29 matches
-
sfecla de zahăr, grâu etc. Există și terenuri acoperite cu pășuni și fânețe. Fauna este bogată atât în zona împădurită, cât și în zonele agricole și în cea acvatică. În raza satului Bajura se găsește, la mare adâncime, nisip cuarțos (silicos), îmbibat cu apă. Stratul de nisip ocupă o suprafață de circa 40 km pătrați, în grosime de 3-17 m, care poate fi exploatat prin metoda „aer - lift”. La Podriga (2 km sud-vest de Darabani) forajele au întâlnit gaz metan sub
Darabani () [Corola-website/Science/297057_a_298386]
-
Cît privește bogățiile naturale ale orașului în direcția nord-vestică iese la suprafață complexul de sisturi silurene și gresii dezagregate. Tot aici se găsește un sector compact de sisturi argiloase de culoare brună. De asemenea în apropierea orașului se întîlnesc calcare silicoase. Suprafața actuală a Edinețului - intravilan și extravilan constituie 6365,9 ha, dintre care: Primul document în care apare și Edinețul este gramota de la 15 iulie 1431 prin care domnul Moldovei Alexandru cel Bun dăruiește lui Ivan Cupcici 14 sate cu
Raionul Edineț () [Corola-website/Science/297497_a_298826]
-
albă; tufărișuri dacice cu cătina mică ("Myricaria germanica"); tufărișuri alpine boreale; tufărișuri de smârdar și afin; tufărișuri de smârdar cu jneapăn, tufărișuri de ienupăr; mlaștini oligotrofe cu rogozuri de tipul "Carex limosa"; turbării active; pajiști alpine și boreale pe substrat silicos; pajiști cu vegetație de păiuș și lăptiucă, pajiști cu unghia-păsării și țăpoșica; pajiști cu ovăscior argintiu și crețișoara. Floră parcului natural este constituită din specii vegetale distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii geomorfologice sau
Parcul Natural Munții Maramureșului () [Corola-website/Science/324814_a_326143]
-
din familia "Agaricaceae" precum genul "Macrolepiota". Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde (în păduri foioase și de conifere, prin pășuni, tufișuri, locuri ierboase, chiar și la margine de drum, preferat pe soluri calcaroase și silicoase, mai ales după o ploaie puternică de vară, din iunie până în octombrie. Ciuperca a fost descrisă pentru prima oară în 1772 de către naturalistul tirolez Giovanni Antonio Scopoli, care a numit-o "Agaricus procerus". Rolf Singer a transferat genul spre "Macrolepiota
Parasol () [Corola-website/Science/335119_a_336448]