87 matches
-
de ani de conflicte cazaco-tătare. Hmelnițki a acceptat să plătească ajutorul tătarilor în sclavi, inițial prizonieri polonezi, iar mai târziu și evrei, (care se mutaseră în Ucraina în număr mare după 1569). Pe 25 ianuarie 1648, Hmelnițki a ajuns la Siciul Zaporijian în fruntea unui contingent de 300 - 500 de cazaci, care au dezarmat rapid soldații loiali Poloniei, care păzeau intrarea. Odată instalat la Sici, calitățile oratorice și diplomatice ale lui Hmelnițki au făcut ca rutenii oprimați să se alăture rapid
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
loiali Poloniei, care păzeau intrarea. Odată instalat la Sici, calitățile oratorice și diplomatice ale lui Hmelnițki au făcut ca rutenii oprimați să se alăture rapid mișcării sale. După respingerea de către cazaci a unei încercări a trupelor polono-lituaniene de recucerire a Siciului, noi recruți s-au adăugat răsculaților. Cazacii l-au ales pe Hmelnițki hatman la sfârșitul lunii. Noul hatman a depus eforturi remarcabile pentru recrutarea de noi luptători. El a trimis o ambasadă în Crimeea, invitându-i pe tătarii din Crimeea
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
războiului ruso-circasian, având ca obiectiv paza așa-numitei „Linii a Kubanului” împotriva atacurilor prin surprindere a circasienilor. Tradiția infanteriștilor specializați în pază, lupte de avangardă și ambuscade precum și termenul de „plastu” pot fi regăsite încă în istoria de început a Siciului Zaporijian, fiind menționate de Vladimir Dal în faimosul lui dicționar. Numele „plastun”. derivă dintr-un cuvânt care înseamnă „foaie”, prin intermediul unei expresii traduse ca „a sta întins ca o foaie”. La rândul lui, cuvântul „plastun” a dat naștere expresiei „ползать
Plastun () [Corola-website/Science/317868_a_319197]
-
XVIII-lea, capacitatea lor de luptă s-a redus în mod considerabil, datorită faptului că principalii lor adversari, Hanatul Crimeii și Uniunea statală polono-lituaniană încetaseră să mai existe, iar administrația rusă găsea inutilă organizațiile militare ucrainene. Pe de altă parte, Siciul Zaporijian reprezenta un loc refugiu pentru iobagii fugari, în care autoritatea centrală nu putea să-și exercite controlul, și care era pe de altă parte un important focar de răscoale, care izbucneau periodic în Ucraina. În același timp, cazacii se
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
transformat în simpli țărani și negustori. Doar peste câți ani, administrația rusă a fost forțată să-și schimbe decizia în legătură cu cazacii zaporijieni, odată cu escaladarea conflictului cu Imperiul Otoman. În 1778, sultanul turc le-a oferit zaporijienilor permisiunea să-și reconstruiască „Siciul” în Delta Dunării (Siciul Dunărean). Potiomkin a sugerat în 1787 să se formeze o „Armată a zaporojienilor loiali” în jurul a unor atamani foarte respectați. Noua formațiune căzăcească a jucat un rol de primă importanță în timpul războiului ruso-turc din 1787-1792. Pentru
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
și negustori. Doar peste câți ani, administrația rusă a fost forțată să-și schimbe decizia în legătură cu cazacii zaporijieni, odată cu escaladarea conflictului cu Imperiul Otoman. În 1778, sultanul turc le-a oferit zaporijienilor permisiunea să-și reconstruiască „Siciul” în Delta Dunării (Siciul Dunărean). Potiomkin a sugerat în 1787 să se formeze o „Armată a zaporojienilor loiali” în jurul a unor atamani foarte respectați. Noua formațiune căzăcească a jucat un rol de primă importanță în timpul războiului ruso-turc din 1787-1792. Pentru a le răsplăti loialitatea
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
