99 matches
-
fântâna lângă care o salcie gârbovită își purta în tihnă bătrânețile, Albert aducea îndată apa. Cana de tabla era umplută numai pe jumătate cu apă sălcie, urmând ca în ea, Mama Leana să toarne amestecul de cositor topit și cenușă. Sfârâitul și aburul ce se ridica din cană părea să impresioneze întodeauna pe cei prezenți. Copilul, căruia i se descânta, era în cele din urmă convins să soarbă trei înghițituri din cană. Albert gândea că el unul nu s-ar fi
I. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2011 din 03 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340523_a_341852]
-
alți parteneri a organizat următorul festival mi se pare un lucru pozitiv de care trebuie să profităm toți cei care iubim cultura japoneză! Toți cei care vor să facă o pauză de la târgurile tradiționale de toamnă, de atmosfera încinsă de sfârâitul grătarelor, de mici, muzică populară, praf și înghesuială, au ocazia să participe la un eveniment ce are ca organizator principal Ambasada Japoniei în România. Este vorba despre Luna Culturii Japoneze. O să fie un noiembrie marcat de evenimente sobre și pline
ce au vrut să spună japonezii și ce au înțeles românii. Tratament pentru depășirea neînțelegerilor culturale () [Corola-blog/BlogPost/338014_a_339343]
-
ore ale dimineții. Fusese cât pe ce să fie prinsă o dată, când patronul apăruse la tarabă fără să-l vadă venind pe intervalul dintre mese. Scăpase, păstrându-și aerul degajat, chiar obraznic. O perioadă nu mai înlocuise prețurile, dar apoi, sfârâitul micilor pe grătarul de la colțul pieței o împinse din nou în păcat. Nicu îi promisese că avea să mănânce câți mici voia și de câte ori avea poftă, iar ea ajunsese să își rezolve destul de bine posibilitățile de a realiza acest vis
VASILICA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1733 din 29 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343932_a_345261]
-
crăpătură-scrâșnet rece se prefăcu în întrebare! Adică unde să curgă izvorul întărit?! Și pe loc simți cum crăpătura se lărgi într-o cavă uriașă, cum miezul său de stâncă-de-foc plesnește și se stinge în aceeași clipită, stâmpărând fierbințeala c-un sfârâit în undele apei. Ciudat! Contopirea nu-l sperie! Palma care-i ținuse toată ființa se destrămă, dispăru, ba nu, se făcu apă-fier-tare! Curios și iar curios, dar nu-l încercă nici o părere de rău, nimic! Se cercetă strigându-se: Scorburăăăă
DUBLIN, 2014 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1432 din 02 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371882_a_373211]
-
aprinse chibritul cu care urma să dea foc fitilului. Urale asurzitoare, fanfara băgă cu patos cunoscutul hit: „Să moară dujmanii meiiii” și fitilul luă foc. Timp de câteva secunde o tăcere de plumb se așternu peste adunare. Se auzea numai sfârâitul fitilului iar moaca schimonosită de spaimă a astronautului aflat în dosul hubloului din sticlă incasabilă, deși se părea că transmite cu disperare mesaje de pace și prietenie, nu era băgată în seamă de nimeni. Apoi o explozie formidabilă îi asurzi
APOCALIPSA DUPĂ SPIRIDON de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1061 din 26 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346939_a_348268]
-
logica sa fermă apreciase corect situația iar de Aldebaran nici nu auzise, Costel prinse curaj și făcu o încercare, eroică, am putea spune.- Șîîî, cariii triaba!? Dai on rachiu sau te-am pupat și n-am cuvinti!?Piticania scoase un sfârâit care nu semăna deloc a dorință de noi prietenii și rosti cam gutural:- Băi, înapoiatule, tu vii cu mine pe navă ca să-ți prevalez organele interne și să ți le schimb cu unele mult mai bune din materiale reciclabile aduse
COSTEL, OMUL BIONIC de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1061 din 26 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346938_a_348267]
-
părintele Ilie Rădulescu și spovedește-te, păcătosule! Pentru o fracțiune de secundă i-a apărut în fața ochilor Leana, care era îmbrăcată în rochia albă de mireasă, iar în spatele ei ardea o singură lumânare de cununie, care se stinse cu un sfârâit dureros, iar o umbră a acoperit fața Lenei. - Tu-mi spui dacă sunt păcătos!?... și a vrut s-o prindă de mână. Din acel moment n-a mai auzit glasul Leanei, dar s-a hotărât: „Cum se face ziuă, merg
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
