29 matches
-
Înspăimântătoare, jefuit și alungat, prigonit pretutindeni, de râsul oamenilor și de batjocura copiilor, tremurând noaptea de grija zilei de mâine, și ziua de groaza ce-i poate aduce noaptea, el totuși trăia ca mai-nainte, ceva mai smerit, ceva mai sfiicios, dar tot el - ovreiul” <endnote id="(650, p. 71)"/>. Cel care a deplâns, Într-adevăr, proverbiala resemnare a evreilor a fost poetul Haim Nahman Bialik. Vizitând Chișinăul după cumplitul pogrom din 1903, el a compus celebrul poem Orașul măcelului. Bialik
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
este poetul recluziunii melancolice, al sfintelor bucurii bucolice îngăduite ființelor neprihănite, și intră cucernic în salonul de țară al copilăriei, depunând la ușă marea lui "geantă cu volume prăfuite": În salonul vechi de țară am pășit ca-ntr-un altar, Sfiicios, copilăria mă privea de prin unghere. Prins de zid, același ornic urcă-al timpului calvar Și aceleași bibelouri dorm pe-nguste etajere... În acest salon de țară cu miros uscat de cimbru Ce nepotrivite-s ale traiului cerinți moderne!... În
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
noi, în care, la constatarea din primul vers „La noi e putred mărul“ se răspundea prin acrostih: La Convorbiri literare. Iacob Negruzzi, redactorul responsabil al revistei, înainte de a trimite poezia la tipar, modificase în grabă versurile Vestală timoroasă prin Fecioară sfiicioasă, „ceea ce avu drept rezultat - comenta satisfăcut Hasdeu - de a face ca acrostihul să sune mai nemțește: La Conforbiri literare. O germanomanie instinctivă!“ (B.P. Hasdeu, „Al doilea rămășag“ - dedicat domnului V. Alecsandri, ROM., an. XX, 5 februarie 1876, p. 101-102). V.
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
camăta s-ar face nouă sute, pe puțin“.Vidra îi admira boierului tenacitatea („Vezi! învăța de la dânsul patimă ce vrea sa.zica!“) și-i reproșează lui Răzvan lipsa de ambiție pentru mărire: „Eu te las! Te las, Răzvane! Om tâmpit și sfiicios!/ O prăpastie ne desparte: eu prea sus și tu prea jos!“. Cantul IV poartă titlul „încă un pas“ și are ca moto versuri din „Jalnică tragedie“ a lui Beldiman: „Pentru țigani s-au zis multe, ca să nu fie primiți/ Căci
Răzvan și Vidra () [Corola-website/Science/305769_a_307098]