4,282 matches
-
profundă sau, dimpotrivă, prin explozii și prin dezlănțuiri expresioniste, Ilie Boca urmărește marile trasee pe care lumea însăși s-a născut și, mai apoi, și-a consolidat existența. De la semne heraldice la forme vagi, de la figuri feminine vag neolitice, cu siluete marcate de steatopigie și accentuate puternic cu atributele fertilității și pînă la impresionantele portrete-efigie, pe care și Florin Mitroi le-a analizat cu un interes inepuizabil, și de aici înapoi la lumea zoologiei, repertoriul de semne și de forme al
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
urma să se desfășoare în salonul unui "apartament" special. Am sosit mai devreme și am fost invitată să iau loc în somptuosul hol al hotelului, un spațiu imens, aidoma unui acvariu. Privind prin pereții de sticlă spre Rin, am zărit silueta "maestrului". Alain Robbe-Grillet se plimba calm, cu mîinile la spate, pe mal. Drept, deloc înalt de statură, nu-și arăta nici de departe - și cu atît mai puțin de-aproape, cum îmi va fi dat imediat să constat - cei 80
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
ridică unii și ceilalți pe și de pe scaunele ce ajung să devină adevărate personaje, și nu doar elemente din decorul scenografului Mihai Mădescu, de pașii pe care îi fac unii sau ceilalți pe podelele din lemn, unduindu-se pe lîngă siluete de case strîmbe, strecurîndu-se pe străduțe înguste-înguste, tot atît de bine culoare meschine din interioarele locuințelor protagoniștilor. Scena devine brusc mult prea mică atunci cînd cei cinci pretendenți intră cîntînd la cîte un instrument muzical, folosit ca ultimă armă de
Cvintet de bărbați pentru o fată bătrînă și tare nehotărîtă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13423_a_14748]
-
în cînd de o pată de alb aproape transparent, se așază, ca o simplă însemnare pentru stimularea memoriei, pe suprafața suficientă sieși a scîndurei. Geometria se adună uneori într-o formă recognoscibilă, fie ea un contur de masă ori o siluetă umană rigidă, în poziție culcată, un fel de mumie eterică, nu atît pentru a se supune vreunei necesități, cît, mai degrabă, pentru a-și verifica puterea gratuită de a construi în registre diferite. Și în această sărăcie extremă, în această
Tineri artiști în actualitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13477_a_14802]
-
Și trupurile ne lasă în leneșă extază s’aicea fim, iubim și scrim. Ubi-s, cînd aici erau ? Tanti Aneta, a cărei casă fusese pictată de Marina Carafoli, grande dame (cum doar Ioana Crăciunescu acum și Bizi Cantacuzino jadis) a cărei siluetă îi dădea trestiei pascaliene stilul unui trup - tanti Aneta care, cu o vorbă, îți ghicea și impunea viitorul depărtat? Unde, Vania, zis „Stînca de la mal” (citez trunchiat, cum Nina Cassian n-ar merita), care putea ține în dinți mese de
Vama dintre doi mai by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/13587_a_14912]
-
alergând, în timp ce umbrele asfințitului creșteau. Până ce vocile nu s-au mai auzit și s-a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna încă nu răsărise. Din toate părțile îi înconjurau umbre, zgomote, murmure pe care ei le confundau cu siluete, persoane, voci. Dar erau doar bezne, trunchiuri de copaci, vreascuri trosnind, foșnet de frunze. Ne-am rătăcit? a întrebat femeia. Nu știu, a spus bărbatul. Au mers înainte cu pași lenți, ținându-se de mână, în tăcere, sprijiniți unul de
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
pe cărare. Dar cărarea dispăruse. Acum mai era doar o bordură îngustă pe care ea nu încăpea, pe care nici picioarele ei nu încăpeau. O bordură fără ieșire. A rămas locului, dintr-o parte, cu picioarele unul în fața celuilalt ca siluetele din desenele egiptene, cu latura dreaptă a corpului lipită de piatra de sus și latura stângă deja scăldată în boarea rece și aspră a prăpastiei. Simțea că ierburile și rădăcinile de care se ținea cedau treptat la greutatea corpului ei
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
reziste. Fiecare a fost un constructor. De lumi și de vise. Orașul are un festival sau festivalul are un oraș? L-AM CUNOSCUT PE BROOK La începutul anilor '90, Peter Brook a sosit în România. Imaginea mea cu el? O siluetă delicată, văzută din spate, care privește spectacolul Audiția, la Sala Atelier a Teatrului Național din București. Mister și emoție. A intrat discret pe rîndul lui, a ieșit la fel, nevrînd, parcă, să tulbure apele și existențele nimănui. Shakespeare, Cehov, Beckett
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