unui săptămânal că: " Am auzit un geamăt și un om cuprins de flăcări a apărut din pădure. Nu părea că încearcă să-și stingă cercul de flăcări care îl cuprinsese. Nu spunea un cuvânt, dar aveam impresia că-i aud sfârâitul părului și al pielii. Durerea să era cumplită, dar, desi trecuse mai mult de un minut de cand il observasem, nu dădea niciun semn că ar încerca să se salveze. Atunci a aparut cineva cu o pătură și împreună am încercat
EROUL BRASOVEAN CARE IN 1989 S-A AUTOINCENDIAT IN NUMELE LIBERTATII de VIOREL VINTILĂ în ediţia nr. 2248 din 25 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378010_a_379339]
-
s-au așezat iarăși în fruntea bucatelor, nu dispare. Mutre primitiv inexpresive continuă să spurce gardurile, zidurile, geamurile, într-o caraghioasă confruntare post factuală: faciesul predestinat, prin comunism, să ne întrețină coșmarul o viață, alături de cel al veleitarului existînd cît sfîrîitul unui flash second-hand. Strada. Și tot într-o Veneție care, se știe, nu e chiar model occidental de curățenie. Dar, pe stradelele dintre palate, din loc în loc, sticle mari din plastic, pline cu apă. Mirarea e curmată de explicația cerută
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cum altfel! să revenim la inevitabilele noastre ticuri. 18 iulie Am crezut, la un moment dat, că S. oprise în loc timpul Iașului. Că totul încremenise la mișcarea lui de baghetă (dreptu-i, una de maestru): și foiala pe muiatele trotuare, și sfîrîitul mașinilor pe cleiosul carosabil, și harțagul tarabelor, și mătăniile în sfintele ziduri, și pana inspiraților poeți, și pensula lafeldeinspirațilorpictori, și politicalele, și pocalele, și poalele. Că numai o profesionistă respirație bouche à bouche ar mai fi putut aduce urbea la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
războiului. Și, pe urmă, seara, când am terminat cu nemții, am coborât spre Volga. Și acolo, cum să vă spun...” Dimineața, când am ieșit, am trecut pe lângă izba mare și neagră. Era deja animată de o zumzăială compactă. Se auzea sfârâitul mânios al uleiului într-o tigaie, duetul feminin și masculin dintr-o ceartă, amestecul de voci și de muzică de la mai multe radiouri... I-am aruncat o privire Charlottei, ridicând din sprâncene cu o strâmbătură batjocoritoare. Ea a ghicit fără
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
năpădeau tot felul amintiri, tot felul de priveliști, cu miresmele și culorile lor. Fiecare semn și fiecare rând musteau de simțăminte și tristeți pe care le putea reda în cuvinte. Flacăra lumânării pâlpâia și din când în când scotea câte sfârâit înfundat. Sosi un musafir. Silueta lui se mișca precum o umbră de pasăre pe peretele pătat de picuri de ploaie. Era Matsuki Chūsaku. Am venit să-mi iau rămas bun. Matsuki se sprijini de perete, ocolind privirile celor doi, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
liniștită. Din mlaștină nu se auzea absolut nimic. Se Întinse sub pături. Un țânțar Îi bâzâi lângă ureche. Nick se ridică-n capul oaselor și aprinse un chibrit. Țânțarul se așezase pe pânză, deasupra sa. Mișcă iute bățul Într-acolo. Sfârâitul țânțarului la contactul cu flacăra fu un zgomot satisfăcător. Apoi chibritul se stinse. Se Întinse din nou sub pături. Se-ntoarse pe o parte și-și Închise ochii. Era adormit. Simțea cum vine somnul. Se ghemui sub pături și adormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
argint pe care le purta în urechi; observă că avea pielea aspră și atât de arsă de soare, încât aproape că l-ar fi crezut dintr-un popor oriental. După o scurtă tăcere, timp în care se auzi, asurzitor, doar sfârâitul lăcustelor, bagaudul, după ce controlase fulgerător, dintr-o ochire, dispunerea tovarășilor săi, își lăți gura, sub barba deasă și neagră, în ceea ce s-ar fi dorit un zâmbet și îl salută într-o latină ce purta accentul tărăgănat al alobrogilor: — Salve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau toate zăvorâte, cele două aparate de aer condiționat puse pe „Închis“ și prima gură de aer pe care o inhalai îți dădea impresia că respiri în buzunarul unui palton vechi din blană de raton. Singurul sunet din apartament era sfârâitul tremurat al bătrânului frigider pe care eu și Seymour îl cumpărasem de ocazie. Sora mea Boo Boo, în felul ei juvenil, marinăresc, îl lăsase în priză. De fapt, apartamentul era presărat cu o sumedenie de mici urme de neglijență lăsate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios, pe care-l da strecurarea paserei de apă. Deosebeam acum cu urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
