KorAP: Find »[drukola/base=sforța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

149 matches

Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359

și grația divină prin activități de cult, și nu prin efortul de a urca treptele ameliorării morale. Căci situând cultul în centrul vieții religioase, omul se leagănă în speranța deșartă că Dumnezeu îl va face fericit fără ca el să se sforțeze să devină mai bun. O asemenea raportare a omului la Dumnezeu va fi comparată de Kant cu purtarea unui curtean care se străduiește să obțină doar grația monarhului său. Prin gesturi exterioare, remarcă el în mod ironic, credinciosul crede că

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909

întâi criticul ezită, din scrupule, conștient de dificultatea demersului: „Hotărât să-mi apropii și explicativ poezia lui Arghezi, mă amân în pragul faptei; ocolul spre a vedea cum voi începe este o ezitație și sunt mai obosit înainte de a mă sforța”1. (subl. n.Ă. Ezitările sunt repede depășite și exegeza înaintează energic spre miezul incandescent al operei. După minuțioase analize, după evaluări atente, după descifrări laborioase ale universului poetic arghezian - excurs temerar, nu lipsit de grele obstacole și de aproximații

Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU (2010) [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842

înainte se află plaja, fete în costum de baie și băieți, cam pirpirii ei, toți în vacanța de vară. Am încercat o dată să mă bronzez pe malul râului. Nisip era, apă era, dar parcă nimic nu se lega. Încercam, mă sforțam, degeaba. E drept, în locul ales cu grijă de mine, stăteam singur singurel. Făceam o plajă silită, plicticoasă, exilată și cu multe arsuri pe spate, fiindcă nu aveam unde să mă adăpostesc de soare. Copaci nu erau, umbrelă nu aveam, aveam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

gândit: „Trebuie neapărat să i-l arăt și lui Becky...“ Se apleacă și scoate un teanc de reviste cu coperți lucioase. Brides. Modern Bride. Wedding and Home. Toate strălucitoare, suculente și îmbietoare, ca o farfurie cu gogoși lipicioase. — Dumnezeule! zic, sforțându-mă să nu înșfac lacomă una dintre ele. N-am citit încă nici o revistă de-asta cu chestii de nuntă. Nu știu nimic despre ele! Nici eu, zice mami imediat, răsfoind cu gesturi sigure un exemplar din Wedding and Home

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
sofa, Elinor ridică iar privirea și gura i se întinde cu trei milimetri, ceea ce e ehivalent cu un surâs. — Bună ziua, Rebecca. Și felicitări pentru logodnă. O veste cu totul neașteptată. Ce naiba vrea să zică cu asta? Mulțumesc foarte mult! zic, sforțându-mă să zâmbesc. Elinor, permite-mi să ți-i prezint pe părinții mei, Jane și Graham Bloomwood. — Bună ziua, spune tati cu un surâs prietenesc și îi întinde mâna. — Graham, dragă, ce te formalizezi atâta? exclamă mami. Doar în curând o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o ard. Mi-a zis că asta o să mă elibereze definitiv de obsesia asta. A, da? spun interesată. Și ce s-a întâmplat? — Am făcut lista, spune Laurel. Și pe urmă i-am trimis-o prin poștă. — Vai, Laurel! spun, sforțându-mă să nu izbucnesc în râs. — Știu, știu. Hans n-a fost deloc încântat. Dar, dacă ar ști ce nemernică e... — Hai, intră, te rog! spun, înainte să apuce să-mi povestească despre ziua în care i-a prins pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că mă micșorez înapoi. Că mă transform din nou în fata insignifiantă, ca un fulg de nea, care n-avea niciodată replică pentru una ca ea. — Rebecca! zice, privindu-mă extrem de amuzată. Măi, să fie! — Bună, Alicia, spun și mă sforțez din răsputeri să îi zâmbesc amabil. Ce mai faci? — Auzisem că lucrezi într-un magazin, dar am crezut că e doar o glumă. Râde scurt. Dar... iată-te. Ți se potrivește. Nu „lucrez într-un magazin“! îmi vine să strig

