145 matches
-
sub nici o formă ștacheta. Sigur că nu zicea chiar așa (erau prea multe cuvinte, unele noi și majoritatea obositoare), dar nimeni nu-i punea la îndoială expertiza. „Uite-o bucată!“ aprecia el calm, dar categoric. Metonimia se dovedea perfectă (sau sinecdoca), așa cum urma să învățăm în facultate. După care ofta și tăcea, lăsându-ne pe noi să ghicim criteriile și procedura complicată care duseseră, în cele din urmă, la selecție. Tatăl lui Doru lucra mecanic la „Grivița“. Genul energic, complex, tandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de fragment. Un fragment este o frântură, o bucată dintr-un tot, o parte izolată dintr-o operă. Un fragment bine ales are însă capacitatea excepțională de a sugera în mod adecvat întregul. Fragmentul apare astfel ca un fel de sinecdocă revelatoare, ca pars pro toto facilitând raționamentele de tip inductiv. După cum se știe, inducția este un raționament prin care se trece de la constatări despre cazurile singulare dintr-o mulțime de obiecte, aspecte, fenomene, relații, stări, la aserțiuni despre toate cazurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
diferența dintre metaforă și personificare (orice personificare este o metaforă, dar nu orice metaforă este o personificare (de exemplu, „Lună, tu, regina nopții” sau „Și-a luat picioarele la spinare”). De asemenea, nu este foarte clară diferența dintre metonimie și sinecdocă, unii autori (Heinrich Plett) considerând, în cazul metonimiei, că substituția întregului cu partea nu se află într-un raport de strictă dependență. Dimpotrivă, în sinecdocă, termenii substituției sunt strâns legați logic și funcțional: capete pentru oameni, pânză pentru corabie. Putem
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
a luat picioarele la spinare”). De asemenea, nu este foarte clară diferența dintre metonimie și sinecdocă, unii autori (Heinrich Plett) considerând, în cazul metonimiei, că substituția întregului cu partea nu se află într-un raport de strictă dependență. Dimpotrivă, în sinecdocă, termenii substituției sunt strâns legați logic și funcțional: capete pentru oameni, pânză pentru corabie. Putem observa și alte inconsecvențe terminologice, unii autori confundând cu bună știință tropul cu figura, iar alții (Heinrich Plett, 1983) separându-le meticulos: tropul se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
sunt atât de adânci, Încât mie mi se pare că deocamdată, inclusiv În momentul de față, nu pot fi dislocate decât cu mare greutate. Astfel, e vizibil cum trecem prin trei tipuri mari de epoci: organiciste, În care analogia creează sinecdoca, creează părți care funcționează pentru Întreg, creează titluri care funcționează pentru conținut ș.a.m.d. Am traversat apoi o epocă ficționalistă, textualistă, În care analogia se mută din spațiul termenilor În spațiul rupturilor, afirmând că „ceea ce seamănă e tocmai ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și ambiguitate, prin trecerea de la comunicarea tranzitivă la cea ironică, apoi trecerea de la adresarea directă (prin subjecție sau forme vocative și imperative) la enunțarea constativă, fapte ce imprimă o dinamică și o tensiune retorică specifice textului publicistic arghezian. Metasemene precum sinecdoca ("mațul intelectual"), oximoronul ("docilă contemplare", "indignare fermecătoare"), comparația ("ca țapul mușcat subt coadă de tăun"), epitetul ("liber-cugetism naiv și găgăuț"), prin trimiteri și asocieri descalificante, se înscriu, evident, în tropologia polemică, nelipsită din recuzita ofensivă argheziană. Decupată, armătura stilistică nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nu este "raportul de asemănare, ci asemănarea raporturilor"195, o observație justă care clarifică, în esență, funcția polemică a acestui procedeu. Dacă e să urcăm pe scara ambiguizării discursului, putem privi metafora polemică (cu variantele sale: metafora simplă, metafora narativă, sinecdoca polemică) drept cea mai expresivă ipostază a analogiei. Alături de funcția-trop, metafora polemică dobândește valențele persuasive ale unei argumentări subiacente (Marc Angenot). De pildă, în secvența următoare: Atâta timp cât mitra de aur a țarului nu va fi răsturnată cu o bună lovitură
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sau când vehemența acuzațiilor atinge cote incendiare, reflectând solitudinea subiectului vorbitor în luptă cu "răul", ori de câte ori adversarul se "topește" în anonimatul unei întregi categorii umane. Pentru că satiristul sondează tipologii, creionează portrete alegorice: "licheaua", "lingăul"196, "năpârca"197 etc., în care sinecdoca polemică (în sensul propus de Marc Angenot, ca substitut cu o accentuată conotație peiorativă) evidențiază transferul negativului sancționabil asupra unei categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni, isterici, imbecili etc., la care pamfletarul recurge deseori în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care îl dăm în lături sau trecem peste el când mii de glasuri sufletești ne împing să mergem înainte"308. Discursul sentențios uzează, după cum se poate observa, de o tropologie polemică, în care comparația devalorizantă, metafora ca argumentare subiacentă sau sinecdoca polemică, aceasta din urmă, definită de Angenot drept "procedeul cel mai greu sesizabil și constant al oricărui atac polemic"309, sunt conjugate pentru a susține, de data aceasta, dimensiunea argumentativă a expunerii. În registru grav, atacul ia forma rechizitoriului, numai