substanță, infinită În esența ei, pe care el o numea Dumnezeu. Uneori Dumnezeul lui Spinoza mirosea a carne prăjită cu mujdei de usturoi și atunci Spinoza saliva. Dumnezeu avea un număr infinit de Însușiri esențiale, manifestându-se prin urlet și sfârâituri. Urletul unea oamenii și lucrurile Între ele, făcându-le dependente unele de altele. Uneori universul era străbătut de voci sau pași străini, care perturbau buna ordine ce fusese constituită de la Începutul lumii. Ca să-și apere conceptele, Spinoza Își arăta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de piatră ale curții. Alte două săgeți porniră spre curte, iar doi ieniceri din apropiere se răsuciră cu gâtlejurile străpunse. - Prindeți arcașul! porunci Ali beg, coborând În fugă treptele pridvodului. O săgeată roșie se ridică spre cer, coborând cu un sfârâit dincolo de crâng. Spahii Întoarseră caii spre Simion. Arcașul puse alte două săgeți În arc și le slobozi spre primii călăreți, care se prăbușiră cu cai cu tot În zăpadă. Un tropot se auzi În apropiere. Apărătorul porni la fugă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
calm. De jos se auzeau zgomotele războinicilor tătari care scoteau cadavrele spahiilor din mica escortă a lui Ali beg ca să le Îngroape În pădure. Fierul se apropie de umărul prizonierului, așteptă o clipă, apoi se lipi de rană, cu un sfârâit. Fără să vrea, Oană Încercă să se smucească. Durerea Îl cutremură. În sală se răspândi mirosul de carne arsă. Fierul se Îndepărtă, apoi se lipi iarăși de umăr. Partea sensibilă a trupului i se Încordă, iar ascuțimea durerii Îl duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de câte o sârmă de altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna mai ascuțit decât șuierul gloanțelor. Dar cele care le luau răsuflarea erau zborurile tăcute ale bufnițelor și cucuvelelor. Ochii lor uriași, galbeni și orbi la lumina zilei, clipeau cu răutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Înainte să Închidă ochii, Repetentu avu timp să vadă cum, dintre pleoapele lipite ale lui Foiște, care sta Întins pe spate, se scurgeau lacrimi grele ce străbăteau obrazul roșcovan, șerpuiau pe ureche și cădeau În țărâna de sub urzici, scoțând un sfârâit de picătură de ploaie În pulberea fierbinte a unui drum. Repetentu Închise ochii. Auzi vocea veselă a lui Foiște, contrastând cu lacrimile și chipul Înnobilat de apropierea morții: ― Mai ții tu minte când erai mic și făceai Întreceri de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Strădanie inutilă. Ninsoarea țesea de acum un nou covor de omăt. Numai fulgii care nimereau în vâlvătăile jarului din marile masalale de tombac suflat cu aur, înfipte printre tufele albe de trandafiri și hortensii, se evaporau spontan, piereau cu un sfârâit scurt. În curte, doi platani uriași își legănau cerceii țepoși pe ramurile lor golașe. Între ei, slugile ridicaseră un cort deasupra unui podium acoperit de covoare. Mai multe ghirlande din brad, merișor și crenguțe de vâsc, zeci de buchete din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fioroase cu clești de fier înfipți în tăvi cu jar, de unde îi ridicau rotindu-i și clămpănindu-i amenințător prin aer, înainte de a-i înfige în șuvițele de păr ale gorgonei, ca să le ruleze apoi până la rădăcina părului, cu un sfârâit sinistru. ― Toinette!... Vreau să știu de când a ajuns omul meu servitorul tău. Julien lucrează numai pentru consulatul francez. De câte ori este nevoie să-ți repet asta? De o mie de ori? De un milion de ori? ― Vai, dar tu nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de o parte și de alta a monumentului cu frumosul blazon comtal săpat în marmura lui albă, slugile se retraseră. Venise clipa comuniunii dintre lumea de aici și cea de dincolo. Familia se rugă în tăcere. Căderea unei frunze sau sfârâitul vreunei lumânări punctau, când și când, acea rugă, fără să-i tulbure însă pacea. La un moment dat, un puternic parfum de crizanteme îi învălui pe cei prezenți. Și Nicolae, cu lacrimi în ochi, cu emoție, recunoscu imediat îmbrățișarea părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dar se părea că ne abandonaseră cu toții, ca pe niște copii care fuseseră lăsați de capul lor, fără nici un adult prin preajmă, mă apropii de ghișeu, scrutez pustietatea în care este cufundat, în camera vecină se sparge un sunet surd, sfârâitul cafelei proaspete și un zvon de bârfe, mă apropii de ușa aproape închisă, ca să nu se spună că nu-și îndeplinesc obligațiile au lăsat-o un pic crăpată și reușesc să arunc un ochi înăuntru, medicul acela tânăr înfulecă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]