Anapa). În cursul Războiului Crimeii cazacii au reușit să respingă orice tentativă de debarcare a inamicilor în Peninsula Taman, în vreme ce alți camarazi de-ai lor au participat la apărarea Sevastopolului. După încheierea războiului ruso-turc din 1828 - 1829, cei mai mulți cazci ai Siciului Dunărean au trecut în mod oficial de partea rușilor, au fost amnistiați și recolonizați între Mariupol și Berdiansk, formând Armata cazacilor de la Azov. Armata Mării Negre și-a continuat înaintarea sistematică în regiunile muntoase ale Caucazului Nordic. După ce au luat parte
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
(în limbile ucraineană: Задунайська Сiч, rusă: Задунайская Сечь) a fost o așezare fortificată ("sici") a cazacilor zaporijieni care a fost ridicată pe teritoriul Imperiului Otoman (în Delta Dunării), după ce fosta lor organizație teritorială a fost desființată iar Siciul Zaporijian distrus. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, capacitatea de luptă a cazacilor zaporijieni a fost redusă în mod semnificativ, în special după semnarea Tratatului de la Küçük Kaynarca și anexarea de către Imperiul Rus a Crimeii, când Armata cazacilor zaporijieni nu
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
necesară pentru apărarea unor granițe care acum dispăruseră. În același timp, un alt inamic important al Imperiului Rus, Uniunea statală polono-lituaniană, slăbise suficient de mult pentru a nu mai reprezenta o amenințare suficient de mare pentru justificarea menținerii Armatei zaporijiene. Siciul Zaporijian a devenit astfel nu numai nefolositor, dar s-a transformat într-o amenințare pentru politica de colonizare a noilor teritorii cucerite - Noua Rusie. După ce cazacii zaporijieni s-au dedat la o serie de atacuri sângeroase împotriva coloniștilor instalați de
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
o serie de atacuri sângeroase împotriva coloniștilor instalați de guvernul central în teritoriile revendicate de cazaci și după sprijinul acordat de zaporijieni răsculatului Emelian Pugaciov, împărăteasa Ecaterina a II-a a dat ordin generalului Piotr Teleki să pună capăt existenței Siciului turbulent. Operațiunea pe care a condus-o Teleki în iunie 1775 s-a încheiat fără vărsare de sânge. Siciul Zaporijian a fost încercuit de infanterie și artilerie iar ocupanții lui somați să capitulze. Atamanul Petro Kalnîșevskîi și o serie de
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
acordat de zaporijieni răsculatului Emelian Pugaciov, împărăteasa Ecaterina a II-a a dat ordin generalului Piotr Teleki să pună capăt existenței Siciului turbulent. Operațiunea pe care a condus-o Teleki în iunie 1775 s-a încheiat fără vărsare de sânge. Siciul Zaporijian a fost încercuit de infanterie și artilerie iar ocupanții lui somați să capitulze. Atamanul Petro Kalnîșevskîi și o serie de consilieri ai săi (starșina „bătrâni”) au găsit o stratagemă care a permis cazacilor să scoată din tabăra întărită 50
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
au fost răsplătiți, permițându-li-se reîntoarcerea la Caterlez în 1803. Nekrasoviții reușiseră între timp să câștige sprijinul comandantului militar al Ismailului, Pehlevanoğlu și, în 1805, bucurându-se de sprijinul acestuia din urmă, au atacat și distrus încă o dat siciul. Zaporjijienii care au supraviețuit s-au refugiat în Raiaua Brăilei. Războiul ruso-turc din 1806 - 1812 a provocat formarea unor noi facțiuni printre zaporijienii de la Dunăre. După ce armata rusă a traversat Dunărea, doi atamani, Trofim Gaibadura și Ivan Guba, și grupările
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