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
omului în orizontul misterului. Prin această funcție, metafora devine gestul metafizic, definitoriu, al omului în univers. Tudor Vianu, în Problemele metaforei, abordează problema din mai multe unghiuri, dezbătînd originile, funcțiile (filozofică, psihologică și estetică) și categoriile formale ale metaforei (metonimie, sinecdocă, metaforă simbolică etc.). într-o comunicare ținută la Varșovia (Quelques observations sur la metaphore poetique, în Poetics, Poetyka, Varșovia, 1961, publicat și în limba română în lașul literar, 1961, nr. 10, pp. 56-60), Tudor Vianu demonstra caracterul profund, difuz, mobil
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
Preluca lu Paltin, Stogu lu Cale), care sunt „memorabile“, unice, deci individualizante, prin disocierea din seria apelativelor sau a numelor omonime. Un aspect care nu trebuie neglijat este denumirea apelativelor sau a antroponimelor toponimizate prin mecanismul figurii de stil denumite sinecdocă, a unei suprafețe geografice mai largi decît cea la care se referea apelativul sau antroponimul originar: Alunu poate desemna o suprafață mai mare decît locul unde este (sau era) copacul respectiv, iar Albota denumește o întreagă localitate, nu numai casa
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
trebuie ținut seama în aceste analize diferă de la o categorie la alta și de la un caz la altul. Unele dintre cazurile de conversiune onimizantă pot fi încadrate, din punctul de vedere al mutației semantice, în categoria figurii de stil numite sinecdocă, întrucît relația dintre referentul denumit de apelativ și cel denumit de toponimul omo nim este de „întreg pentru parte“ (mai exact: suprafață încon jurătoare pentru un punct din cadrul ei: Adăpătoare, Balaur, Bordei, Buduroi, Butuc, Butură, Punte, Tarniță etc.). Conversiunea interonimică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
determinative" (mai ales din clasa pronumelui) sau cu "modificatori" (mai ales adjective) care preiau temporar funcția de cap fără a deveni cuvinte noi (v. Huddlestone Pullum 2005, pp. 97-100). c) Mecanismele principale de modificare a sensului cuvintelor sunt metafora, metonimia, sinecdoca, hiperbola, ironia, iar formele de bază ale schimbărilor semantice sunt extensia, restricția, abstractizarea, concretizarea, înnobilarea, deprecierea, polarizarea (v. Graur, IL, pp. 140-142). d) Procedeele fundamentale de formare a cuvintelor sunt derivarea, compunerea și conversiunea (v. Graur, IL, p. 163, FCLR
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
ale sustragerii, la nivelul atât al cuvântului, cât și al sintaxei și al sensului: asindeta, brahilogia, parataxa, zeugma, anacolutul, apoziția, eufemismul etc. (...) Elipsa este adesea element constitutiv și al altor figuri: substituția (de nume, de personaje etc.), eufemismul, dar și sinecdoca, metonimia și metafora; aceste figuri și-ar pierde, de fapt, caracterul dacă lexemele ori sintaxa lor ar fi dezvoltate". Wooldridge = "Abrevierea (cuvintelor polisilabice și a celor compuse n.n.) se realizează în mai multe feluri: fie nu se reține decât litera
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
pene și cu aripi folosite pentru zbor", a dobândit și sensul "pasăre domestică crescută pe lângă casa omului, orătanie", printr-un proces care, analizat din punct de vedere sincronic, pare a fi de restrângere sau de specializare (v. DEX) din categoria sinecdocei parte pentru întreg (pars pro toto) sau specie pentru gen, la fel ca pâine folosit cu sensul "hrană" (în a-și câștiga pâinea) sau ochi cu înțelesul "față" (în a se spăla pe ochi). Dacă privim însă lucrurile diacronic, mai
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
este între general și particular, între gen și specie. Întrebarea esențială este, în astfel de situații, dacă unul dintre sensuri a rezultat din celălalt, mai vechi, deci dacă pasăre și-a modificat sensul printr-un trop, în acest caz prin sinecdocă, sau, dimpotrivă, dacă nu cumva noul sens nu s-a dezvoltat din primul, ci a apărut ca urmare a aplicării aceluiași procedeu de formare a cuvintelor pe care îl numim condensare. În această examinare, perspectiva și metodologia nu pot fi
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
fr. (manteau) en lapin < (manteau) en [fourrure de] lapin; tc. kakım înseamnă "hermină", dar și "blană de hermină", cu acest din urmă sens provenind din sintagma kakım [kürkü] "idem" (kürk "blană"). Condensarea acestui tip de sintagme este convergentă, așadar, cu sinecdoca, și anume cu întrebuințarea numelui întregului în locul numelui părții sale constitutive: în exemplele în care elementul reținut este numele botanic, acesta începe să denumească și lemnul din care este constituit arborele (masă [din lemn] de nuc), iar în cele care