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
buzelor i se formează un surâs. Cum ți s-a părut Plaza? — Știai despre asta? Mă uit la el intrigată. — Da. Normal că știam. Aș fi venit și eu dacă nu aveam un prânz de afaceri. — Dar, Luke... Inspir adânc, sforțându-mă să-mi păstrez calmul. Știi că mama ne organizează nunta în Anglia. — Pregătirile sunt într-o fază extrem de incipientă, sunt sigur. Nu trebuia să ne fixezi o întâlnire în felul ăsta! — Mama s-a gândit că ar fi o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
N-am văzut nici măcar o singură persoană cumsecade în toată clădirea asta! I-am văzut pe toți, și toți sunt niște... Mă opresc brusc, abia acum căzându-mi fisa ce vrea să spună Michael. — Evident, în afară de... mama lui Luke, adaug, sforțându-mă să-mi iau un ton cât mai firesc cu putință. Firește. — Bună seara, Rebecca, aud o voce de gheață în spatele meu și mă răsucesc pe călcâie, cu obrajii în flăcări. Și iat-o în spatele meu, îmbrăcată într-o rochie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
care pun piciorul pe treptele acestuia, simt că mă ia, pentru prima oară, mă cuprinde o stare de nervozitate. Toată lumea a tăcut și întreaga adunare se strânge în jurul nostru, privindu-ne. Două sute de ochi care îmi aruncă simultan Privirea Manhattan. Sforțându-mă să nu mă intimidez, caut în mulțime chipurile celor pe care îi cunosc; chipuri care îmi aparțin. Însă, cu excepția lui Michael, nu mai e nici unul. Zâmbesc, dar am un gol în suflet. Unde sunt prietenii mei? Știu că Erin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-ți strice seara. Și nu te certa cu Luke din cauza asta. E clar că e un subiect sensibil pentru el. Mă strânge de braț. Sunt sigur că lucrurile or să se aranjeze. Nu mă iau de el, îți promit! Mă sforțez să zâmbesc cât pot de vesel. Și mulțumesc pentru că ai venit, Michael. A însemnat foarte mult pentru noi. Pentru amândoi. Îl îmbrățișez cu căldură, el se îndepărtează, însoțit de privirea mea. Când dispare din raza mea vizuală, ies din încăpere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
lături violent și Alicia iese nervoasă, iar tocurile ei cui răsună pe parchet asemenea unei rafale de mitralieră. În clipa în care mă vede se oprește, iar eu mă uit la ea, și inima îmi bubuie nebunește. Bună, Alicia! zic, sforțându-mă să-mi iau un ton relaxat. Îmi pare rău să aud de tortul tău. Apropo, Antoine, cel pe care mi l-ai servit a fost de-a dreptul delicios. — Poftim? spune Alicia alb. Ochii i se fixează automat pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Nimeni nu va mai da doi bani pe mine. Și n-am să mai fiu persoana aia specială, strălucitoare. Of, Doamne, ce s-a întâmplat cu mine? Azi-dimineață eram atât de pusă pe tranșat situația. Închid ochii hotărâtă și mă sforțez să mă gândesc la mami și la cireșul ei înflorit. Dar fără nici un rezultat. Poate e de vină șampania - dar, în loc să fiu copleșită de emoție și să mă gândesc „Trebuie neapărat să mă mărit la mine acasă“, mă trezesc gândind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
prea simple, sau răspunsul pare prea evident... întrebați-mă, totuși! Se lasă altă tăcere, și eu îmi dau ochii peste cap. Pe bune, oamenii ăștia sunt chiar penibili! Mie-mi vin în cap cel puțin zece întrebări, fără măcar să mă sforțez prea tare. — Am eu o întrebare! spun, o fracțiune de secundă după ce a ridicat mâna tipul cu ochelari. — Bravo! spune doctorița. Așa mai merge! Am să-ți răspund întâi ție, îi spune tipului. — Mă interesează chirurgia cerebrovasculară, spune el. Mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
urăște. Doar că...“ — Becky? Ți-e bine? Revin brusc la realitate și o văd pe Laurel privindu-mă îngrijorată. — Să știi că nu-mi prea place cum arăți. Poate ai nevoie de o pauză. — Mă simt perfect! Pe bune! Mă sforțez să afiș un zâmbet profesional. Așaa... uite fustele la care mă gândeam. Zic s-o încerci pe asta bej, merge cu cămașa asta alb murdar... În timp ce Laurel probează diverse articole, eu stau pe un taburet, aprobând din cap și făcând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
luat zece la matematici superioare, Becky cât a luat?“ Ce nemernic și Tom ăsta. — Încă nu ne-ai întrebat de nuntă, zice mami, când o virăm pe A3 în direcția Oxshott. — A! Da, așa e, nu v-am întrebat, spun, sforțându-mă să-mi iau un ton cât mai vesel. Deci... ăă... cum merge cu pregătirile? — Sincer să fiu, n-am făcut mare lucru până acum, zice tati, când ne apropiem de bifurcația spre Oxshott. — E încă devreme, spune mami foarte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o revoluție. — Becky! Mami se uită atentă la mine. S-a întâmplat ceva? — Nu! zic repede. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Totul e... perfect. Ce mă fac? — Știi... cred că mai bine mă duc să despachetez, zic și mă sforțez să zâmbesc. Să mă liniștesc un pic. În clipa în care închid ușa de la dormitor în urma mea, încă mai am același zâmbet firav pe față, dar inima îmi bubuie nebunește. Ce se întâmplă aici n-are nici o legătură cu planul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pot să am puțin timp să stau să mă gândesc liniștită la ce o să le spun exact... — Haide! spune Suze. Fă-o! — Bine! Ridic mobilul cu mâini tremurătoare și formez 001 pentru America - dar ecranul e mort. — O... Doamne! exclam, sforțându-mă să par supărată. N-am semnal! Ei, asta e, am să sun mai târziu... — Ba nu suni nici un mai târziu! Mergem până prinzi semnal. Hai! Suze începe să mărșăluiască spre King’s Road, și eu fug după ea plină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mă aștept ca peretele să se răsucească și, de partea cealaltă a lui să-mi apară în fața ochilor mami și tati, legați fedeleș de scaune și cu căluș la gură. — De unde... ai făcut rost de toate numele astea? o întreb, sforțându-mă să fac să sune ca o întrebare relaxată. — De la Luke! Ne-a dat el o listă! L-am tocat la cap până când a căutat și el prin casă la voi. Mi-a zis că a găsit-o ascunsă sub

