299 matches
-
fi urmat retragerea din lume, luciditatea mortificantă, iluminarea neputinței, sau, altfel spus, lașitatea. Diacronia e, însă, numai o aparență. Ce-i drept, poate că anumite accente se schimbă în timp, dar caietele sunt, oricum, expresia contradicțiilor care se dezvoltă în sincronie. Victoria lui Ă care se edifică pe ruinele neputinței de a acționa Ă este că nu se angajează în nimic, că nu crede în nimic. Tocmai de aceea invidia și dezgustul față de cei care cred se află într-o permanentă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
situat În Thailanda, cu frumoase asiatice, altul În Europa sau În Turcia, altul În Australia, cu canguri, iar altul la Polul Nord, cu eschimoși și foci. Cultura contemporană exercită asupra noastră un efect anarhetipic, de pulverizare a atenției, de politropie În sincronie, de plurifocalizare a atenției. Aceasta spre deosebire de o cultură de tip tradițional, a satului, spre exemplu, unde toate simbolurile erau coerente, subordonate unui sens unitar, arhetipal, stabilit in illo tempore, cum susține Eliade. Cultura tradițională făcea sens pe ansamblu, se rezuma
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
voi descrie esența unora dintre aceste metode. Nu fără a preciza Însă de la bun Început că multe din ele nu-i sînt de prea mare folos istoricului, atîta timp cît eșuează În tentativa lor de a integra sistem și istorie, sincronie și diacronie. Pentru istoricul ideilor, cea mai extraordinară consecință a continuum-ului einsteinian spațiu-timp este existența „obiectelor ideale”, care devin de Înțeles numai atunci cînd sînt recunoscute ca atare În propria lor dimensiune. S-ar putea ca acest lucru să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mult ne-au Îmbogățit pînă azi Înțelegerea trecutului toate metodele de cunoaștere care tratează sincronic fenomenele istorice (inclusiv obiectele ideale), este legitim să tragem o linie despărțitoare Între cele care n-au reușit să ofere chei semnificative de integrare a sincroniei cu diacronia și cele care nu s-au dat În lături dinaintea acestei supreme Încercări a disciplinei noastre de studiu. Fascinația exercitată În secolul nostru de arhetipuri și repetiție, de formalism, structuralism și „morfologii” de tot felul nu mai are
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
omologiilor, Însă modul În care se petrece transformarea rămîne În esență neexplicat. Întrecându-l pe Goethe, lingvistul Ferdinand de Saussure (1857-1913) a constituit principala sursă de la care s-au alimentat structuraliștii, referindu-se necontenit la distincția operată de el Între „sincronia” și „diacronia” unei limbi și la accentul pus de el, În consecință, pe studiul sincronic al limbii 12. Cu nuanțări introduse mai Întâi de prințul Nicolas S. Troubetskoy (Principles of Phonology, 1939) și apoi de Roman Jakobson, fonologia a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de o lărgime maximă. CÎnd veșmîntul atinge maximumul expansiunii, nu poate decît să revină la forma tubulară, trecînd prin stadiul intermediar al „amplorii posterioare”24. Din păcate, structuralismul a pus În umbră fertila intuiție a lui Brooks Young, Îngustînd semnificația sincroniei și reducînd morfodinamica modei la o simplă morfologie. Răspunzător de această sărăcire metodologică se face Roland Barthes, după care „sistemul modei” Înseamnă pur și simplu o corelație statică Între accesorii. Ca și cum Barthes ar fi locuit În Platlanda, a redus moda
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
probleme - pe care stilistica le oferă receptării poeziei ca limbaj, "redus la principiile lui cele mai active", după cum remarca Paul Valéry - să invite la reflecție, subliniind însă și "caracterul interogativ" al propriilor reflecții 142. Pornind de la cunoscutele dicotomii: limbă/vorbire; sincronie/diacronie; lingvistică internă/lingvistică externă, autoarea consemnează și semn lingvistic/ semn stilistic; lingvistică a cuvântului/lingvistică a textului 143. Nu este așadar vorba de valori conotative ale semnului lingvistic în poezie, ci despre două ipostaze semiotice ale limbajului. Împărtășind ideea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Numele de locuri, martori ai istoriei romînilor Dacă, privite sincronic, numele de locuri se înfățișează ca o haină care îmbracă teritoriul denominat, în perspectivă diacronică ele apar ca martori ai evenimentelor, întîmplărilor și schimbărilor istorice petrecute pe teritoriul respectiv. În sincronie, toponimia, ca disciplină lingvistică, interferează îndeosebi cu geografia, iar în diacronie istoria, cu faptele și evenimentele care-i marchează cursul, este implicată în viața numelor de locuri, încă din momentul nașterii lor, care are loc în anumite condiții sociale, fiind
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
hormoni. Complexele receptor-hormon sunt transferate în nucleu, unde acționează ca activatori ai transcrierii anumitor gene. Astfel, pentru hormonii tiroidieni, proteina codificată de protooncogena erb a, desemnată ERB A, acționează ca receptor pentru acești asemenea hormoni. Protooncogena erb-A funcționează în deplină sincronie cu protooncogena rara, ce codifică sinteza proteinei RARA. Se formează complexul ERB-A-RARA, care pătrunde în nucleu, unde se leagă la o secvență din ADN ce reprezintă elementul de răspuns la hormoni, desemnat HRE (acronim derivat de la Hormone Responding Element). Secvența
