35 matches
-
individ, tiparul. Căci suita hotărârilor ce alcătuiește un destin este o construcție originală care asigură posibilitatea creației infinite, diversificînd-o în chiar clipa în care ea părea că se închide o dată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește serialitatea ca monotonie infinită a tiparului, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. Ca modalitate de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Pare să se producă ceea ce F. Jameson (1991, p. 27) consideră a fi o "prăbușire a temporalității", ca urmare a faptului că expunerea istoriei își pierde liniaritatea narativă și serialitatea epocală. "Idolul cronologic", atacat de F. Simiard (cf. Burke, 1992, p. xvi) ca sursă primă a erorii interpretării istorice, a fost finalmente renegat. "Cronofonismul", ca paradigmă fundată pe ideea că timpul este cronologic și liniar (cf. Rosenau, 1992, p. xi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
zborul!”), jurnalul nu reușește să evite lucrul de care se teme cel mai mult: spaima de moarte și moartea. Martor, În regimul diurnului, al luminozității, el este, În nu mai mică măsură, un gen funerar. Precipitarea scriiturii diariste, abruptețea și serialitatea ei sunt dovezile atracției fatale a morții. Fragmentarismul, ritmul sacadat, nefinitudinea depun mărturie pentru traiectoria pe care el se angajează cu un fel de resemnare tragică. Ca orice lucrare din specia biograficului, jurnalul intim pendulează Între autodezvăluire și auto-camuflare (self-disclosure
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
oferite de mass-media sau de întreaga societate postmodernă. În această manieră, prin abolirea reprezentării și prin reproducerea artificială a realității se ajunge la al treilea nivel al simulării, acela în care nu mai există nici imitație a unui original, nici serialitate, ci doar "modele". În cultura hiperreală pe care o descrie Baudrillard, "doar afiliația cu modelul are sens, acesta semnificând referința care este ca o finalitate anterioară și singura verosimilitate. Ne aflăm în cadrul simulării moderne, pentru care industrializarea nu este decât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
operei memorialistice, romanul lovinescian se va îndepărta treptat de modelul tradițional al prozei "moldovenești" și al literaturii de atmosferă printr-o serie de procedee ingenioase, multe dintre acestea, am anticipat, de cea mai pură factură melodramatică. Apoi, dacă extrapolăm principiul serialității și al lecturii încatenate la întreaga operă, observăm că Memoriile bifează momentul sintezei și al sincretismului generic, fiind o "rescriere" a tuturor textelor anterioare, critice și literare deopotrivă (și nu numai a Istoriei literaturii române contemporane). Iar de la Bizu încolo
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dezvoltând "o poetică originală, axată pe amplificarea repetitivă, în "serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu". Situația melodramatică este succesiv denunțată și regăsită, mereu din alt unghi, într-un efort dramatic de edificare. Serialitatea este, astfel, o consecință necesară a poeticii melodramatice. Romanul-ciclu, de care Lovinescu se arată captivat încă din anii 1920 (dublul roman Viață dublă, ciclul Bizu, ciclul eminescian), este deci o opțiune justificată, și nu o simplă dovadă de incontinență narativă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui distinctă și uniformitatea și indistincția lui. Pe de-o parte suntem înclinați să vedem excelența ființei în ceea ce este inconfundabil și neînlocuibil, deci în principiul individualului. În acest caz, unicitatea pe care o presupune hotarul intră în opoziție cu serialitatea tiparului, ceva fiind în mai mare măsură tocmai pentru că a reușit să iasă din repetiție. Pe de altă parte, serialitatea tiparului funcționează ca simulacru al eternității și ne familiarizează cu ideea de constanță a ființei. Dar deosebirea dintre tipar și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
inconfundabil și neînlocuibil, deci în principiul individualului. În acest caz, unicitatea pe care o presupune hotarul intră în opoziție cu serialitatea tiparului, ceva fiind în mai mare măsură tocmai pentru că a reușit să iasă din repetiție. Pe de altă parte, serialitatea tiparului funcționează ca simulacru al eternității și ne familiarizează cu ideea de constanță a ființei. Dar deosebirea dintre tipar și hotar este în primă instanță lipsită de însemnătate pentru ceea ce urmărim aici; ea introduce doar problema unei extensii temporale, fără
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
tiparul. Căci suita hotărârilor ce alcătuiește un destin este o construcție originală care asigură posibilitatea creației infinite, diversificând o în chiar clipa în care ea părea că se închide odată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește serialitatea ca monotonie infinită a tiparului, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. Ca modalitate de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Pare să se producă ceea ce F. Jameson (1991, p. 27) consideră a fi o "prăbușire a temporalității", ca urmare a faptului că expunerea istoriei își pierde liniaritatea narativă și serialitatea epocală. "Idolul cronologic", atacat de F. Simiard (cf. Burke, 1992, p. xvi) ca sursă primă a erorii interpretării istorice, a fost finalmente renegat. "Cronofonismul", ca paradigmă fundată pe ideea că timpul este cronologic și liniar (cf. Rosenau, 1992, p. xi
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]