpi bezmetice fecioare/ Și uneori la sâni. Căci au greșit/ Cu ei, dezvirginându-i, iar pe urmă,/ Duioși, le umplu rănile cu chit// Și-nlăcrimați le iau din nou la pieptul/ Lor plin de pene și
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
încet-încet vechi prafuri... Ființele își lenevesc plăcerea De-a stoarce miezuri ce-și preling lin mierea Pe buzele lor coapte a dezmățuri Scăpate într-o doară din dulci hățuri, Cînd sînii și cu coapsele, de-a valma, Sînt rotunjite de serafi cu palma Spre-a fi tainul unui Dumnezeu Ce-absoarbe tot în fragedul lui hău...
Duminica-i cu mandarine... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7450_a_8775]
-
pe care le spunea, le cînta, le făcea parcă atunci, pe loc, în joacă, anume pentru mine. Se simțea "geniul", plutea în jurul lui ceva sfîșietor de gingaș, un fel de răsuflare-a îngerilor păzitori, aburul ocrotitor al gărzii personale de serafi. Cucerea clipa și o arunca la spate pentru a cuceri, cu mai multă plăcere, clipa următoare. Picioarele-i puțeau a găină moartă, diavolii aveau grijă să-l ieie în primire de la călcîie, dar el rezista superb, înjurînd candid în dreapta și
Voi începe să-mi amintesc c-am fost și poet by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14164_a_15489]
-
să spun toate astea doar ca să se vadă cît de ridicole sînt astfel de explicații. Bineînțeles că există astfel de condiționări, nimeni nu vine ex machina în literatură și nimeni nu poate fi pe deplin obiectiv, iar tinerii nu sînt serafi imaculați de la care să așteptăm dreptatea absolută. Dar se mai întîmplă din cînd în cînd ca ei să facă și gesturi simple, firești, la lumina zilei, să ia o carte în mînă, s-o citească și să fie entuziasmați sau
Nașul din provincie by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15129_a_16454]
-
Un fluture ce-n vîntul de seară o ia razna O pîlnie-nfundată cu o cireașă-amară Un gard pe care scrie cu creta un copil Un mic dulgher ce-și face o casă-n paradis O rochie cu franjuri și mînicile-nguste Serafi ce umblă-n lapte și cîntă la trompetă O floare-amarnic prinsă-n țîțîna unei uși Un bulion albastru băut contra tristeții O bilă care-și joacă la biliard chiloții Un cub de zahar lîngă o sferă grea de miere O
Mi-am amintit by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8778_a_10103]
-
unda de șoc de miliarde de gigatone era tubul de ghidaj prin care flutura masculul de aur. Sala întreagă, cu popoarele adăpostite în ea, trepida în cutremur, cutremurare. Ovulul șoptea, șoptea un nume. Liniștit, monoton, fără grabă, puternic ca un seraf, chipul din ou șoptea o șoaptă, șoptea un nume. Propriul lui nume. "Aici sânt Doamne", răspundea creierul, spermia, iar răspunsul, fericit în teroare, înspăimîntat în extaz, era nu un sunet, ci însăși înaintarea. Fruntea bombată, de coajă de sticlă, a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
vînt! (solemn) Nainte de-a te plânge al clopotelor cânt, Nainte de-a-ți așterne în galbenul mormânt, Pe drumul care duce din leagăn la sicriu, Moartea să te cuprindă în brațele-i de viu! În suflet să-ți domnească un seraf surd și mut Și-o secete cumplită în capul tău tăcut! De viața ta mizeră moartea să nu se-atingă, Dar mintea ta senină s-o-ntunece, s-o stingă, Să intre-o noapte vană cu aer amorțit În inima
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