umbră, șușotind discret cu George Banu, zîmbitor și distant, în același timp, prezent și absent, privit de toți ochii, direct sau pe furiș, era Peter Brook. El însuși instituție, reper, model, vis. Acum, îl vedeam. Întors cu fața la mine, umbrele și siluetele au căpătat consistența luminii și a chipului său. Un festival este, la urma urmelor, un fel de spectacol, un act teatral, spune Brook. Pentru ce și pentru cine faci un festival, așadar? El este expresia în oglindă a societății într-
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
și, evident, de neuitat. Sculatul, plecatul, luna, vîntul, cloșarii, mizeria din oraș, frigul încă al nopții, călătoria pînă acolo, ascensiunea în liniște, vorbitul în șoaptă. În arenă, tot noapte și tot liniște. Odată ochiul obișnuit cu întunericul poate să intuiască siluetele. Un om și un cal. Bartabas și calul lui. Doi protagoniști ai unei căutări dincolo de orice formă de spectacol. Fără să-ți dai seama, o dată cu primele raze ale soarelui și cu despărțirea de lună descoperi, ca un voayeur acceptat, totuși
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
acceptare și de abandonare. Défence-ul pare a fi crescut în aerul contaminat de reziduurile radioactive consecutive unui accident nuclear. Totul este supradimensionat, macroscopat, ca și cum ar fi consecința dorinței plecate din vidul unei inimi neliniștite. Aripi uriașe de beton și sticlă, siluete gigantice reflectându-se reciproc și fractal, ochiuri de apă înmărmurind lumina și, colac peste pupăză, un arc de triumf în stare să sfideze cu obezitatea lui imaginea tizului napoleonian, pe care îl privește de sus, cu un aer de superioritate
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
de mult lui Munch. Ultima parte a expoziției este dedicată autoportretelor. Exemplele alese acoperă întreaga carieră a artistului. La început, un tânăr de 19 ani privește lumea cu o privire calmă, ușor sfidătoare, ușor suspicioasă. Cu doi înainte de moarte, o siluetă foarte dreaptă este încadrată de un pat, propriile tablouri aflate în fundal și un ceas uriaș care, lipsit de limbi, este deja în eternitate. Ciudat, pentru un artist cu asemenea putere de introspecție, autoportretele lui Munch alunecă destul de repede în
La muzeul de artă din New York - Retrospectivă Munch by Mărghit Dascălu-Sava () [Corola-journal/Journalistic/10502_a_11827]
-
într-un loc cu o dulce lumină, în care timpul lipsit de noimă părea, și doar trierea aceea tăcută a sufletelor, în care eu - spectatorul intrus de pe margine - nici vorbe și nici semne nu sesizam, numai plutirea aceea ciudată a siluetelor fără de chip, printre-acele entități cu fețe angelice, blânde, învăluite în alb și în negru, pe dinaintea cărora toate se perindau și-n aceeași cernită tăcere treceau mai departe - dar nu în aceleași direcții, ci hotărâte, se pare, deja, dinainte, pentru fiecare
Revelație nocturnă by Eugeniu Nistor () [Corola-journal/Imaginative/6014_a_7339]
-
păreau a fi telepatic transmise sau, oricum, printr-un mod aflat dincolo de puterea mea de percepție). Totul părea ca un centru diriguitor, marcator de destine ■ acceptate însă cu seninătate și ataraxie, fără vreo urmă de protest sau de nemulțumire din partea siluetelor acelea eterice. Eu - scormonind acum prin această anamneză, (care mă obsedează tot mai mult de un timp) - îmi dau seama că n-am înțeles nimic, atunci, din jocul acela, totuși, atât de grav și ciudat și așteptam stingherit un îndemn
Revelație nocturnă by Eugeniu Nistor () [Corola-journal/Imaginative/6014_a_7339]
-
Dar are ochii deja deschiși spre miracole. Dacă pe cântărețul-cu harfă, viteazul cu praștie, Sculptorii Florenței, acolo, la Curtea Medicilor mei, L-au plăsmuit plin de o regalitate adolescentină, Pe el numai Angela ar putea să-l deseneze, tremurat, Siluetă parelnică, pășind alunecat mereu pe vârfuri... Poate, nici nu are nevoie de prea mult pământ, de sprijin. Pronunță unele sunete mai greu, e drept, Dar e însuflețit de o tainică ardoare, Fiu al unui creștin și al unei musulmance, Rod
David by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6162_a_7487]
-
o cameră în cealaltă să-ți arunci haotic privirile în toate ungherele în toate părțile ca și cum ai căuta un reazem anume ceva miraculos ceva decisiv pentru viața ta de acum înainte Să-ți apară fulgurant câteva chipuri din copilărie câteva siluete din adolescență să te intersectezi fantomatic cu ele dintr-o odaie în alta să privești pereții tablourile draperiile să descoperi jur împrejur toate obiectele încremenite într-o banală halucinantă muțenie să le privești - dilatate îndepărtate - ca și cum le-ai privi pentru
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/6884_a_8209]
-