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
de sine" desemnează pur și simplu ego-ul, în timp ce "eul din interiorul eului" desemnează eul creator. În cele din urmă, eul creator controlează ego-ul, fiindcă intuiția vizionara este sortită să escamoteze frontierele rațiunii mimetice. Coloana vertebrală a lui Urizen este o sinecdoca a structurii sale artificiale: zeul este lipsit de carne și de mușchi, precum intelectul sau este vidat de viziuni și de imagini divine. Acesta ar fi sensul simetriei înspăimântătoare din finalul apoteotic al manuscrisului profetic The Book of Los, în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
criticii romantici, există două figuri paradigmatice, Shakespeare și Milton: "Shakespeare este asociat cu patosul și cu tandrețea, Milton cu sublimul; Shakespeare se poate abandona complet slăbiciunilor, Milton este detașat de ele; Shakespeare reprezintă relativismul și umanismul, în timp ce Milton este o sinecdoca a Dumnezeului iudeo-creștin" (1995, p. 229). Pentru Blake, Pamela Dunbar crede că Milton reprezintă "o paradigmă a naturii umane și un agent al salvării omenirii pe scurt, un avatar al lui Christos" (1980, p. 2). Ea continuă să discute dificultățile
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
sau o conduită și se asociază în mod constant cu acestea. Spunem despre cineva cu abilități strategice ieșite din comun că e un Napoleon sau despre o persoană cu inteligență sclipitoare că e un Einstein etc. E un fel de sinecdocă specializată care transformă un nume propriu în substantiv comun, indicând nu numai o persoană, ci și o clasă de atribute. Du Marsais o înregistra foarte sus în inventarul tropilor, pe poziția a cincea, imediat după catacreză, metonimie, metalepsă și sinecdocă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
sinecdocă specializată care transformă un nume propriu în substantiv comun, indicând nu numai o persoană, ci și o clasă de atribute. Du Marsais o înregistra foarte sus în inventarul tropilor, pe poziția a cincea, imediat după catacreză, metonimie, metalepsă și sinecdocă. Și înaintea metaforei. Era de fapt un procedeu folosit frecvent, chiar și în epoca lui Heliade Rădulescu. Reminiscență a unei culturi clasice care instrumentaliza ușor biografiile marilor oameni, transformându-le în modele educative, antonomaza opera ca un vast nomenclator de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ca "ambiguitate" deliberată. *23 256 Lăsând la o parte ornamentele, putem împărți tropii, în mod adecvat, în figuri de stil bazate pe contiguitate și figuri de stil bazate pe similitudine. Figurile de stil clasice bazate pe contiguitate sunt metonimia și sinecdoca. Raporturile pe oare le exprimă acestea pot fi analizate logic sau cantitativ : înlocuirea cauzei prin efect, sau invers a recipientului prin conținut ; a atributului prin subiect. In sinecdocă, relațiile dintre semn și obiectul la care se referă acesta sunt considerate
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
pe similitudine. Figurile de stil clasice bazate pe contiguitate sunt metonimia și sinecdoca. Raporturile pe oare le exprimă acestea pot fi analizate logic sau cantitativ : înlocuirea cauzei prin efect, sau invers a recipientului prin conținut ; a atributului prin subiect. In sinecdocă, relațiile dintre semn și obiectul la care se referă acesta sunt considerate interne. Ni se oferă o mostră din ceva, o parte care reprezintă întregul, o specie care reprezintă genul, o materie oare sugerează forma care i se dă și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
vizual prezintă o violare a regulilor de combinare și a restricțiilor selective, prin prezența unei tepe (gradul perceput) în locul unui bețișor, care ar fi alegerea justificată pentru a crea izotopia unei acadele (gradul conceput). Metaforă vizuală a acadelei ascunde o sinecdoca: ambalajul este, de fapt, parte pentru întreg (acadea). Dacă ne referim la condiția de sinceritate asociată de J.R. Searle (1969) verbului a promite, conceptual, putem crea o nouă metaforă: AMBALAJ (concept-sursă) = PROMISIUNE ELECTORALĂ (concept-țintă). În secolul XX, asistăm la o
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
vizuale constituie părțile metaforice ale contextului situațional electoral: * elementele concepute sunt conținutul promisiunilor lui Traian Băsescu: școli moderne, străzi sigure, o funcționare adecvată a semafoarelor, locuri de petrecere a timpului liber; * elementul perceput /ardeiul roșu/ stă pentru șuvița de păr, sinecdoca pentru politicianul-candidat. Atât ardeiul roșu, cât și Traian Băsescu devin domenii ale unei metafore conceptuale, construită pe corespondențe ontologice (ardeiul iute și șuvița au aceeași unitate minimala, si anume formă alungita) și corespondențe epistemice (ardeiul roșu este cunoscut pentru gustul
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]