un dialog" cu conducerea bisericii, dar mai ales să provoace schimbări ierarhice. 28 Cf. Radu George Serafim, documentare citată. 29 Ibidem. 30 Petre Constantin, apud Radu George Serafim, documentare citată. 31 Cf. Lili Lemnaru, documetare citată. 32 Cf. Radu George Serafi, documentare citată. 33 Arhiva Televiziunii Române, U-matic, 5568, 7. 07. 1990, 60 min. 34 Ibidem. 35 Ibidem. 36 Registrul de arhivă video al Redacției Religie Istorie. 37 Radu George Serafim, documentare citată. 38 Arhiva Televiziunii Române, BETA 6114, 12.07.1990, 0
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
De-aceea să n-asculți tu sublima lui cântare Căci morți-s pe vecie acei ce o ascult, În fiecare secol un alt amant el are Și cel care-l iubește rămîne-n veci ocult. Ascultă glasu-mi rece: eu sunt un seraf mare. De Domnul eu trimisu-s, căci te iubește mult, Să scap a ta ființă de caosu-i imens - Eu în glasul gîndiri-ți am pus acesta sens. Că dincolo de groapă imperiu n-ai o lume, De asta ție n-are de ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vînt! (Solemn): - Nainte de-a te plânge al clopotelor cânt, Nainte de-a-ți așterne în galbenul mormânt, Pe drumul care duce din leagăn la sicriu Moartea să te cuprindă în brațele-i de viu! În suflet să-ți domnească un seraf surd și mut Și-o secete cumplită în capul tău tăcut! De viața ta miseră moartea să nu se-atingă Dar mintea ta senină s-o-ntunece, s-o stingă, Să intre-o noapte vană cu aer amorțit În inima
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
poemele sale se întâmplă totul: covoarele își tulbură desenele (abilă aluzie la "desenul din covor" al lui Henry James), cănile se sărută pe gură, fructele se decojesc singure, iar motanii se melancolizează, totul sub imperiul fascinației pentru un cântec de seraf ("Covoarele-și tulbură-n vagi după-amieze/ Grădinile calde cu plante obeze/ Și vechi animale cu suflet de lână/ Vor iar lângă scaune-n veci să rămână./ Oh, cănile-și dau una alteia gura,/ Pe mese sunt fructe ce-și sfarmă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
obeze/ Și vechi animale cu suflet de lână/ Vor iar lângă scaune-n veci să rămână./ Oh, cănile-și dau una alteia gura,/ Pe mese sunt fructe ce-și sfarmă armura/ Și-i poate și-un cântec uitat de-un seraf/ Ce lasă să-i cadă moi bile în praf.// Afară copiii rup măduva grea/ A apei ce blând a țâșnit din cișmea/ Și fug de burlanul cel lung să nu-i soarbă/ În pod, unde este o bufniță oarbă.// Apoi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pulberea deșertului fierbinte?". Chiar și în tratatul taumaturgic care este, finalmente, Cartea de copilărire (Editura Junimea, Iași, 1974), apare un autoportret de esență argheziană, articulat pe ideea scindării în forțe conceptualizate maniheist: "Bòlnav de stenahorie,/ în cerdacul de priveală/ un seraf din mine scrie/ stih liubov ca o beteală./ Semnele domniei mele/ (cucă și caftan și tui)/ stau la poarta iadului,/ de păcat și sânge grele...// Și-o omidă/ dă buluc prin manuscrise,/ ca o ftizică silfidă/ în tămâi de paraclise
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poemele ulterioare. La o mireasă (1844) preamărește, Încă o dată, „virtutea matronală”, noțiune ce va reveni și În alte poeme. În Mihaida pacea conjugală este figurată de o tînără mamă ce Întinde sînul cu ardoare lacomului său prunc sub supravegherea unui seraf caritabil, Însă „objectul adorabil al ardorilor materne” (și, fatal, paterne) Îl găsim, În toată plinătatea, În Anatolida. El se naște din imponderabilele unui târziu necunoscut, cunoaște momentul mistic al nuntirii și apoi piere misterios, totul desfășurîndu-se Într-un regim de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]