dotați pentru operațiuni amfibii), fără cavalerie, flotă sau artilerie. Structura socială a început de asemenea să se diversifice. În locul societății cazacilor egali, numeroși pescari, negustori și proprietari de pământ au devenit „raiah” (membrii ai claselor inferioare plătitori de taxe). Criza Siciului Dunărean a început în 1825, când atamanul de tabără Litvin, după ce și-a luat angajamentul că va organiza o nouă expediție împotriva insurgenților greci, a dispărut fără urmă. Războiul ruso-turc din 1828 - 1829 a produs o nouă scindare în cadrul Siciului
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Siciului Dunărean a început în 1825, când atamanul de tabără Litvin, după ce și-a luat angajamentul că va organiza o nouă expediție împotriva insurgenților greci, a dispărut fără urmă. Războiul ruso-turc din 1828 - 1829 a produs o nouă scindare în cadrul Siciului, unii dintre cazaci dorind să se alăture rușilor, alții rămânând loiali turcilor. Pro-rușii doreau reîntoarcerea în Rusia, cu condiția ca să primească amnistia imperială. Șeful militar al orașului Izmail, S. A. Tuciov a început în 1827 negocieri secrete cu atamanul de tabără
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
luat legătura cu Gladki. Acesta din urmă a fost ales ataman de tabără pe 1 octombrie 1828. Odată cu izbucnirea noului război ruso-turc din 1828 - 1829, armata rusă de sub comanda feldmareșalului Peter Wittgenstein a înaintat în teritoriul controlat de otomani, amenințând Siciul. Sultanul a dorit să-i mute pe cazaci în regiunea orașului Adrianopol și a ordonat mobilizarea Armatei Siciului Dunărean la Silistra. Gladki a ales să-i mobilizeze doar pe cei care păreau că sunt pro-turci, adică aproximativ 2.000 de
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
izbucnirea noului război ruso-turc din 1828 - 1829, armata rusă de sub comanda feldmareșalului Peter Wittgenstein a înaintat în teritoriul controlat de otomani, amenințând Siciul. Sultanul a dorit să-i mute pe cazaci în regiunea orașului Adrianopol și a ordonat mobilizarea Armatei Siciului Dunărean la Silistra. Gladki a ales să-i mobilizeze doar pe cei care păreau că sunt pro-turci, adică aproximativ 2.000 de oameni. El s-a prezentat cu ei la Silistra, după care a cerut permisiunea să se întoarcă în
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
convocat Rada cazacilor și și-a anunțat decizia de trecere de partea rușilor cu restul efectivelor. Pe 10 mai 1828, 218 cazaci și 578 raiahi conduși de Gladki au traversat Dunărea cu toate simbolurile, tezaurul și obiectele de cult ale Siciului. După ce au ajuns pe malul stâng al fluviului, cazacii au fost conduși în fața împăratului Nicolae I, care ar fi declarat: „Бог вас простит, отчизна прощает, и я прощаю” (Dumnezeu vă va ierta, patria-mamă vă iartă și vă iert și eu
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
luptă în timpul asaltului Issaccei. Zece dintre cazacii care au participat la această luptă au fost decorați cu „Crucea Sfântului Gheorghe”. Cazacii care au refuzat să-l urmeze pe Gladki au avut o soartă tragică. Sultanul a cerut ienicerilor să distrugă Siciul și să masacreze populația. Chiar și cazacii care erau mobilizați la Silistra au fost dezarmați și trimiși la muncă în regiuni izolate ale Turciei. După terminarea războiului, Imperiul Rus a obținut controlul aspra unor întinse teritorii din Principatele Dunărene. Împăratul
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
să li se permită să se așeze în Basarabia. În afară de acești cazaci, membri ai noi armate urmau să devină și voluntarii originari din Balcani, care luptaseră în cadrul armatei ruse. Noua Armată de pe Dunăre făcea astfel ca să-și piardă importanța. Atamanul Siciului Dunărean a vizitat Kubanul în 1830, unde au existat planuri pentru relocarea cazacilor de sub conducerea sa. Transportul unui grup de cazaci relativ puțin numeros ca cel al cazacilor Siciului Dunării a părut foarte dificil, cu atât mai mult cu cât