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
numele său, trebuie să se limiteze la studiul analitic al structurilor și al realizărilor acestor structuri. Însă acest fapt implică o serie de diferențieri prealabile, implicite, care ar putea fi cuprinse în seria: "cunoașterea limbajului - cunoașterea lucrurilor, limbaj primar - metalimbaj, sincronie - diacronie, tehnica liberă - discurs repetat, limba funcțională - limba istorică"25. Lingvistică limbii (de fapt, a limbilor) vizează planul istoric al limbajului pentru că acesta se transformă dintr-o entitate virtuală într-una reală "după o tehnică determinată și condiționată istoric, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
alte cuvinte nu este chiar o "schimbare" sau o "evoluție" (că în cazul obiectelor naturale), ci o "creare și recreare" a tradițiilor lingvistice: emergentă însăși a limbii că tradiție. În acest sens, ființa limbii coincide cu devenirea ei istorică. 6. Sincronie și diacronie lingvistică. Din cauza reducerii convenționale a limbii la un singur sistem lingvistic ("limba funcțională"), sincronia (că studiu sincronic) este înțeleasă adeseori că descriere sistematică (sau structurală) iar diacronia nu că studiu al dezvoltării istorice a structurilor unui sistem ("gramatică
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
o "creare și recreare" a tradițiilor lingvistice: emergentă însăși a limbii că tradiție. În acest sens, ființa limbii coincide cu devenirea ei istorică. 6. Sincronie și diacronie lingvistică. Din cauza reducerii convenționale a limbii la un singur sistem lingvistic ("limba funcțională"), sincronia (că studiu sincronic) este înțeleasă adeseori că descriere sistematică (sau structurală) iar diacronia nu că studiu al dezvoltării istorice a structurilor unui sistem ("gramatică istorică"), ci și ca istorie a limbii. Totuși, în acest ultim sens, cei doi termeni ai
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
înțeleasă adeseori că descriere sistematică (sau structurală) iar diacronia nu că studiu al dezvoltării istorice a structurilor unui sistem ("gramatică istorică"), ci și ca istorie a limbii. Totuși, în acest ultim sens, cei doi termeni ai opoziției nu sînt corelativi. Sincroniei îi corespunde nu numai descrierea sistemelor unitare ("gramatică", în sens larg, cuprinzînd fonologia și lexicografia), ci și descrierea celor trei mari tipuri de varietate (dialectologia, sociolingvistica, stilistica limbii). Istoriei limbii îi corespund, deci, în sincronie, (cel putin!) patru discipline diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
ai opoziției nu sînt corelativi. Sincroniei îi corespunde nu numai descrierea sistemelor unitare ("gramatică", în sens larg, cuprinzînd fonologia și lexicografia), ci și descrierea celor trei mari tipuri de varietate (dialectologia, sociolingvistica, stilistica limbii). Istoriei limbii îi corespund, deci, în sincronie, (cel putin!) patru discipline diferite. Dimpotrivă, obiectul descrierii sistematice (structurale, generative, etc.) este, în mod necesar, limba funcțională (sau o limbă redusă convențional la o limbă funcțională), adică un sistem nu numai "sincronic", ci și "sintopic", "sinstratic" și "sinfazic". Distincția
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
în mod necesar, limba funcțională (sau o limbă redusă convențional la o limbă funcțională), adică un sistem nu numai "sincronic", ci și "sintopic", "sinstratic" și "sinfazic". Distincția lui Saussure, luată în sensul ei propriu și prim este, desigur, coerentă. Totuși, sincronia saussuriană nu privește limba istorică, ci, în mod explicit, "limba noastră funcțională" (de fapt, schimbările pot fi considerate că exterioare sistemului însuși, în sensul că reprezintă începuturile constituirii altor sisteme, doar că sînt raportate la un sistem în mod rigid
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
singur. În măsura în care schimbările sînt "interne" - adica rezultate ale unei dinamici proprii a tehnicii idiomatice, realizări de virtualități deja date ca atare (și orice schimbare este, într-un anume sens, "internă") - ceea ce este schimbare a normei ("diacronie") este funcționare a sistemului ("sincronie"); și ceea ce este schimbare a sistemului este funcționare a tipului lingvistic. Cu excepția faptului că ceea ce aplică subiectul vorbitor în actele sale de creație lingvistică nu este tehnică în mod istoric obiectivă a lingvistului, ci tot o tehnică interpretată. Iar interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
est seulement par la typologie que la linguistique s'élève à des points de vue tout à fait généraux et devient une science"84. Distincția clasificare genealogica vs. clasificare tipologica a avut multă vreme la baza distincția primară diacronie vs. sincronie: "Compararea în plan sincronic a unor limbi apropiate nu din punct de vedere genetic, ci structural-formal în vederea unei clasificări a limbilor pe tipuri formează obiectul tipologiei lingvistice. Prin tipologie se înțeleg, de regulă, două lucruri: a) Determinarea (printr-o cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
