205 matches
-
nu mai ai scăpare! Cu ce să te aperi? Cu mâinile goale? Te-o făcut ferfeniță cât ai zice pește”. - mi-a mai trecut mie prin cap înainte ca namila să se repeadă spre mine!!!... Când m-am trezit din sfârșeala care m-o cuprins, namila stătea deasupra mea, scheuna într-una și mă lingea de zor pe obraz!... Până la urmă mi-am dat seama că era câinele nostru, care m-a simțit de departe - chiar prin viscolul acela - și mi-
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Îmi pare rău că n-am putut să te anunț. Dar am să-ți explic. Stai jos, să aduc paharele. M-am așezat pe canapea. După ce am văzut-o înapoi acasă, m-a cuprins o stare de iritare și de sfârșeală. Mi-am spus că cel mai bun lucru era să mă duc să mă culc. Somnul chinuit din noaptea trecută nu mă odihnise. Antonia se așeză lângă mine, lăsă paharele pe masă și-mi întoarse încet capul spre ea ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
era decît un deal, mai bine spus o colină domoală care pe partea dinspre așezare era acoperită pînă la jumătate cu vie. În rest iarbă pitică, scaieți fumurii. De aici și un amestec delicat de culoare care dădea senzația unei sfîrșeli, dar o sfîrșeală molcomă, lenevoasă, plină de dulceață. Privea din nou prin geamul curat, nici nu ți-ai fi dat seama că între tine și rest era un perete de sticlă dacă nu ai fi sesizat lipsa de mișcare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
deal, mai bine spus o colină domoală care pe partea dinspre așezare era acoperită pînă la jumătate cu vie. În rest iarbă pitică, scaieți fumurii. De aici și un amestec delicat de culoare care dădea senzația unei sfîrșeli, dar o sfîrșeală molcomă, lenevoasă, plină de dulceață. Privea din nou prin geamul curat, nici nu ți-ai fi dat seama că între tine și rest era un perete de sticlă dacă nu ai fi sesizat lipsa de mișcare a aerului din odaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
face ceva pentru acei sărmani, pentru acei ologi, pe care tinerii vânjoși Îi alungau din calea cortegiului, Îi Îmbrânceau pe acei orbi neputincioși, schilozi, oare fusese tot vis? Era neputința lui de a se dezmetici din deznădejde, din pătimire, din sfârșeală, era slăbiciunea lui de a nu putea face ceva pentru acele făpturi sărmane care cerșeau și cereau Îndurare, de a nu le putea mărturisi neputința sa și de a le cere lor Îndurare, pentru a se căi În fața lor, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca un prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfârșeală, acea iluminare! 18. Înainte să se uite‑n stânga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca un prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfârșeală, acea iluminare! 18. Înainte să se uite‑n stânga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mântuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
disperată de a-și umple cu ceva zilele. Timpul care trecea i se părea potrivnic, dorea să se înalțe la ambiții pe care nu le avea și-și zgândărea interesul pentru ceva anume, căuta în gol. Simțea în stomac presiune, sfârșeală... Pe la soții Alexe trecea tot mai rar. Între timp fusese înlocuită. Pe colțul din stânga canapelei, găsi într-una din zile o fată, Marga, proaspătă absolventă a facultății de filologie, repartizată acolo în orașul lor. Era lenoasă ca o pisică, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
două puști. Pe urmă nu a mai văzut nimic. S-a întremat, oarecum, spre vară. Pășea încet; pământul se rotea mai repede, soarele dogorea ca niciodată: totul se învârtea și era încins. A trecut amețeala. Apoi febra. A rămas o sfârșeală. Donna Iulia zicea că o lene. Spre toamnă a prins ceva puteri. A lucrat o broderie complicată. A spălat geamurile, a reașezat lucrurile în dulap. Poate se întorcea Tim. Încă patru ani, scrisorile acestuia - tot câte una, pe la Crăciun - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
trebuie să se întoarcă la antrepriza unde-și cîștigă pîinea. De pildă, în Plumb de toamnă: „De-acum pe cărți voi adormi uitat,/ Pierdut într-o provincie pustie." E o oboseală a repetiției și a normei, îngemănată cu teama de sfîrșeală, de istovire, aceea pe care o aveau și romanticii, disprețuitorii neputincioși ai scrisului de meserie: „și jalea de-a nu mai putea face un vers...". Tot ce mai urmează e înstăpînirea mecanicii, a unui fel inuman de a fi, pe