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Noua Armată de pe Dunăre făcea astfel ca să-și piardă importanța. Atamanul Siciului Dunărean a vizitat Kubanul în 1830, unde au existat planuri pentru relocarea cazacilor de sub conducerea sa. Transportul unui grup de cazaci relativ puțin numeros ca cel al cazacilor Siciului Dunării a părut foarte dificil, cu atât mai mult cu cât în Kuban era în plină desfășurare Războiul Caucazului. Țarul a oferit cazacilor Siciului Dunărean o altă posibilitatea: cea de mutare în Noua Rusie, cu condiția să aceștia să găsească
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
cazacilor de sub conducerea sa. Transportul unui grup de cazaci relativ puțin numeros ca cel al cazacilor Siciului Dunării a părut foarte dificil, cu atât mai mult cu cât în Kuban era în plină desfășurare Războiul Caucazului. Țarul a oferit cazacilor Siciului Dunărean o altă posibilitatea: cea de mutare în Noua Rusie, cu condiția să aceștia să găsească o zonă nelocuită. Zona aleasă a fost cea din apropierea Berdianskului, la Marea Azov, unde a fost formată Armata cazacilor de la Marea Azov. Această armată
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
s-a mutat la rândul lui în Anatolia, mai întâi pe o insulă din mijlocul lacului Beyșehir și mai apoi pe malurile lacului Akșehir din Anatolia centrală. Numărul cazacilor din Turcia a crescut după desființarea Armatei cazacilor zaporijieni și distrugerea Siciului Zaporijian. Aproximativ 5.000 de cazaci au fugit din Zaporijia și s-au refugiat în Delta Dunării (aflată în acele vremuri sub controlul otomanilor), unde sultanul le-a permis să reconstruiască Siciul. După mai multe conflicte cu nekrasoviții, o parte
Cazaci din Turcia () [Corola-website/Science/318299_a_319628]
-
crescut după desființarea Armatei cazacilor zaporijieni și distrugerea Siciului Zaporijian. Aproximativ 5.000 de cazaci au fugit din Zaporijia și s-au refugiat în Delta Dunării (aflată în acele vremuri sub controlul otomanilor), unde sultanul le-a permis să reconstruiască Siciul. După mai multe conflicte cu nekrasoviții, o parte a acestor cazaci s-a reîntors în Rusia, în vreme ce alții au rămas de partea turcilor și au participat alături de ultimii la acțiunile militare împotriva luptătorilor pentru independența Greciei. Siciul Dunărean și-a
Cazaci din Turcia () [Corola-website/Science/318299_a_319628]
-
permis să reconstruiască Siciul. După mai multe conflicte cu nekrasoviții, o parte a acestor cazaci s-a reîntors în Rusia, în vreme ce alții au rămas de partea turcilor și au participat alături de ultimii la acțiunile militare împotriva luptătorilor pentru independența Greciei. Siciul Dunărean și-a încetat existența în 1828. Unii dintre cazacii Siciului s-au reîntors în Rusia, în vreme ce restul au fost mutați de către autoritățile otomane în centrul Turciei, unde au prestat muncă forțată. În 1927 existau în Turcia trei sate căzăcești
Cazaci din Turcia () [Corola-website/Science/318299_a_319628]
-
parte a acestor cazaci s-a reîntors în Rusia, în vreme ce alții au rămas de partea turcilor și au participat alături de ultimii la acțiunile militare împotriva luptătorilor pentru independența Greciei. Siciul Dunărean și-a încetat existența în 1828. Unii dintre cazacii Siciului s-au reîntors în Rusia, în vreme ce restul au fost mutați de către autoritățile otomane în centrul Turciei, unde au prestat muncă forțată. În 1927 existau în Turcia trei sate căzăcești. Eski Kazaklar (redenumit mai târziu Kocagöl), cea mai veche comunitate căzăcească
Cazaci din Turcia () [Corola-website/Science/318299_a_319628]