de acesta: "1. Completează armonios schemă normă-sistem, situîndu-se pe locul cel mai înalt în ierarhia "nivelurilor de tehnicitate". Această ierarhie apare astfel ca fiind alcătuită nu din două, ci din trei niveluri suprapuse: normă - sistem - tip. 2. Desființează antinomia dintre sincronie și diacronie, reducînd-o la o simplă problemă de metodă 122. Între "funcționarea" limbii și "constituirea"123 ei există o legătură organică. Separarea acestor două aspecte e posibilă numai pe plan metodologic. În realitate, ele nu constituie două momente distincte, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
122. Între "funcționarea" limbii și "constituirea"123 ei există o legătură organică. Separarea acestor două aspecte e posibilă numai pe plan metodologic. În realitate, ele nu constituie două momente distincte, ci unul singur 124. Diacronia de pe un plan apare că sincronie pe planul imediat superior. Schimbarea normei (motivată "intern") e o funcționare 125 a sistemului; schimbarea sistemului, o funcționare a tipului. 3. Permite îmbinarea, în metodologia cercetărilor lingvistice, a punctului de vedere genealogic cu cel tipologic (considerate de unii autori că
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
note, bibliografie și indici de Dorel Fînaru, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2009. Coșeriu, Eugen[iu], Prelegeri și conferințe (1992-1993), supliment al publicației " Anuar de lingvistică și istorie literară", Ț. XXXIII. 1992-1993, Seria A, Lingvistică, Iași, 1994. Coșeriu, Eugeniu, Sincronie, diacronie și istorie. Problemă schimbării lingvistice, Versiune în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedica, București, 1997. Coșeriu, Eugeniu, Teoria limbajului și lingvistică generală. Cinci studii, ediție în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedica, București, 2004. Coșeriu, Eugeniu, Zece
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
303, 314, limba ~a 86, 87, 242, 249, 254, 261, 271, 272, 289, 296, 297, 300, 303, 305, 313, mono~ 59, 189, 190, 247, 251, 313 simbolism 60, 61, 62 sincronic 33, 35, 36, 37, 57, 59, 70, 75, 82 sincronie 26, 27, 29, 35, 36, 38, 57, 66, 67, 69, 70, 76, 127, 355 sindhi 152, 278, 303, 325, 330 sinfazic 29, 34, 35 singhaleza (sinhala) 152, 254, 290, 303, 327, 334 sinstratic 29, 34, 35 sintaxa 51, 64, 95
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cazurilor, comparația adjectivelor etc.)" (ibid.: 195). Felul în care șunt antrenate aceste elemente în dinamică limbilor (care șunt sisteme deschise, supuse unei permanente deveniri) este surprins de Coșeriu în formularea următoare: "mișcarea normei fără mișcarea sistemului (sau diacronia normei în sincronia sistemului); mișcarea sistemului fără mișcarea tipului (sau diacronia sistemului în sincronia tipului)" (ibid.: 197)". Unul dintre exemplele selectate se referă la reducerea flexiunii adjectivului (sau a participiului adjectival), exemplificata frecvent de Coșeriu cu două versuri din poetul sau preferat: "Din
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
aceste elemente în dinamică limbilor (care șunt sisteme deschise, supuse unei permanente deveniri) este surprins de Coșeriu în formularea următoare: "mișcarea normei fără mișcarea sistemului (sau diacronia normei în sincronia sistemului); mișcarea sistemului fără mișcarea tipului (sau diacronia sistemului în sincronia tipului)" (ibid.: 197)". Unul dintre exemplele selectate se referă la reducerea flexiunii adjectivului (sau a participiului adjectival), exemplificata frecvent de Coșeriu cu două versuri din poetul sau preferat: "Din ceas dedus adâncul acestei calme crește / Intrată prin oglindă în mântuit
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
să șteargă orice distincție și să pună în aceeași oală minorități naționale, religioase, etnice, sexuale...", deși acestea au "traiectorii istorice diferite"159. Iată de ce gândirea transmodernistă opune multiculturalității conceptul mai flexibil de interculturalitate. Interculturalitatea implică un trans-sincronism, o eliminare a sincroniilor unilaterale. Blaga observa că o cultură care invită la sincronism este cea franceză ("fii ca mine!"), pe când cultura germană e transsincronistă, îndemnând: "fii ca tine!". Firește, nici aici nu putem absolutiza. S-a crezut că descurajarea identităților naționale în cadrul Uniunii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ce decurge din practica lecturii semiologice privește constituția obiectelor la care se aplică. Dacă raportăm structura mitului la distincția saussureană clasică și omniprezentă în structuralism ca una din axele sale teoretice, dintre limbaj și vorbire, dintre cod și mesaj, dintre sincronie și diacronie, mitul apare ca o ființă de limbaj situată între limbaj și vorbire: "Față de limbă de o parte și față de vorbire de cealaltă parte, poziția lui ar fi într-adevăr analogă aceleia a cristalului ca obiect intermediar între un
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]