Obligații by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6877_a_8202]
-
Simona Vasilache Facerea poeziei nu e cu nimic mai ușoară decît facerea lumii. Chiar dacă sfîrșeala prelungă din Goya, sau fojgăiala agonică din Hieronymus Bosch nu și-au aflat, des, în cuvinte, un infern pe potrivă, bolgiile scrisului sînt încă suficient de încăpătoare. În ele scapără, din timp în timp, o flamă. Focul din amnar e
Chinuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7796_a_9121]
-
o ordine nevăzută. Artistul scrie în legea lui, compilînd citate din sfinți, filosofi, deținuți politici, pictori sau critici plastici. Sub unghi emotiv, Horea Paștina e o natură retractilă, fără zvîcniri expansive de ambiție creatoare. Fibra lui pare atinsă de o sfîrșeală resemnată, al cărei efect asupra cititorului e de liniștire treptată. Citești cartea ca să te inițiezi într-o liniște interioară. De aceea, prima jumătate a volumului îți dă o senzație de parigorie, adică de mîngîiere prin cufundare într-o acalmie de
Pictura văzduhului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5913_a_7238]
-
1817, Stendhal a declarat că aproape a leșinat de încântare. Inima începe să-ți palpite necontrolat. Amețești. Atunci când privești o operă de artă magistrală, uiți cum te cheamă, uiți până și unde te afli. Se poate lăsa cu depresie sau sfârșeală. Amnezie. Panică. Atac de inimă. Colaps.
Ce a făcut un tânăr într-o galerie de artă. Paznicii l-au luat pe sus! by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/62402_a_63727]
-
e rebelul care se smucește din dorința de a culca la pămînt și ultimele interdicții, mai puțin pe cele ale corectitudiii politice pe care o întruchipează cu aplomb. René Girard e măsurat, lucid și împăcat, de aceea verdictele sale au sfîrșeala sentințelor care cad prea tîrziu, în schimb Vattimo e înfocat, debusolat și senin în aberațiile pe care le rostește cu poftă. Punctul de plecare al discuției stă în constatarea unei evidențe: spiritul Occidentului e pe năsălie și situația nu oferă
Paracleții declinului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5381_a_6706]
-
îndeplinești o obligație, situație în care descrierea ecoului lăuntric întrece fidelitatea evocării. De aceea, spre deosebire de scrupuloși, care au rigoarea sisifică a scadenței periodice, meticuloșii au o lenevie cronică întreruptă de tresăriri neașteptate: scriu cînd le vine și numai dacă au sfîrșeala plăcută a retrăirii unor nuanțe ilicite. Ei suferă de scribendi cacoethes (mania scrisului) ca formă de cufundare în delicii ascunse. Exemple: André Gide, Petre Pandrea sau Jeni Acterian. Pedanteria lor descinde cu precădere din obsesia pentru detalii interioare, de aici
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
sculat dacă a doua zi nu m-aș fi sculat” „și nu mai auzim și nu mai vrem să știm nimic. ” „și tu ești atât de obosit. atât de obosit. atât de obosit.” Două feluri de oboseală. O stare de sfârșeală fără motiv determinat. După o oră, două de stat întins, cu ochii pe pereți, trece. Și oboseala după un lucru făcut. Tot mai derizoriu. Mă bărbieresc, mă spăl - și am obosit. Și, totuși, cât de mult mi se potrivește să
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4787_a_6112]
-
capătă tenta unei autoironii pe care autorul o revarsă constant asupră-și, ca pe un mijloc de a împiedica disperarea. Nu e urmă de patetism în paginile volumului, autorul nefiind o natură predispusă la paroxisme interne, tonul său arătînd o sfîrșeală calmă, ce merge în platou drept: un grafic sufletesc semănând cu algor senectae, cu răceala vîrstei înaintate. Din acest motiv, cititorul nu dă peste zvîrcoliri, agonii sau surpări definitive, ci peste un spirit mansuet care chicotește cu inteligență pe seama incidentelor
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