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Dar, când prietenul meu mi-a spus „Nu vrei să-ți mai cumperi câte ceva?“ Îi place la nebunie să-mi facă tot felul de cadouri. E un bărbat minunat. Așa - ți-a venit vreo idee? — Da, zic, reușind să mă sforțez să mă concentrez. Da. Mă duc să-ți aduc câteva haine care cred eu că o să ți se potrivească. Ies din cabină și încep să adun rochii peste rochii. Și, fără veste, simt cum încep să mă relaxez. Ce ușurare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
piruetă, admirându-se în oglindă. — Dar nici măcar n-am început! — Și ce dacă? Gata, m-am hotărât. Pe-asta o iau. Se uită la ceas. Și, în afară de asta, sunt și cam pe fugă. Îmi desfaci fermoarul, te rog? — Amy... mă sforțez să zâmbesc. Cred că, totuși, n-ar fi rău să mai încerci câteva înainte de a te hotărî. — N-auzi că n-am nevoie să mai încerc nici o rochie? Ai ochi foarte bun. — Ba nu, deloc! E groaznică! spun fără să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
la New York. Amândouă o să ne căsătorim. Într-un fel, suntem... suntem practic, surori! Îmi vine să mor când rostesc aceste cuvinte, dar n-am ce face. Trebuie s-o câștig de partea mea. Cu o ușoară greață de la stomac, mă sforțez să pun o mână pe mâneca ei de bouclé roz. — Nu crezi că trebuie să fim solidare una cu alta? Să... ne sprijin una pe cealaltă? Urmează o pauză, în timpul căreia Alicia mă privește cu dispreț. După care își trage

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pasă de noi. Dar să mă duc în fața a sute de persoane și să joc rolul fiului iubitor al... O privește pe Elinor. Ar fi o farsă de prost gust. Care ar înjosi totul. Înțelegi? — Luke... sigur că înțeleg, zic, sforțându-mă să nu las bucuria să mi se infiltreze în voce. Dacă tu asta vrei, eu sunt perfect de acord. Nu-mi vine să cred. Sunt salvată. Sunt salvată! — Vorbești serios? Mă fixează uimit. — Firește că vorbesc serios! Dacă tu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
geam. — N-am fost niciodată, OK? Vreau să văd și eu cum se vede orașul de sus! — Dar de ce acum? De ce azi? — De ce nu azi? Mă uit la ceas, după care îi arunc o privire de control lui Luke. Se sforțează să pară fericit. Și eliberat de toate grijile. Însă nu e. E foarte tensionat. La nivel superficial, situația pare mult mai bună. Cel puțin a încetat cu datul hainelor de pomană, iar azi-dimineață chiar s-a bărbierit. Dar e încă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
un rânjet malițios. Face câțiva pași în cameră și invitații se retrag din calea ei. — Intră, spun repede. Intră și bucură-te de petrecere. Te-am fi invitat... — Becky, nu te obosi, știu foarte bine ce faci. — Mă mărit! zic, sforțându-mă să-mi iau un ton cât mai lejer. Nu e o ghicitoare cu premiu! Se vede din elicopter. Știu foarte bine ce faci. Am prieteni în Surrey. Care m-au informat. Îmi întâlnește privirea cu o expresie victorioasă în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]