Concomitent îmi explodează în memorie întâmplări fabuloase dintr-o biografie străină până când un detaliu tăcut un tremur cald de petală mă fac să dispar după colț în cea mai intensă lumină Îmi reazem privirea de câteva cuvinte incerte de câteva siluete fosforescente La mici intervaluri întorc o foaie sorb din ceașca amară De cealaltă parte e o zi limpede un cer hașurat de privirile tale ca două sintagme ermetice Câteva sunete familiare mă prind mă înconjoară cu brațe strident-fantomatice Atunci ochii
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/6884_a_8209]
-
al ospătarului, se strecură fața roșie a unui băiețel care părea prăbușit sub un maldăr de haine. "Hei, Nane!", strigă fața amorțită de ger, "Nănosule! Ce faci, mă, nu vii jos, la Sălcii?" Nane își dibui cu greu prietenul printre siluetele care acum se buluciseră la tejgheaua din fața ospătăriei. Pe lângă pliurile de stofă și blănurile lucioase, își făcu loc șerpește gluga complet udă și peticită a Rățoiului. Iar pe deasupra capului său, Nane văzu cum răsuflau fierbinți bucățile de dovleac copt. În
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
Nane, cine intră la peruchier!" Pe scândura galbenă, printre două maluri de zăpadă curată, pășeau două picioare robuste, înfășurate în piele cărămizie, și care erau absolut de neconfundat pentru orice om din București. Nane ridică ochii spre capul vărzos al siluetei mari și șuieră la rândul lui bucuros de descoperire: "Moașa Coropișniță!" Cei doi băieți trecură strada, ocolind în ultimă clipă o sanie care luase viteză, apoi se proptiră lângă vitrina cu peruci, încercând să vadă ce voia Moașa de la meglenit
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
nicăieri. Și nici n-o mai văzură din ziua aceea. În fața ușii, stătea senin un bărbat ca o libarcă, îmbrăcat în haine nemțești și cu o mică geantă în mână. Nane și Rață schimbară rapid o privire și apoi urmăriră silueta subțire, aproape cilindrică a bărbatului necunoscut. Moașa intrase în pământ. Nu era nici în prăvălie, nici afară. Dispăruse fără urmă. Prin geamul de argint, peruchierul le zâmbi întrebător și le făcu semn din ochi, ca și cum i-ar fi invitat înăuntru
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
-l puteau supraveghea uitându-se pe geamul mare. Așa că se hotărâră să se așeze în cealaltă parte, lângă felinar. Dar nici de-acolo nu se vedea nimic. Era doar o beznă frumoasă, în care dispăreau și din care ieșeau apoi siluetele vizitatorilor imprudenți. Aproape de Ignat, intră în prăvălie și Țenefațem. Gătit cu șal nou și cu giubeaua garnisită cu blană de vulpe, dascălul lui Nane deschise ușa peruchierului. "Poate sunt rude!" își dădu cu părerea Rață, iar pe Nane îl fulgeră
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
aprind încă o țigară pot oare două vieți fi simultane măcar o clipă mă uit sus pe acoperișul companiei naționale marele N aurit de lună un NU rece se tot învârte extrem de lent cele două coloane ale N-ului cum siluetele celor văzuți prin vitrina cafenelei unite transversal traume mândre orgolios trădează zarea smereniei văd două privi pornesc în același timp cu aceeași intenție tandră apoi când se întâlnesc nu se mai recunosc pleoapa clipitei ca un capac de coșciug cade
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/7886_a_9211]
-
pe mozaicul terasei. Nu puteam să-mi dezlipesc privirea de la copac. Și, dintr-odată am înțeles ce se întâmplă. Printre crengile sale bogate am zărit câteva puncte strălucitoare, de o imobilitate stranie, care mă fixau insistent. Am deslușit, cu greu, siluetele mai multor corbi înghesuiți unul lângă celălalt pe o ramură. Am avut senzația bizară că mă aflu în fața plutonului de execuție pregătit să-și facă datoria. M-am scuturat ca să îndepărtez asemenea gânduri culese, parcă, din filmele horror și am
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
Pe peron apărură călători răzleți și pe- rechi desprinse din norul de fum, și grupuri în haine orientale, o mulțime de oameni în așteptare care alunecau pe lângă vagoane până când, după un fluier prelung, frânele se apucară strâns de șine, alunecarea siluetelor încetă și trenul se opri brusc cu o zguduitură. Ca și cum o parte din energie s-ar fi transmis celor din jur, mulțimea care aștepta se puse în mișcare, voci și strigăte se făcură auzite, culoarul se umplu de călători care
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
București. Stătea în ușa vagonului gata să coboare, privea la fețele de jos, fețe străine - un amestec de arșiță sticloasă de amiază -, pentru o clipă îl cuprinse o liniște în care se simțea oglindit ca într-o fata morgana. O siluetă înaltă, în tăietura vestei cravata și acul cu briliant, bastonul sub braț, o umbră de gri la tâmple, ochii puțin exoftalmici sub pince-nez, de un albastru deschis, apos. Și tata-mare a înțeles că privirile oamenilor simpli care se îmbulzeau acolo
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]