Creția înaintează domol și grațios, într-o derulare mătăsoasă de fraze fără cusur, al căror sunet cizelat nu provoacă vibrație. Creția scrie frumos fără să te tulbure, fiind genul de scriitor care scrie impecabil fără să te impresioneze. E o sfîrșeală doctă în cuvintele lui, un soi de blîndețe resemnată care împrumută scrisului aerul unei procesiuni elegante. Didactic și prevenitor, autorul n-are ferment de controversă, adică imboldul de a încălca tabuurile, și nu are nici intrigă de sentiment, adică tensiunea
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
între poli nevăzuți subțiată de întrebări o navă rătăcitoare cum ar fi s-o înduplec să ardă în numele meu Abatere Incurabil beteșug al singurătății - cuvinte la marginea clipei bolnave se poate alcătui doar o pată din ecoul lor strâmt o sfârșeală îngăduită netimpului vrajba dezacordul cu lumea Clopotul mare hrănit din tăcerile serii mă întoarce din drum Memento Ții în mână aceleași chei somnoroase ele nu-ți mai slujesc la nimic lumea n-o mai poți înțelege fisurată în pojghița gri
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/15110_a_16435]
-
faci scafandru pentru a privi Universul. Și nu suntem noi scafandri neantului de o mie de ani? Ne tălăzuim destinele într-o criză a infinitului, incapabili să schimbăm expresia și înfățișarea lumii. În aceste împrejurări, totul se îndreaptă spre o sfârșeală în nimic. Pe bună dreptate ne întrebăm: cât am pierdut din „Deschidere liberă într-o conversație”? - ultimul înțeles dat cuvântului Luminii. Îți vine să scrii o mie de romane și tot atâtea poezii pentru a avea certitudinea unei revelații să
ARTA CUVÂNTULUI (I) de MARIA COZMA în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361224_a_362553]
-
până atunci. -Tot lumea vorbește, că după ce se trezește nora și îi dai sarcinile de lucru pe acea zi, tu intri în casă și te culci mai departe până pe la 10. -Da, așa este, sunt cam bolnavă, am așa o sfârșeală în capul pieptului, când mă trezesc dimineața de mult. Vezi, din cauza asta nu vreau, ca fiica-mea să stea cu soacră. Am ascultat, fără să vreau dialogul, ochii mei erau ațintiți pe frumoasa fată cu părul rupt din razele soarelui
IUBIREA PENTRU...II de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383903_a_385232]
-
Începea vânătoarea. Soarele îngădui ca ultima-i rază să se prelingă peste întinderea de nisip, ca apoi să-și ia rămas-bun de la vârfurile de piatră neagră și, aproape în aceeași clipă, se lăsă să cadă în spatele unei mici dune cu sfârșeala moleșitoare a celui ce și-a încheiat o lungă zi de trudă în care, timp de douăsprezece ceasuri, a izbit o nicovală cu un ciocan de fier înroșit. Pentru o clipă, peisajul se coloră într-un roșu palid, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lui Moș Calistrat este deschisă tot timpul. Măcar să-l anunțăm că suntem aici. Nu-i nevoie, știe că venim. Cu o zi în urmă, când ajunseseră acasă după drumul la Muntele Rău, inspectorul se dusese direct în camera lui. O sfârșeală ciudată îl toropise de nu-i mai trebuia nici măcar de mâncare. Se simțea obosit peste măsură și nu mai era în stare de nimic. Se aruncase îmbrăcat pe pat și dormise tun până dimineață. Se trezise cu mintea limpede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Socrul său încercase să-l descoase pe drum, bombardându-l cu o mulțime de întrebări. Răspunsese evaziv, uneori numai ridicând din umeri, ori chiar rămânând tăcut, tocmai pentru că, înainte de toate trebuia el să își pună gândurile în ordine. Senzația de sfârșeală și căderea în gol, era ultima amintire pe care o avea din containerul în care îl închisese Boris Godunov. Pricepuse că rămânea fără aer și urma să moară, era împăcat cu gândul acesta. Timpul se oprise în loc iar el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încercând să scape din capcană. Clinchetul sec al lacătului închis de Godunov îi mai răsuna încă în urechi. În clipa aceea știuse că soarta îi fusese pecetluită. Câteva minute mai târziu, rămăsese fără aer. Își amintea arsura din piept și sfârșeala ce începea să îl cuprindă. Apoi, nimic. Nu mai știa ce se întâmplase cu el. Se trezise plutind deasupra muntelui în starea aceea de indiferență și împăcare deplină. Se simțise atât de bine atunci! Era gata să rămână acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]